Tramvaiul este probabil cel mai monoton, mai insipid si mai sters mijloc de transport. Se misca pe un traseu predeterminat, cu un numar limitat de opriri. Vatmanul este probabil, in afara de desele sicane din traficul bucurestean, un om care sufera de plictiseala cronica. Cred.
Ma zguduie cu "blandete" si-l bag in masa pe ala de-a construit sinele. El n-are nicio vina...Dar stai, povestea asta nu e despre un amarat de 21. Este despre o fata si motocicleta ei.
M-am zgait cu incantare prin geamul pistruiat de gainat si alte urme la fel de prietenoase. Lumina nu prea mai era afara dar chiar si asa, era greu de ratat. Bolidul, unul verde, din cine stie ce neam japonez, a scos un sunet prelung, taios, ca de catana. Am crezut ca e unul dintre fantii ce s-au abonat la motoare, dar nu, eram norocos. Ea se instala mandra printre masinile oprite la stop, croindu-si drum cu eleganta printre ele. Chiar daca purta casca, sunt sigur ca era frumoasa chiar daca nu era. De ce?
Fara indoiala ca undeva, in creierul meu masculin, un neuron grabit a facut un scurt-circuit stereotip. Fata+motor= love. Ok, dar eu nu ma prapadesc dupa motoare. De data asta insa....
M-am prins cand adunam unu cu una, imediat ce motorista m-a parasit calare pe caii ei putere cu nenumarati cm cubi. Asta era, felul in care se prezenta, tinuta ei, ce inspira. Pentru ca inspira ceva profund care nu tine nici de fundul bombat triumfator si nici de felul in care stapanea intre picioarele "fiara". Hm, oare?
Da. Nu e prima fata pe motor vazuta dar e prima dupa care intorc capul (e un fel de-a spune, practic n-aveam cum). De ce? Fiindca in dreptul ei am pus imediat ideea de libertate. Asta mi-a inspirat. Genul ala de libertate, un pic inrudit cu miserupismul. Un pic de tot. Arata tare pentru ca-si dorea asta si pentru ca nu-i pasa deloc daca ranjeste vreun bou din spatele parbrizului (geamului de tramvai). Ei bine, asa mi-o imaginam eu. Si m-am trezit privindu-ma in vizorul unei casti si ce sa vezi, era geamul meu de restaurant, cu toate bucatele alea alese la care ma uit mereu prin parbrizul vietii (cum "zicea" parazitii). Si.....
Am zambit ca prostul fiindca stiam de ce sunt inafara geamului. E genul ala de libertate pierdut prin educatie, tabuuri, reflexe....toata cultura aia care ne interzice sa ne abatem de la calea binecunoscuta, aia "safe". Cu totii suferim de boala asta, mai mult sau mai putin, si dincolo de cliseele neo-culturii, cu totii ii simtim presiunea. Dar eu, ieri seara, macar pentru o clipa, sub forma unei fete pe o motocicleta, am vazut o sclipire de altceva.
