Ea: Ce naiba ai de gand sa faci?
El: Sa astept.
Ea: Bine bine, asta am inteles. Ce? Cat? De ce?
El: Un semn. Cat trebuie. Pentru ca trebuie.
Ea: Un semn divin?
El: Nu sunt chiar atat de increzut/naiv. Dar oricum, ceva de genul asta trebuie sa se arate. Sunt stapanul timpului.
Ea: Evident, ai luat-o razna. Esti fara speranta. Tu chiar crezi in prostiile pe care le asterni pe hartie? Pardon, pe monitor.
El: Nu e ca si cum as avea incotro, nu? Daca te indepartezi de.....
Ea: Auzi, sti ce, lasa-ma cu zen-urile astea. Bati campii. Ai devenit expert in asta si ma intreb daca nu cumva a inceput sa-ti placa prea tare sa fii tu. Ti-am spus clar ce ai de facut si nu numai eu. Dar ma rog, daca esti batut in cap, n-ai decat sa-ti frangi gatul singur. Eu m-am saturat.
El: De ce? Ce-are asta de-aface cu tine?
Ea: Cum adica? Pai cine sunt eu pentru tine? Nu nu, cine naiba esti tu pentru mine? Fi serios, nici macar de asta nu-ti mai pasa. Am tot sperat ca vei face ceea ce trebuie singur, ca nu va trebui sa te tin de mana si cand colo ce vad....ai ajuns unul dintre personajele tale.
El: Auzi, tu chiar citesti ce-ti trimit?
Ea: Glumesti, nu? M-ai plictisit de la primele randuri.
El: .......
Ea: Esti patetic. Zau.
El: Bine, multumesc mult, esti foarte amabila. Hai sa schimbam subiectul.
Ea: Da, n-are rost sa ma enervez pentru tine. Ti-am mai zis, nicio sansa. O sa mergi in patru labe si eu o sa fiu in spatele tau si o sa rad.
Din coltul meu le arunc priviri furise. El pare foarte calm, ea o oparita la maxim. Doua moduri diferite de abordare a vietii? Habar n-am, pana la un moment dat nu le-am dat atentie. Apoi scena mi-a devenit oarecum familiara si mi-am permis un zambet. Pentru cel fara de speranta. Ridic o cola rasuflata si ma apuc sa explic de ce rad ca un idiot. Cei care sunt cu mine ma privesc, ma asculta si-mi spun fara rasuflare: you're hopeless! Mama lor de traducatori...aaaaa.....stai, nici macar atat. Sanatate si speranta tie, scriitorule de cai verzi pe pereti!
