I wish I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have to have any goddamn stupid useless conversations with anybody. Well, today my wish came true.
Se ia un pumn de nisip fin, de preferabil de plaja marina, si se tine bine strans in aer. Apoi, cand vantul isi face bine simtita prezenta, se elibereaza putin cate putin pana ce pulberea incepe sa se imprastie. Desigur, esti tentat sa urmaresti cu privirea doar grauntele care pleaca odata cu vantul, nu prea le bagi in seama pe alea care iti aterizeaza la picioare. Asta pentru ca rareori te preocupa ce-ti trece pe sub talpi sau de ce. In teorie, lucrurile stau simplu: a te misca inseamna a nu sta pe loc. Dar miscarea in sine antreneaza forte la care nu te gandesti aproape niciodata. Pentru ca nu ai cum, pentru ca daca ai face chestia asta ai risca sa te misti prea incet, sau Doamne fereste, sa ramai pe loc. Si asta n-ai cum s-o faci.
Nu merge ca in de Veghe in lanul de secara. Personajul lui Salinger avea un lux pe care putini si-l permit: alegea cand si cum sa se miste. Si nu pentru ca ar fi stat cu ochii pe nisipul de sub talpile sale ci pentru ca poza in ceva peste care cei din jur treceau fara probleme. Cand te gandesti ca nici macar nu ne mai stergem pe talpi atat de des......
