Imi place vremea asta, imi evoca amintiri profunde. Sincer, detaliile au trecut dinspre confuzie in inexistenta, dar chiar si asa, le pot lega de senzatii. De trairi multiple, de o vreme cand Puzzle era doar o expresie indepartata.
Si, asa cum ma fataiam eu cu simturile pline de imagini sterse si amintiri prea profunde pentru a fi retraite, ci doar gustate, am sutat intr-o ghinda. Normal, sub un stejar. Am dus-o in suturi ceva distanta dupa care am bagat-o in buzunar. De ce? Nu stiu, m-am uitat la ea, era sa o calc. E inca verde pe o parte, nu mai are capacelul ala din varf. Pare altfel la fiecare privire. E doar o ghinda. Oare?
Acum vreo luna de zile am bagat in buzunar juma' de cheie. Din partea zimtuita, aia care deschide usi, lipsea trei sferturi. Partea inca intacta e zgariata si harsaita prin praf. Am gasit-o in dreptul bancii nationale, nu stiu de ce am pastrat-o. Poate pentru ca-mi place zona aia. Poate pentru ca era in dreptul unei banci si mi s-a parut amuzanta ideea de a gasi o cheie, fie ea si jumate. Sau poate ca...nu e doar o cheie, e un semn. Ce fel de semn? Inca nu m-am prins. Probabil nu e nimic, poate doar sperante desarte si dorinta de a da sens unei senzatii intense, poate inexplicabila.
Cand eram mic ma plimbam cu toate buzunarele pline cu astfel de nimicuri. Suruburi, piulite, saibe, chei, tot felul de nimicuri pe care le gaseam pe unde ma jucam, de cele mai multe ori singur. Asadar, nimic nu s-a schimbat.
