joi, 31 decembrie 2009

2009














2009 s-a dus. Ma rog, in mare parte. Azi. Ce e cu 2009? Cu totii suntem obisnuiti cu bilanturile de sfarsit de an. Iar anul asta a fost.....ciudat. Personal asa l-am simtit. Ciudat, variat, zbuciumat. L-am terminat repede. A trecut repede pentru ca a fost plin. Si de bune. Si de rele. Dar mai ales de schimbare.
Per total 2009 a fost anul schimbarii pentru mine. Din temelii. Manat de forte interioare dar si exterioare (wow!!!) am trecut printr-un ciudat proces de adaptare la un nou eu. Habar n-am daca mai bun. Nici nu conteaza. Sunt un eu mai complet dar ce e si mai remarcabil e ca am reusit sa evoluez intr-un an cat in alti 10. Si inca in doua etape diferite. Pentru mine, cunoscandu-ma, este remarcabil, neasteptat dar perfect posibil. Ceea ce ma face sa ma simt mandru de mine. Insasi faptul ca reusesc sa ma simt asa face parte din schimbare. In trecut nu gandeam niciodata, ma rog, aproape niciodata asa. In termeni de mandrie personala. Ma simt versatil. Nici nu stiu daca e corect. Fiabil. Puternic. Cu slabiciuni destule, puncte forte-ceva si multa capacitate de.....nou.
Nu stiu ce-mi va aduce 2010. Nu conteaza. Ce vreau de la 2010? Destule. Tot ce am primit pana acum si mai mult. Sunt lacom. As vrea sa fiu fericit. Notiunea mea de fericire. Nu stiu daca o sa reusesc dar nu conteaza, e suficient sa-mi doresc asta. Intr-o nota personala, as vrea sa scriu. Mult. Si bine.
Ne vedem in 2010.

For my Real girl

luni, 28 decembrie 2009

Hello

Pentru tine

vineri, 25 decembrie 2009

De ce Avatar

joi, 24 decembrie 2009

Dream within

luni, 21 decembrie 2009

Avatar












Am asteptat mult filmul asta, cel putin suficient de mult incat sa vreau sa scriu despre impresiile lasate. Si am sa procedez clasic. Uite asa

Partea buna
Este un film spectaculos. Imaginile fac toti banii, tehnologia a ajuns departe. Vazut 3d pe un ecran decent te pune in mijlocul unui peisaj de vis. Povestea este si ea frumoasa, moralista, vorbeste despre prezentul nostru lipsit de respect pentru natura si de un posibil viitor. Filmul curge frumos, este plin de pilde si te poarta cu el undeva nu foarte departe dar intr-un loc spectaculos. Mi-a placut utilizarea mitului Gaia, bineinteles, transpus in actiunea respectiva.

Partea mai putin buna
Avatar nu este un film pretentios. Nu este nici macar un film care te tine cu sufletul la gura pentru ca actiunea este total previzibila si plina de clisee. Personajele, atatea cat exista, sunt plastice si lipsite de profunzime. Compenseaza prin patos si prin simbolistica dar asta e prea putin. De la inceput te poti prinde cine va trai, cine va muri si cine de cine se va indragosti. Actiunile eroului pozitiv sunt....previzibile. Bad guy-ul este si el inchistat intr-un cliseu iar dialogurile.....sunt interesante daca stergi subtitrarea si asculti doar limba alienilor.
Alienii....pai povestea asta e un fel de Pocahontas 3d in care pieile rosii sunt de fapt albastre. Na'vi, ca asa se numeau bastinasii din Pandora, sunt amerindieni iar pamantenii sunt fetele palide. Pana si limba lor cred ca deriva la greu dintr-un dialect indian, iar obiceiurile sunt....identice. Frumos realizati ce-i drept dar prea umani. Ok, merge si asta, nu e o problema doar ca...sunt eu mai pretentios.
Baietii rai, oamenii.....pai astia sunt cea mai mare problema. Constient de faptul ca ar fi cam ciudat totusi sa lase oamenii sa se comporte ca atunci cand au cucerit europenii noua lume, realizatorul s-a ferit de state sau armata vreunui stat. M-am amuzat de motivul unei corporatii lacome (foarte real de altfel) si de cel al mercenarilor care proveneau din....infanteria marina americana, celebrii Marines, periati astfel si deloc afectati in conditiile situatiei actuale din US.
Natura recreata pe Pandora, desi spectaculoasa, nu este deloc diferita de cea de pe tera, poate doar dragonii aia de tot apar prin spoturi. In rest avem rinoceri, pantere, lupi, etc., ok, mai mari si mai urate dar comportandu-se ca si corespondentii pamanteni. P.S. Nu am inteles niciodata de ce fiarele astea trebuie sa raga permanent. Mi se pare contraproductiv, oricat de impresionant ar fi pentru ca un animal in realitate se comporta destul de discret. In fine, imi place mie sa tai firul in patru.
Concluzie
Filmul merita vazut. Nu este pretentios, nu este alambicat, nu are personaje cu care sa ramai in memorie....nu are multe. Dar e frumos. Si te duce undeva departe si macar pentru asta si trebuie admirat.

marți, 8 decembrie 2009

A cross to bear

vineri, 4 decembrie 2009

King nothing

Cuvinte

Man has such a predilection for systems and abstract deductions that he is ready to distort the truth intentionally, he is ready to deny the evidence of his senses only to justify his logic.

Fyodor Dostoyevsky (1821-1881)

joi, 3 decembrie 2009

Furious angels

Like a sentence of death,
I got no options left,
I've got nothing to show now.

I'm down on the ground,
I've got seconds to live,
and you cannot go now.

'Cause love, like invisible bullet shot me down
and I'm bleeding, yeah I'm bleeding
and if you go, furious angels will bring you back to me.
They will bring you back to me.

You're a dirty needle,
you're in my blood and there's no cure in me, yeah.
I wanna run, like the blood from a wound
to a place you can't see me.
'Cause love, like a blow to the head has left me stunned
and I'm reeling, yeah I'm reeling
and if you go, furious angels will bring you back to me.

You're a cold piece of steel between my ribs
and there's no saving me, yeah.
And I can't get up,
from this wet crimson bed that you made for me.
That you made for me!
'Cause love like a knife in the back has cut me down
and I'm bleeding, yeah I'm bleeding,
and if you go, angels will run to defend me, to defend me.

'Cause I can't get up, I'm as cold as a stone,
I can feel the life fade from me.
I'm down on the ground, I've got second to live,
and what's that waits for me, oh that waits for me!
'Cause love like a sentence of death, left me stunned,
and I'm reeling, yeah I'm reeling,
and if you go, furious angels will bring you back to me.

miercuri, 2 decembrie 2009

Elevation

Tomb Raider a avut doua chestii misto: pe Angelina Jolie si melodia asta de la U2.



U2 - Elevation

Michael | MySpace Video

luni, 30 noiembrie 2009

Memento

Pamant innegrit sub picioare. Aici focul traia in permanenta. Deasupra un cer azuriu. Cat de pasnic…aproape feeric. Nu avea ochi pentru el.
Sulf. Pucioasa. Nu, din contra. Si pamantul negru era doar o partea a imaginii ce ar fi trebuit sa corespunda cu acest loc. Cu salasul FIAREI. Iarba. Deasa, bogata. Copaci, chiar si pomi. Pasari si mici animale agitandu-se prinse intr-un zumzet de zi cu zi. Aici traiesti tu FIARA?
II era mai usor sa priveasca inapoi. Da, cumpanit in sabie, bine protapit in realitatea sa, cuprins de importanta misiunii pentru el si ai sai, ii era usor sa-si domoleasca trairile. Nu, nu se putea lasa inselat de aparenta pace. Doar el era ALESUL. El purta sabia. El o castigase.
Si cat de greu fusese totul. Asa trebuia sa fie, nu? Doar unul merita sabia cea omoratoare de dragoni. O sabie pentru un ultim dragon. Pentru FIARA ce le pustia tinuturile de......Nimeni nu mai vazuse fiara. Dar ea era acolo, ii vazuse urmele. Cu totii le stiau. Teroarea ei traia. Inca vana si ucidea oameni dupa bunul plac. Nu in satul lui. Nu, satul lui era protejat de mag. Si de sabie. Iar magul ceruse un manuitor pentru sabie. Unul ursit de mult timp de zei. Si asa pornise totul.
Timp de 3 zile trecuse prin foc si apa pentru a ajunge la locul turnirului. Strabatuse tinuturi aride, deserturi innecacioase si mari mustind de rechini. Apoi se batuse cu uriasii paznici ai sabiei si trecuse de campcanele letale ale templului unde astepta magul. Si.....alti 100 plecasera cu el. Doar el, cel dintai vanator, doar el reusise. Sabia era a lui. Cum o stia? Doar cel ales o putea stapani. Doar cel ales putea trece de probe. Iar el trecuse. Acum se afla aici. Iar FIARA avea sa piara. Asta era destinul lor.
Asteptarea lui dura 2 zile. Nu se misca. Nu se odihni. Nu manca si nu bau apa. Medita pregatindu-se pentru confruntarea finala. Iar cand aceasta veni era pregatit. Stia asta.
FIARA nu arata asa cum se astepta. Barbatul nici prea inalt si nici foarte solid, cu trupul acoperit de tatuajele ce conturau un balaur, nu-l ataca si nu se transforma. Da, era un dragon dar alesese calea oamenilor. Acesta era pamantul lui si nu dorea raul nimanui. Dorea doar sa traiasca si sa moara dupa legile dragonilor. Dar el era ALESUL. Vorbele dragonului nu-l puteau insela. Distingea minciuna, era un dragon perfid. Si se temea de el si de sabia sa. Asa ca el, ALESUL, trase sabia din teaca si tasni la atac. In schimb dragonul zambi.
FIARA isi spala trupul de sange. Din gura sa tasnira flacari purificatoare care inghitira trupul ALESULUI. Expresia eroului il intrista si-l bucura in acelasi timp. O cunostea foarte bine, vazuse de atatea ori acest amestec de surpriza amestescata cu dezamagire si confuzie. Nu acceptau niciodata evidentul. Mereu exista o a doua lovitura chiar daca sabia se spargea de la primul contact. Mereu o ultima speranta. Mereu dovada betiei ce le lua mintile lor cufundate prea adanc in certitudini. Ar fi vrut sa le strige: „prostilor, voi nu stiti ca asa ceva nu exista?” Dar ce rost ar fi avut? Ei trebuiau sa-si traiasca viata dupa legea lor muritoare. Dupa mintea lor marunta care ascundea atatea nestemate neslefuite. Iar el....el lipi sabia cu acelasi foc. O lua si o purta cu el in barlogul lui. Acolo, pur si simplu o puse in rand cu celelalte.

duminică, 29 noiembrie 2009

Passacaglia

Mereu la fel. Aceeasi ora cu putina variatie. Parca si aceleasi fete. Oricum, oricat de frumos ar fi afara in acest sfarsit de noiembrie.....o vreme inselatoare, calda, prea calda. Un cer senin. Prietenos. Apusuri si rasarituri sublime peste un oras....ca toate orasele, impersonal. Retras in carapacea lui. Sugrumat de suvoiul de masini si de oameni ocupati. Prinsi in transa lor de zi cu zi. Cu aer rece, metalic, respirand aburi de carburant, alcool si tutun.
Masina e la fel. Aglomerata. Se taraste anevoie cale de intersectii si opriri lente. Oamenii urca si coboara. Unii vorbesc, altii stau si asteapta. Prea multi ochi goi. Iar eu....eu ma pregatesc de o alta intersectie. Una pe care o trec de atatea ori intr-o saptamana. De cate ori intr-o luna? Dar un an? Nu stiu. Mereu vin din acelasi loc dupa ce am facut aceleasi lucruri. Si....voi continua ca un mic robotel cuminte ranjind la vremelnicia a tot ce cuget. Si ce daca? Pai.....
Mai intai un tipat. Scurt, de femeie. Isteric. Pentru ca e de femeie? Nu, pentru ca e incarcat de spaima. De premonitie. Camionul goneste prin intersectie urland din toate pistoanele. La volan o mogaldeata se invarte haotic peste comenzile scapate de sub control. N-are niciun gand sa opreasca, nici el si nici masina. Inregistrez impactul mut. Vine direct spre mine. In casti rasuna tanguitor Standing in the mud. Pe scaunul meu de la geam, cel de care eram atat de multumit in mica mea dupa-amiaza monotona, inregistrez cum toata viata mi se scurge in interior cu incetinitorul. Clipe. Totul se misca prea lent. Dar implacabil.
Simt impactul. Orice sunet piere. Imaginile se amesteca iar eu.....
Intuneric. Lumina. Puternica. Orbitoare. Timpanele imi sunt lovite sacadat de ritmuri straine. Un suierat patrunzator si o explozie de culori. Trec secunde pana acestea se aduna intr-un alb orbitor. Trenul se opreste cu scrasnet de roti. Sunt singur in vagon, usile se deschid iar eu pasesc pe peronul incredibil de alb si de curat. E ciudat, aud doar propria respiratie, ba parca si ceva batai de inima. Sunt singur? Nu, nu strig. Recunosc locul? Da, cred. Sunt la metrou. Dar nu stiu ce statie. E una noua. Fara insemne. In spatele meu, trenul inceteaza sa mai vibreze. Pare oprit permanent. Sa ma astepte pe mine? Poate ca nu asta e statia la care trebuie sa cobor. Ah nu, asta trebuie sa fie, altminteri de ce as fi aici.....ma indrept spre scari.
Port paltonul meu cel nou, cel de care sunt atat de mandru. O camasa mov, da, mov, si ea imi vine bine. Si ma simt bine in ea. Jeans-i si pantofi negri, luciosi. Proaspat lustruiti. Asta e pielea mea cea noua. E imaginea mea de sine.
Am stiut ca trebuie sa ies iar acum inteleg de ce. Statia asta ireala, in mijlocul unui camp acoperit cat vad cu ochii de o iarba inalta, verde, frageda. O iarba ce se trage din calea pasilor mei lasandu-ma sa calc printr-un nisip moale ce-mi aminteste de mare. Ce e acest loc?
O vad. Ma asteapta pe mine. Pe cine altcineva in acest loc pe care il cunosc atat de bine? Nori prietenosi se inghesuie pe un cer de cobalt manati de un vant atat de placut.....Sunetul unor frunze ce nu exista...ba da. Imediat copacii isi fac loc in peisaj. Rari, cu crengi incarcate de culori. Si pasari, multe pasari. Deloc tacute.
Ea ma asteapta pe mine.....
- De ce tu?
- Cine altcineva?
Subtire, cu pielea alba. Trasaturi ascutite si un zambet ciudat, uneori chinuitor. Si acei ochi verzi. Ah da, ei. ACEI ochi verzi. Si parul....da, acel roscat, pieptanat pe spate si cu cateva suvite rebele pe frunte. Poarta o sarie in culori schimbatoare. Cred ca asta i-ar placea tare mult.
- Cum sa nu.....
- Ce s-a intamplat?
- Tu nu stii?
- Ba da, cred ca da. Dar.....
- Intrebarea gresita. Vrei sa sti unde esti aici.
- Da.
- Nu vreau sa-ti spun. Nu e loc de filozofie aici.
- Suntem in mintea mea, nu? Iar tu.....
- Eu sunt la fel de reala ca si tine. In acest loc totul este real.
- Dar
- Fara. Priveste.
Ma uit cu atentie. Ceva se pierde. Pentru o clipa pierd contactul. Apoi reusesc sa focalizez punctul invizibil indicat de degetul ei si.....Mintea mea a explodat iarasi de culori si sunete. Un sunet prelung. O melodie. Passacaglia.....trecere....viata. Cuvintele se leaga dar imaginea se tulbura. Imi zambeste si-si invarte degetul prin aer. Lumea din jurul nostru se invarte si ea. Din ce in ce mai repede. Ramanem doar noi suspendati pe un petec de nisip iar ochii meu se agita printre imagini. Ganduri proiecatate pe un val unduitor de nisip colorat de mici sclipiri argintii.
Aroma unui parfum.......un cap fioros de lup......o noapte plina de fulgere si vant......un chip pe care nu l-am vazut niciodata.....atingerea plina de tandrete a unei persoane pierdute in trecut.....o melodie vesnica, poate coloana sonora a vietii mele.....mii de litere invadand hulpave pagini mototolite......
Tu......
Nu, tu.......
- Te intorci prea rar aici. Aici esti tu, cel adevarat. Inteles Luna-Plina?
Ma simt ca o haina in masina de spalat. Autobuzul se rostogoleste greoi pe sinele de tramvai. Stiu ca zambesc si asta mi se pare grotesc si feeric in acelasi timp. Cei trei prosti de pe sine si mecanicul din trenul vietii.....da da, poetic. Cum altfel mi-as dori sa fie?
Autobuzul se opreste iar eu aterizez in cap. Pentru o clipa uit de ce rad dar imi reamintesc. Nu mi-e frica de tine. De fapt sunt ingrozit dar de ce ti-as arata-o. De ce? Nu vreau sa stii ca mi-e frica de tine. Nu, nu vreau.
Ies dintre resturile contorsionate. Asta e viata mea? Asta e finalul meu grandios? Sunt intreg printre resturile fumegande ale unor alegeri. Acesta este raul meu iar eu sunt doar o barcuta printre atatea altele. Navigand cu panze. Sfidand aburul sau alt tip de energie. Inca intreg. Si fericit ca pot naviga. Ca panzele sunt doar ale mele.
Autobuzul se strecoara greoi. E doar o alta statie. Penultima.

luni, 23 noiembrie 2009

Lipsa




















Pentru ca uneori cuvintele mele lipsesc (ca de exemplu acum).


vineri, 20 noiembrie 2009

Breaking the habit

The end of a journey

luni, 16 noiembrie 2009

When the world ends

2012. Asa se cheama filmul. Scenariul e destul de cunoscut: mayasii au facut o predictie cum ca in anul 2012 (ma rog, nu se stie anul dupa calendarul musulman, pe cine ar interesa asta? :-))) pamantul o sa fie distrus. Iar noi....we will be fucked. Properly fucked. Ok.....suna bine.
Regizorul, nenea Roland Emerich, e un pasionat de distrugerea pamantului. Daca nu avem de-aface cu o soparla mutanta atunci ne bumbacesc exatraterestrii. Daca scapam si de asta, vine glaciatiunea. In 2012 soarele ne-o coace la propriu. Si totul se duce.....
N-am sa povestesc filmul. Reusit din punct de vedere al efectelor vizuale, abunda de ingrediente hollywood-iene ceea ce-i scade din consistenta. Recreaza insa fidel atmosfera apocaliptica precum si, pe alocuri, conflictul uman. Varianta de happy end in conditiile in care 6 miliarde de oameni (si ceva rest) s-au dus pe apa sambetei pare aiurea.
Exista totusi o idee. Ideea de sfarsit. Si o intrebare. Ce ai face tu daca ai sti ca maine lumea ta va disparea? Mi se parea usor sa dau un raspuns. Am pus intrebarea si raspunsul m-a miscat mai mult decat filmul. Nu pentru ca ar fi fost un raspuns atipic ci pentru ca l-am constientizat si mi-am dat seama ca nu stiu ce as face. Din fericire nu sunt unul dintre cei care traiesc sub spectrul iminentei morti, altele sunt problemele care ma impiedica sa ma bucur de viata din plin.


miercuri, 11 noiembrie 2009

Via Hotnews

My favourite games

luni, 9 noiembrie 2009

Faza vine, faza trece

Turn the page

Teoria conspiratiei

De vorba cu niste prieteni. Treceme de la banalitati presarate cu glume la "lucruri serioase". Nu stiu cum dar de la realitatea de zi cu zi discutia aluneca catre un subiect foarte "cool". Teoria conspiratiei. De la Isus la turnurile genemne, traiasca Statele Unite ale Americii. Cat? Pana cand n-or mai fi. Pentru ca n-or sa mai fie. Candva. De ce? Uite asa, pentru ca asta e soarta unui imperiu, sa fie acum ca mai tarziu sa dispara. Faramitat, distrus. Candva, urmasii degenerati ai SUA vor fi comparati cu trecutul glorios al acestei mari natii.....americanii ne sunt anitpatici, asa-i? De ce? Pentru ca fac ce vor si nu le poate face nimeni nimic. Noi n-am face la fel? Valeu, nu vreau sa ma gandesc ce-am face noi daca am fi in locul lor. Daca Base ar avea buton rosu la geanta. Daca am cheltui 2 miliarde de...hehe, ar fi leul smecher nu? Adica paritatea ar fi inversa.....in fine, 2 miliarde de cocosei pe un avion de bombardament spiritual. Daca...dar sa nu divagam ca teoriile conspiratiei sunt si asa incalcite.
Bun. Eu nu cred in teoria conspiratiei in general. Dar nici in varianta oficiala nu-mi pun baza. De ce? Pentru ca ambele au dupa parerea mea aceeasi sursa. In ziua de azi cand informatia circula asa de usor dezinformarea e la mare pret. Asa ca in paralel cu punctul de vedere oficial eu as da drumul la o parte din adevar, o parte foarte bombastica. Iar oamenii, obijnuiti sa injure statul, biserica, religia, pe americani, pe rusi, pe Base, pe Iliescu, pe.....vor gusta imediat teoria mea a conspiratiei. Daca spun ca scriu de mana cu un extraterestu acum (in cazul in care as fi cineva important si vai, nu sunt) s-ar gasi 10 care s-ar jura ca au vazut filmuletul pe youtube (mai degraba trilulilu) si ca e adevarat. Si vai, colega (ei hai, colegul) aduce un pic cu un alien mai palid dar nici chiar asa de tare.
Asa ca....am ascultat. Am revizuit turnurile gemene, pe Isus, pe masoni, pe americani, pe rusi....holocaustul, da, indoielile despre, cinismul nemtilor, idiotenia rusilor, baionetele romanilor din curul hitleristilor, blabla.....Si?
Intrebarea ramane: ce e real si ce e minciuna? Or sa ne spuna americanii peste 300 de ani. :-)) Conspiratie placuta.

vineri, 6 noiembrie 2009

Fraza zilei :-)))

“We are not retreating. We are advancing in another direction.” Douglas MacArthur

joi, 5 noiembrie 2009

Smockin'


miercuri, 4 noiembrie 2009

Tara lui Miserupia

Am descoperit si nu recent dar oricum spre surprinderea mea ca nu sunt un demn cetatean al Miserupiei. Desi este o expresie foarte sanatoasa in contextul geo-politic de zi cu zi, nu sunt sincer cand zic ca mi se rupe. SI aici exista o samanata de rau pentru ca simt ca nu cadrez cu perceptele compatriotilor mei de zi cu zi.
Io nu m-am nascut miserupist. Nu stiu de ce. Ai mei....sa zicem ca sunt 50%-50%. Sora-mea are momente de miserupism dar rare. Eu....nu reusesc. Zici ca sunt reclama la produse expirate: imi pasa. Da, nu de tot, s-avem pardon, daca era asa nu mai era deloc. Imi pasa de esential. Imi pasa de cei din jur. Uneori chiar imi pasa si de ce fac eu. Doamne fereste, imi pasa si de ce fac ei. De ce? Intreb si eu ca prostul....de ce ar trebui sa-mi pese? Ca imi pasa, ma rog, sa zicem ca e discutabil, dar eu asa zic, ca-mi pasa. Dar de ce? Ar trebui? Ca uneori am senzatia ca imi pasa mai mult decat lor desi problema ii priveste direct.
In loc de porcina, vreau o doza de miserupism. Ok, sa zicem ca nu s-ar potrivi cu camasa mea bleu cu un nasture lipsa dar tot as vrea. Macar asa sa scot miserupismul pe taraba cand imi convine. Sa ranjesc tamp, sa ridic un deget mijlociu in sus (da Doamne doua) si sa zic fuck you prietene cu tot cu tampeniile tale.
De la mine pentru tine, fara numar....

sâmbătă, 31 octombrie 2009

You

joi, 29 octombrie 2009

Fara cuvinte

vineri, 23 octombrie 2009

Micii napoleoni sau viva la revolucion, partea a 2-a

Cam pe la inceputurile blogarelii mele scriam de ceva experienta in campul muncii. Mai precis, vorbeam despre o mica junta dupa model sud-american care s-a instalat cu arme si bagaje la loculetul meu de 8 ore (cateodata, nu prea des ce-i drept, +) pe zi. Asa.
Ei bine, junta a plecat. Cum altfel decat debarcata de noul val. Si cum astea au fost spuse.....
Fratilor, ne colectivizaram. Serios. Pentru a face epurarea mai usoara, compartimentele au fost redenumite iar cei titulari de drept in locatiile respective s-au trezit in pozitia de a fii sefii nimanui. Joburile lor disparura in neant. O manevra foarte abila, trebuie sa recunosc, foarte simpla dar eficienta. Noul val tineresc (zau ca e) isi cam freaca mainile pe ruinele fostului imperiu si imparte cu darnicie scaunele goale. Ca deh, trebuie sa iesim din degringolada. Moncherilor, degringolada este starea noastra naturala de agregare. Iar eu imi stau si-mi jur printre ranjete tampite ca mi-o merit ca n-am invatat destula carte incat sa fiu milionar (acu ar fi ceva) si sa ma doara-n.....ma gandesc la un loc unde e ok sa ma doara ca sigur nu e ala din expresie.
C'est la vie.....cu asta basta. Astia mici sunt fericiti in regatul lor, cu 1,2,3.....supusi in jurul lor. Iar eu trebuie sa accept ca adevarul care ma pocneste in fata e ca sunt aici de buna voie si ca oricat de ironic si de amuzat as fi.....asta e.
P.S. Ce-as face daca as deveni si eu un mic napoleon? M-as mula pe sistem, as profita de el si as trece de cealalta parte a baricadei pentru un cec mai gros? Buna intrebare, din fericire/pacate, nu sunt in masura sa aflu raspunsul.

joi, 22 octombrie 2009

Look, it's me

There's a black cloud over your head, that's me
And the poison ivy that chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes hard and makes you cry

There's a dirty needle in your child, haha, that's me
Empty bottles still in hand, still dead, still me
I'm the suit and tie that bleeds the street and still wants more
I'm the 45 that's in your mouth
I'm a dirty, dirty whore

Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me

Yeah, he wants to become father now, me again, me
The marks inside your arms spell me, spell only me
I'm the nothing face that plants a bomb and strolls away
I'm the one who doesn't look quite right as children play

Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me

Look up to me
What to be and what to fear
Look up to me
Look it's me, at what you hear
See right through me
See the one who can't be free
See right through me
Look it's me what no one wants to see

Hmm, now, see the black cloud up ahead, that's me
Hmm, and this poison ivy chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes, pushes, makes him cry

Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus but too old to see
Hey, hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me

Hey ma, hey ma, look it's me

marți, 20 octombrie 2009

Asculta

Mandala in the clouds

luni, 19 octombrie 2009

Luni. Azi.

-NU stiu, nu-mi mai pasa.....
Adevarul e ca-mi pasa. Dar n-am chef sa las asta sa se vada. Cum sa nu-mi pese, aici imi castig painea, aici imi infund sperantele profesionale. Atatea cate mai sunt.
Ma fatai de colo-colo cu mainile in buzunarele jeans-ilor. Noul eu trebuie sa aiba un aer nepasator, aproape zeflemitor. In camasa mea bleu sucara cu epoleti si un nasture lipsa de buzunarul din stinga (se compenseaza, am deschis ambele buzunare)atrag oaresce sprancene ridicate. Nepasare? Oh, mimez. Sunt atat de bun la asta incat daca ar sti cu adevarat ce e in minte mea.....
Ranjesc sec. E un tic prostesc, am senzatia ca ma face mai cool. In realitate ranjetul vine din interior iar eu doar ii dau o explicatie. Ma incalzeste faptul ca mintea mea e capabila de asemenea salturi? Da. Si nu. E o sursa de energie. E o sabie cu doua taisuri.
Astept. Realitatea e ca sunt nervos. Pe ace e expresia corecta. Astept vesti din alte parti. Si asta ma face sa reactionez urat. La suprafata calm, in interior clocotesc. Toata aceasta agitatie letargica din jurul meu, toate aceste vieti marunte....atentie, incepi sa devii arogant. Mereu ai stiu ca te pandeste pericolul asta. Nu, nu vieti marunte. Doar viziuni limitate. Asa e mai bine? Da, in definitiv suntem ceaa ce putem fi sau mai precis, ceea ce am fost capabili sa alegem pentru noi. Din varii motive in care nu am chef sa intru.
In ce se imparte lunea mea, dimineata? In general intr-un amestec de ganduri. In mesaje la care nu primesc raspuns. In asteptare. In tentativa de a calma totul sub o masca. Intr-o agitatie vie. In ganduri indreptate catre cineva....de ce asa? Pentru ca e important. Pentru ca stiu sa dau exact importanta care trebuie, acolo unde trebuie.
Inca o data fac un salt in exterior si preiau comanda asupra mea de-acolo. Totul trebuie impachetat cu grija, in ordine, clasficat. Ordine. Control. Efemere? Nu si daca ti le imaginezi. Trebuie sa pornesti de undeva.
E frig. Burniteaza. Ceata, neclaritate. Octombrie. Am spus deja ca e frig? Neplacut. Umezeala. In mod normal, as fi fericit in padure acum. In miscare. Undeva cu un scop practic. CU tot cu frig. Cu tot cu sacaiala ploii. Ah da, si afara e la fel. Iar eu inca astept.......

vineri, 16 octombrie 2009

Sabia......

Trage o linie. Inca una. Si inca una.....acopera complet cuvantul cu pasta albastra. Dara straluceste o secunda, cam cat ii trebuie hartiei pentru a se usca dupa care se confunda printre celelalte dungi identice. Acum mazgaleste cu furie. Hartia se rupe. O smulge din caiet, o mototoleste si o arunca peste umarul drept. I se pare ca ii aude aterizarea, ciocnindu-se printre atatea alte hartii mototolite. Stie ca intr-un final tot el va trebui sa le stranga. Nu-i pasa.
Sub lumina chioara a veiozei strange din dinti. Cu zgomot. Alunga cu mana linii imaginare ce nu s-au nascut inca pe hartie proaspata. Oare pixul e de vina? Se uita urat la el si-l inchide-deschide repetat. Il arunca pe birou. Cu prea multa forta, ustensila lui preferata de scris se rostogoleste si cade pe jos. Aluneca mai departe....
Se opreste undeva la lumina difuza de strabate limpezimea indoielnica a geamului. Neonul de dincolo clipeste des, e defect. Pare si mai dezolant sub ploaia deasa. Intuneric. In ciuda luminii, totusi, intuneric. La fel ca si in mintea lui.
Apuca un stilou. Un cadou de demult, de la cineva uitat. De la cine? Nu-si mai aminteste sau nu vrea sa-si aminteasca? Conteaza? Cuvintele tot nu vor sa vina. Le cauta cu infrigurare. Nu intelege de ce. Ele il refuza. O voi muze, oare unde sunteti?
Rade ca un apucat. Tare. Isteric. Propria lui ruga il amuza. Propria lui voce goala. Propria lui nepasare. Apasare. Am i going mad? recita el prosteste. Too late, ii place sa spuna. Prea tarziu ca sa se mai teama? Oh nu, e de-abia inceputul. O alta noapte neagra ce ascunde un rau rautacios. Un rau ranjit. Propriul lui ranjet. Propria lui neimplinire.
Stiloul refuza sa scrie. Pare inutil, ca tot ceea ce ii aduce aminte de trecut. De trecute. De persoane ce au disparut....le simte totusi urmele. Pe el. Le amusina ca un dulau. Ii place comparatia. Trebuie sa o scrie pe undeva.....
Stiloul incepe sa scrie. Cuvintele alearga. Ura. Furie. Disperare. Nu, ura. Distrugere. Intelege el oare haosul din distrugere? Sensul din anihilare? Vrea sa ucida. Stie asta. Si ucide cu stiloul. Ucide cu cuvinte. Trage o sabie imaginara si cu miscari circulare spinteca. Alearga ca un lup in goana prazii. Pe o hartie, si inca una. Paginile se umplu. Cu razbunare. Rade ca un nebun in timp ce pedeseste. Trecut, viitor, prezent....toti cad. Mai poetic sau mai lipsit de stil, toti gusta din tarana. Toti cad la picioarele lui dar mai ales el. El cade ultimul, chiar dupa ce-si implanta sabia in cea mai mare spaima.....Chiar si asa, tot cade.
Stiloul ezita. Poate exista un altfel de sfarsit? El il ucide, ea pleaca. "Eu mor". Un altfel de Romeo. O altfel de Julieta.
Paginile se revarsa de pe birou. Se ridica cuprins de o furie rece. Le calca in picioare.

marți, 13 octombrie 2009

BSG OST

You and me

If you just walk away
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how I feel.

I am the mess you chose
the closet you cannot close
the devil in you i suppose
cuz the wounds never heal.

But everything changes if you could
turn back the years if you could
learn to forgive then you could
learn to feel.

Sometimes the things you say
in moments of dissaray
succombing to the games you play
to make sure that it's real.

But everything changes if i could
turn back the years if i could
learn to forgive me then i could
learn to feel.

when it's just me and you
who knows what we could do
if we can just make it through
the toughest part of the day

But everything changes if we could
turn back the years if we could
learn to forgive us then we could
learn how to feel and we could
stay here together and we could
conquer the world if we could
say that forever is more than just
a word.

If you just walked away
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how you feel.

A 1000 miles

luni, 12 octombrie 2009

Memento

-Parca totul s-a topit….pur si simplu a disparut….nu e. Nu mai e.
-Cum nu mai e?
-De fapt vroiai sa intrebi “ce” nu mai e, nu?
-Nu stiu.
Un zambet larg se intinse pa fata cea rotunda. De partea cealalta, o pereche de ochi verzi captura zambetul intr-o unda de incruntare.
-Iti zboara mintea pe campii. Cred ca se insoteste cu stolul de fluturasi.
-Hm, n-ai mai pomenit de mult timp de ei. De ce?
-Lasa asta. Ce tot asculti acolo?
-Aaaa……diverse…..Elegy.
-Elegy….elegie…..Asta iti inspir eu?
-Cateodata. De cele mai multe ori asta imi inspir eu. Stiu ce o sa zici, nu mai vreau sa aud.
-Ma bucur ca stii. Scuza-ma…….
-Genul asta de expresie……e ceva de genul “ma rog”, nu?
-Poftim?
-Scuza-ma asta al tau……subliniaza ceva fara echivoc, asa-i? Dincolo de acest scuza-ma totul e clar, de necontrazis. Sau……
-Bati campii. Serios.
-Ah da, de parca as putea sa-I bat neserios.
-Ce tot spui acolo?
-In fapt nimic. Nu e asa ca e minunat?
-Ma rog……
-Am un talent. E natural. Sa bat campii despre nimic. Pare simplu dar nu e, nu-i asa? Pentru ca din acest nimic pot razbate adevarate pietre pretioase.....
-Ah da, adauga la asta modestia.
-Pentru un dialog imaginar, suni prea aproape de adevar.
-Si de ce esti ofticos?
-Pentru ca si asta e un talent, nu?

Octombrie

Ploua. E ceata. Totul pare mai trist. Doar pare. Pentru ca cu siguranta pe undeva exista si bucurie. Mie nu-mi place octombrie. N-are nimic de-aface cu vremea de-afara. Pur si simplu nu-mi place pentru ca nu tin minte sa mi se fi intamplat ceva pozitiv in octombrie. Poate ca doar nu tin eu minte, in definitiv e natural sa-ti amintesti mai degraba relele decat bunele.
Octombrie m-a gasit cu destule lucruri bune. Dar si cu destule rele. Nicidecum nu e vremea contabilizarii. Nici macar a introspectiei. E doar octombrie. Punct. Si in continuare....

sâmbătă, 10 octombrie 2009

My rapture

In my life of no wrong a love lingers on,
A love that lingers on to frustration.
And if my love is so wrong, why should I face it alone?
Am I just a picture in a photograph?
Why am I stuck in this pantomime fearing a god who died?
One who would not deny lovers?
And I don't care what they say, if what you need is your faith,
Then take a look at my face and know

That till your rapture falls to pieces
Until your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things like suffering
Life had gone this way
Life is gone this way

Still in the life of the wrong we all moved along
Another life evolved to gestation
And so I made my way with the mistakes i've made
Too see you as just a picture from a photograph

So You just walked on
Knowing that what you'll do will leave me in
Absolute horror
You put your hand on my lips and gave me
One last kiss
And sang some tune that went......

Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things are suffering

And I would and I would, destroy your god
Yes I would if I could destroy your god
Because you're born again
Until you're worn again,

Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces

But, if this must be, then burn with me
Anything
Just don't leave
So find in me the room to breathe
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces

You swore you've heard the voice of reason
Telling you it is wrong to keep me
And one more thing, it looked like me
Back when it breathed
Rest in peace
Under the rapture comes to meet us


vineri, 9 octombrie 2009

What have you done?

Suntem in razboi. Cu noi insine, cu lumea din jurul nostru. Sa fie asta starea noastra normala de "agregare"? Oare doar atat putem? Pare o etapa menita sa ne curete de tot ce am strans. De frustrari, de neimpliniri, de amintirea unor oameni care pana la urma s-au dovedit mici. Ingusti. Sa nu cadem in aceeasi patima, trebuie sa ne ferim de asta. Sa nu ramanem inchistati in razboiul nostru. Sa nu pierdem din vedere obiectivul final: victoria. Din pacate, nu se poate cu orice pret.
Cat despre mine, ma simt in elementul meu. De ce? Pentru ca vreau sa inving. Vreau sub scut. Pe scut am mai fost, gata, ajunge.

joi, 8 octombrie 2009

The sound of despair

SR-71 Goodbye



Stiu, a mai fost. Nu e o declaratie. E o stare de spirit.

miercuri, 7 octombrie 2009

That kind of feeling

I feel strange. No, actually, i feel something that i can't quite describe. It's like i know what it is, i know what it does but i don't know the proper words to describe it. Why in English you say? Probably 'cause i hope the right words are somewhere in here. And the words that are coming out of my fingers/mind today are in English. Don't really know why. Don't care.
Staring at the cold truth....come on, no one really does this. Why should they when it's so easy to avoid everything that doesn't go with the program. It's like staring in a mirror all the time and frankly, i'm kinda sick of it. I hate mirrors or i hate what i see in them? Does a mirror really catch the truth in one's image or does it show what you want or worse, what you don't want to see.
I disagree. With what? With everything i've said above. With every thought that is one second old. This is just an exercise of will if you want. It's just a way to express whatever doesn't work inside my mind. Resting on a bench in a park in wait of things to come does bring a closer to truth perception on events. I can't deny in this reality or any other everything that i am but most importantly, everything that i am not.

marți, 29 septembrie 2009

BSG Soundtrack

Coloanele sonore sunt moartea mea. De ce? Pai.....

luni, 28 septembrie 2009

Joker and thief















Bufon si hot. Cam asa s-ar traduce. De ce bufon? Pentru ca in esenta asta suntem. Asta sunt. Pentru ca-mi place sa creez dar nu orice, nu oricum. Imi place sa ma folosesc de litere. Imi place sa.....distrez? Nu e o definitie prea apropiata dar adevarul este ca o parte foarte importanta din minte traieste in cuvinte. Prin cuvinte. Si de cate ori cineva zambeste amuzat de prostiile de-aici, de cate ori cineva recunoaste o frantura de adevar, de cate ori CINEVA citeste, acea parte din mine prinde viata. Asa ca da, sunt si bufonul care cauta o alta cale de scapare dintr-o viata altfel limitata la realitatea de zi cu zi.
De ce hotul? Pentru ca fur de la voi toti. Care voi? Ah nu, nu doar de la cei ce intra aici. De la toti cei pe care aleg sa ii cunosc. Dar mai important, de la toti cei care aleg sa ma cunoasca. Fara nicio discriminare. Fur tot ce pot fura. Da, tot in cautarea acelei cai de scapare.
Cel mai mult fur de la tine. Credeam ca scriu blogul asta pentru tine. Cel putin din cauza ta. Nu e asa. Scriu, si nu numai aici, doar din cauza mea. Tu esti doar o parte din cuvintele mele.

Asteptand














Ne petrecem viata asa. Asteptand. Pare a fi una dintre starile noastre definitorii. Ne irosim in asteptare. Clipa nu exista. Acum nu exista, doar mai tarziu. Doar ce vom face dupa.....aproape niciodata ce facem acum. Sunt cu tine acum si totusi eu ma gandesc ca de-abia astept data viitoare cand ne vom vedea. In loc sa traim acum, alegem sa ne gandim la ce va fi. Si e pacat. Cel putin asa simt eu.
E o capcana. Un cerc perfid. Mintea noastra pare croita asa.


Always

duminică, 20 septembrie 2009

Cuvinte

Uneori cuvintele dor. La fel de mult ca faptele. Uneori poate chiar mai tare. Dar....cuvintele nu sunt fapte.
De ce folosim expresiile fara echivoc? De ce suntem extremisti in exprimare? De ce nu ne infranam pornirile distructive, mai ales cand acestea pornesc la nivel de exprimare verbala? Nu putem? Nu vrem.....si una si alta.
Dar...cel mai important aspect este reactia pe care o avem la cuvinte. Raspunsul. In cazul in care lucrurile stau prost, sunt cam trei tipuri de reactie:
1. Vexatie
Cuvintele isi ating tinta. Te dor. Iei ad literam ceea ce ti se spune si te lasi tras pe panta tristetii. Furiei. Incetezi sa admiti orice logica. Pentru ca vezi tu, creierul tau este mereu capabil de disectie. Si-ti va prezenta toate fatetele, inclusiv pe cele logice. Numai ca tu nu esti in stare sa te ghidezi dupa astea si preferi durerea. Sau pur si simplu esti structurat asa, sa nu vezi decat partea negativa.
2. Razbunare
Ripostezi. Folosesti cuvinte, gesturi sau chiar mergi mai departe si recurgi la actiuni a caror intentie este de a plati. De a rani la randul tau. O faci reflex sau calculat. E posibil sa-ti para rau si sa agravezi ceea ce s-a intamplat deja. E posibil sa te simti mai bine. Sau mai rau, depinde cum esti structurat.
3. Life is but a joke
Genul asta de atitudine....ei bine, pornim cu inceputul. Cuvintele nu inseamna actiuni. Daca reusesti sa surprinzi asta cu claritate absoluta, esti cu un pas mai aproape de intelegere. De intelegere? Da, de intelegerea cauzelor si consecintelor fiecarui gest, fiecarei actiuni. Viata spune asa: acum este deja trecut asa cum maine este viitor iar tu, cel din trecut, vei fi altul in viitor. Nimic din ceea ce este acum nu este permanent, orice poate fi schimbat. Orice este schimbat. A nu tine cont de realitate, de logica, este o greseala elementara. Asta ne tine ingraditi in teama. In ce? In pierdere de timp. De timp pretios. Poti trai cu frica in san, frica ca poti pierde ceva ce nici nu-ti apartine, poti sa accepti durerea si prostia unora, poti riposta cu prostie si ignoranta, sau poti afisa un zambet. Un suras pentru viitor. Un semn ca tu chiar intelegi si ca accepti ceea ce esti, ceea ce poti fi. Si-ti poti spune cu adevarat ca, intr-o forma sau alta, cand e vorba de greseli, totul se plateste.
P.S. Desi stiu toate astea, uneori nu pot alege. De data asta insa.....:-)

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Whatever it takes

It takes one like me to love one like you

vineri, 18 septembrie 2009

Pandemonium

joi, 17 septembrie 2009

Poveste fara nume

Rece. Gheata. Isi trecu degetele prin lichidul transparent. Captura suvoiul in causul palmelor. Oricat de tare ar fi strans, picaturile tot ii scapau printre degete. Pe la coltul palmelor. Evadau.
Isi trecu palmele ude peste fata. De mai multe ori. Inchise robinetul si-si privi chipul in oglinda. O fata rotunda cu trasaturi destul de echilibrate. Prea rotunda poate. Par aspru, negricios. Sprancene groase umbrind privirea ochilor negri. Sfredelitori. Cautatori. Lipsiti de lumina cateodata. Un nas mare, acvilin. Gura stramta cu buze subtiri si o barbie tot rotunda. O barba de doua zile. Un zambet ironic pierdut undeva in cutele ce se formau la coltul buzelor in astfel de momente.
Isi trecu degetele prin par. Isi fixa ochii in ochii din oglinda. Nu putea disimula chiar totul. In niciun caz ce se afla indaratul acelei priviri. Rase incet, harait, dezvelind caninii. Furie? Disperare? Hotarare? Poate toatre trei. Sau poate niciuna dintre aceste trairi.
Isi privi mainile. Ca de obicei cand se simtea asaltat din toate partile. Isi misca degetele. Prelungirea zbuciumului interior. Bataturi la baza celor trei degete din mijloc. Nu prea lungi, nu prea groase. Vine proeminente pe podul palmei. O culoare cam galbuie, nesanatoasa. Oboseala. Asta citea de fapt in ochi. Febrila.
Iesi din baie si se duse in camera de zi. Usa balconului era deschisa lasand sa patrunda aerul tare al diminetii de iarna. Un cer greoi, ca de plumb, cu nori josi, compacti. Toata lumina era la fel, cenusie. Terna. Simtea posomorarea vremii si murdaria de jos. Zapada se topise in zoaie gri macinate de rotile masinilor si de pasii oamenilor.
Pasi sai. Clari. Calculati. Il linisteau. Se plimba prin fata geamului cu mainile impreunate la spate si barbia in piept. Iar se cocosa. Cineva avea mereu grija de el ca postura asta sa nu se permanetizeze. Nu si acum. Acum era singur. Si asta parea o stare ce dura din totdeauna.
Din cealalta camera razbatea un zgomot surd. Un inceput de melodie. Un pian lenes. Boxele nu se fortau. Era prea devreme, nu avea nevoie de atentia vecinilor. Pianul accelera. Apoi pierdu iar din viteza. Zgomote aproape discrepante. Viori....si acceleratie. Zgomote orientale impletite in claritatea pianului. Apoi percutie. Ritm rautacios. Isi simti pielea. Fiecare por in parte. Fiecare respiratie. Pulsa in ritmul muzicii. Kara remembers. He remembered indeed.
Trase aer in piept. Isi fugari imaginea din oglinda. Undeva in interior tipa din toti rarunchii. Muzica aceea. Parte iad, parte purgatoriu cu o raza de.....chitara electronica. Totul se opri in jurul sau. Aerul ingheta iar respiratia sa......
Se duse la geam purtat de pasi fara vointa. Fara ordine. Mana ii ingheta instantaneu pe otelul rece. Ridica obiectul care parea mai greu ca oricand. Pasi pe balcon si se sprijini de balustrada.
Acum miscarile lui erau mecanice. Trase parghia aproape simtind cum glontul conic aluneca in locasul sau. Pipai tragaciul, indeparta piedica. Ochiul drept i se lipi de cauciucul lunetei iar retina sa focaliza flamanda. Isi goni privirea peste zeci de chipuri terne. Oameni pestriti. Preocupati. Disparand din memoria lui de cum nu-i mai privea. Oameni reali. Tristi. Rumegand veselie. Masticand regret. Sau dorinte. Sau......
Isi vazu tinta. Apasa pe tragaci. Imediat deveni glontul. Glontul ce gonea catre un chip rotund, cu sprance groase ce umbreau privirea ochilor negri. Sfredelitori. Cautatori. Lipsiti de lumina cateodata. O fata atat de rotunda......

Ce nu are iadul si iubim noi. Adica eu

"Thou shalt know, spite of thy past distress, and all those ills which thou so long hast mourned: heaven has no rage like love to hatred turned, nor hell a fury, like a woman scorned." The Mourning Bride, William Congreve

Perfect circle

Help me if you can
It's just that this, this is not the way I'm wired
So could you please,

Help me understand why
You've given in to all these
Reckless dark desires

You're lying to yourself again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the faultline
What'll it take to get it through to you precious
Over this. Why do you wanna throw it away like this
Such a mess. I don't want to watch you.

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

Medicated, drama queen, picture perfect, numb belligerence
Narcissistic, drama queen, craving fame and all its decadence

Lying through your teeth again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Go with this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, I don't wanna watch you...

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

They were right about you
They were right about you

Lying to my face again
Suicidal imbecile
Think about it put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Over this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, come to this, come to this

Disconnect and self destruct, one bullet at a time
What's your hurry, everyone will have his day to die
If you choose to pull the trigger, should your drama prove sincere,
Do it somewhere far away from here

miercuri, 16 septembrie 2009

Inceputuri

marți, 15 septembrie 2009

Solitudine?

Insind my mind

Te-ai intrebat vreodata cum suna gandurile tale? Sau mai precis, daca mintea ta ar reda totul sub forma de muzica, cum s-ar auzi? Ce ritm ar avea? Eu cred ca am gasit sunetul care reda perfect ce e in mintea mea....din fericire doar uneori.


Vise

Toti visam. De cele mai multe ori, chestii ingropate mai mult sau mai putin adanc in subconstientul nostru, genereaza solutii si probleme pe care ori le evitam ori nu reusim sa le rezolvam in viata reala. Visele sunt complicate. Nu cred in vise ca premonitii dar cred in manifestarea eului interior prin intermediul viselor.
In vise nu te poti minti. Chiar daca de cele mai multe ori sunt haotice, in vise poti descoperi multi samburi de adevar despre tine.
In noaptea asta mi-am visat demonii interiori. La mine apar mereu sub forma de caini. Stiu explicatia. Iubesc cainii, cred ca le impartasesc unele dintre calitati dar le cunosc si firea. Cainii, ca si demonii mei, sunt neobositi, nu renunta. Nu-mi dau seama exact ce forma au demonii tai dar stiu ca intr-un fel, mi-e mai frica de ei decat de ai mei.
Tot din vis aflu pana unde sunt cu adevarat dispus sa merg. Pana in panzele albe si mai sus de-atat, daca cred eu ca merita. Cainele din mine nu se lasa niciodata. De multe ori ma comport ca un pitbull. Nu dau drumul, nu ma dau batut si din cauza asta, n-o sa-mi vad sfarsitul pana nu ma va dovedi. Suna plastic si pompos dar e foarte aproape de adevar. Sunt clipele de sinceritate in care nu pot sa evit cele mai ascunse temeri. Si cele mai profunde. La fel cum nu-mi pot evita nici defectele. Nici insuficientele. Nici calitatile. Atatea cate sunt.
Intr-un fel, imi urasc visele. Dar, cum nu le pot evita, am doua optiuni: sa le disec, sau sa le ignor. Imi pot infrunta temerile sau le pot ocoli. E vorba de strategie, sansele de reusita sunt cam aceleasi. Acum insa simt nevoia sa musc din cineva.

Daca visele mele ar avea o coloana sonora, asta ar fi.

luni, 14 septembrie 2009

Ultimul sanctuar

-V-am chemat pentru a rezolva problema asta. Astăzi, acum!
Cei trei care aşteptau răbdători în jurul mesei. Intraseră pe rand, în tăcere, şi-i lăsase să se acomodeze cu semiumbra ce preceda răsăritului soarelui. Incă nu îndrăzneau să-l abordeze, ştiau că, deşi părea acolo, Guvernatorul era purtat departe de gânduri.
Ecologistul, Maestrul resurselor şi Constructorul, problema pentru care-i convocase îi privea direct. Desigur, el luase deja o decizie dar avea de gând să-i consulte pentru a evita orice complicaţii inutile de ordin procedural, reprezentau interese ce trebuiau apărate. În ultima vreme glasul Ecologiştilor căpătase din nou tărie şi erau ascultaţi în mai toate cercurile, mai mult, exista o oarecare simpatie pentru mesajul lor.
Ecologistul-Prim era nervos, palid şi slab, ştia şi de ce, aparent evita să consume orice avea produs de origine animală. Maestrul resurselor era şi el nervos dar nu iritat, pur şi simplu considera întâlnirea o pierdere de vreme, el era ocupat, timpul lui era mult prea preţios pentru a fi irosit cu asemenea fleacuri. Constructorul însă împărtăşea antagonismul Ecologistului, ei erau cei care se înfruntau.
Un soare plăpând începu să se arate de partea cealaltă a barierei translucide pe interior, poleind încăperea cu razele sale anemice. Dar lumina lui era suficientă pentru a dezvălui fantastic clădirile Octopolisului.
-Aşadar, cine începe?
Guvernatorul alunecă până la masă şi îşi ocupă locul.
-Pur şi simplu mă opun!
Ecologistul îşi fixă privirea asupra Constructorului.
-Este ultimul habitat cât de cât natural, nu-l putem distruge doar pentru că proiectantul nu a găsit o altă locaţie. Cred că......
-Ţin să vă reamintesc că specificaţiile instalaţiilor spaţioportului impun respectarea unor cerinţe, interveni Constructorul.
Gândurile sale erau pline de dispreţ.
-Nu putem asambla rampele oriunde, nu am ales acest loc la nimereală, este singurul acceptabil. Desigur, dacă se vrea ca termenul să fie respectat şi nu cred că trebuie să vă reamintesc de importanţa acestui lucru.
-Dar aici e vorba de un habitat natural cuprins în planul de urbanizare!
-Ideea de bază e simplă: spaţioportul ar fluidiza traficul cu până la 16% procente şi ar creşte posibilităţile de acces în zona nordică cu mai mult de 13%. Astea sunt cifre exacte, mult mai importante decât bunăstarea unor animale preistorice!.
-Guvernatorule, rezervaţia asta este ultima şi cea mai complexă. Am reuşit să păstrăm aproape intact un întreg lanţ trofic, de la bază şi până la vârf, distrugerea sa ar fi un gest cu adevărat iresponsabil.
Guvernatorul ridică o mână poruncitoare şi îndreptă o unghie către Maestrul resurselor care se foi pe locul său.
-Din punctul meu de vedere pierderile sunt neglijabile. Odată ce am rezolvat problema interdependenţei speciilor, ecosistemul poate fi recreat la altă scală în funcţie de doleanţele noastre. Am explicat asta şi data trecută, ba chiar am oferit şi soluţia transplantării habitatului pe una dintre colonii.
-Costurile sunt încă prea mari, gândi Guvernatorul.
-Aşa e, fiecare individ în parte ar trebui prelucrat molecular, redus la un cod genetic distinct, apoi ar trebui reasamblat…..
-Într-un mediu străin care ar afecta iremediabil procesul şi autenticitatea exemplarelor, interveni Ecologistul.
-Tu te uiţi după furnici când păşeşti?
Constructorul îi luă prin suprindere, folosise o expresie al cărui înţeles încă nu se pierduse.
-Spaţioportul este vital.
Guvernatorul se ridică, semnul că orice discuţie se încheiase. Ecologistul îşi plecă privirea resemnat, ştia că oricum nu se putea opune, fluidizarea traficului erau un proiect prea important.
-Va trebui să ne mulţumim cu grădinile zoologice şi cu replicile de pe sateliţi.
-Dar vor fi ele oare suficiente? Ne vor putea împiedica să uităm?
Ecologistul ştia că nu mai era nimic de făcut aşa că repetă nemulţumit formulele de politeţe obligatorii şi îşi transferă corpul spre cea mai apropiată ieşire. Convertorul îl deplasă instantaneu în locaţia dorită, în spatele unei bariere translucide de o mărime impresionantă, marginea habitatului pe care se străduise să-l păstreze cât mai natural şi cât mai intact. Oare ce mai putea fi salvat?
Doar copii ieftine şi câteva exemplare din fiecare specie. Trebuia să facă o selecţie strictă, avea să dureze iar timpul nu era deloc de partea sa, maşinile infernale ale Constructorului aveau să sosească imediat după oficializarea decretului.
Privi către panoul-indicator amplasat în spatele barierei, insistase să-l păstreze pe cel original, cel inscripţionat. Ştia să-l citească însă nu putea reda sunetele ce-l alcătuiau. Se chinui totuşi să o facă, pentru ultima oară.
-Lo...Lo…
Se opri ghicind apropierea a două exemplare din specia sa preferată. Ca de obicei înaintau fără frică până aproape de barieră, câmpul de energie şi descărcările de energie statică nu-i speriau. Erau inteligenţi, de-asta îi aprecia în mod deosebit, bine, nu suficient de dezvoltaţi pentru a avea vreun drept altul decât acela de a fi păstrat ca nişte ciudăţeni ce aduceau aminte de vremuri apuse.
Mereu îi făcea plăcere să îi observe cum comunicau folosindu-se de un limbaj ce îmbina sunete şi gesturi. Încă existau discuţii referitor la complexitatea acestui limbaj, ştia că în unele cercuri capacitaţile lor cognitive era dezminţite
Humanoizii, aşa fuseseră numiţi de primii cercetători, se îndepărtară.
-Lo…Lon…Lon-don…..London.
Nu exista decât o mulţumire plăpândă în reuşita lui, nu avea să-I ajute cu nimic pe cei doi care se îndepărtaseră. Ecologistul percepea deja vribaţiile utilajelor.

Tacere

Cateodata oamenii tac. Pur si simplu. Dispar. Ies din peisaj. Nu vorbesc de fapt despre oricine ci de acele persoane apropiate. Familiare.
Te trezesti prins in rutina in care nu mai discuti cu adevarat. In care nu-ti mai imparti impresiile, nevoile.....pur si simplu taci. Sau, in cel mai bun caz, totul se transforma intr-un mecanic: "ce faci?" "bine, tu?". Pauza. De ce?
Cateodata oamenii simt nevoia sa taca. Sa dispara. Sa se ascunda. Sa se fereasca de cei care ar vedea ce se intampla in ei.Astfel pot evita explicatiile. De ce? Ce fel de prieten mi-ar fi acela care nu mi-ar asculta explicatiile, fie ele si stanjenitoare? Cat de mult din noi lasam oare sa se vada? Cat de des ne permitem sa lasam toate barierele jos? E un joc riscant, recunosc asta dar doar asa poti obtine ceva ce nu-ti este la indemana de unul singur. In 99% dintre situatii vei rata. Dar pentru restul de 1% merita.

vineri, 11 septembrie 2009

Agonie

Niste nebune

joi, 10 septembrie 2009

Pe sub norii de hartie

miercuri, 9 septembrie 2009

Iris

Bill

"Love looks not with the eyes but with the mind." Shakespeare, Visul unei nopti de vara

marți, 1 septembrie 2009

I love the way she hates

I'm sorry that i put you in the picture,
I didn't think you'd hit your head so hard
The frame looks better all crooked on the wall,
Kinda reminds me of the way we are-
The way we lie and victimize ourself
Now is it me or do our secrets matter more than our health?
I nail my hands down just to feel the way that he felt-
But can't scream with near enough strength to cry for help
I feel the ground give beneath my feet,
I can't handle anything that you say
And i pray that it's possible to- birth
Your better off
Now take my word and just walk away

But what can i say?
I love the way she hates-
I love the way she hates me

Don't make a move,
I got that exit wound from pride and now i realize
Don't make a move,
I got that exit wound and i've cried myself dry

No limits to pain,
I've bled for you now bleed for me-
'cause no one ever told you that it wouldn't be hard
I've got flesh full of ink just waiting to drip so come and take your best shot
You know i'll love you by dawn
After we've cum and gone over the power we chased
I think i'm way too late-
My hate's taken my place
Because the only thing that ring represents these days is the mark that it left in the side of my face

For every fatal breath i've held,
For every harmful truth i've spit,
Had everything i'd ever need,
And every time i'd scream myself sick

Say goodbye to this drug- i've got a new soul to steal
I'm on my farewell fix-
I've got a new soul to steal

luni, 31 august 2009

Magic

Timelessness

I've felt darkness
closing in on me
Chilling shadows
surrounding me
I've had the poison
leak into my skin
And it corroded
my heart away
Bled away
Cut away
Dark night of my soul...

Famous monster

Ascult melodia asta. E dimineata. E innorat. E racoare. Pare in ton. Nu, nu sunt trist. Nici deprimat. Ar fi trebuit s-o ascult aseara. Pentru ca aseara eram nelinistit. In cautare. Nu puteam sa adorm. De ce? Bratele tale nu erau acolo.

vineri, 28 august 2009

Got jealous

Don't lose what you have











miercuri, 26 august 2009

Demoni interiori
















Am pus o intrebare de curand unei prietene. Cum se descurca cu demonii ei interiori? Mi-a raspuns simplu: nu are. Cum? Exista persoane care nu demoni interiori? Exista persoane care nu trebuie sa lupte cu eul lor interior? Exista persoane care nu cunosc indoiala? Nu cunosc frica? Nu cunosc incertitudinea? Nu cunosc regretul? Nu cunosc dezamagirea? Chiar exista asa ceva?


marți, 25 august 2009

2-3 minute pe zi






















De cat ai nevoie pentru a fi fericit? De cat timp? Nu intreb "de ce". Asta e mult prea personal. E mult prea variat....si totusi esenta este aceeasi. Acel ceva care trezeste in noi o senzatie incomparabila. Ce este mai intensa, fericirea sau opusul ei? Nu stiu, banuiesc ca depinde de moment. Asa cum plutesti cand esti fericit, asa cum devi greu de atins si totusi atat de vulnerabil, la fel te scufunzi cand esti trist. Cand esti deznadajduit. Si, nu e asta oare si o parte din definitia fericirii? Daca cineva te poate smulge din tristete, nu reprezinta acel cineva sursa fericirii tale?
In teorie e simplu sa intalnesti astfel de persoane. Eu nu cred asta. Eu cred ca poti gasi persoane care sa te binedispuna. Care sa te faca sa zambesti. Care sa te ajute intr-un fel sau altul. Sa-ti redea tonusul. Si exista persoane care pot trezi in tine ceva ce era acolo de mult. Ceva ce nu poate fi accesat dupa bunul plac. Ceva pe care-l gust printr-o simpla atingere. Ceva pentru care am nevoie de 2-3 minute de tacere. De liniste. Esti toate astea pentru mine si mult mai mult. Uimitor. Da, e uimitor cum o simpla atingere imi poate trezi toata pofta de viata.

luni, 24 august 2009

Dreams away

vineri, 21 august 2009

Pills

Coffe and biscuits



















Cam pe la inceputurile blogului scriam despre cum ar trebui bauta o bere si mai precis una neagra. Deh, alte vremuri, alte preocupari, nu si alte gusturi. Dar....
Sub povara chestiei care se numeste oboseala (sau somn?) sunt tentat sa scriu altceva. Savurez cu ghilimele de rigoare o porcacino sau ceva de genul asta de la tonomat. Si ma gandesc ca nici compania nu e cea ideala, scuze maestre pac-pac da'.....Asa ca rememorez ingredientele cafelei perfecte.
In primul rand un somn bun. Cearceafuri curate. Miros proaspat. Briza diminetii umfland perdeaua. Nu vreau o dimineata insorita ci una usor innorata. Sa ma intind intr-un pat....obligatoriu, nu singur ci alaturi de persoana ideala. Daca zic ca se stie ea trebuie sa revin la ce stiu eu ca sa clarific beyound any doubt lucrurile :-).
Din pacate trebuie sa te trezesti. Din pacate trebuie sa te smulgi din bratele....Se intelege. Si e greu. Si trebuie o compesantie. Si, pe langa un zambet si un sarut, trebuie sa primesti cafea.
Tare. Amestesc. Cu un strop (a se citi lingurita) de cafea cu aroma de whisky. Poate exista variatie, in functie de gusturi. Cafeaua trebuie sa fie tare, cu putin zahar. Dulceata trebuie sa vina de la companie :-). Trebuie neaparat fiarta corespunzator. O mana grijulie trebuie sa adune caimacul de la fiecare sesiune de fierbere si sa-l depuna cu gratie (in fine, sa-l depuna, ca mai fac si eu cafeaua) in ceasca. De mai multe ori. Adica de cate ori plimbi ibricul pe deasupra focului. Se intelege ca vorbeam de cafea la ibric si nu de porcaria de cafetiera. Apoi, lichidul trebuie lasat un pic sa-si aseze zatul pe fundul ibricului.
Odata in cesti, mirosul cafelei te ameteste. Imi place frisca asa ca nu fac economie. Si.....urmeaza biscuitii. Acum, biscuitii trebuie alesi cu grija. Nici prea dulci, nici prea altfel. Daca esti cuminte primesti doi. Daca nu....iti iei singur. Un biscuite inmuiat dimineata la prima ora in cafea cu frisca si arome face cat un mic dejun la mare. In fine, nu gasesc o comparatie pentru o astfel de cafea bauta la mare, o sa ma mai gandesc.
Deja ma simt mai bine. Numar orele pana la urmatoarea cafea.

joi, 20 august 2009

Reflexe?

Ieri m-am intalnit cu o fosta colega. Fosta prietena. Actuala....ce? Nu ne-am mai vazut de un an intreg si atunci in trecere....sau sa fi fost doi? Nu-mi aduc precis aminte. Tin minte ca acum vreo 14-15 ani eram destul de prins de ochii ei albastri si de aerul un pic prea visator. In fine.....
E interesant sa te vezi cu cineva dupa mult timp si sa contabilizezi schimbarile. Accentul pe ea. Doi copii mici. Unul de doar o luna. O pustoaica cu ochii ca ai ei agatata de carucior si un baietel ascuns in interiorul "vehiculului" :-). Se vede ca ma pregatesc de soferie....
Maritata. Cu cineva.....Tu te-ai insurat? Pare o intrebare reflex. Raspunsul e de asemenea conditionat. Nu, nu inca. Aici oscilezi. Fie iti umfli pieptul si afisezi un ranjet sugubat, d-ala menit sa impresioneze sau mergi pe calea mai apropiata de ce simti. Nu, nu inca. Dar cine stie, cand o fi o fi. Un raspuns care poate insemna exact asta. Atunci cand e vorba de baieti, lucrurile sunt simple. Toata lumea ia raspunsul ca atare. Si nimeni nu-si bate capul cu intelesurile din interior. Dar intrebare exista, tu cand?
Am trecut un prag. Pana la 23 de ani era posibil. Odata depasit pragul nu-ti mai faci probleme cand pentru ca instinctiv sti ca urmeaza o perioada lunga in care asta nu se va mai intampla spontan. Neprogramat. Dupa 23 iti programezi actiunile. Poate chiar te bucuri de libertate. Habar n-am. Dar imi dau seama ca nu mi-a fost niciodata frica de fenomen. Pentru ca chiar am crezut in o sa ma insor cand o sa ma insor si basta. De ce ar trebui sa ma insor? Pentru ca am o varsta? Varsta nu inseamna in cazul asta decat conformitatea sociala.
Nu stiu. Poate ca in curand. Asta am adaugat tot reflex. Who cares? Mi-am zis mie. Doar mie si ei. Adica nefericita aleasa :-). Asta e genul de bravada care salveaza ranjetul de mai sus.
I-am urat de cateva ori toate cele bune. Pentru copii, sot, etc. Si am trecut mai devreme. Gandul mi-a palpait ceva vreme in minte si acum pica pe blog. Doar un alt reflex.

miercuri, 19 august 2009

Sweet

Imagine

E cald. E noapte. Suna a inceput de roman de mana a treia. Totusi mie imi place realitatea respectiva, nu neaparat descrierea ei. E frumos aici sus. Linistitor. In ciuda zgomotului, a prezentelor din jur. Exista un fel de feerie in aceasta agitatie.
Lumini multe. Sclipitoare. Unele rosii, alte galbui. Cateva palpaind pe cer. Trec avioane dinspre si inspre Baneasca. Simt ceva uluitor doar urmarindu-le cu privirea. Cred ca e senzatia de eliberare.
Lacul e si el prezent. Mi se pare mai intunecat decat cerul. In acelasi timp, stelele parca se vad mai atragator pe suprafata apei. Exista verdeata acolo, exista promisiunea de aer curat. Poate ca e un pic mai racoare desi aici la inaltime, zapuseala nu mai e insistenta.
26 de grade. Mi se pare mai mult. Sunt incins dar curand incep sa simt atingerea aerului pe piele. Nu e la fel de pregnanta precum atingerea ta. Te strangi undeva la mine in brate si brusc, tacem amandoi. Imi plimb privirea de la blocurile luminate de vis-a-vis la coloanele de masini. Ma refugiez in parc si ma reintorc pe cer. Alt avion. Si stele. Mainile mele nu te parasesc nicio clipa.
Trag cu nesat aer in piept. Zambesc. Mereu te-am simtit asa. Sti tu, bibi. Ignor ceasul, timpul tarziu, telefoanele care suna. Reusesc sa ignor absolut orice, mai putin prezenta ta. Doar o ocolesc refugiat in mirajul noptii.
Vorbesc. Am un fel potincnit de a rosti cuvintele in astfel de momente. E ca si cum le-as mesteca mai bine inainte. E ca si cum le-as pune pe hartie si pentru asta am nevoie de timp. Nu stiu daca spuneam lucruri noi. Poate ca doar le spuneam altfel. Eu adun in cuvintele mele cam toate senzatiile pe care le-am incercat in tot acest timp. E un moment de reculegere?


vineri, 14 august 2009

God is a dj

Mary A

Alone with the sea

Once there was an old ocean
Where anyone who saw it
Grew old with the sea
So we were terrified of water
And of all the sons and daughters
No one dared to see
On the banks of the coastline
I tracked a bleeding loved one
His blood was mingling
And the saltiest of waters
'cause apparently they faltered
Never again to be seen

So i cry, i tried
I cried, i scry

This old warship has wounds and
It won't sail for nothin'
An old sailor said to me
And i was foolish not to listen
And paid such close conscription
All the lies i believed
"but if you lend me some more labor
And put your name on paper
We just might catch a breeze"
I know now he was not a captain
And because of all my actions
I grow alone with the sea

I have strangely become immune
To the thought of seeing you
And the smell of cheap perfume
With all the liquor i've consumed
There's no more beauty in this world
There's no more beauty in this world

Because i've strangely become immune
To the thought of seeing you
And the smell of cheap perfume
With all the liquor i've consumed
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this world

Because i've strangely become immune
To the thought of seeing you
And the smell of cheap perfume
Is just a ring around the moon
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this world

I try, i cried
I tried, i scry
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this
There's no more beauty in this world

Well