M-am trezit visandu-te. Nu e surprinzator, obisnuiam sa o fac mai des pentru ca erai cu mine cam tot timpul, chiar si atunci cand nu erai. Ieri au fost multe chestii care mi-au amintit de tine si procesul meu de restartare a facut o pauza. Din fericire mica, semnele vitale sunt tot acolo, la fel e si metamorfoza pe care ai declansat-o. Bine, metamorfoza poate ca e un pic prea mult spus dar este un proces necesar.
Nu erai singura in visul meu. Exista si acel cineva....de fapt, cred ca visul a fost despre acel cineva. I-am spus ca te iubesc si ca te pot face fericita. Mi-a zis ca e irelevant, exista oricum. Si mi-a zambit. Teoretic, ar fi trebuit sa-mi doresc sa-i sucesc gatul insa in vis nu am simtit asta. Nici macar in realitate. E un fel de pax romana in care gandurile mele se aduna altfel. Imaginea ta incepe sa fie alta, mai clara. Usor, cu rabdare, in timp.
O vreme am ales sa te consider o amintire. Aceasta vreme va trece si sper sa poarte departe tot ce e negativ intre noi. Sunt un optimist? Nu, sunt doar constient. Si nu vreau sa-mi gonesc chiar toate visele. Incerc sa regasesc ceva ce n-ar fi trebuit sa pierd niciodata.
Apropo, incercam sa prind in causul palmelor soarele. Surprinzator, mi-a aratat cum. Stii cumva de ce?
