NOT just another love song

I love the way you lie

Declaratie

Never risky, never scared
I am one closer to the edge.
You- nothing valued, think no fear
Always wondering why i'm here
All your purposes are gone,
Nothing's right and nothing's wrong
You-nothing ventured, nothing gained
Feel no sorrow, feel no pain.

Kiss Me While I'm Still Alive,
Kill Me While I Kiss the Sky
Let Me Die On My Own Terms,
Let Me Live and Let Me Learn
Now I've Followed My Own Way,
I'll Live On to Another Damn Day
Freedom Carries Sacrifice,
Remember That These Words Are My Life

Looking forward not behind
Everybody's gotta cross this line
Free me now to give me space,
Keep me caged to free the beast
You-fallin' faster as time goes by,
Fear has not seen through my eyes
What there was will never be,
Now you're blind and cannot see

Cusca noua sau cum sa renunti la a te minuna din orice

Am schimbat cusca. Asa ne numim noi cu deosebita afectiune locul de munca dar nu pentru ca am avea patetice resentimente fata de locul de unde ne luam salariul ci pentru ca, din lipsa de imaginatie, constructorul respectivei structuri i-a dat o forma foarte elaborata de cusca, cu tot cu gratii.
Lucrurile au stat cam asa: restructurarea a presupus relocarea. Si, ca sa fim seriosi, s-a procedat asa: aia de la 8, care trebuiau sa ramana la 8 pentru ca acolo era repartizata organigrama lor (printre ei si eu), s-au dus la 9. Aia de la 9 s-au dus la 5. Aia de la 5, al caror loc a fost luat de aia de la 9, s-au dus la 8 in locul nostru care ne-am dus la 9 in locul alora care au ajuns la 5, in locul alora care au ajuns la 8 in locul..... . Un talmes balmes de birouri, dosare, dosarele, hartii, scaune, mobila, dulapuri, oameni, saci......3 zile de munca de salahor. Inspirat, 2 zile imi aranjasem sa migrez prin alte zari din timp, fara a stii ce se intampla. Am sughitat de la ceva injuraturi pe seama mea si am recuperat in a 3-a zi de sfortari deloc mentale.
In mod normal, dat fiind tetrisul jucat cu birouri printre incurajari injurate, ar fi trebuit sa ma minunez pe seama mamei coordonatorilor acestor misculatii. Am renuntat sa o fac, mi-am dat seama cat de in derizoriu imping ideea de a ma mira de neste chestii. Aici ar trebui sa raman mirat tot timpul, ceea ce mi-ar dauna grav expresiei. Si fata mea deja e in deplasare din cauza unor strambaturi ce mi-au intrat prosteste in reflex.
In casa noua, o sa sparg un pahar. Cred ca in capul colegului de-a laturi. Si o sa bem, am inceput deja cu must.
P.S. Ah da, impart noua locatie cu o gasca foarte ciudata. Printre ei, figura de stil este supergay-ul companiei. Am constatat exact cat de homofob pot fii, pur si simplu omul ma inspaimanta. Foarte urate afirmatii, dar sunt sincere.

Suicidal tendencies

Help? Why would I do that
It's just that this, this is the way I'm wired
So could you please,

Help me understand why
I've given in to all these
Reckless dark desires

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

Medicated, drama queen, picture perfect, numb belligerence
Narcissistic, drama queen, craving fame and all its decadence

Lying through your teeth again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Go with this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, I don't wanna watch you...

Vremuri apuse

Trei

-As sta aici pentru totdeauna. Totusi, imediat dupa ce am sa plec acum, nu am sa ma mai intorc niciodata.
-De ce?
-E prea multa moarte aici.


Privi in jurul sau fara a vedea cu adevarat ceva. Prins in capcanele propriei minti, nu simtea nici bataia temperata a vantului de toamna, nici urma de parfum dulceag de flori trecute. Nimic din toate astea, nici macar norii ce alergau grabiti pe un cer prea jos, prins in chingi de neguri vremelnice.

Statea. Astepta. Ar fi trebuit sa-si simta inima batand navalnic dar nu era asa. Si simplul gand ca lucrurile nu se intamplau asa cum ar fi trebuit, asa cum le vedea el normale, il chinuia. Dar asta era tot, restul emotiei lipsea.

Avea parul scurt, tuns drept in preajma urechilor micute. Blondut, se lipise de pielea capului sub ploaia marunta. Deranjata, indeparta o suvita ce i se lipise de frunte si zambi. Acelasi suras senin, prea pur pentru unul ca el. Totul fusese doar un joc, il jucase, trebuia sa-i puna capat.


Statea de prea mult timp acolo. Nu mai era nicio asteptare, pamantul aspru rascolit nu-i mai lasa loc de asa ceva. Undeva sub acel morman cenusiu se ascundea pentru totdeauna chipul ei. Moale, cu trasaturi line si ochi blanzi, acum stinsi. O pierduse, stia cum. Si cu toate astea, nu putea accepta.

O vazu venind. Se misca parca cu fiecare adiere, fluturand din rochia vaporoasa care-i dansa in jurul formelor cu un efect mirific. Vazand-o, incerca in sfarsit o forma acceptabila de regret.

-De unde stiai ca-mi place locul asta? Nu ti-am vorbit niciodata despre el.
Isi aseza gluga rosiatica pe cap. El zambi, era un alt suras inghetat.
-Nu mi-ai spus niciodata.
-Mi se spune Scufita Rosie, stii?
-Stiu.

Senzatia de pierdere il scosese din minti. Nu mai pastrase nimic in suflet, nimica care sa-l tina in continuare treaza asa ca se prabusi peste pamantul afanat si se intinse cu ochii spre cer. Isi indeparta bratele de trup si se lasa tras de chemarea ce venea din interior.

-Am vrut sa stii.
Zari lacrimile din ochii ei dar nu simtea nimic din durerea de dincolo. Pur si simplu asa era mai bine, ea trebuia sa accepte. Era important, nu dorea sa-i rapeasca si mai mult din fericirea ei naturala. Brusc, fata o rupse la fuga iar el nu o urmari. Ii placuse intotdeauan parul ei blond si rochia rosie pe care o purta acum. Nu mai simtea senzatia de apartenenta fata de niciunul dintre aceste.....detalii.

-Am aflat ca a murit si ultimul lup.
Era tristete in vocea ei. Privi peste campia maturata de vant, era sigur ca ea isi dorea sa fii vazut macar odata un lup adevarat, nu doar o replica impaiata. Dar acum asta era imposibil.
-O lupoaica, a murit in timpul sarcinii. Masculul ei fusese impuscat deja mi se pare. Oricum n-ar fi putut supravietui ca specie, cred ca d-asta a fost doar un titlu de pagina a patra.

Se ridica in capul oaselor si privi fara sa-si creada ochilor silueta ce se apropiase de el. Supla, cu blana mitoasa, cenusie, il privea cu ochii mari, plini de viata. "Aproape umani", gandi el. Undeva din minte ii rasari o poza in care o fata inalta, blonda, cu o boneta rosie pe cap si un zambet complet, statea langa o cusca in care se agitau mai multi catei. Nu, nu catei, lupi.

Avea sa fie mai fericita. Viata ei avea un scop, el n-avea ce sa caute in el. Nici macar nu-i placeau animalele. Asa era mai bine, da, cu siguranta. Se intoarse in piata aglomerata urandu-se si resimtind din plin singuratatea in care se aruncase singur. Trecu pe langa un stand de ziare si ochii ii fugira catre un titlu pulsatil: "Lupii traiesc din nou!"

Privi catre natura moarta stiind ca nu avea sa vada niciodata prin ochii ei. Ea nu intelegea moartea, cum ar fi putut? Crescuse tot timpul departe de ea, o gradina moarta avea sa ramana moarta pentru ea doar pentru ca isi putea permite o alta verde intrun alt colt de lume. Ultimul lup murise chiar aici. "Ultimul lup liber", se corecta el.


Lupul il privi lung. Isi arata caninii lungi dar nu-l ataca. De ce nu si pe el? De ce doar pe ea?

Si totul fusese realizat de o femeie pe care el nu o dorise niciodata cu adevarat. Dar, succesul ei cel putin, il facea acum sa se simta gelos.

Viziune

Gasesc uimitoare tendinta generala a oamenilor de a cheltui enorm de multa energie in tentativa de a face alti oameni sa vada lucrurile precum le vad ei. Efectul cred ca poate fi explicat conform legilor fizice, el este de respingere totala pentru ca premizele de la care pornesc cele doua elemente nu numai ca sunt total diferite, dar devin diametral opuse in cazul confruntarii. Cu toate astea, nimeni nu cedeaza....

Jihadul Butlerian

Dune-Jihadul Butlerian acasa la Iulian Resboinicul. Viziunea mea. Am ajuns sa fac recenzii, sunt pe drumul cel bun :-)

Si totusi....

I am a monster

Eye on the TV
'Cause tragedy thrills me
Whatever flavour
It happens to be like
Killed by the husband
Drowned by the ocean
Shot by his own son
She used the poison in his tea
And kissed him goodbye
That's my kinda story
It's no fun 'til someone dies

Don't look at me like
I am a monster
Frown out your one face
But with the other
Stare like a junkie
Into the tv
Stare like a zombie
While the mother
Holds her child
Watches him die
Hands to the sky crying
Why, oh why?
'Cause i need to watch things die
From a distance

Vicariously i, live while the whole world dies
You all need it too, don't lie

Why can't we just admit it?

We won't give pause until the blood is flowing
Neither the brave nor bold
The writers of stories sold
We won't give pause until the blood is flowing

I need to watch things die
From a good safe distance

Vicariously i, live while the whole world dies
You all feel the same so
Why can't we just admit it?

Blood like rain come down
Drawn on grave and ground

Part vampire
Part warrior
Carnivore and voyeur
Stare at the transmitter
Sing to the death rattle

Incredulous at best your desire to believe in
Angels in the hearts of men
Pull your head on out
Your head believes it give a listen
Shouldn't have to say it all again
The universe is hostile
So impersonal
Devour to survive, so it is
So it's always been

We all feed on tragedy
It's like bood to a vampire

Vicariously i, live while the whole world dies
Much better you than i

Supravietuire

Aseara am hranit doi caini. Au hapait veseli ce le-am dat eu si, chiar daca nu erau cainii pe care vroiam eu sa-i hranesc, am fost fericit. Ochisem doi mai plapanzi dar astia au fugit ca de draci desi eu aruncam cu mancare dupa ei. Asa ca in locul lor s-au ospatat doi dulai. Natura umana spune ca trebuia sa insist cu aia mai mici. Aceeasi natura spune ca respectivi caini fugeau pentru ca alti oameni ii luasera la picioare. Dulaii poate ca-si primisera si ei partea lor de alergatura dar, mai in varsta si cu mai multa experienta, au fost in stare sa aprecieze mai corect postura mea.
Prietenul cel mai bun al omului este in stare de un salt evolutional exceptional. Reuseste sa vada in noi mai adanc orice alt semen de-al nostru pentru ca nu se incurca in itele mintilor noastre trunchiate. Pentru asta merita tot respectul, si de ce nu, cateo bucatica de hrana. Pentru ca, nu-i asa, e doar un biet animal. Oare?

Cu ochi-n puzzle

Mi s-a comunicat ca prin intermediul blogului numitului Alex Puzzle, gandurile mele sunt monitorizate aproape permanent. Totodata mi s-a precizat faptul ca unele lucruri nu cadreaza cu convingerile filozofice si estetice ale comisiei de investigatie dar ca, atata vreme cat aceste lucruri coincid cu ideile mele reale, sunt acceptate din lipsa de chef pentru o dezbatere pe aceasta tema. E un fel de a arata degetul mijlociu unora dintre posturile mele considerate a fi imberbe si per total, neavenite si necorespunzatoare cu statutul meu actual. Cred ca totul pleaca de la discutiile cu numitul Alex Puzzle. E mana lui aici, de fapt, cred ca sunt picioarele bagate cu voiosie in tot ce nu cadreaza din punctul LUI de vedere.

:-)

Oh, she says I'd like to turn myself, as she stares into the windowpane,
And if only I could be myself, but I'm sure you'd do the same to me.
I was only a guest that she wanted, it was more than that she flaunted.

It's away, to you,
Away, to you.

So I pleaded, she needed to be herself,
and she dipped into his wishing well.
At any moment, any moment the sounds of the midnight train,
will be the mating call of his whippoorwill.

Should she wait 'cause her father drinks too much
had her paint thinner laced with his sleeping pills.

She'll find a way, to me
away, to me.

So she dreamed away.
Away.

From these small streets,
and to where they lead,
and the holes that bleed,
from where she taunts me,
cause of these stained sheets,
lets dream away.

And from my small tower,
every hour, seemed to take the day,
and so she dreamed away.

Oh, baby don't you that you're good enough?
Baby, don't you think that you're bright enough?
Baby, don't you think that you're good enough?
Don't you think that you think that you're good enough, for you?

Pilda

Numai un idiot ar sta cu spatele la o usa. Evident, cu curul pe o carte. Ce ar face? Ar turna inapoi din pahar in sticla. De ce? Cum, nu ti-am spus, doar sta cu curul pe o carte. Da....Si cu spatele la usa. Si stii dupa ce fuge? Dupa ce? Dupa timpuri trecute, vorba aia, vanezi fluturi in apa cu sageti de foc.

Rasarit

Asculta

Those things you thought that were obscene
Will quickly become your routine
And he invited you over
An addict quickly gets undressed
With something to get off her chest
You made a trade 'cause you're sober
And it stings to remind you
Of all that's behind you
But i don't want to lose you right now...
'cause they say it gets better before it gets worse
You know it gets better, so of course it gets worse

Your body's made of dollar bills
You'd spend them all on some cheap thrill
But what when you're older?
You stuck a point into your arm
But did you contemplate the harm?
As it moved up your shoulder...


Did it make you feel better
Right before it got worse
I used to make you feel better
But now it just hurts...
And there's no hope 'cause i'm in love with you
I cannot cope; guess i'm addicted too

You keep on coming over me
I keep on crying over you
It shows me what it's come to be
It shows me what i mean to you
'cause you're killing me......

And after all you would think
It's my fault when all in all i know is that you're killing me!

Piratul de birou

Piratul de birou nu este o specie comuna. Ea nu poate fi intalnita in orice birou ci doar in acele locatii unde el poate naviga in voie, atacand cam tot ce poate ataca un pirat. De obicei, alte creaturi cu care nu incearca sa coabiteze in marea pe care cu emfaza o intituleaza "a lui".
Sa vedem ce poate piratu'. Ei bine, nu are nici picior de lemn dar cu siguranta ca are un papagal care trancane aiurea. Nu de pe umar, nu, ca pe-ala l-ai depista de la prima vedere. Papagalul respectiv ii locuieste gusa, foarte activa. Piratul nostru nu cauta nici rom, nici lazi cu comori, el ataca prazi mai mici, mai "rafinate". Prazile lui sunt acele "nave" care ii intra in raza de actiune, indiferent de ce au la "bord". El, piratul, e gata mereu de abordaj pentru ca traieste cu senzatia permanenta ca toata lumea pune tunurile pe el, chiar si atunci cand evident, nu au tunuri. Nu conteaza, corsarul de birou ataca preventiv. Ba sa avem pardon, poate fi si corsar, nu doar pirat. Adica, daca-l platesti bine, ataca la comanda. A cui comanda? De obicei a amiralului de flota care asta, amiralul, e un biet contopist scufundat printre dosare, care e incapabil de lucruri cu monitoare si alte dracovenii moderne si, prin urmare, considera ca singura cale de a ramane pe pozitii peste mica lui bucatica de mare, e sa tina in slujba astfel de corsari.
Asa. Deci, eu lucrez pe o mare d-asta controlata de o junta militara sud-americana si populata de pirati plictisitori care duc ignoranta spre noi culmi de performanta.
Yohoho, and bottle of rum. 15 men on a dead man's chest. Era invers, nu?

Casa noua, imagine noua

The new, the only one, reloaded, refurbished.....Leit eu, mai putin culoarea, ochii, specia, mustatile, urechile, capul....

Top 5 traznai auzite

1. Sincer, nu stiu ce sa fac cu tine. Atentie, nu e "nu stiu ce sa ma fac cu tine" ca pe aia o mai intelegeam. Asta este replica pe care am auzit-o cel mai des de la domnite. Grav.
2. Pari inabordabil. Chiar esti? Ok, daca ar fi fost rostita de o "ea" era ok. Nu intru si-n alte detalii, am auzit-o din fericire o singura data.Si da, sunt al dracului de inabordabil, sunt chiar antisocial.
3. Nu esti precum pari. No shit! Si e de bine sau de rau?
4. Nu mai vreau sa te vad. Niciodata. Dar sper sa fii fericit. No, de ce speri? Eu stiu ca o sa fiu, pentru ca n-o sa te mai vad niciodata.
5. Esti baiat bun. La care io mijesc ochii si zic: m-am dat dreacu, exact asta imi scria in cafea. Bun bun, dar nebun.

Talentul de a vedea

Sunt Om. Astăzi conştientizez pentru prima dată cu adevărat ce înseamnă asta. Sunt suma unor ani de evoluţie, foarte mulţi pentru percepţia pe care o posed asupra timpului. Sunt produsul unui proces a cărui complexitate sunt sigur că încă îmi scapă chiar dacă, la fel ca şi totţi ceilalţi, îl pomenesc cu o uşurinţă decadentă.
Sunt un animal, o fiinţă descrisă de caracteristici fixe adânc săpate în carne, închis în spatele unor deprinderi de care nu mă pot desprinde, victima propriilor părinţi aşa cum şi ei au fost la rândul lor victime, perpetuând fără discernământ o schemă care poate fi greşită din start. Deşi gândurile-produsul propriei minţi- mă pot purta departe, ba chiar mă pot face să-mi judec greşit valoarea, ştiu că şi ele sunt produsul aceleiaşi cărni lucrate de condiţiile în care eu exist. Sunt suma unor deprinderi….
Mintea mea mă obligă să analizez în detaliu aproape tot, agăţându-se de un ideal pe care îl bănuiesc a fi fals. Sunt neam de zei, făurit după chipul şi-n imaginea Creatorului, sau, în cel mai rău caz, sunt produsul unei evoluţii perfecţioniste-eşuate ce m-a adus de la stadiul de larvă microscopică, zămislită în noroiul primordial, la imaginea unei creaturi cumplite, al cărui unic ţel este de a-şi domina şi remodela lumea, căţărată sus pe abruptul pisc evoluţional. Da, gândurile mi se învârt în jurul acestor contradicţii ce mă rup de realitate sau, din contră, mă afundă tot mai mult într-un teritoriu în care mă simt pierdut. “Ştiu sigur că nu ştiu nimic”.
Cândva, nu acestea erau gâdnruile mele. Trăiam imun în ignoranţa mea, departe de tot ce ar fi putut fi nelalocul lui într-o existenţă cu prea puţin instict şi enorm de multe reguli false. Dar am ajuns să mă fălesc cu introspecţiile mele. Mă ţin aproape de conştientizarea propriului eu. Elementul declanşator însă a fost atât de puternic încât tot ceea ce eu credeam a fost şters cu un burete uriaş. În urmă a rămas un gol flămând.
Când l-am cunoscut am fost tentat să pun întrebări universale: cine e, de unde e, ce caută printre noi. Mi-a răspuns, dar nu direct, nu aşa cum mă aşteptam.
Mesagerul venea din spaţiul liber, necontaminat. Aşa s-a prezentat. Am crezut tot timpul că reprezenta o civilizaţie mai avansată decât noi. Personal, am realizat că era un considerent impropriu, termenul de comparaţie nu exista. Mândrii, l-am considerat un vizitator atras ca o molie de lumina civilizaţiei noastre. Am descoperit că, aşa cum eu sunt o curiozitate pentru semenii mei, aşa eram şi noi toţi pentru el şi ai lui. Nu, sunt prea orgolios, comparaţia nu este deloc reală dar aşa măcar îţi poţi face o idee.
Şi ce moment mai propice decât acesta, mileniul în care am atins triumful purtaţi de genialitatea noastră fără egal pe faţa Terrei. Aşa gândeau toţi. Iar el…..el vorbea despre o armată de frunici. De ce? Intelectul lui cu siguranţă că trebuia să recunoască un altul, noi eram foarte apropiaţi de el. De ce? Toate aceste întrebări….el nu avea răspunsuri. Dar senzaţia de furnicar era clară. Nu, imposibil, furnicile sunt doar nişte insecte ce nu pot depăşi momentul propriei existenţe, noi oamenii lăsăm ceva în urma noastră, lucrări de artă, realizări ştinţifice de excepţie, roata, focul…..Amorul propriu te împiedică să te întorci la imaginea larvei din care te-ai născut, aşa e?
A cerut răbdare, noi nu i-am acordat-o niciodată. În timp ce minţile noastre bănuitoare ţeseau scenarii, am început să-i pompăm la greu detalii despre ceea ce noi suntem, ştii tu, placa obişnuită, grozavi, avansaţi….Am străpuns barierele spaţiului, suntem acolo printre stele, ne clădim Pământul în alte mii de locuri iar navele noastre străbat…..
A clipit scurt, da, putea să facă asta, doar era o simplă imagine. Gândurile lui răspuns mi-au invadat imediat mintea. Ştiam ce vroia să zică, noi, oamenii, am privit prea mult la soare, atât de mult încât nu mai putem vedea cu adevărat nemărginirea propriului univers. Orbiţi înainte de timp, ne agăţăm de cârje mecanice, de realizări de care ne putem lipsi. Foamea noastră nu este naturală.
Am învăţat să ne stăpânim impulsurile…..
Gândurile răspuns au fost seci: impulsurile vă definesc, încercaţi să vă domoliţi doar propria cunoştinţă de sine dar pentru asta nu aveţi nevoie de oglinzi. Deşi scăparea este atât de aproape, nu o veţi găsi niciodată.
Dar putem să…..
Da, puteţi realiza orice vă trece prin minte dar voi ţineţi la limitările voastre. Straşnic păziţi aceste limite cu imaginea unor deităţi în spatele cărora vă simţiţi în siguranţă, în concepţia voastră doar Universul este nelimitat. Universul însă nu ştie asta, el doar există.
Eşti un delir care jonglează cu prea multe noţiuni, parţial digerate, incomode şi inutile pentru o minte clădită pe puncte fixe. Nu eşti nimic din ceea ce crezi că eşti, şi, atunci când te uiţi în jurul tău, nu faci altceva decât să înfigi ace în fluturi.
Am fost trist. Ne-a părăsit fără să fie dezamăgit iar eu am rămas să privesc altfel răsăritul soarelui. M-am uitat dar nu am văzut fluturii de care vorbea, am vazut doar acele. În schimb, chiar la dreapta mea, un alt eu mângăiat pe chip de razele dimineţii, a rostit cu convingere.
Sunt Om, coborâtor din zei….

Imi fac singur cinste :-)

Nu e pentru urechile fine

Fata cu motocicleta

Tramvaiul este probabil cel mai monoton, mai insipid si mai sters mijloc de transport. Se misca pe un traseu predeterminat, cu un numar limitat de opriri. Vatmanul este probabil, in afara de desele sicane din traficul bucurestean, un om care sufera de plictiseala cronica. Cred.
Ma zguduie cu "blandete" si-l bag in masa pe ala de-a construit sinele. El n-are nicio vina...Dar stai, povestea asta nu e despre un amarat de 21. Este despre o fata si motocicleta ei.
M-am zgait cu incantare prin geamul pistruiat de gainat si alte urme la fel de prietenoase. Lumina nu prea mai era afara dar chiar si asa, era greu de ratat. Bolidul, unul verde, din cine stie ce neam japonez, a scos un sunet prelung, taios, ca de catana. Am crezut ca e unul dintre fantii ce s-au abonat la motoare, dar nu, eram norocos. Ea se instala mandra printre masinile oprite la stop, croindu-si drum cu eleganta printre ele. Chiar daca purta casca, sunt sigur ca era frumoasa chiar daca nu era. De ce?
Fara indoiala ca undeva, in creierul meu masculin, un neuron grabit a facut un scurt-circuit stereotip. Fata+motor= love. Ok, dar eu nu ma prapadesc dupa motoare. De data asta insa....
M-am prins cand adunam unu cu una, imediat ce motorista m-a parasit calare pe caii ei putere cu nenumarati cm cubi. Asta era, felul in care se prezenta, tinuta ei, ce inspira. Pentru ca inspira ceva profund care nu tine nici de fundul bombat triumfator si nici de felul in care stapanea intre picioarele "fiara". Hm, oare?
Da. Nu e prima fata pe motor vazuta dar e prima dupa care intorc capul (e un fel de-a spune, practic n-aveam cum). De ce? Fiindca in dreptul ei am pus imediat ideea de libertate. Asta mi-a inspirat. Genul ala de libertate, un pic inrudit cu miserupismul. Un pic de tot. Arata tare pentru ca-si dorea asta si pentru ca nu-i pasa deloc daca ranjeste vreun bou din spatele parbrizului (geamului de tramvai). Ei bine, asa mi-o imaginam eu. Si m-am trezit privindu-ma in vizorul unei casti si ce sa vezi, era geamul meu de restaurant, cu toate bucatele alea alese la care ma uit mereu prin parbrizul vietii (cum "zicea" parazitii). Si.....
Am zambit ca prostul fiindca stiam de ce sunt inafara geamului. E genul ala de libertate pierdut prin educatie, tabuuri, reflexe....toata cultura aia care ne interzice sa ne abatem de la calea binecunoscuta, aia "safe". Cu totii suferim de boala asta, mai mult sau mai putin, si dincolo de cliseele neo-culturii, cu totii ii simtim presiunea. Dar eu, ieri seara, macar pentru o clipa, sub forma unei fete pe o motocicleta, am vazut o sclipire de altceva.

Achizitie noua

Am gasiot o noua ghinda. Am luat-o si am pus-o langa cealalta ghinda si langa jumatatea de cheie. Asta mi-a cazut pur si simplu in cap. E mai mica decat cealalta, mai pricajita. M-am uitat dupa ea cum se rostogoleste pe mijlocul strazii si am cules-o. De ce? Era plin de ghinde pe-acolo, de ce tocmai asta? Nu stiu. Probabil ca nu asta conteaza. Dar, fiindca inca ma mai uit dupa furnici si nu le calc imi spune ca sunt inca pe drumul bun.

Adevarata ta valoare?

What are you worth, the things you love or the people you hurt?

Bits of truth

Memento

And my mistake is much too late
But your mistake was trusting
That out of grief, a goodness comes
And love comes out of lusting

There's a beauty that's within us, just like a rose
You say, "Beauty is within us, so let it grow"
But it's grown so dark I can not see you anymore

Colectionarul de vise

Imi place vremea asta, imi evoca amintiri profunde. Sincer, detaliile au trecut dinspre confuzie in inexistenta, dar chiar si asa, le pot lega de senzatii. De trairi multiple, de o vreme cand Puzzle era doar o expresie indepartata.
Si, asa cum ma fataiam eu cu simturile pline de imagini sterse si amintiri prea profunde pentru a fi retraite, ci doar gustate, am sutat intr-o ghinda. Normal, sub un stejar. Am dus-o in suturi ceva distanta dupa care am bagat-o in buzunar. De ce? Nu stiu, m-am uitat la ea, era sa o calc. E inca verde pe o parte, nu mai are capacelul ala din varf. Pare altfel la fiecare privire. E doar o ghinda. Oare?
Acum vreo luna de zile am bagat in buzunar juma' de cheie. Din partea zimtuita, aia care deschide usi, lipsea trei sferturi. Partea inca intacta e zgariata si harsaita prin praf. Am gasit-o in dreptul bancii nationale, nu stiu de ce am pastrat-o. Poate pentru ca-mi place zona aia. Poate pentru ca era in dreptul unei banci si mi s-a parut amuzanta ideea de a gasi o cheie, fie ea si jumate. Sau poate ca...nu e doar o cheie, e un semn. Ce fel de semn? Inca nu m-am prins. Probabil nu e nimic, poate doar sperante desarte si dorinta de a da sens unei senzatii intense, poate inexplicabila.
Cand eram mic ma plimbam cu toate buzunarele pline cu astfel de nimicuri. Suruburi, piulite, saibe, chei, tot felul de nimicuri pe care le gaseam pe unde ma jucam, de cele mai multe ori singur. Asadar, nimic nu s-a schimbat.

Memento

Every night of my life
I watch angels fall from the sky
Every time that the sun still sets
I pray they don't take mine

Puzzle pics

Filozofie ne-orientala

Femeia acum te iubeste, peste o clipa te maraie prin gard.
-Iulian Resboinicul

Puzzle song

Look at my smile, it's all over your silly face.
It's ‘cause I'm getting tired of this human trade,
My darling...

I've got the eyes of a child as I went away,
How many heroes did you killed today?
Me, I can fly higher than an aero plane,
As I have the voice of a thousand hurricanes,
My darling...

Made of destruction, I reap iniquity.
While heroes of courage die with dignity.
And how many weapons did I help you create?
And how many lives will you devastate?
My darling...

I think of all the days in my life,
Where I could have done something more.
‘cause I remember the days in my life,
Where I could have done something more.
There is never a day that goes by,
That's a good day to die.
Please open your eyes,
To the millions of lives,
We will senselessly kill in our wars.

Please open your eyes, Oh.
There was never a day that went by,
That's a good day to die.
Won't you please close your eyes?
For the millions of lives...
We have senselessly kill in this war.