Gustul amar. Cred ca fiecare dintre noi l-a simtit cel putin o data. Presiunea aia teribila generata de ceva aflat chiar la limita perceptiei noastre constiente. Ceva prezent. O ramasita a unei nemultumiri. O senzatie atat de vie incat iti altereaza cateodata perceptia. Teama pare a fi expresia gustului amar. Teama genereaza presiunea. Presiunea duce la greseli. Greselile duc la moarte interioara si putreziciune in judecata.....de-aici apar aberatiile in gandire de genul asta. Si o tenta stupida catre dramatism. Catre batiste pe tambal. Catre izbugniri necontrolate si smiorcaieli nerusinate. Catre auto-compatimire in timp ce-ti mesteci fierea. Si stau si ma intreb, tot asta sunt si eu? Sau e cazul sa alung gustul amar cu un dop de apa plata fredonand ceva mult mai pozitiv decat melodia ce urmeaza? Cu siguranta ca asta voi face pentru ca, in timp ce cuvintele astea prind contur, pricep cam ce dracu ar trebui sa se intample in capul meu. Si asta e mare lucru.
Ssssstttt.....taman am avut o revelatie. Enjoy the weight of the world, eu ma duc sa ma storc cu o lamaie. Versurile fac toti banii pe care momentan nu-i am. Merge s-asa.
