Am descoperit si nu recent dar oricum spre surprinderea mea ca nu sunt un demn cetatean al Miserupiei. Desi este o expresie foarte sanatoasa in contextul geo-politic de zi cu zi, nu sunt sincer cand zic ca mi se rupe. SI aici exista o samanata de rau pentru ca simt ca nu cadrez cu perceptele compatriotilor mei de zi cu zi.
Io nu m-am nascut miserupist. Nu stiu de ce. Ai mei....sa zicem ca sunt 50%-50%. Sora-mea are momente de miserupism dar rare. Eu....nu reusesc. Zici ca sunt reclama la produse expirate: imi pasa. Da, nu de tot, s-avem pardon, daca era asa nu mai era deloc. Imi pasa de esential. Imi pasa de cei din jur. Uneori chiar imi pasa si de ce fac eu. Doamne fereste, imi pasa si de ce fac ei. De ce? Intreb si eu ca prostul....de ce ar trebui sa-mi pese? Ca imi pasa, ma rog, sa zicem ca e discutabil, dar eu asa zic, ca-mi pasa. Dar de ce? Ar trebui? Ca uneori am senzatia ca imi pasa mai mult decat lor desi problema ii priveste direct.
In loc de porcina, vreau o doza de miserupism. Ok, sa zicem ca nu s-ar potrivi cu camasa mea bleu cu un nasture lipsa dar tot as vrea. Macar asa sa scot miserupismul pe taraba cand imi convine. Sa ranjesc tamp, sa ridic un deget mijlociu in sus (da Doamne doua) si sa zic fuck you prietene cu tot cu tampeniile tale.
De la mine pentru tine, fara numar....
