Sunt Om. Astăzi conştientizez pentru prima dată cu adevărat ce înseamnă asta. Sunt suma unor ani de evoluţie, foarte mulţi pentru percepţia pe care o posed asupra timpului. Sunt produsul unui proces a cărui complexitate sunt sigur că încă îmi scapă chiar dacă, la fel ca şi totţi ceilalţi, îl pomenesc cu o uşurinţă decadentă.
Sunt un animal, o fiinţă descrisă de caracteristici fixe adânc săpate în carne, închis în spatele unor deprinderi de care nu mă pot desprinde, victima propriilor părinţi aşa cum şi ei au fost la rândul lor victime, perpetuând fără discernământ o schemă care poate fi greşită din start. Deşi gândurile-produsul propriei minţi- mă pot purta departe, ba chiar mă pot face să-mi judec greşit valoarea, ştiu că şi ele sunt produsul aceleiaşi cărni lucrate de condiţiile în care eu exist. Sunt suma unor deprinderi….
Mintea mea mă obligă să analizez în detaliu aproape tot, agăţându-se de un ideal pe care îl bănuiesc a fi fals. Sunt neam de zei, făurit după chipul şi-n imaginea Creatorului, sau, în cel mai rău caz, sunt produsul unei evoluţii perfecţioniste-eşuate ce m-a adus de la stadiul de larvă microscopică, zămislită în noroiul primordial, la imaginea unei creaturi cumplite, al cărui unic ţel este de a-şi domina şi remodela lumea, căţărată sus pe abruptul pisc evoluţional. Da, gândurile mi se învârt în jurul acestor contradicţii ce mă rup de realitate sau, din contră, mă afundă tot mai mult într-un teritoriu în care mă simt pierdut. “Ştiu sigur că nu ştiu nimic”.
Cândva, nu acestea erau gâdnruile mele. Trăiam imun în ignoranţa mea, departe de tot ce ar fi putut fi nelalocul lui într-o existenţă cu prea puţin instict şi enorm de multe reguli false. Dar am ajuns să mă fălesc cu introspecţiile mele. Mă ţin aproape de conştientizarea propriului eu. Elementul declanşator însă a fost atât de puternic încât tot ceea ce eu credeam a fost şters cu un burete uriaş. În urmă a rămas un gol flămând.
Când l-am cunoscut am fost tentat să pun întrebări universale: cine e, de unde e, ce caută printre noi. Mi-a răspuns, dar nu direct, nu aşa cum mă aşteptam.
Mesagerul venea din spaţiul liber, necontaminat. Aşa s-a prezentat. Am crezut tot timpul că reprezenta o civilizaţie mai avansată decât noi. Personal, am realizat că era un considerent impropriu, termenul de comparaţie nu exista. Mândrii, l-am considerat un vizitator atras ca o molie de lumina civilizaţiei noastre. Am descoperit că, aşa cum eu sunt o curiozitate pentru semenii mei, aşa eram şi noi toţi pentru el şi ai lui. Nu, sunt prea orgolios, comparaţia nu este deloc reală dar aşa măcar îţi poţi face o idee.
Şi ce moment mai propice decât acesta, mileniul în care am atins triumful purtaţi de genialitatea noastră fără egal pe faţa Terrei. Aşa gândeau toţi. Iar el…..el vorbea despre o armată de frunici. De ce? Intelectul lui cu siguranţă că trebuia să recunoască un altul, noi eram foarte apropiaţi de el. De ce? Toate aceste întrebări….el nu avea răspunsuri. Dar senzaţia de furnicar era clară. Nu, imposibil, furnicile sunt doar nişte insecte ce nu pot depăşi momentul propriei existenţe, noi oamenii lăsăm ceva în urma noastră, lucrări de artă, realizări ştinţifice de excepţie, roata, focul…..Amorul propriu te împiedică să te întorci la imaginea larvei din care te-ai născut, aşa e?
A cerut răbdare, noi nu i-am acordat-o niciodată. În timp ce minţile noastre bănuitoare ţeseau scenarii, am început să-i pompăm la greu detalii despre ceea ce noi suntem, ştii tu, placa obişnuită, grozavi, avansaţi….Am străpuns barierele spaţiului, suntem acolo printre stele, ne clădim Pământul în alte mii de locuri iar navele noastre străbat…..
A clipit scurt, da, putea să facă asta, doar era o simplă imagine. Gândurile lui răspuns mi-au invadat imediat mintea. Ştiam ce vroia să zică, noi, oamenii, am privit prea mult la soare, atât de mult încât nu mai putem vedea cu adevărat nemărginirea propriului univers. Orbiţi înainte de timp, ne agăţăm de cârje mecanice, de realizări de care ne putem lipsi. Foamea noastră nu este naturală.
Am învăţat să ne stăpânim impulsurile…..
Gândurile răspuns au fost seci: impulsurile vă definesc, încercaţi să vă domoliţi doar propria cunoştinţă de sine dar pentru asta nu aveţi nevoie de oglinzi. Deşi scăparea este atât de aproape, nu o veţi găsi niciodată.
Dar putem să…..
Da, puteţi realiza orice vă trece prin minte dar voi ţineţi la limitările voastre. Straşnic păziţi aceste limite cu imaginea unor deităţi în spatele cărora vă simţiţi în siguranţă, în concepţia voastră doar Universul este nelimitat. Universul însă nu ştie asta, el doar există.
Eşti un delir care jonglează cu prea multe noţiuni, parţial digerate, incomode şi inutile pentru o minte clădită pe puncte fixe. Nu eşti nimic din ceea ce crezi că eşti, şi, atunci când te uiţi în jurul tău, nu faci altceva decât să înfigi ace în fluturi.
Am fost trist. Ne-a părăsit fără să fie dezamăgit iar eu am rămas să privesc altfel răsăritul soarelui. M-am uitat dar nu am văzut fluturii de care vorbea, am vazut doar acele. În schimb, chiar la dreapta mea, un alt eu mângăiat pe chip de razele dimineţii, a rostit cu convingere.
Sunt Om, coborâtor din zei….
