Ar fi simplu sa privesti lucrurile din perspectiva sortii....Adica, asta s-a intamplat pentru ca asa a fost sa fie. Karma. Ei bine, eu chiar cred in karma. Ca e mai simplu. Nu e vorba de ideea lipsei de control pe care karma mizeaza ci de ideea ca orice ai face, dai de dracu'. Pardon. Nu chiar, el e acolo, te asteapta iar tu ai intalnirea programata cu el. Sau nu. Asta e soarta. Si daca realizezi asta, ei bine, nu te mai poate lua nimic prin surprindere. Nici macar ceea ce reuseste sa te surprinda. De ce? Pai de ce ar sangera un trandafir? De ce ar trebui sa fiu luat mereu prin surprindere de o pereche de ochi verzi? De ce? C-asa imi trebuie. Pentru ca universul nu-mi va da niciodata ceea ce vreau ci doar ceea ce-mi trebuie. Eventual un sut in fund. Eventual piciorul meu in posteriorul altcuiva.
Cat despre credinta.....nu vorbesc de credinta religioasa. Ci de credinta in ceva. De ce nu, credinta in tine. In propriile actiuni. In ideea ca esti ceea ce trebuie sa fii, cand trebuie sa fii, chiar si atunci cand nu esti nimic din toate astea.
Faith/fate. Se citesc la fel, sunt diferite? Nu chiar. Pentru ca esti parte din soarta mea. Si culmea, din credinta mea. Pentru ca sunt toate astea pentru tine. Si poate mai mult. Sigur, mai putin. Pentru ca ma completezi. Pentru ca te completez. Ah nu, nu perfect. Asta ar fi imposibil. Dar.....e o notiune apropiata de senzatia de complet. Si asta vine din partea unei creaturi ca mine. Stii, imi dezvalui soarta si-mi intaresti credinta. Si cred ca e valabil si invers? Am mai spus asta....si ce daca ma repet? Semnele unei minti....stii tu cum. Asa ca te invit sa crezi in mine, sa bei din paharul cu vin, sa ma iei de mana, sa ma incarci si de ce nu, sa plecam....
S-acum sa plangem. Printre dinti. Cu lacrimi negre. Nu nu, mai bine sa radem. Dar oricum, sa ascultam. Cine poate, cine nu.......
