Ieri am avut lipsa de inspiratie sa merg cu 135 de la munca spre casa. De obicei prefer sa merg pe jos pana la metrou, sa bag trei statii dupa care iar 15 minute de lipa-lipa. Dar ieri eram plictisit si.....1 aprilie. Fete intunecate, expresii posace, oameni rupti.Priviri cand goi cand pline de dezaprobare, grimase. Rau....Cu castile in urechi am incercat sa dispar pe acordurile celor de la Staind dar.....
Azi am plecat mai tarziu de la munca. Un 135 s-a tarat agale langa mine, chiar in statie, partial gol si n-am rezistat ispitei. Recunosc, m-am urcat cu teama. M-am asezat langa o bara, mi-am dat muzica la maxim si.....
Cand am vazut-o am zambit instantaneu. Stiam despre ce e vorba, unul din acele momente de unicitate care ne incalzesc viata. Statea pe unul dintre scaunele duble, la geam, chiar la mijlocul masinii care se smucea in mainile caprarului de la volan. Nu avea mai mult de 20-21 de ani. Ochi mari, de un albastru intens, gene lungi si un chip delicat. Par castaniu deschis, lung, tuns cu breton. O privire senina, un aer calm. Cald. Am privit-o pe furis dar n-am rezistat mult. "Domnule Prodecan". O hartie intre degete intr-o folie de plastic. O geanta. O jacheta de vara si pantaloni negri. Ain't I a psycho? Mi-a vazut privirea si mi-am dat seama de penibilul situatiei. Dar....ceva s-a schimbat. Nu mi-am intors privirea cum as fi facut de obicei ci.....
-Scuza-ma, nu vreau sa par maniac....aaaaa.....ma rog. Stii, ai ochi foarte frumosi...si nu m-am putut abtine sa nu-i observ. Sa-i privesc. Nu te supara, uite, daca te deranjez, ma duc mai incolo.
Mamaia de langa ea m-a privit imbufnata. Iar ea...ea a zambit stingher. A rostit un "multumesc" timid si mi-a sustinut privirea. A rosit si a fost atat de frumos incat am inceput sa rad. Stiu, ar fi trebuit sa-i mai zic ceva dar nu am facut-o. Pur si simplu m-am uitat la ea, i-am suras din nou apoi am inceput sa ma uit pe geam si sa fredonez melodia mea preferata din perioada asta. Iar ea a inceput sa-si caute incurcata de lucru prin telefon.
Am coborat la aceeasi statie. Este vecina de cartier. Am urmarit-o cu privirea, cu mainile in buzunare si am plecat spre casa. As fi putu face si altceva? Nu, as fi stricat unicitatea momentului. Oricine ai fi, iti multumesc.
