Long way to happy

Dedicatie 3

I can't be who you are

Dedicatie 2

It's my life and i'm gonna live it while i'm alive

De veghe in lanul talibanilor

Pai....dupa cum spuneam, job-ul meu e simplu. Prestez trafic spatial, de fapt circulatie pentru a nu se intelege trafic cu stupefiante (bixtonim, chestii d-astea). Lucrez intr-o onorabila si respectabila dictatura sud-americana organizata dupa model taliban cu sharia si tot ce trebuie. Seful nostru cel mare, sau cum il alintam noi, DG-ul, este nou. Si cei 4 pitici conducatori de clan sunt noi si ei. Au ocupat in forta printr-un raid in absentiam scaunele calde ale fostilor sefi de clan/trib. O lovitura de dreapta la operatie urmat de un croseu la ficat si....Viva la revolucion. Acum stau, beau whiskean si fumeaza trabuce si-si soptesc planuri in barbile in crestere.....Buuuuuunnnnn.....De la statutul de coordonatori de plantatie au urcat in grad de general si-si numara trupele, efectivele tehnice, logistica. Si impart folosind semnul +. E bine, hilar, dar e bine. Si stai si te intrebi daca ai nimerit in Miserupia, tara celor 1000 de triburi de putangatani, vecini buni cu curlingii. Stiu, niste oameni tare cumsecade care locuiesc prin zona si ne fac atmosfera (i)respirabila.
Ei bine, eu sunt unul singur. Si mic. Si merg zi de zi in aceleasi locuri. Si ma intreb de ce n-am devenit inca miserupian cu acte in regula. Pentru ca asa ar trebui mai ales ca zi de zi trebuie sa gasesc noi motive pentru care nu am devenit (inca) fratii de sange ai albanienilor, alt trib foarte popular din acest colt pitoresc de lume.
A se citi asa: nu ma plang ca n-am cum. Aceasta este o fabulatie.

So far away

E cu dedicatie. O farama de realitate intr-un strop de visare si tot restul ambalat stangaci, in stilul personal.

Fine again

Ieri am avut lipsa de inspiratie sa merg cu 135 de la munca spre casa. De obicei prefer sa merg pe jos pana la metrou, sa bag trei statii dupa care iar 15 minute de lipa-lipa. Dar ieri eram plictisit si.....1 aprilie. Fete intunecate, expresii posace, oameni rupti.Priviri cand goi cand pline de dezaprobare, grimase. Rau....Cu castile in urechi am incercat sa dispar pe acordurile celor de la Staind dar.....
Azi am plecat mai tarziu de la munca. Un 135 s-a tarat agale langa mine, chiar in statie, partial gol si n-am rezistat ispitei. Recunosc, m-am urcat cu teama. M-am asezat langa o bara, mi-am dat muzica la maxim si.....
Cand am vazut-o am zambit instantaneu. Stiam despre ce e vorba, unul din acele momente de unicitate care ne incalzesc viata. Statea pe unul dintre scaunele duble, la geam, chiar la mijlocul masinii care se smucea in mainile caprarului de la volan. Nu avea mai mult de 20-21 de ani. Ochi mari, de un albastru intens, gene lungi si un chip delicat. Par castaniu deschis, lung, tuns cu breton. O privire senina, un aer calm. Cald. Am privit-o pe furis dar n-am rezistat mult. "Domnule Prodecan". O hartie intre degete intr-o folie de plastic. O geanta. O jacheta de vara si pantaloni negri. Ain't I a psycho? Mi-a vazut privirea si mi-am dat seama de penibilul situatiei. Dar....ceva s-a schimbat. Nu mi-am intors privirea cum as fi facut de obicei ci.....
-Scuza-ma, nu vreau sa par maniac....aaaaa.....ma rog. Stii, ai ochi foarte frumosi...si nu m-am putut abtine sa nu-i observ. Sa-i privesc. Nu te supara, uite, daca te deranjez, ma duc mai incolo.
Mamaia de langa ea m-a privit imbufnata. Iar ea...ea a zambit stingher. A rostit un "multumesc" timid si mi-a sustinut privirea. A rosit si a fost atat de frumos incat am inceput sa rad. Stiu, ar fi trebuit sa-i mai zic ceva dar nu am facut-o. Pur si simplu m-am uitat la ea, i-am suras din nou apoi am inceput sa ma uit pe geam si sa fredonez melodia mea preferata din perioada asta. Iar ea a inceput sa-si caute incurcata de lucru prin telefon.
Am coborat la aceeasi statie. Este vecina de cartier. Am urmarit-o cu privirea, cu mainile in buzunare si am plecat spre casa. As fi putu face si altceva? Nu, as fi stricat unicitatea momentului. Oricine ai fi, iti multumesc.

Vise, amintiri

M-am trezit visandu-te. Nu e surprinzator, obisnuiam sa o fac mai des pentru ca erai cu mine cam tot timpul, chiar si atunci cand nu erai. Ieri au fost multe chestii care mi-au amintit de tine si procesul meu de restartare a facut o pauza. Din fericire mica, semnele vitale sunt tot acolo, la fel e si metamorfoza pe care ai declansat-o. Bine, metamorfoza poate ca e un pic prea mult spus dar este un proces necesar.
Nu erai singura in visul meu. Exista si acel cineva....de fapt, cred ca visul a fost despre acel cineva. I-am spus ca te iubesc si ca te pot face fericita. Mi-a zis ca e irelevant, exista oricum. Si mi-a zambit. Teoretic, ar fi trebuit sa-mi doresc sa-i sucesc gatul insa in vis nu am simtit asta. Nici macar in realitate. E un fel de pax romana in care gandurile mele se aduna altfel. Imaginea ta incepe sa fie alta, mai clara. Usor, cu rabdare, in timp.
O vreme am ales sa te consider o amintire. Aceasta vreme va trece si sper sa poarte departe tot ce e negativ intre noi. Sunt un optimist? Nu, sunt doar constient. Si nu vreau sa-mi gonesc chiar toate visele. Incerc sa regasesc ceva ce n-ar fi trebuit sa pierd niciodata.
Apropo, incercam sa prind in causul palmelor soarele. Surprinzator, mi-a aratat cum. Stii cumva de ce?