E unu si ceva si n-am somn. Nimic neobisnuit aici desi am tropait toata ziua. Ar trebui sa fug in pat dar nu-mi arde. Nu-mi regasesc gandurile, simt ca innot printre senzatii. Confuzia pandeste la tot pasul si ceva imi arde in piept. E o imagine care-mi palpaie pe retina. Incet, cu grija, ma agat de un reper si-l urmez cu recunostinta. Dar somnul tot nu vine.
Ganduri. Multe. Recunosc modelul. Pentru ca aici e vorba de un model. O singura intrebare: este sau nu este? Planul. Exista sau nu? Sunt predispus spre imprecizie in situatia asta, totusi, datele arata doua posibilitati. Doar doua. Fie e vorba de un plan dibaci, fie totul e rodul intamplarii si nu e nimic din toate astea. Pai si daca nu e plan, de ce ma comport conform unui plan previzionat pentru mine?
Incerc sa zaresc modelele comportamentale, dar, recunosc, nu reusesc. Mintea mea e distrasa din prea multe parti. Ultimele zile au fost.....innabustioare. Stii cum e sa te sufoci? Ei bine, te poti sufoca daca mintea ta chiar crede asta. Din fericire, pe marginea unei prapastii e suficient sa te uiti in jos pentru a te trage inapoi. Si inca prefer mersul de-a busilea plonjonului.
Poate ca aici e problema. Poate ca dramul de dezinvoltura ar trebui sa dicteze un dram de sarit cu capul inainte. Sa fie si noroc totusi, si aici am indoieli destul de serioase.
O cutie cu cheie. Nimic bun nu poate iesi din ea daca cheia nu e a ta.
