Cam pe la inceputurile blogarelii mele scriam de ceva experienta in campul muncii. Mai precis, vorbeam despre o mica junta dupa model sud-american care s-a instalat cu arme si bagaje la loculetul meu de 8 ore (cateodata, nu prea des ce-i drept, +) pe zi. Asa.
Ei bine, junta a plecat. Cum altfel decat debarcata de noul val. Si cum astea au fost spuse.....
Fratilor, ne colectivizaram. Serios. Pentru a face epurarea mai usoara, compartimentele au fost redenumite iar cei titulari de drept in locatiile respective s-au trezit in pozitia de a fii sefii nimanui. Joburile lor disparura in neant. O manevra foarte abila, trebuie sa recunosc, foarte simpla dar eficienta. Noul val tineresc (zau ca e) isi cam freaca mainile pe ruinele fostului imperiu si imparte cu darnicie scaunele goale. Ca deh, trebuie sa iesim din degringolada. Moncherilor, degringolada este starea noastra naturala de agregare. Iar eu imi stau si-mi jur printre ranjete tampite ca mi-o merit ca n-am invatat destula carte incat sa fiu milionar (acu ar fi ceva) si sa ma doara-n.....ma gandesc la un loc unde e ok sa ma doara ca sigur nu e ala din expresie.
C'est la vie.....cu asta basta. Astia mici sunt fericiti in regatul lor, cu 1,2,3.....supusi in jurul lor. Iar eu trebuie sa accept ca adevarul care ma pocneste in fata e ca sunt aici de buna voie si ca oricat de ironic si de amuzat as fi.....asta e.
P.S. Ce-as face daca as deveni si eu un mic napoleon? M-as mula pe sistem, as profita de el si as trece de cealalta parte a baricadei pentru un cec mai gros? Buna intrebare, din fericire/pacate, nu sunt in masura sa aflu raspunsul.
