luni, 30 noiembrie 2009

Memento

Pamant innegrit sub picioare. Aici focul traia in permanenta. Deasupra un cer azuriu. Cat de pasnic…aproape feeric. Nu avea ochi pentru el.
Sulf. Pucioasa. Nu, din contra. Si pamantul negru era doar o partea a imaginii ce ar fi trebuit sa corespunda cu acest loc. Cu salasul FIAREI. Iarba. Deasa, bogata. Copaci, chiar si pomi. Pasari si mici animale agitandu-se prinse intr-un zumzet de zi cu zi. Aici traiesti tu FIARA?
II era mai usor sa priveasca inapoi. Da, cumpanit in sabie, bine protapit in realitatea sa, cuprins de importanta misiunii pentru el si ai sai, ii era usor sa-si domoleasca trairile. Nu, nu se putea lasa inselat de aparenta pace. Doar el era ALESUL. El purta sabia. El o castigase.
Si cat de greu fusese totul. Asa trebuia sa fie, nu? Doar unul merita sabia cea omoratoare de dragoni. O sabie pentru un ultim dragon. Pentru FIARA ce le pustia tinuturile de......Nimeni nu mai vazuse fiara. Dar ea era acolo, ii vazuse urmele. Cu totii le stiau. Teroarea ei traia. Inca vana si ucidea oameni dupa bunul plac. Nu in satul lui. Nu, satul lui era protejat de mag. Si de sabie. Iar magul ceruse un manuitor pentru sabie. Unul ursit de mult timp de zei. Si asa pornise totul.
Timp de 3 zile trecuse prin foc si apa pentru a ajunge la locul turnirului. Strabatuse tinuturi aride, deserturi innecacioase si mari mustind de rechini. Apoi se batuse cu uriasii paznici ai sabiei si trecuse de campcanele letale ale templului unde astepta magul. Si.....alti 100 plecasera cu el. Doar el, cel dintai vanator, doar el reusise. Sabia era a lui. Cum o stia? Doar cel ales o putea stapani. Doar cel ales putea trece de probe. Iar el trecuse. Acum se afla aici. Iar FIARA avea sa piara. Asta era destinul lor.
Asteptarea lui dura 2 zile. Nu se misca. Nu se odihni. Nu manca si nu bau apa. Medita pregatindu-se pentru confruntarea finala. Iar cand aceasta veni era pregatit. Stia asta.
FIARA nu arata asa cum se astepta. Barbatul nici prea inalt si nici foarte solid, cu trupul acoperit de tatuajele ce conturau un balaur, nu-l ataca si nu se transforma. Da, era un dragon dar alesese calea oamenilor. Acesta era pamantul lui si nu dorea raul nimanui. Dorea doar sa traiasca si sa moara dupa legile dragonilor. Dar el era ALESUL. Vorbele dragonului nu-l puteau insela. Distingea minciuna, era un dragon perfid. Si se temea de el si de sabia sa. Asa ca el, ALESUL, trase sabia din teaca si tasni la atac. In schimb dragonul zambi.
FIARA isi spala trupul de sange. Din gura sa tasnira flacari purificatoare care inghitira trupul ALESULUI. Expresia eroului il intrista si-l bucura in acelasi timp. O cunostea foarte bine, vazuse de atatea ori acest amestec de surpriza amestescata cu dezamagire si confuzie. Nu acceptau niciodata evidentul. Mereu exista o a doua lovitura chiar daca sabia se spargea de la primul contact. Mereu o ultima speranta. Mereu dovada betiei ce le lua mintile lor cufundate prea adanc in certitudini. Ar fi vrut sa le strige: „prostilor, voi nu stiti ca asa ceva nu exista?” Dar ce rost ar fi avut? Ei trebuiau sa-si traiasca viata dupa legea lor muritoare. Dupa mintea lor marunta care ascundea atatea nestemate neslefuite. Iar el....el lipi sabia cu acelasi foc. O lua si o purta cu el in barlogul lui. Acolo, pur si simplu o puse in rand cu celelalte.