sâmbătă, 31 octombrie 2009
joi, 29 octombrie 2009
vineri, 23 octombrie 2009
Micii napoleoni sau viva la revolucion, partea a 2-a
Cam pe la inceputurile blogarelii mele scriam de ceva experienta in campul muncii. Mai precis, vorbeam despre o mica junta dupa model sud-american care s-a instalat cu arme si bagaje la loculetul meu de 8 ore (cateodata, nu prea des ce-i drept, +) pe zi. Asa.
Ei bine, junta a plecat. Cum altfel decat debarcata de noul val. Si cum astea au fost spuse.....
Fratilor, ne colectivizaram. Serios. Pentru a face epurarea mai usoara, compartimentele au fost redenumite iar cei titulari de drept in locatiile respective s-au trezit in pozitia de a fii sefii nimanui. Joburile lor disparura in neant. O manevra foarte abila, trebuie sa recunosc, foarte simpla dar eficienta. Noul val tineresc (zau ca e) isi cam freaca mainile pe ruinele fostului imperiu si imparte cu darnicie scaunele goale. Ca deh, trebuie sa iesim din degringolada. Moncherilor, degringolada este starea noastra naturala de agregare. Iar eu imi stau si-mi jur printre ranjete tampite ca mi-o merit ca n-am invatat destula carte incat sa fiu milionar (acu ar fi ceva) si sa ma doara-n.....ma gandesc la un loc unde e ok sa ma doara ca sigur nu e ala din expresie.
C'est la vie.....cu asta basta. Astia mici sunt fericiti in regatul lor, cu 1,2,3.....supusi in jurul lor. Iar eu trebuie sa accept ca adevarul care ma pocneste in fata e ca sunt aici de buna voie si ca oricat de ironic si de amuzat as fi.....asta e.
P.S. Ce-as face daca as deveni si eu un mic napoleon? M-as mula pe sistem, as profita de el si as trece de cealalta parte a baricadei pentru un cec mai gros? Buna intrebare, din fericire/pacate, nu sunt in masura sa aflu raspunsul.
Ei bine, junta a plecat. Cum altfel decat debarcata de noul val. Si cum astea au fost spuse.....
Fratilor, ne colectivizaram. Serios. Pentru a face epurarea mai usoara, compartimentele au fost redenumite iar cei titulari de drept in locatiile respective s-au trezit in pozitia de a fii sefii nimanui. Joburile lor disparura in neant. O manevra foarte abila, trebuie sa recunosc, foarte simpla dar eficienta. Noul val tineresc (zau ca e) isi cam freaca mainile pe ruinele fostului imperiu si imparte cu darnicie scaunele goale. Ca deh, trebuie sa iesim din degringolada. Moncherilor, degringolada este starea noastra naturala de agregare. Iar eu imi stau si-mi jur printre ranjete tampite ca mi-o merit ca n-am invatat destula carte incat sa fiu milionar (acu ar fi ceva) si sa ma doara-n.....ma gandesc la un loc unde e ok sa ma doara ca sigur nu e ala din expresie.
C'est la vie.....cu asta basta. Astia mici sunt fericiti in regatul lor, cu 1,2,3.....supusi in jurul lor. Iar eu trebuie sa accept ca adevarul care ma pocneste in fata e ca sunt aici de buna voie si ca oricat de ironic si de amuzat as fi.....asta e.
P.S. Ce-as face daca as deveni si eu un mic napoleon? M-as mula pe sistem, as profita de el si as trece de cealalta parte a baricadei pentru un cec mai gros? Buna intrebare, din fericire/pacate, nu sunt in masura sa aflu raspunsul.
joi, 22 octombrie 2009
Look, it's me
There's a black cloud over your head, that's me
And the poison ivy that chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes hard and makes you cry
There's a dirty needle in your child, haha, that's me
Empty bottles still in hand, still dead, still me
I'm the suit and tie that bleeds the street and still wants more
I'm the 45 that's in your mouth
I'm a dirty, dirty whore
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Yeah, he wants to become father now, me again, me
The marks inside your arms spell me, spell only me
I'm the nothing face that plants a bomb and strolls away
I'm the one who doesn't look quite right as children play
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Look up to me
What to be and what to fear
Look up to me
Look it's me, at what you hear
See right through me
See the one who can't be free
See right through me
Look it's me what no one wants to see
Hmm, now, see the black cloud up ahead, that's me
Hmm, and this poison ivy chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes, pushes, makes him cry
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus but too old to see
Hey, hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Hey ma, hey ma, look it's me
And the poison ivy that chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes hard and makes you cry
There's a dirty needle in your child, haha, that's me
Empty bottles still in hand, still dead, still me
I'm the suit and tie that bleeds the street and still wants more
I'm the 45 that's in your mouth
I'm a dirty, dirty whore
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Yeah, he wants to become father now, me again, me
The marks inside your arms spell me, spell only me
I'm the nothing face that plants a bomb and strolls away
I'm the one who doesn't look quite right as children play
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus, but too old to see
Hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Look up to me
What to be and what to fear
Look up to me
Look it's me, at what you hear
See right through me
See the one who can't be free
See right through me
Look it's me what no one wants to see
Hmm, now, see the black cloud up ahead, that's me
Hmm, and this poison ivy chokes the tree, again it's me
I'm the filthy one on Bourbon Street, you walk on by
I'm the little boy that pushes, pushes, makes him cry
Yeah, look it's me
The one who can't be free
Much too young to focus but too old to see
Hey, hey, look it's me
What no one wants to see
See what you brought this world
Just what you want you want to see
Hey ma, hey ma, look it's me
Hey ma, hey ma, look it's me
marți, 20 octombrie 2009
luni, 19 octombrie 2009
Luni. Azi.
-NU stiu, nu-mi mai pasa.....
Adevarul e ca-mi pasa. Dar n-am chef sa las asta sa se vada. Cum sa nu-mi pese, aici imi castig painea, aici imi infund sperantele profesionale. Atatea cate mai sunt.
Ma fatai de colo-colo cu mainile in buzunarele jeans-ilor. Noul eu trebuie sa aiba un aer nepasator, aproape zeflemitor. In camasa mea bleu sucara cu epoleti si un nasture lipsa de buzunarul din stinga (se compenseaza, am deschis ambele buzunare)atrag oaresce sprancene ridicate. Nepasare? Oh, mimez. Sunt atat de bun la asta incat daca ar sti cu adevarat ce e in minte mea.....
Ranjesc sec. E un tic prostesc, am senzatia ca ma face mai cool. In realitate ranjetul vine din interior iar eu doar ii dau o explicatie. Ma incalzeste faptul ca mintea mea e capabila de asemenea salturi? Da. Si nu. E o sursa de energie. E o sabie cu doua taisuri.
Astept. Realitatea e ca sunt nervos. Pe ace e expresia corecta. Astept vesti din alte parti. Si asta ma face sa reactionez urat. La suprafata calm, in interior clocotesc. Toata aceasta agitatie letargica din jurul meu, toate aceste vieti marunte....atentie, incepi sa devii arogant. Mereu ai stiu ca te pandeste pericolul asta. Nu, nu vieti marunte. Doar viziuni limitate. Asa e mai bine? Da, in definitiv suntem ceaa ce putem fi sau mai precis, ceea ce am fost capabili sa alegem pentru noi. Din varii motive in care nu am chef sa intru.
In ce se imparte lunea mea, dimineata? In general intr-un amestec de ganduri. In mesaje la care nu primesc raspuns. In asteptare. In tentativa de a calma totul sub o masca. Intr-o agitatie vie. In ganduri indreptate catre cineva....de ce asa? Pentru ca e important. Pentru ca stiu sa dau exact importanta care trebuie, acolo unde trebuie.
Inca o data fac un salt in exterior si preiau comanda asupra mea de-acolo. Totul trebuie impachetat cu grija, in ordine, clasficat. Ordine. Control. Efemere? Nu si daca ti le imaginezi. Trebuie sa pornesti de undeva.
E frig. Burniteaza. Ceata, neclaritate. Octombrie. Am spus deja ca e frig? Neplacut. Umezeala. In mod normal, as fi fericit in padure acum. In miscare. Undeva cu un scop practic. CU tot cu frig. Cu tot cu sacaiala ploii. Ah da, si afara e la fel. Iar eu inca astept.......
Adevarul e ca-mi pasa. Dar n-am chef sa las asta sa se vada. Cum sa nu-mi pese, aici imi castig painea, aici imi infund sperantele profesionale. Atatea cate mai sunt.
Ma fatai de colo-colo cu mainile in buzunarele jeans-ilor. Noul eu trebuie sa aiba un aer nepasator, aproape zeflemitor. In camasa mea bleu sucara cu epoleti si un nasture lipsa de buzunarul din stinga (se compenseaza, am deschis ambele buzunare)atrag oaresce sprancene ridicate. Nepasare? Oh, mimez. Sunt atat de bun la asta incat daca ar sti cu adevarat ce e in minte mea.....
Ranjesc sec. E un tic prostesc, am senzatia ca ma face mai cool. In realitate ranjetul vine din interior iar eu doar ii dau o explicatie. Ma incalzeste faptul ca mintea mea e capabila de asemenea salturi? Da. Si nu. E o sursa de energie. E o sabie cu doua taisuri.
Astept. Realitatea e ca sunt nervos. Pe ace e expresia corecta. Astept vesti din alte parti. Si asta ma face sa reactionez urat. La suprafata calm, in interior clocotesc. Toata aceasta agitatie letargica din jurul meu, toate aceste vieti marunte....atentie, incepi sa devii arogant. Mereu ai stiu ca te pandeste pericolul asta. Nu, nu vieti marunte. Doar viziuni limitate. Asa e mai bine? Da, in definitiv suntem ceaa ce putem fi sau mai precis, ceea ce am fost capabili sa alegem pentru noi. Din varii motive in care nu am chef sa intru.
In ce se imparte lunea mea, dimineata? In general intr-un amestec de ganduri. In mesaje la care nu primesc raspuns. In asteptare. In tentativa de a calma totul sub o masca. Intr-o agitatie vie. In ganduri indreptate catre cineva....de ce asa? Pentru ca e important. Pentru ca stiu sa dau exact importanta care trebuie, acolo unde trebuie.
Inca o data fac un salt in exterior si preiau comanda asupra mea de-acolo. Totul trebuie impachetat cu grija, in ordine, clasficat. Ordine. Control. Efemere? Nu si daca ti le imaginezi. Trebuie sa pornesti de undeva.
E frig. Burniteaza. Ceata, neclaritate. Octombrie. Am spus deja ca e frig? Neplacut. Umezeala. In mod normal, as fi fericit in padure acum. In miscare. Undeva cu un scop practic. CU tot cu frig. Cu tot cu sacaiala ploii. Ah da, si afara e la fel. Iar eu inca astept.......
vineri, 16 octombrie 2009
Sabia......
Trage o linie. Inca una. Si inca una.....acopera complet cuvantul cu pasta albastra. Dara straluceste o secunda, cam cat ii trebuie hartiei pentru a se usca dupa care se confunda printre celelalte dungi identice. Acum mazgaleste cu furie. Hartia se rupe. O smulge din caiet, o mototoleste si o arunca peste umarul drept. I se pare ca ii aude aterizarea, ciocnindu-se printre atatea alte hartii mototolite. Stie ca intr-un final tot el va trebui sa le stranga. Nu-i pasa.
Sub lumina chioara a veiozei strange din dinti. Cu zgomot. Alunga cu mana linii imaginare ce nu s-au nascut inca pe hartie proaspata. Oare pixul e de vina? Se uita urat la el si-l inchide-deschide repetat. Il arunca pe birou. Cu prea multa forta, ustensila lui preferata de scris se rostogoleste si cade pe jos. Aluneca mai departe....
Se opreste undeva la lumina difuza de strabate limpezimea indoielnica a geamului. Neonul de dincolo clipeste des, e defect. Pare si mai dezolant sub ploaia deasa. Intuneric. In ciuda luminii, totusi, intuneric. La fel ca si in mintea lui.
Apuca un stilou. Un cadou de demult, de la cineva uitat. De la cine? Nu-si mai aminteste sau nu vrea sa-si aminteasca? Conteaza? Cuvintele tot nu vor sa vina. Le cauta cu infrigurare. Nu intelege de ce. Ele il refuza. O voi muze, oare unde sunteti?
Rade ca un apucat. Tare. Isteric. Propria lui ruga il amuza. Propria lui voce goala. Propria lui nepasare. Apasare. Am i going mad? recita el prosteste. Too late, ii place sa spuna. Prea tarziu ca sa se mai teama? Oh nu, e de-abia inceputul. O alta noapte neagra ce ascunde un rau rautacios. Un rau ranjit. Propriul lui ranjet. Propria lui neimplinire.
Stiloul refuza sa scrie. Pare inutil, ca tot ceea ce ii aduce aminte de trecut. De trecute. De persoane ce au disparut....le simte totusi urmele. Pe el. Le amusina ca un dulau. Ii place comparatia. Trebuie sa o scrie pe undeva.....
Stiloul incepe sa scrie. Cuvintele alearga. Ura. Furie. Disperare. Nu, ura. Distrugere. Intelege el oare haosul din distrugere? Sensul din anihilare? Vrea sa ucida. Stie asta. Si ucide cu stiloul. Ucide cu cuvinte. Trage o sabie imaginara si cu miscari circulare spinteca. Alearga ca un lup in goana prazii. Pe o hartie, si inca una. Paginile se umplu. Cu razbunare. Rade ca un nebun in timp ce pedeseste. Trecut, viitor, prezent....toti cad. Mai poetic sau mai lipsit de stil, toti gusta din tarana. Toti cad la picioarele lui dar mai ales el. El cade ultimul, chiar dupa ce-si implanta sabia in cea mai mare spaima.....Chiar si asa, tot cade.
Stiloul ezita. Poate exista un altfel de sfarsit? El il ucide, ea pleaca. "Eu mor". Un altfel de Romeo. O altfel de Julieta.
Paginile se revarsa de pe birou. Se ridica cuprins de o furie rece. Le calca in picioare.
Sub lumina chioara a veiozei strange din dinti. Cu zgomot. Alunga cu mana linii imaginare ce nu s-au nascut inca pe hartie proaspata. Oare pixul e de vina? Se uita urat la el si-l inchide-deschide repetat. Il arunca pe birou. Cu prea multa forta, ustensila lui preferata de scris se rostogoleste si cade pe jos. Aluneca mai departe....
Se opreste undeva la lumina difuza de strabate limpezimea indoielnica a geamului. Neonul de dincolo clipeste des, e defect. Pare si mai dezolant sub ploaia deasa. Intuneric. In ciuda luminii, totusi, intuneric. La fel ca si in mintea lui.
Apuca un stilou. Un cadou de demult, de la cineva uitat. De la cine? Nu-si mai aminteste sau nu vrea sa-si aminteasca? Conteaza? Cuvintele tot nu vor sa vina. Le cauta cu infrigurare. Nu intelege de ce. Ele il refuza. O voi muze, oare unde sunteti?
Rade ca un apucat. Tare. Isteric. Propria lui ruga il amuza. Propria lui voce goala. Propria lui nepasare. Apasare. Am i going mad? recita el prosteste. Too late, ii place sa spuna. Prea tarziu ca sa se mai teama? Oh nu, e de-abia inceputul. O alta noapte neagra ce ascunde un rau rautacios. Un rau ranjit. Propriul lui ranjet. Propria lui neimplinire.
Stiloul refuza sa scrie. Pare inutil, ca tot ceea ce ii aduce aminte de trecut. De trecute. De persoane ce au disparut....le simte totusi urmele. Pe el. Le amusina ca un dulau. Ii place comparatia. Trebuie sa o scrie pe undeva.....
Stiloul incepe sa scrie. Cuvintele alearga. Ura. Furie. Disperare. Nu, ura. Distrugere. Intelege el oare haosul din distrugere? Sensul din anihilare? Vrea sa ucida. Stie asta. Si ucide cu stiloul. Ucide cu cuvinte. Trage o sabie imaginara si cu miscari circulare spinteca. Alearga ca un lup in goana prazii. Pe o hartie, si inca una. Paginile se umplu. Cu razbunare. Rade ca un nebun in timp ce pedeseste. Trecut, viitor, prezent....toti cad. Mai poetic sau mai lipsit de stil, toti gusta din tarana. Toti cad la picioarele lui dar mai ales el. El cade ultimul, chiar dupa ce-si implanta sabia in cea mai mare spaima.....Chiar si asa, tot cade.
Stiloul ezita. Poate exista un altfel de sfarsit? El il ucide, ea pleaca. "Eu mor". Un altfel de Romeo. O altfel de Julieta.
Paginile se revarsa de pe birou. Se ridica cuprins de o furie rece. Le calca in picioare.
marți, 13 octombrie 2009
You and me
If you just walk away
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how I feel.
I am the mess you chose
the closet you cannot close
the devil in you i suppose
cuz the wounds never heal.
But everything changes if you could
turn back the years if you could
learn to forgive then you could
learn to feel.
Sometimes the things you say
in moments of dissaray
succombing to the games you play
to make sure that it's real.
But everything changes if i could
turn back the years if i could
learn to forgive me then i could
learn to feel.
when it's just me and you
who knows what we could do
if we can just make it through
the toughest part of the day
But everything changes if we could
turn back the years if we could
learn to forgive us then we could
learn how to feel and we could
stay here together and we could
conquer the world if we could
say that forever is more than just
a word.
If you just walked away
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how you feel.
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how I feel.
I am the mess you chose
the closet you cannot close
the devil in you i suppose
cuz the wounds never heal.
But everything changes if you could
turn back the years if you could
learn to forgive then you could
learn to feel.
Sometimes the things you say
in moments of dissaray
succombing to the games you play
to make sure that it's real.
But everything changes if i could
turn back the years if i could
learn to forgive me then i could
learn to feel.
when it's just me and you
who knows what we could do
if we can just make it through
the toughest part of the day
But everything changes if we could
turn back the years if we could
learn to forgive us then we could
learn how to feel and we could
stay here together and we could
conquer the world if we could
say that forever is more than just
a word.
If you just walked away
What could i really say?
Would it matter anyway?
it wouldn't change how you feel.
luni, 12 octombrie 2009
Memento
-Parca totul s-a topit….pur si simplu a disparut….nu e. Nu mai e.
-Cum nu mai e?
-De fapt vroiai sa intrebi “ce” nu mai e, nu?
-Nu stiu.
Un zambet larg se intinse pa fata cea rotunda. De partea cealalta, o pereche de ochi verzi captura zambetul intr-o unda de incruntare.
-Iti zboara mintea pe campii. Cred ca se insoteste cu stolul de fluturasi.
-Hm, n-ai mai pomenit de mult timp de ei. De ce?
-Lasa asta. Ce tot asculti acolo?
-Aaaa……diverse…..Elegy.
-Elegy….elegie…..Asta iti inspir eu?
-Cateodata. De cele mai multe ori asta imi inspir eu. Stiu ce o sa zici, nu mai vreau sa aud.
-Ma bucur ca stii. Scuza-ma…….
-Genul asta de expresie……e ceva de genul “ma rog”, nu?
-Poftim?
-Scuza-ma asta al tau……subliniaza ceva fara echivoc, asa-i? Dincolo de acest scuza-ma totul e clar, de necontrazis. Sau……
-Bati campii. Serios.
-Ah da, de parca as putea sa-I bat neserios.
-Ce tot spui acolo?
-In fapt nimic. Nu e asa ca e minunat?
-Ma rog……
-Am un talent. E natural. Sa bat campii despre nimic. Pare simplu dar nu e, nu-i asa? Pentru ca din acest nimic pot razbate adevarate pietre pretioase.....
-Ah da, adauga la asta modestia.
-Pentru un dialog imaginar, suni prea aproape de adevar.
-Si de ce esti ofticos?
-Pentru ca si asta e un talent, nu?
-Cum nu mai e?
-De fapt vroiai sa intrebi “ce” nu mai e, nu?
-Nu stiu.
Un zambet larg se intinse pa fata cea rotunda. De partea cealalta, o pereche de ochi verzi captura zambetul intr-o unda de incruntare.
-Iti zboara mintea pe campii. Cred ca se insoteste cu stolul de fluturasi.
-Hm, n-ai mai pomenit de mult timp de ei. De ce?
-Lasa asta. Ce tot asculti acolo?
-Aaaa……diverse…..Elegy.
-Elegy….elegie…..Asta iti inspir eu?
-Cateodata. De cele mai multe ori asta imi inspir eu. Stiu ce o sa zici, nu mai vreau sa aud.
-Ma bucur ca stii. Scuza-ma…….
-Genul asta de expresie……e ceva de genul “ma rog”, nu?
-Poftim?
-Scuza-ma asta al tau……subliniaza ceva fara echivoc, asa-i? Dincolo de acest scuza-ma totul e clar, de necontrazis. Sau……
-Bati campii. Serios.
-Ah da, de parca as putea sa-I bat neserios.
-Ce tot spui acolo?
-In fapt nimic. Nu e asa ca e minunat?
-Ma rog……
-Am un talent. E natural. Sa bat campii despre nimic. Pare simplu dar nu e, nu-i asa? Pentru ca din acest nimic pot razbate adevarate pietre pretioase.....
-Ah da, adauga la asta modestia.
-Pentru un dialog imaginar, suni prea aproape de adevar.
-Si de ce esti ofticos?
-Pentru ca si asta e un talent, nu?
Octombrie
Ploua. E ceata. Totul pare mai trist. Doar pare. Pentru ca cu siguranta pe undeva exista si bucurie. Mie nu-mi place octombrie. N-are nimic de-aface cu vremea de-afara. Pur si simplu nu-mi place pentru ca nu tin minte sa mi se fi intamplat ceva pozitiv in octombrie. Poate ca doar nu tin eu minte, in definitiv e natural sa-ti amintesti mai degraba relele decat bunele.
Octombrie m-a gasit cu destule lucruri bune. Dar si cu destule rele. Nicidecum nu e vremea contabilizarii. Nici macar a introspectiei. E doar octombrie. Punct. Si in continuare....
Octombrie m-a gasit cu destule lucruri bune. Dar si cu destule rele. Nicidecum nu e vremea contabilizarii. Nici macar a introspectiei. E doar octombrie. Punct. Si in continuare....
sâmbătă, 10 octombrie 2009
My rapture
In my life of no wrong a love lingers on,
A love that lingers on to frustration.
And if my love is so wrong, why should I face it alone?
Am I just a picture in a photograph?
Why am I stuck in this pantomime fearing a god who died?
One who would not deny lovers?
And I don't care what they say, if what you need is your faith,
Then take a look at my face and know
That till your rapture falls to pieces
Until your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things like suffering
Life had gone this way
Life is gone this way
Still in the life of the wrong we all moved along
Another life evolved to gestation
And so I made my way with the mistakes i've made
Too see you as just a picture from a photograph
So You just walked on
Knowing that what you'll do will leave me in
Absolute horror
You put your hand on my lips and gave me
One last kiss
And sang some tune that went......
Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things are suffering
And I would and I would, destroy your god
Yes I would if I could destroy your god
Because you're born again
Until you're worn again,
Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
But, if this must be, then burn with me
Anything
Just don't leave
So find in me the room to breathe
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces
You swore you've heard the voice of reason
Telling you it is wrong to keep me
And one more thing, it looked like me
Back when it breathed
Rest in peace
Under the rapture comes to meet us
A love that lingers on to frustration.
And if my love is so wrong, why should I face it alone?
Am I just a picture in a photograph?
Why am I stuck in this pantomime fearing a god who died?
One who would not deny lovers?
And I don't care what they say, if what you need is your faith,
Then take a look at my face and know
That till your rapture falls to pieces
Until your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things like suffering
Life had gone this way
Life is gone this way
Still in the life of the wrong we all moved along
Another life evolved to gestation
And so I made my way with the mistakes i've made
Too see you as just a picture from a photograph
So You just walked on
Knowing that what you'll do will leave me in
Absolute horror
You put your hand on my lips and gave me
One last kiss
And sang some tune that went......
Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Simple things are suffering
And I would and I would, destroy your god
Yes I would if I could destroy your god
Because you're born again
Until you're worn again,
Until your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
Find in me the room to breathe,
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces
Till your rapture falls to pieces
But, if this must be, then burn with me
Anything
Just don't leave
So find in me the room to breathe
Sinful things like suffering
Till your rapture falls to pieces
You swore you've heard the voice of reason
Telling you it is wrong to keep me
And one more thing, it looked like me
Back when it breathed
Rest in peace
Under the rapture comes to meet us
vineri, 9 octombrie 2009
What have you done?
Suntem in razboi. Cu noi insine, cu lumea din jurul nostru. Sa fie asta starea noastra normala de "agregare"? Oare doar atat putem? Pare o etapa menita sa ne curete de tot ce am strans. De frustrari, de neimpliniri, de amintirea unor oameni care pana la urma s-au dovedit mici. Ingusti. Sa nu cadem in aceeasi patima, trebuie sa ne ferim de asta. Sa nu ramanem inchistati in razboiul nostru. Sa nu pierdem din vedere obiectivul final: victoria. Din pacate, nu se poate cu orice pret.
Cat despre mine, ma simt in elementul meu. De ce? Pentru ca vreau sa inving. Vreau sub scut. Pe scut am mai fost, gata, ajunge.
Cat despre mine, ma simt in elementul meu. De ce? Pentru ca vreau sa inving. Vreau sub scut. Pe scut am mai fost, gata, ajunge.
joi, 8 octombrie 2009
miercuri, 7 octombrie 2009
That kind of feeling
I feel strange. No, actually, i feel something that i can't quite describe. It's like i know what it is, i know what it does but i don't know the proper words to describe it. Why in English you say? Probably 'cause i hope the right words are somewhere in here. And the words that are coming out of my fingers/mind today are in English. Don't really know why. Don't care.
Staring at the cold truth....come on, no one really does this. Why should they when it's so easy to avoid everything that doesn't go with the program. It's like staring in a mirror all the time and frankly, i'm kinda sick of it. I hate mirrors or i hate what i see in them? Does a mirror really catch the truth in one's image or does it show what you want or worse, what you don't want to see.
I disagree. With what? With everything i've said above. With every thought that is one second old. This is just an exercise of will if you want. It's just a way to express whatever doesn't work inside my mind. Resting on a bench in a park in wait of things to come does bring a closer to truth perception on events. I can't deny in this reality or any other everything that i am but most importantly, everything that i am not.
Staring at the cold truth....come on, no one really does this. Why should they when it's so easy to avoid everything that doesn't go with the program. It's like staring in a mirror all the time and frankly, i'm kinda sick of it. I hate mirrors or i hate what i see in them? Does a mirror really catch the truth in one's image or does it show what you want or worse, what you don't want to see.
I disagree. With what? With everything i've said above. With every thought that is one second old. This is just an exercise of will if you want. It's just a way to express whatever doesn't work inside my mind. Resting on a bench in a park in wait of things to come does bring a closer to truth perception on events. I can't deny in this reality or any other everything that i am but most importantly, everything that i am not.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)