Sa risti. Sa nu cunosti frica. Sa te apropii cu fiecare pas facut de limita dincolo de care stii ca nu poti trece. Mergi si mai departe savurand gustul amarui al ezitarii. Oare cati metri or fi in jos? Nu risti nimic de valoare, nu castigi nimic de valoare. Desigur, mereu cu o intrebare in minte: ce fac? Nu nu, ce faci? Si desi ma apropii de rau nu ma indepartez de bine. Felul in care esti. Sa nu simti nici regret si nici durere.
Kiss Me While I'm Still Alive,Kill Me While I Kiss the Sky, Let Me Die On My Own Terms, Let Me Live and Let Me Learn. Cele doua fete ale monedei. Ucide-ma cu tandrete sau omoara-ma dandu-mi viata. Cum, nicio diferenta? Si de ce ar fi? Viata, oricare ar fi ea, nu poate fi doar viata. Fara un scop, fara o tresarire de bucurie, fara un pic de neprevazut, fara acel ceva magic care-ti incalzeste instantaneu inima.
Ma uit la ceas. Iar e fix. Dar fix-fix, nu asa. De vreo 3-4 ori pe zi ranjesc in barba de parca as stii ceva ce doar eu pricep. Foarte posibil pentru ca reactiile mele sunt foarte variate si cuprind in sfera lor destule persoane. Gandurile mele tes o panza in jurul unui paianjen care candva promitea disperare unei muste nevinovate. De-atunci, pe masura ce asteptarea si-a gasit finalitate, lucrurile s-au schimbat iar eu, tot mai atent la verdele din mintea mea, am pus un deget pe o rana supuranda si am oprit tot. Cu mici ezitari, planez fara intrerupere si scruntez orizonturi noi.
