Tin minte ca am apasat pe tragaciul ala nenorocit de doua ori. Am stiut ca gloantele au plecat, stiam si ca vor ajunge unde vreau. Cum naiba, doar le-am simtit. Ma priveam constient ca le voi simti dar nu a fost chiar asa cum mi-am inchipuit, nu stiu de ce. Ca o arsura brusca urmata de o relaxare la fel de neasteptata. Ciudat. Am stiut aproape instantaneu ca s-a schimbat ceva chiar daca nu stiam exact ce. Da, doua gloante argintii, lucioase si fine, frumoase. Trebuia sa-mi placa gloantele mele, nu?
Ei bine, asta a fost demult. Nu mai stiu exact cand dar a venit vara, atunci era rece si mohorat. Si au venit caldurile. Lumea s-a schimbat, vara oamenii sunt mai colorati, mai pestriti, mai animati. Frigul pare sa-i reduca la o stare de asteptare. Imi place frigul, mi se potriveste. Plus ca pe frig eu tot cald sunt.
Stau frumos pe marginea fantanii si ma uit la luminile multicolore din interior. Se schimba intr-o ordine dezordonata, stiu ca le pot controla dar rareori fac efortul asta. Imi place sa ma las surprins de succesiunea lor anosta urmata de o explozie de purpuriu, albastru sau verde deschis. E altceva.
Intre degete tin o tigara de foi. Nu, nu e genul de trabuc falic, ala e greu si nu merita efortul, ce dracu, n-am pe cine si de ce sa impresionez cu clisee ieftine. Habar n-am de ce e tigara acolo, stiu ca am avut candva un pachet, de fapt o cutie de tabla plina cu tigari scurte, cafenii. Aroma de cirese, intre noi fie vorba doar o alta arsura cu miros puturos dar da, cu aroma.
Tigara aia e aprinsa. Fumega. Fumul ei are un dans ciudat ce parca se schimba cu cat urca mai sus. Uimitor, nu se imprastie ca orice fum de tigara ci ajunge sus, alungand bazdaganiile atrase de lumina lampii stradale. Sunt multe dar nu le aud, urechile imi sunt pline de zgomotele estompate ale celor din jur. Ciudat e ca desi ma uit spre ei din cand in cand, nu-i vad. E ca si cum imaginea lor s-ar decolora dincolo de o anumita distanta unde mintea refuza sa ma poarte. De ce? Habar n-am dar tigara aia tot fumega. Si surpriza, eu trag din ea.
Sunt aplecat peste fantana. Am picioarele in apa care bolboroseste animata de mecanismele automate. Ar trebui sa fie curata dar nu i-ar strica un filtru mai capabil. Totusi luminile imi joaca interesant pe piele. Daca nu ar fi pielea mea.....
Nici nu e. Eu nu sunt eu. Cel putin nu asa cum ma stiu, nu sunt nici macar cum as vrea. Am o tigara in mana care se fumeaza singura, eu doar o ajut din cand in cand. Fara tragere. Prin tot acest gand anost, aud pasi apropiindu-se. Nu, n-am cum sa-i aud, doar ii percepe. Mintea ma avertizeaza ca ar trebui sa-i aud, altfel de unde naiba ar trebui sa stiu ca vine langa mine?
Ce cauti aici?
Da ma rog unde ar trebui sa fiu?
Sa te ia naiba, te-am tot cautat si tu zaci aici cu picioarele in apa. Chiar ca-ti bagi picioarele.
Te-am chemat, n-ai vrut sa vii. Dar stiam ca tot o sa ajungi pana la urma.
Ce te face atat de sigur? Si ce e cu tigara aia?
Punand o a doua intrebare imediat dupa prima, ii anulezi insemnatatea celei dintai. Asa ca n-o sa-ti raspund la niciuna dintre el. Ca asa vreau eu. Dar iti pot spune de ce te-am chemat.
Da, chiar te rog.
Tu nu existi.
Iar incepi cu asta?
Asa cum tigara asta nu e reala, nici tu nu esti. Dar am nevoie de tine pentru ca nu ma mai pot ochi singur, am crescut. Stiu, eu insist sa-ti explic cand de fapt ar trebui sa faci ceva ce ai mai facut, iti aduci aminte, nu?
Recunosc ca mi-a placut, da. Dar credeam ca nu mai ai nevoie de asta.
Ei, probabil ca o sa am mereu nevoie de ceva de genul asta.
Bine. Ce mai e de data asta?
Tine.
Se uita lung la arma frumoasa, nichelata. Am scos-o din acelasi buzunar unde tin cutia goala de tigari. Inauntru, in butoiasul aproape delicat, sunt doua gloante. Stie asta, a mai facut asta si nu odata doar ca prima data a tras din vointa proprie.
Ai ganduri de sinucidere?
Doar mentala si cu siguranta controlata, si nu de catre unul din noi doi. Nu mi-as lasa chiar totul pe mana mea.
Stiu ca vrei sa fii inteles. E doar irelevant, stiu ca stii si asta. Doar eu sunt o parte din tine. Si daca.....
Trage. Sec, de doua ori. Lumina devine de un purpuriu inchis. Nu se mai schimba. Asa e cand traiesti cu socuri. N-as zice ca e ceva ce mi se intampla, dar undeva, sincer cred ca asta chiar exista. Cred ca printre cuvinte se ascund multe dar de ce as cauta pur si simplu? Si sigur cuvintele nu ma vor lovi niciodata.
