Trage o linie. Inca una. Si inca una.....acopera complet cuvantul cu pasta albastra. Dara straluceste o secunda, cam cat ii trebuie hartiei pentru a se usca dupa care se confunda printre celelalte dungi identice. Acum mazgaleste cu furie. Hartia se rupe. O smulge din caiet, o mototoleste si o arunca peste umarul drept. I se pare ca ii aude aterizarea, ciocnindu-se printre atatea alte hartii mototolite. Stie ca intr-un final tot el va trebui sa le stranga. Nu-i pasa.
Sub lumina chioara a veiozei strange din dinti. Cu zgomot. Alunga cu mana linii imaginare ce nu s-au nascut inca pe hartie proaspata. Oare pixul e de vina? Se uita urat la el si-l inchide-deschide repetat. Il arunca pe birou. Cu prea multa forta, ustensila lui preferata de scris se rostogoleste si cade pe jos. Aluneca mai departe....
Se opreste undeva la lumina difuza de strabate limpezimea indoielnica a geamului. Neonul de dincolo clipeste des, e defect. Pare si mai dezolant sub ploaia deasa. Intuneric. In ciuda luminii, totusi, intuneric. La fel ca si in mintea lui.
Apuca un stilou. Un cadou de demult, de la cineva uitat. De la cine? Nu-si mai aminteste sau nu vrea sa-si aminteasca? Conteaza? Cuvintele tot nu vor sa vina. Le cauta cu infrigurare. Nu intelege de ce. Ele il refuza. O voi muze, oare unde sunteti?
Rade ca un apucat. Tare. Isteric. Propria lui ruga il amuza. Propria lui voce goala. Propria lui nepasare. Apasare. Am i going mad? recita el prosteste. Too late, ii place sa spuna. Prea tarziu ca sa se mai teama? Oh nu, e de-abia inceputul. O alta noapte neagra ce ascunde un rau rautacios. Un rau ranjit. Propriul lui ranjet. Propria lui neimplinire.
Stiloul refuza sa scrie. Pare inutil, ca tot ceea ce ii aduce aminte de trecut. De trecute. De persoane ce au disparut....le simte totusi urmele. Pe el. Le amusina ca un dulau. Ii place comparatia. Trebuie sa o scrie pe undeva.....
Stiloul incepe sa scrie. Cuvintele alearga. Ura. Furie. Disperare. Nu, ura. Distrugere. Intelege el oare haosul din distrugere? Sensul din anihilare? Vrea sa ucida. Stie asta. Si ucide cu stiloul. Ucide cu cuvinte. Trage o sabie imaginara si cu miscari circulare spinteca. Alearga ca un lup in goana prazii. Pe o hartie, si inca una. Paginile se umplu. Cu razbunare. Rade ca un nebun in timp ce pedeseste. Trecut, viitor, prezent....toti cad. Mai poetic sau mai lipsit de stil, toti gusta din tarana. Toti cad la picioarele lui dar mai ales el. El cade ultimul, chiar dupa ce-si implanta sabia in cea mai mare spaima.....Chiar si asa, tot cade.
Stiloul ezita. Poate exista un altfel de sfarsit? El il ucide, ea pleaca. "Eu mor". Un altfel de Romeo. O altfel de Julieta.
Paginile se revarsa de pe birou. Se ridica cuprins de o furie rece. Le calca in picioare.
