In ultima vreme, mi s-au intamplat destule lucruri in premiera. Practic se pare ca a trebuit sa traiesc 28 de ani si ceva pentru a cunoaste unele lucruri, pentru a lua unele decizii si pentru a invata cum sa tratez cu anumite sentimente. Ceea ce e grav dar nu disperat. Anul asta e ciudat in sine dar si decisiv si nu chiar in aparenta. Asa simt. E ca si cum cineva m-ar bate pe umar si mi-ar spune "baiatu', nu mai bate pasul pe loc". Sa fie din cauza motivatiei? Cam ce poate determina un om sa reia sau sa inceapa chestii de care nu s-a apucat pana acum? Hm, eu stiu raspunsul. Nevoia de schimbare care nevoie este si ea generata de ceva. Sau mai precis, in cazul meu, de cineva.
Exista fara indoiala in viata persoane care-si pun amprente asupra evolutiei noastre ca indivizi. Incepem cu parintii si rudele apropiate, cu prietenii, colegii, scoala, etc. si ajungem la acele persoane speciale pe care soarta ni le scoate pur si simplu in cale. Uneori nici macar nu trebuie sa fi prea apropiat de acea persoana pentru a primi o lectie care sa-ti modifice comportamentul sau atitudinea. Desigur, eu nu cred in schimbarea unei persoane, nu am intalnit pe nimeni schimbat radical. Pur si simplu unele lucruri exista deja dar nu se manifesta decat intr-un anumit moment si despre asta vorbesc.
Senzatia mea de acum e comparabila cu versurile astea: I chase the sun, it chases me. Dintr-un motiv anume, privesc mai des spre soare. Imi place senzatia de lumina puternica orbitoare pe pleoapele inchise, stelutele acelea incinse ce-ti joaca pe retina si caldura efectiva ce ti se revarsa pe chip. Pare o senzatie de purificare. Pare si este.
In momentele astea ascult pentru a mia oare Life of my own- Three Doors Down. Adevarul poate fi gasit mereu in versurile altora.
