Gratie

Si daca te-ai gandi la ultimele tale clipe ca si cum ar fi chiar ultimele? Dare de lumina. Atat inteleg. Mi se preling printre degetele ce incearca sa prinda in van razele lor efemere. Stiu de ce fac asta, ce-mi evoca. Pierdere. Incapacitatea de a pastra o urma de lumina intr-o viata traita sub pavaza griului.
N-as fi putut sa spun de ce pasii mei se simteau altfel in seara asta. Nu era nici luna, nici nor, doar intuneric. Simteam lumina artificiala a stalpilor pe lnaga mine, masinile treceau ca prin vis, despicand doar apa si alungand imaginile fugarite de pe caldaram. Si daca e asa, de ce sunt tot aici? Ca si cum as bate pasul pe loc desi stiu, ma misc. O fac mecanic, atras de ideea de a fi in miscare, nu pentru ca as vrea sa ajung acolo unde nu sunt. Si daca as sti unde vreau sa ajung, m-as duce? De ce continui sa pun astfel de intrebari? Pentru ca slavesc ne-rostul lor.
Ma indop cu ganduri efemere. Cu teama. Cu stransoarea rece a panicii. Undeva, in interior, ca intotdeauna, se reia o lupta. Si nici de data asta nu pot razbi dincolo de ea.