Cat de patetic am devenit eu de fapt? Nu raspundeti, e retorica treaba. Si treaba sta cam asa: intotdeauna am avut o doza de patetism in mine. Asta din cauza capacitatii mele de a diseca prea tare lucrurile, de a gasi putine parti pozitive in general in orice. Amplificarea vine mereu pe fondul stresului emotional. Si aici e ciudat pentru ca orice alt fel de stres trezeste in mine....hm....furie constructiva.
There's no meaning in destruction but there's meaning in fighting.
O parte din mine e asa. Trebuie sa admit asta. Predispusa spre lamentari interioare si exterioare, frustrari, accese de lipsa de control. E partea din mine care a decis sa se foloseasca de un blog pentru a descarca ceva aburi. Partea din mine care relationeaza uneori. N-am ce face, exista, trebuie sa invat sa traiesc cu ea. Daca preia controlul e aiurea pentru ca ma priveaza de cealalta parte. Parte care....
What consums your thoughts controls your life.
Ei bine, exista si echilibru. Din cauza celeilalte parti, cea cu adevarat cerebrala. Ironic. Rece. Calculat. Stiu, e greu de ghicit uneori fata asta. Autoironie, arma unei minti slabe? Habar n-am. Cert este ca imi place aceasta parte. Dar cel mai mult imi place echilibrul care ma impiedica sa imping ironia la extrem, adica la adresa vietii si patetismul la rangul de ordin.
Search for pleasure, search for pain.
Momentan gonesc pe urmele echilibrului. Inregistrez datele curente din viata mea si numar pana la 10. De fiecare data? De ce 10? Pentru ca e o cifra rotunda, frumoasa. Si este optima ca dozaj.
Dedicatie pentru mine. :-)
