"Nu stiu". Exista momente cand cuvintele astea par sa puna stapanire pe mintea mea. Sunt momente cand tot ceea ce sunt eu, toate experientele, toate gandurile, toate visele, totul dispare. Ca si cum panza s-ar goli de la sine. Sunt momente cand imi pierd calea. Cum s-ar putea numi aceasta stare? Parasire.....
Nu stiu. Cel mai greu prezent? Poate ca a mai fost asta. Nu, sigur a mai fost, dar fiindca e in trecut, si lasat trecutului, nu poate fii mai greu ca acum.
Ma uit spre viitor si nu stiu. O parte importanta din mine lipseste. Am pierdut-o pe undeva. Cum am reusit asta? Sigur, restul e la loc, stiu ce trebuie sa fac, de la chestiile inutile cum ar fi "ce o sa mananc maine" la planuri pe termen mai mult lung decat scurt. Si ma reped la partea care-mi lipseste. Atat de mult....
Dorintele mele sunt putine. E ciudat cum totul se reduce la ceea ce e mai important atunci cand esti pus sub presiunea de a pierde atat de mult. Cu cuvinte impleticite, imi caut alinarea pe o panza noua dar.....imi lipseste vechea textura. Si am regrete. Urasc regretele, sunt atat de inutile, atat de....stupide. Si totusi le am. Si....sunt dorinte pe care le pot rosti cu voce tare. Altele insa, chiar mi le doresc. Si, razand in barba, imi spun ca orice divinitate, chiar si Soarele, ar fi utila acum. Daca m-ar asculta....Dar de ce ar face-o? Tu ai face-o? Eu nu!
Stiu cum ma uimtam la randurile scrise intr-o perioada asemanatoare. Cu mirare, ca si cum ar fi fost scrise de altcineva. O sa ma uit la fel si la astea? Poate ca da, nu pot stii.
Soroc de viata, soroc de moarte. In fiecare zi, murim cate un pic. Dar unii mor mai mult. Nu eu, eu inca pot sa simt si asta este cel mai mare dar pe care mi-l puteam dori. Dar simt atat de mult incat a dracului simtire devine dureroasa. Niciodata inutila, niciodata tacuta.
Nu stiu....cred ca se refera la ce va sa fie. Construiesc un drum in deriva. Si gandurile tot nu ma lasa in pace. Dar incet, constat ca limitele mele nu erau cele pe care le credeam. Ma extind, cumva, catre ceva, evoluez.
Ganduri fara rost, cuvinte oarbe. Si undeva, mereu...tu.
