-Parca totul s-a topit….pur si simplu a disparut….nu e. Nu mai e.
-Cum nu mai e?
-De fapt vroiai sa intrebi “ce” nu mai e, nu?
-Nu stiu.
Un zambet larg se intinse pa fata cea rotunda. De partea cealalta, o pereche de ochi verzi captura zambetul intr-o unda de incruntare.
-Iti zboara mintea pe campii. Cred ca se insoteste cu stolul de fluturasi.
-Hm, n-ai mai pomenit de mult timp de ei. De ce?
-Lasa asta. Ce tot asculti acolo?
-Aaaa……diverse…..Elegy.
-Elegy….elegie…..Asta iti inspir eu?
-Cateodata. De cele mai multe ori asta imi inspir eu. Stiu ce o sa zici, nu mai vreau sa aud.
-Ma bucur ca stii. Scuza-ma…….
-Genul asta de expresie……e ceva de genul “ma rog”, nu?
-Poftim?
-Scuza-ma asta al tau……subliniaza ceva fara echivoc, asa-i? Dincolo de acest scuza-ma totul e clar, de necontrazis. Sau……
-Bati campii. Serios.
-Ah da, de parca as putea sa-I bat neserios.
-Ce tot spui acolo?
-In fapt nimic. Nu e asa ca e minunat?
-Ma rog……
-Am un talent. E natural. Sa bat campii despre nimic. Pare simplu dar nu e, nu-i asa? Pentru ca din acest nimic pot razbate adevarate pietre pretioase.....
-Ah da, adauga la asta modestia.
-Pentru un dialog imaginar, suni prea aproape de adevar.
-Si de ce esti ofticos?
-Pentru ca si asta e un talent, nu?
