BSG Soundtrack

Coloanele sonore sunt moartea mea. De ce? Pai.....

Joker and thief

Bufon si hot. Cam asa s-ar traduce. De ce bufon? Pentru ca in esenta asta suntem. Asta sunt. Pentru ca-mi place sa creez dar nu orice, nu oricum. Imi place sa ma folosesc de litere. Imi place sa.....distrez? Nu e o definitie prea apropiata dar adevarul este ca o parte foarte importanta din minte traieste in cuvinte. Prin cuvinte. Si de cate ori cineva zambeste amuzat de prostiile de-aici, de cate ori cineva recunoaste o frantura de adevar, de cate ori CINEVA citeste, acea parte din mine prinde viata. Asa ca da, sunt si bufonul care cauta o alta cale de scapare dintr-o viata altfel limitata la realitatea de zi cu zi.
De ce hotul? Pentru ca fur de la voi toti. Care voi? Ah nu, nu doar de la cei ce intra aici. De la toti cei pe care aleg sa ii cunosc. Dar mai important, de la toti cei care aleg sa ma cunoasca. Fara nicio discriminare. Fur tot ce pot fura. Da, tot in cautarea acelei cai de scapare.
Cel mai mult fur de la tine. Credeam ca scriu blogul asta pentru tine. Cel putin din cauza ta. Nu e asa. Scriu, si nu numai aici, doar din cauza mea. Tu esti doar o parte din cuvintele mele.

Asteptand

Ne petrecem viata asa. Asteptand. Pare a fi una dintre starile noastre definitorii. Ne irosim in asteptare. Clipa nu exista. Acum nu exista, doar mai tarziu. Doar ce vom face dupa.....aproape niciodata ce facem acum. Sunt cu tine acum si totusi eu ma gandesc ca de-abia astept data viitoare cand ne vom vedea. In loc sa traim acum, alegem sa ne gandim la ce va fi. Si e pacat. Cel putin asa simt eu.
E o capcana. Un cerc perfid. Mintea noastra pare croita asa.

Always

Cuvinte

Uneori cuvintele dor. La fel de mult ca faptele. Uneori poate chiar mai tare. Dar....cuvintele nu sunt fapte.
De ce folosim expresiile fara echivoc? De ce suntem extremisti in exprimare? De ce nu ne infranam pornirile distructive, mai ales cand acestea pornesc la nivel de exprimare verbala? Nu putem? Nu vrem.....si una si alta.
Dar...cel mai important aspect este reactia pe care o avem la cuvinte. Raspunsul. In cazul in care lucrurile stau prost, sunt cam trei tipuri de reactie:
1. Vexatie
Cuvintele isi ating tinta. Te dor. Iei ad literam ceea ce ti se spune si te lasi tras pe panta tristetii. Furiei. Incetezi sa admiti orice logica. Pentru ca vezi tu, creierul tau este mereu capabil de disectie. Si-ti va prezenta toate fatetele, inclusiv pe cele logice. Numai ca tu nu esti in stare sa te ghidezi dupa astea si preferi durerea. Sau pur si simplu esti structurat asa, sa nu vezi decat partea negativa.
2. Razbunare
Ripostezi. Folosesti cuvinte, gesturi sau chiar mergi mai departe si recurgi la actiuni a caror intentie este de a plati. De a rani la randul tau. O faci reflex sau calculat. E posibil sa-ti para rau si sa agravezi ceea ce s-a intamplat deja. E posibil sa te simti mai bine. Sau mai rau, depinde cum esti structurat.
3. Life is but a joke
Genul asta de atitudine....ei bine, pornim cu inceputul. Cuvintele nu inseamna actiuni. Daca reusesti sa surprinzi asta cu claritate absoluta, esti cu un pas mai aproape de intelegere. De intelegere? Da, de intelegerea cauzelor si consecintelor fiecarui gest, fiecarei actiuni. Viata spune asa: acum este deja trecut asa cum maine este viitor iar tu, cel din trecut, vei fi altul in viitor. Nimic din ceea ce este acum nu este permanent, orice poate fi schimbat. Orice este schimbat. A nu tine cont de realitate, de logica, este o greseala elementara. Asta ne tine ingraditi in teama. In ce? In pierdere de timp. De timp pretios. Poti trai cu frica in san, frica ca poti pierde ceva ce nici nu-ti apartine, poti sa accepti durerea si prostia unora, poti riposta cu prostie si ignoranta, sau poti afisa un zambet. Un suras pentru viitor. Un semn ca tu chiar intelegi si ca accepti ceea ce esti, ceea ce poti fi. Si-ti poti spune cu adevarat ca, intr-o forma sau alta, cand e vorba de greseli, totul se plateste.
P.S. Desi stiu toate astea, uneori nu pot alege. De data asta insa.....:-)

Whatever it takes

It takes one like me to love one like you

Pandemonium

Poveste fara nume

Rece. Gheata. Isi trecu degetele prin lichidul transparent. Captura suvoiul in causul palmelor. Oricat de tare ar fi strans, picaturile tot ii scapau printre degete. Pe la coltul palmelor. Evadau.
Isi trecu palmele ude peste fata. De mai multe ori. Inchise robinetul si-si privi chipul in oglinda. O fata rotunda cu trasaturi destul de echilibrate. Prea rotunda poate. Par aspru, negricios. Sprancene groase umbrind privirea ochilor negri. Sfredelitori. Cautatori. Lipsiti de lumina cateodata. Un nas mare, acvilin. Gura stramta cu buze subtiri si o barbie tot rotunda. O barba de doua zile. Un zambet ironic pierdut undeva in cutele ce se formau la coltul buzelor in astfel de momente.
Isi trecu degetele prin par. Isi fixa ochii in ochii din oglinda. Nu putea disimula chiar totul. In niciun caz ce se afla indaratul acelei priviri. Rase incet, harait, dezvelind caninii. Furie? Disperare? Hotarare? Poate toatre trei. Sau poate niciuna dintre aceste trairi.
Isi privi mainile. Ca de obicei cand se simtea asaltat din toate partile. Isi misca degetele. Prelungirea zbuciumului interior. Bataturi la baza celor trei degete din mijloc. Nu prea lungi, nu prea groase. Vine proeminente pe podul palmei. O culoare cam galbuie, nesanatoasa. Oboseala. Asta citea de fapt in ochi. Febrila.
Iesi din baie si se duse in camera de zi. Usa balconului era deschisa lasand sa patrunda aerul tare al diminetii de iarna. Un cer greoi, ca de plumb, cu nori josi, compacti. Toata lumina era la fel, cenusie. Terna. Simtea posomorarea vremii si murdaria de jos. Zapada se topise in zoaie gri macinate de rotile masinilor si de pasii oamenilor.
Pasi sai. Clari. Calculati. Il linisteau. Se plimba prin fata geamului cu mainile impreunate la spate si barbia in piept. Iar se cocosa. Cineva avea mereu grija de el ca postura asta sa nu se permanetizeze. Nu si acum. Acum era singur. Si asta parea o stare ce dura din totdeauna.
Din cealalta camera razbatea un zgomot surd. Un inceput de melodie. Un pian lenes. Boxele nu se fortau. Era prea devreme, nu avea nevoie de atentia vecinilor. Pianul accelera. Apoi pierdu iar din viteza. Zgomote aproape discrepante. Viori....si acceleratie. Zgomote orientale impletite in claritatea pianului. Apoi percutie. Ritm rautacios. Isi simti pielea. Fiecare por in parte. Fiecare respiratie. Pulsa in ritmul muzicii. Kara remembers. He remembered indeed.
Trase aer in piept. Isi fugari imaginea din oglinda. Undeva in interior tipa din toti rarunchii. Muzica aceea. Parte iad, parte purgatoriu cu o raza de.....chitara electronica. Totul se opri in jurul sau. Aerul ingheta iar respiratia sa......
Se duse la geam purtat de pasi fara vointa. Fara ordine. Mana ii ingheta instantaneu pe otelul rece. Ridica obiectul care parea mai greu ca oricand. Pasi pe balcon si se sprijini de balustrada.
Acum miscarile lui erau mecanice. Trase parghia aproape simtind cum glontul conic aluneca in locasul sau. Pipai tragaciul, indeparta piedica. Ochiul drept i se lipi de cauciucul lunetei iar retina sa focaliza flamanda. Isi goni privirea peste zeci de chipuri terne. Oameni pestriti. Preocupati. Disparand din memoria lui de cum nu-i mai privea. Oameni reali. Tristi. Rumegand veselie. Masticand regret. Sau dorinte. Sau......
Isi vazu tinta. Apasa pe tragaci. Imediat deveni glontul. Glontul ce gonea catre un chip rotund, cu sprance groase ce umbreau privirea ochilor negri. Sfredelitori. Cautatori. Lipsiti de lumina cateodata. O fata atat de rotunda......

Ce nu are iadul si iubim noi. Adica eu

"Thou shalt know, spite of thy past distress, and all those ills which thou so long hast mourned: heaven has no rage like love to hatred turned, nor hell a fury, like a woman scorned." The Mourning Bride, William Congreve

Perfect circle

Help me if you can
It's just that this, this is not the way I'm wired
So could you please,

Help me understand why
You've given in to all these
Reckless dark desires

You're lying to yourself again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the faultline
What'll it take to get it through to you precious
Over this. Why do you wanna throw it away like this
Such a mess. I don't want to watch you.

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

Medicated, drama queen, picture perfect, numb belligerence
Narcissistic, drama queen, craving fame and all its decadence

Lying through your teeth again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Go with this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, I don't wanna watch you...

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

They were right about you
They were right about you

Lying to my face again
Suicidal imbecile
Think about it put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Over this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, come to this, come to this

Disconnect and self destruct, one bullet at a time
What's your hurry, everyone will have his day to die
If you choose to pull the trigger, should your drama prove sincere,
Do it somewhere far away from here

Inceputuri

Solitudine?

Insind my mind

Te-ai intrebat vreodata cum suna gandurile tale? Sau mai precis, daca mintea ta ar reda totul sub forma de muzica, cum s-ar auzi? Ce ritm ar avea? Eu cred ca am gasit sunetul care reda perfect ce e in mintea mea....din fericire doar uneori.

Vise

Toti visam. De cele mai multe ori, chestii ingropate mai mult sau mai putin adanc in subconstientul nostru, genereaza solutii si probleme pe care ori le evitam ori nu reusim sa le rezolvam in viata reala. Visele sunt complicate. Nu cred in vise ca premonitii dar cred in manifestarea eului interior prin intermediul viselor.
In vise nu te poti minti. Chiar daca de cele mai multe ori sunt haotice, in vise poti descoperi multi samburi de adevar despre tine.
In noaptea asta mi-am visat demonii interiori. La mine apar mereu sub forma de caini. Stiu explicatia. Iubesc cainii, cred ca le impartasesc unele dintre calitati dar le cunosc si firea. Cainii, ca si demonii mei, sunt neobositi, nu renunta. Nu-mi dau seama exact ce forma au demonii tai dar stiu ca intr-un fel, mi-e mai frica de ei decat de ai mei.
Tot din vis aflu pana unde sunt cu adevarat dispus sa merg. Pana in panzele albe si mai sus de-atat, daca cred eu ca merita. Cainele din mine nu se lasa niciodata. De multe ori ma comport ca un pitbull. Nu dau drumul, nu ma dau batut si din cauza asta, n-o sa-mi vad sfarsitul pana nu ma va dovedi. Suna plastic si pompos dar e foarte aproape de adevar. Sunt clipele de sinceritate in care nu pot sa evit cele mai ascunse temeri. Si cele mai profunde. La fel cum nu-mi pot evita nici defectele. Nici insuficientele. Nici calitatile. Atatea cate sunt.
Intr-un fel, imi urasc visele. Dar, cum nu le pot evita, am doua optiuni: sa le disec, sau sa le ignor. Imi pot infrunta temerile sau le pot ocoli. E vorba de strategie, sansele de reusita sunt cam aceleasi. Acum insa simt nevoia sa musc din cineva.

Daca visele mele ar avea o coloana sonora, asta ar fi.

Ultimul sanctuar

-V-am chemat pentru a rezolva problema asta. Astăzi, acum!
Cei trei care aşteptau răbdători în jurul mesei. Intraseră pe rand, în tăcere, şi-i lăsase să se acomodeze cu semiumbra ce preceda răsăritului soarelui. Incă nu îndrăzneau să-l abordeze, ştiau că, deşi părea acolo, Guvernatorul era purtat departe de gânduri.
Ecologistul, Maestrul resurselor şi Constructorul, problema pentru care-i convocase îi privea direct. Desigur, el luase deja o decizie dar avea de gând să-i consulte pentru a evita orice complicaţii inutile de ordin procedural, reprezentau interese ce trebuiau apărate. În ultima vreme glasul Ecologiştilor căpătase din nou tărie şi erau ascultaţi în mai toate cercurile, mai mult, exista o oarecare simpatie pentru mesajul lor.
Ecologistul-Prim era nervos, palid şi slab, ştia şi de ce, aparent evita să consume orice avea produs de origine animală. Maestrul resurselor era şi el nervos dar nu iritat, pur şi simplu considera întâlnirea o pierdere de vreme, el era ocupat, timpul lui era mult prea preţios pentru a fi irosit cu asemenea fleacuri. Constructorul însă împărtăşea antagonismul Ecologistului, ei erau cei care se înfruntau.
Un soare plăpând începu să se arate de partea cealaltă a barierei translucide pe interior, poleind încăperea cu razele sale anemice. Dar lumina lui era suficientă pentru a dezvălui fantastic clădirile Octopolisului.
-Aşadar, cine începe?
Guvernatorul alunecă până la masă şi îşi ocupă locul.
-Pur şi simplu mă opun!
Ecologistul îşi fixă privirea asupra Constructorului.
-Este ultimul habitat cât de cât natural, nu-l putem distruge doar pentru că proiectantul nu a găsit o altă locaţie. Cred că......
-Ţin să vă reamintesc că specificaţiile instalaţiilor spaţioportului impun respectarea unor cerinţe, interveni Constructorul.
Gândurile sale erau pline de dispreţ.
-Nu putem asambla rampele oriunde, nu am ales acest loc la nimereală, este singurul acceptabil. Desigur, dacă se vrea ca termenul să fie respectat şi nu cred că trebuie să vă reamintesc de importanţa acestui lucru.
-Dar aici e vorba de un habitat natural cuprins în planul de urbanizare!
-Ideea de bază e simplă: spaţioportul ar fluidiza traficul cu până la 16% procente şi ar creşte posibilităţile de acces în zona nordică cu mai mult de 13%. Astea sunt cifre exacte, mult mai importante decât bunăstarea unor animale preistorice!.
-Guvernatorule, rezervaţia asta este ultima şi cea mai complexă. Am reuşit să păstrăm aproape intact un întreg lanţ trofic, de la bază şi până la vârf, distrugerea sa ar fi un gest cu adevărat iresponsabil.
Guvernatorul ridică o mână poruncitoare şi îndreptă o unghie către Maestrul resurselor care se foi pe locul său.
-Din punctul meu de vedere pierderile sunt neglijabile. Odată ce am rezolvat problema interdependenţei speciilor, ecosistemul poate fi recreat la altă scală în funcţie de doleanţele noastre. Am explicat asta şi data trecută, ba chiar am oferit şi soluţia transplantării habitatului pe una dintre colonii.
-Costurile sunt încă prea mari, gândi Guvernatorul.
-Aşa e, fiecare individ în parte ar trebui prelucrat molecular, redus la un cod genetic distinct, apoi ar trebui reasamblat…..
-Într-un mediu străin care ar afecta iremediabil procesul şi autenticitatea exemplarelor, interveni Ecologistul.
-Tu te uiţi după furnici când păşeşti?
Constructorul îi luă prin suprindere, folosise o expresie al cărui înţeles încă nu se pierduse.
-Spaţioportul este vital.
Guvernatorul se ridică, semnul că orice discuţie se încheiase. Ecologistul îşi plecă privirea resemnat, ştia că oricum nu se putea opune, fluidizarea traficului erau un proiect prea important.
-Va trebui să ne mulţumim cu grădinile zoologice şi cu replicile de pe sateliţi.
-Dar vor fi ele oare suficiente? Ne vor putea împiedica să uităm?
Ecologistul ştia că nu mai era nimic de făcut aşa că repetă nemulţumit formulele de politeţe obligatorii şi îşi transferă corpul spre cea mai apropiată ieşire. Convertorul îl deplasă instantaneu în locaţia dorită, în spatele unei bariere translucide de o mărime impresionantă, marginea habitatului pe care se străduise să-l păstreze cât mai natural şi cât mai intact. Oare ce mai putea fi salvat?
Doar copii ieftine şi câteva exemplare din fiecare specie. Trebuia să facă o selecţie strictă, avea să dureze iar timpul nu era deloc de partea sa, maşinile infernale ale Constructorului aveau să sosească imediat după oficializarea decretului.
Privi către panoul-indicator amplasat în spatele barierei, insistase să-l păstreze pe cel original, cel inscripţionat. Ştia să-l citească însă nu putea reda sunetele ce-l alcătuiau. Se chinui totuşi să o facă, pentru ultima oară.
-Lo...Lo…
Se opri ghicind apropierea a două exemplare din specia sa preferată. Ca de obicei înaintau fără frică până aproape de barieră, câmpul de energie şi descărcările de energie statică nu-i speriau. Erau inteligenţi, de-asta îi aprecia în mod deosebit, bine, nu suficient de dezvoltaţi pentru a avea vreun drept altul decât acela de a fi păstrat ca nişte ciudăţeni ce aduceau aminte de vremuri apuse.
Mereu îi făcea plăcere să îi observe cum comunicau folosindu-se de un limbaj ce îmbina sunete şi gesturi. Încă existau discuţii referitor la complexitatea acestui limbaj, ştia că în unele cercuri capacitaţile lor cognitive era dezminţite
Humanoizii, aşa fuseseră numiţi de primii cercetători, se îndepărtară.
-Lo…Lon…Lon-don…..London.
Nu exista decât o mulţumire plăpândă în reuşita lui, nu avea să-I ajute cu nimic pe cei doi care se îndepărtaseră. Ecologistul percepea deja vribaţiile utilajelor.

Tacere

Cateodata oamenii tac. Pur si simplu. Dispar. Ies din peisaj. Nu vorbesc de fapt despre oricine ci de acele persoane apropiate. Familiare.
Te trezesti prins in rutina in care nu mai discuti cu adevarat. In care nu-ti mai imparti impresiile, nevoile.....pur si simplu taci. Sau, in cel mai bun caz, totul se transforma intr-un mecanic: "ce faci?" "bine, tu?". Pauza. De ce?
Cateodata oamenii simt nevoia sa taca. Sa dispara. Sa se ascunda. Sa se fereasca de cei care ar vedea ce se intampla in ei.Astfel pot evita explicatiile. De ce? Ce fel de prieten mi-ar fi acela care nu mi-ar asculta explicatiile, fie ele si stanjenitoare? Cat de mult din noi lasam oare sa se vada? Cat de des ne permitem sa lasam toate barierele jos? E un joc riscant, recunosc asta dar doar asa poti obtine ceva ce nu-ti este la indemana de unul singur. In 99% dintre situatii vei rata. Dar pentru restul de 1% merita.

Agonie

Niste nebune

Pe sub norii de hartie

Iris

Bill

"Love looks not with the eyes but with the mind." Shakespeare, Visul unei nopti de vara

I love the way she hates

I'm sorry that i put you in the picture,
I didn't think you'd hit your head so hard
The frame looks better all crooked on the wall,
Kinda reminds me of the way we are-
The way we lie and victimize ourself
Now is it me or do our secrets matter more than our health?
I nail my hands down just to feel the way that he felt-
But can't scream with near enough strength to cry for help
I feel the ground give beneath my feet,
I can't handle anything that you say
And i pray that it's possible to- birth
Your better off
Now take my word and just walk away

But what can i say?
I love the way she hates-
I love the way she hates me

Don't make a move,
I got that exit wound from pride and now i realize
Don't make a move,
I got that exit wound and i've cried myself dry

No limits to pain,
I've bled for you now bleed for me-
'cause no one ever told you that it wouldn't be hard
I've got flesh full of ink just waiting to drip so come and take your best shot
You know i'll love you by dawn
After we've cum and gone over the power we chased
I think i'm way too late-
My hate's taken my place
Because the only thing that ring represents these days is the mark that it left in the side of my face

For every fatal breath i've held,
For every harmful truth i've spit,
Had everything i'd ever need,
And every time i'd scream myself sick

Say goodbye to this drug- i've got a new soul to steal
I'm on my farewell fix-
I've got a new soul to steal