Excrucior.
-Ce inseamna?
-Te iubesc si te urasc. Ma chinui. O traducere mai degraba aproximativa as zice.
-Chiar ma urasti?
-Cred ca urasc faptul ca sunt legat de tine in felul asta, ca si cum ti-as fi imprumutat, sau mai degraba zis cedat, o parte din "eu".
-Daca ai putea, m-ai parasi?
-Mereu intrebarea capcana. Sa spunem ca as prefera ca decizia asta sa-mi apartina in orice moment. Vreau sa am mintea limpede, sa pot sa aleg.
-Simti ca nu ai de ales?
-Ba da, la fel cum ai de ales intre mana si picior, la ce vrei sa renunti? Ai uitat ca ai o parte din "eu"? Esti macar constienta de asta?
-De ce n-as fii?
-Pentru ca e un joc in care unul dintre pioni nu poate fi deplasat.
-Asta te poate face slab.
-Sau foarte puternic. Da, sunt slab, atunci cand imi reduci limitele, cand imi arati ca tu gandesti in timp ce eu simt. Atunci cand ma blochezi intr-o pozitie care chiar nu-mi lasa de ales.
-Iubire?
-Da, dar pretul....nu, nu pentru iubire. Pentru greselile care pun iubirea in pericol. Ma poti inalta sau cobori, ti-am aratat deja cum.
-De ce ai facut-o?
-Pentru ca nu ma poti inalta daca nu cunosti si cum ma poti cobori. Cele doua stari, fiindca sunt opuse, nu pot exista independent.
-Si cum e cand esti puternic?
-Cand iubesc vrei sa spui.
-Sau cand esti iubit....
-Majoritatea oamenilor stiu sa iubeasca. Atunci cand sunt iubiti, reactioneaza arbitrar, aproape rece. Asta e buna, cealalta nu, fac asta, accepta.
-Vrei sa spui ca profita de iubirea celuilalt?
-Nu constient, dar o face. Se hraneste. Dar vorbeai de starea de bine: sa spunem asa, mintea mea infloreste odata cu trupul. Se deschide, perceptia mea se ridica deasupra starii naturale.
-Si cand esti coborat?
-Cad. Efectiv. Nu aterizez niciodata, e o vesnica pornire in gol. Mintea mea se opinteste, se blocheaza iar simturile....hm....nu vrei sa stii.
-Ce te face sa crezi ca nu stiu?
-Stii doar pentru tine. Pentru mine nu ai cum.Faptul de a crede ca stii de ce porti intr-un anumit mod iti ofera tot felul de scuze pentru o comportare iesita din comun.Presupun ca se poate justifica rational practic orice lucru, dar doar atunci cand mintea ta e deschisa si nu culege doar piesele care-ti convin.
-Asta esti tu?
-Eu sunt eu. Cateodata insa ma apropii de margine si atunci dansez pe sarma. Pot face greseli. Nu uita un singur lucru: "eu-l" meu pe care-l detii tu, obisnuieste sa se aventureze adesea pe margine pentru ca si tu esti tot acolo.
-Ai des genul asta de conversatii cu mine?
-Da.
-Inteleg.
-As prefera sa fii mai mult decat o voce rationala. As prefera sa simti, sa vezi, si sa gandesti, dar s-o faci in asa fel incat sa intelegi intregul adevar, nu doar acel adevar care ma pune pe mine cu spatele la zid. Nu m-am schimbat cu adevarat, doar m-am abatut de la drumul meu. O secunda. Atat. De ce-ti repet toate astea? Fiindca imi doresc cu disperare sa ma crezi.
