Numere

„Viaţa fără de moarte e ca începutul fără de sfârşit”.
Din poziţia mea am avut tot timpul să mă gândesc la motto-ul ăsta. E searbăd, doar un alt clişeu. E foarte evident pentru mine. Contabilul Morţii, mda, asta sună şi mai şi. Şi totuşi… e funcţia mea. Ai fii înclinat să crezi că e un blestem, nu, nu e un blestem. E o slujbă ca oricare alta în sensul că după o vreme te obijnuieşti cu ea. Ba mai mult, îţi poate oferi şi ceva satisfacţii. Şi ajungem la următoarea întrebare cu un pic de logică în ea: cum am ajuns eu aici? Păi, pe baza unui C.V. convingător şi a unor talente despre care nu are rost să-ţi vorbesc acum.
Să vedem. La capitolul beneficii pot trece faptul că mi-am luat întreaga plată în avans, nu mi-am văzut şeful aproape niciodată şi, cu toate că nu am făcut altceva decât să predau situaţii, nu am dat socoteală nimănui, în nici un caz.
Să ne înţelegem, moartea este o afacere iar eu i-am ţinut evidenţa. Am lucrat cu cifre, scăderi şi adunări. E o afacere extrem de bine pusă la punct şi foarte profitabilă pentru că e imposibil să nu fii implicat în ea mai devreme sau mai târziu. Boss-ul ăl’ mare e după cum poţi ghici şi singur, Moartea. Egalizatorul final, singura diferenţă constantă din viaţă, blabla, C.V.-ul lui e şi mai convingător, şi mai ţipător.
Să-şi spun ceva despre moarte: nu acţionează direct. Nu vine personal la tine, totul e stabilit şi funcţionează conform unui plan riguros. Moartea este o maniacă stai, cred că totuşi e maniac, al preciziei. Eh, ca să revenim, în locul său se mişcă angajaţii. Le spun Recuperatori, asta le descrie foarte fidel activitatea.
Treaba lor e simplă, ei nu fac altceva decât să se ocupe de tine de la venirea pe lume şi până la părăsirea acesteia. E un moment pe care-l aşteaptă cu răbdare, mereu la timpul şi locul potrivit pentru impulsul care te va duce la sfârşit. Impulsul ăsta de obicei înseamnă boli sau moarte violentă, totul e aranjat prin regulamentul de funcţionare al Morţii. După asta îţi colectează-recuperează energia iar eu mă aleg cu un raport. După asta tu devi doar o statistică, o colecţie de date pe care eu trebuie să le păstrez.
Totul funcţionează în numele echilibrului, toate deciziile vizează protecţia acestuia şi conservarea status quo-ului. De fapt, totul se rezumă la două noţiuni de bază: regulamentul şi echilibrul, trebuie să ţii minte fiindcă astea sunt chestiuni complementare.
Nu-ţi voi vorbi însă despre modul în care ţi-ai primit energia, mi-aş depăşi atribuţiile şi, în general, încerc să mă feresc de treburile care nu mă privesc. Ştiu, nu e prea grozav să-ţi vezi existenţa exprimată atât de rece, doar un calcul şi nimic mai mult, mai ales că ţi-ai trăit întreaga viaţă cu gândul că trebuie să existe un motiv serios la baza ei. Dar, cum viaţa ta oricum a trecut, e bine să accepţi adevărul. Iar adevărul este că existenţa ta nu are alt sens decât a da valoare unui sistem gândit dinainte. Şi da, poftim, nu există bine şi rău, poate doar în mintea ta. Şi nu, asta nu e suficient ca să facă aceste noţiuni reale, cel puţin nu aici. Mda, asta înseamnă depăşirea atribuţiilor, cred totuşi că trebuie să ştii nişte chestii din afara postului.

Bun, acum să-ţi explic mai detaliat ce presupune funcţia de Contabil, în caz că varianta scurtă n-a fost suficient de lămuritoare. Pe baza cifrelor prezentate de Recuperatori şi ţinând cont de cifrele iniţiale, adică de fondul de energii funcţionale, aduni dar mai important, scazi şi astfel se întocmesc fişierele care ajung la Şeful cel mare pentru un calcul suplimentar ce ţine personal de socotelile Morţii, un fel de raport de activitate, echilibrul de care-ţi vorbeam. Cum? Ah nu, nu ştiu dacă raportul este predat mai departe dar îţi pot spune că se întâmplă ceva cu energiile recuperate, sunt duse într-un depozit de stocare numai că depozitul ăsta e provizoriu, înţelegi? Energiile astea au o valoare comercială, ţi-am spus că e vorba de o afacere deci implică un profit (contabilitatea financiară se face separat).
Vrei să vezi un fişier? Ei bine să luăm unul recent, hm… să vedem… ah da uite, fisierul 23122345X. Ăsta cred că te poate interesa. Pe lângă numere şi predicţii efectuate pe baza datelor reale, obişnuiam să întocmesc şi o notă personală pe care o ataşam la fişier. Să vedem:
„În intervalul ăsta se petrece ceva important, Recuperatorii s-au întors fără nimic şi e al 13-lea interval în care nu reuşesc să agaţe ceva.”
Urmează partea interesantă, fişierul 23122347X:
„Am aflat ce se petrece, e mai grav decât am bănuit eu, echilibrul e dat complet peste cap. Am aflat de la Recuperatori că în lumea oamenilor a avut loc o schimbare majoră şi culmea, totul se datorează unei singure persoane. Individul ăsta a inventat o sursă de energie care satisface toate necesităţile rasei sale. În mod normal aş considera asta ca fiind imposibil dar acum că oamenii sunt mulţumiţi şi-au rezolvat toate problemele, nu se mai războiesc, nu mai există foamete, au fost eradicate toate bolile şi au de gând să trăiască cu toţii la nesfârşit.” Ori asta însemna o încălcare gravă a regulamentelor stabilite de Moarte, Recuperatorii nu se pot mişca decât în baza lor, de-aici şi compromiterea echilibrului.
Fişierul 23122347X:
„Astăzi mi-am întâlnit pentru prima dată şeful. E exact aşa cum mi-l imaginam. La început am crezut că nu văd prea bine, un nor de funingime îmi bloca în întregime raza vizuală acoperind siluetele şterse ale Recuperatorilor care formaseră un grup compact ghicind înaintea mea identitatea vizitatorului. Apoi fumul a început să se concretizeze în forme, o siluetă înaltă învelită complet într-un linţoliu din cel mai deplin negru. Înainta cu mişcări unduite şi din marea de întuneric ce-o avea drept sursă, Moartea a scos o mână acoperită cu piele pergamentoasă, cu un aspect bolnăvicios. I-am văzut şi chipul, trăsături vag umane apropiate ca aspect de un craniu plin de crestături, complet imobile, cu dinţii stricaţi la vedere şi ochii înfundaţi în hăul orbitelor, ochi cu irişi arzători de un roşu sângeriu.”
Trebuie să înţelegi că printre ultimele cazuri clasate s-a aflat un scriitor care a zăbovit cam mult în mâinile Recuperatorilor şi m-a cam molipsit de ceea ce ei numesc cu emfază talent creator. În fine, să revenim, în definitiv tu o să-l vezi cu totul altfel, dac-o fii să-l vezi, desigur.
“Mâna întinsă căuta fişierul pe care nu reuşisem încă să-l predau (cel din intervalul anterior). I l-am predat şi Moartea l-a întors pe toate părţile.
“ Un nume!”
Nu am observat vre-o mişcare care să-i anime chipul nici de data asta deşi vocea îi aparţinea. I-am spus numele individului răspunzător de toată încurcătura şi Moartea mi-a dat înapoi raportul.”
De ce naiba îi trebuia numele? Habar n-am. S-a ocupat personal de tot, Recuperatorii au comentat asta încontinuu de atunci, îi pot înţelege, şi-au văzut modelul în acţiune.
Da, te-ai prins, eu i-am spus numele tău, n-am avut încotro. Şi uite ce a ieşit, fişierul 23122351X:
„Recuperatorii au început iar producţia iar Moartea mi-a predat personal partea ei şi mi-a spus că va sosi un transport special. Se pare că voi fi înlocuit, nu ştiu exact ce înseamnă asta, personal aş fi mulţumit să mai schimb aerul şi un loc printre Recuperatori mi se pare satisfăcător. Acum că echilibrul trebuie refăcut şi se lucrează suplimentar, poate că va fi din nou nevoie de Biciul lui Dumnezeu, e o poreclă încă demnă de un Recuperator.”
Da, cândva mă numeal Atilla şi nu eram biciul nimănui, dar suna bine. Acum, nu pot decât să-ţi urez succes, îţi las pe mână un birou funcţional cu toate facilităţile, o să te descurci mai repede decât crezi. Ştiu că ai vrut să ajuţi omenirea cu invenţia ta dar vezi tu, existenţa voastră nu poate fi modificată fără a altera per total echilibrul. O să ai o eternitate la dispoziţie ca să pricepi cum vine asta.
„În viaţă există un singur lucru cert: odată si odată tot se sfârşeşte.” Poţi începe cu acest motto.

Sfârşit... de tot

Alex Puzzle

Pe Alex Puzzle nu trebuie sa-l cauti foarte adanc. Daca conditiile sunt propice si are el chef, iese singur la suprafata. O conversatie cu el este insa savuroasa, si, de cate ori am nevoie de un plus, il caut. Stiu cum suna dar jur ca e adevarat.

Alex Puzzle pretinde ca are 7 masti si 3 inimi. Ca sa te convinga jongleaza cu mastile in timp ce sta tolanit simuland cat de bine poate el nonsalanta. Afiseaza un omniprezent ranjet ironic si o tigara care la fel, ii insoteste orice gest cu fumul ei. De ce tigara? N-am inteles niciodata, doar am fumat. Nu mi se pare cool, lui da. Si da, are un tatuaj. Cica nu-l arata oricui, doar celor ce-i ajung la una dintre cele 3 inimi, oricare dintre ele. E secret.

Alez Puzzle seamana si nu prea cu mine. Unele masti, asta, le recunosc, mi-au apartinut in diferite momente. Mai ales ranjetul. Dar restul e strain, ingropat sub celelalte 6 masti succesive si sub bataile a 3 inimi. Wow, 3. De ce 3? Alez Puzzle nu stie dar spune ca asa a vrut el.

Alex Puzzle e in mod ciudat mai scund. Sau poate nu, e cum vrea el. Un avantaj pe care mi-l arunca mereu in fata si stie si de ce. El nu are de ce sa-si recunoasca limitele, ce limite sa aiba cu 7 masti si 3 inimi?

N-am mai vorbit de mult timp....

Yeah, right.....

Ultima data, iti amintesti? Era oglinda aia acolo, nu, stai, era o masa. Radeai de mine, ca de obicei.

Alex Puzzle rade mereu. E atitudina lui fata de viata, nici asta n-are chef sa explice. Filozofia lui e ca tot timpul gaseste o cale de a fi vesel si ca el nu se retine din a face alegeri, bune sau proaste. Alex Puzzle are o parere foarte buna despre el, ce stie el ca e doar o alta masca? Ah, stie? Si ce daca, asa poate sa rada si mai mult? Alex Puzzle nu s-a nascut aici dar i-a placut numele primit si si-l aloca de-atunci. Acum rade pentru ca el stie ce inseamna o astfel de conversatie. Alex Puzzle stie ca el e genul care linge geamul unui restaurant cu ochii la bunatatile din interior. Si n-o face pentru ca pofteste sau pentru ca nu si le permite, in definitiv el trebuie doar sa intinda mana, n-are jene. Nu, o face pentru a le arata celor din jur ca o poate face. Si ca el stie ce e dincolo de geam, si vrea bunatatile alea chiar daca geamul e menit sa-l separe de ele. Dar Alex Puzzle ar pasi dincolo de geam si daca acolo ar fi doar aer si inaltimea a 10 etaje. Pentru ca Alex Puzzle poate zbura, eu nu. Si daca eu cad.....

Why are we here?

aaaaaa....de ce vorbesti in engleza?

Ah da, vorbeste in engleza. Pentru ca se crede mai smecher, in realitate spune ca asa-i vin cuvintele si el iubeste cuvintele care-i vin. Si foloseste o voce prefacuta, gajaita, chinuita. Cool isi zice el si-o insoteste cu un ranjet la fel de harait, ca de hiena. Da, Alex Puzzle este raul din toate personajele mele negative. Dar nu, nu un rau calculat, ci unul indiscriminatoriu, viu. De ce? N-o sa-mi spuna niciodata.

Ai chef sa vorbim? Sau am venit degeaba pana aici?

Not in the mood for your stupid puzzles. I've got my own, you can take yours and shove them right up your ass. Why, you'll ask?

Da, harait ca de obicei.

Why not? You always come to me when the shit hits the fence. You use me but you never let me go on my own way. Why? I guess you're really a simple minded.....

Si cu asta basta, audienta s-a incheiat. De fapt, sunt sigur ca nu-i pasa, lui si vocii lui prefacute. Stie ca de cate ori pun cuvinte undeva, el revine la viata. Si stie sa astepte, mereu a stiut. Habar n-am daca a invatat, dar oricum, stie. Si asta inseamna ca e tot timpul acolo traind probabil ceea ce eu nu pot. Tot el apasa si pe tragaci, sunt sigur de asta. Inca doua gloante maeste, gajaie el in engleza. Ii place, mereu se viseaza privindu-ma prin luneta unei arme. Si cred ca sadismul din el exulta ca eu sunt cel care incarca pusca aia. Glont cu glont. He'll always find a way. Doar e Nefireasca Creatura. Cu tot cu cacafonia...coase nasturi.

Mesaj de departe

Niciodata nu stiu cand e Sf. Alexandru. Multa vreme nici n-am stiut ca exista un astfel de sfant. Am aflat interesandu-ma ca omul a fost legionar roman, persecutat pentru credinta lui. A fost condamnat de cateva ori dar a condamnat. In cele din urma, ca sa nu mai scape, l-au omorat, banuiesc ca in arena. Posibil. Probabil. Ce nu stiau ei era ca asta era de fapt marea evadare pentru omul care chiar credea in viata de apoi. Aici lectia lui se incheie, incepe a mea. Bine, suna cam grandoman dar in definitiv, de ce nu, e blogul meu.

Cineva si-a adus tot timpul aminte de Sf. Alexandru. Asa a fost si azi. Si am primit mesajele exact asa cum vroiam, de la oamenii care vroiam sa-si aminteasca in locul meu si culmea, le-am si primit in ordinea dorita. Si, ca sa sarbatoresc, ca de obicei mi-am facut un cadou de suflet completandu-mi colectia mea Dune cu ajutorul colegilor si al celor dragi (din prima categorie nu bag si intra doua pentru ca sunt mai prudent din fire :-) ). Si e tare fain pentru ca ma simt bine. Si pentru ca, in definitiv, asta conteaza, sa simti ca existi. Poate ca asta e rolul mesajelor de departe. Pentru ca departe devine foarte aproape in momentele astea, in rest, sincer, nu ma sinchisesc de onomastici, nici macar de ziua de nastere.

Raison d'etre, partea a II-a

Nu intamplator s-a nascut sfatul "nu te uita inapoi cu manie". S-ar putea sa constati ca nu mania te mana sa te uiti in urma. "You have served your purpose". Now I no longer need you, asta e replica pereche. No shit, really? De fapt cine pe cine foloseste, utilizatorul sau cel folosit? Cine obtine mai mult, exista vreo diferenta intre cei doi?

Iti poti gasi ratiunea de a exista in cele mai obscure locuri din viata ta, o chestie cam asa, in genul trecutului de multisor apus. So this is why now I see the world through diamond eyes.....I guess.

Ucide-ti indoielile cu sange rece. Atat.

Don't look back

Summers lost

Lie to me, say you were wrong
Like you have too many times
And I'll believe it's not my fault
Like i have too much time

So hear me now girl
Stay alive, 'cause that's the way it should go
Would your maker have opened your eyes
If he'd preferred them closed?
To feel the weight of summers lost
I'd love to have you here
And all the times we've ever crossed
It was just to keep you here

To try to be something you are not
Like i have for you and promised too
I know we'll get through this and won't
Let you do it, so stop!
And make believe that i'm not wrong
'cause if i was
We'd all be gone!

Nights without end seem to bleed into days
Try to forget that it turned out this way
I wear the mark of the permanent stain
Not accidentally, i cursed god's good name
I am still mortified yet believed in a way
That when my days are done
We'll be in the same plane

All I can say is it's a god damned shame
Just to feel the pain of summer's loss i'd love to have new years
And all the times i've missed my loss
It's just to keep you
Just to keep you
Here with me

Picatura de vis

Tin minte ca am apasat pe tragaciul ala nenorocit de doua ori. Am stiut ca gloantele au plecat, stiam si ca vor ajunge unde vreau. Cum naiba, doar le-am simtit. Ma priveam constient ca le voi simti dar nu a fost chiar asa cum mi-am inchipuit, nu stiu de ce. Ca o arsura brusca urmata de o relaxare la fel de neasteptata. Ciudat. Am stiut aproape instantaneu ca s-a schimbat ceva chiar daca nu stiam exact ce. Da, doua gloante argintii, lucioase si fine, frumoase. Trebuia sa-mi placa gloantele mele, nu?

Ei bine, asta a fost demult. Nu mai stiu exact cand dar a venit vara, atunci era rece si mohorat. Si au venit caldurile. Lumea s-a schimbat, vara oamenii sunt mai colorati, mai pestriti, mai animati. Frigul pare sa-i reduca la o stare de asteptare. Imi place frigul, mi se potriveste. Plus ca pe frig eu tot cald sunt.

Stau frumos pe marginea fantanii si ma uit la luminile multicolore din interior. Se schimba intr-o ordine dezordonata, stiu ca le pot controla dar rareori fac efortul asta. Imi place sa ma las surprins de succesiunea lor anosta urmata de o explozie de purpuriu, albastru sau verde deschis. E altceva.

Intre degete tin o tigara de foi. Nu, nu e genul de trabuc falic, ala e greu si nu merita efortul, ce dracu, n-am pe cine si de ce sa impresionez cu clisee ieftine. Habar n-am de ce e tigara acolo, stiu ca am avut candva un pachet, de fapt o cutie de tabla plina cu tigari scurte, cafenii. Aroma de cirese, intre noi fie vorba doar o alta arsura cu miros puturos dar da, cu aroma.

Tigara aia e aprinsa. Fumega. Fumul ei are un dans ciudat ce parca se schimba cu cat urca mai sus. Uimitor, nu se imprastie ca orice fum de tigara ci ajunge sus, alungand bazdaganiile atrase de lumina lampii stradale. Sunt multe dar nu le aud, urechile imi sunt pline de zgomotele estompate ale celor din jur. Ciudat e ca desi ma uit spre ei din cand in cand, nu-i vad. E ca si cum imaginea lor s-ar decolora dincolo de o anumita distanta unde mintea refuza sa ma poarte. De ce? Habar n-am dar tigara aia tot fumega. Si surpriza, eu trag din ea.

Sunt aplecat peste fantana. Am picioarele in apa care bolboroseste animata de mecanismele automate. Ar trebui sa fie curata dar nu i-ar strica un filtru mai capabil. Totusi luminile imi joaca interesant pe piele. Daca nu ar fi pielea mea.....

Nici nu e. Eu nu sunt eu. Cel putin nu asa cum ma stiu, nu sunt nici macar cum as vrea. Am o tigara in mana care se fumeaza singura, eu doar o ajut din cand in cand. Fara tragere. Prin tot acest gand anost, aud pasi apropiindu-se. Nu, n-am cum sa-i aud, doar ii percepe. Mintea ma avertizeaza ca ar trebui sa-i aud, altfel de unde naiba ar trebui sa stiu ca vine langa mine?

Ce cauti aici?

Da ma rog unde ar trebui sa fiu?

Sa te ia naiba, te-am tot cautat si tu zaci aici cu picioarele in apa. Chiar ca-ti bagi picioarele.

Te-am chemat, n-ai vrut sa vii. Dar stiam ca tot o sa ajungi pana la urma.

Ce te face atat de sigur? Si ce e cu tigara aia?

Punand o a doua intrebare imediat dupa prima, ii anulezi insemnatatea celei dintai. Asa ca n-o sa-ti raspund la niciuna dintre el. Ca asa vreau eu. Dar iti pot spune de ce te-am chemat.

Da, chiar te rog.

Tu nu existi.

Iar incepi cu asta?

Asa cum tigara asta nu e reala, nici tu nu esti. Dar am nevoie de tine pentru ca nu ma mai pot ochi singur, am crescut. Stiu, eu insist sa-ti explic cand de fapt ar trebui sa faci ceva ce ai mai facut, iti aduci aminte, nu?

Recunosc ca mi-a placut, da. Dar credeam ca nu mai ai nevoie de asta.

Ei, probabil ca o sa am mereu nevoie de ceva de genul asta.

Bine. Ce mai e de data asta?

Tine.

Se uita lung la arma frumoasa, nichelata. Am scos-o din acelasi buzunar unde tin cutia goala de tigari. Inauntru, in butoiasul aproape delicat, sunt doua gloante. Stie asta, a mai facut asta si nu odata doar ca prima data a tras din vointa proprie.

Ai ganduri de sinucidere?

Doar mentala si cu siguranta controlata, si nu de catre unul din noi doi. Nu mi-as lasa chiar totul pe mana mea.

Stiu ca vrei sa fii inteles. E doar irelevant, stiu ca stii si asta. Doar eu sunt o parte din tine. Si daca.....

Trage. Sec, de doua ori. Lumina devine de un purpuriu inchis. Nu se mai schimba. Asa e cand traiesti cu socuri. N-as zice ca e ceva ce mi se intampla, dar undeva, sincer cred ca asta chiar exista. Cred ca printre cuvinte se ascund multe dar de ce as cauta pur si simplu? Si sigur cuvintele nu ma vor lovi niciodata.

E3 2010

My dsmbr

Another freak on a leash

Something takes a part of me
Something I've lost, something never seen
And every time I start to believe
Something's raped and taken from me

Life's kinda always been messing with me
I've never wanted to see your light
So how can I believe your promise
Can you really fill this hole in me?
I've tried to every night, but it's all in vain

Sometimes I cannot take this place
Sometimes it's my life I can't taste
Sometimes I cannot feel my face
But you'll never see me fall from grace

Something takes a part of me
Were you and I ever meant to be?
Are you that part taken from me?

Feeling like a freak on a leash
Feeling like I have no release
How many times have I felt diseased?
Nothing in my life is free
How else could it be?

Laughing all the way

http://www.teamfourstar.com/


Lol, deci nu mai pot. De vreo 2 saptamani rad intruna. Ma rog, nu e pentru oricine ci pentru acei care atunci cand erau mai mititei (ma rog), aveau boala cu animeuri si alte japonezisme d-astea. Daca da, atunci enjoy!!!!

Supradoza de realitate

I'll take one, 'cause I needed to feel it so much
I had an emotional crutch, but
I'm feeling bored so I'll take some more
Cause nothing is happening
And once you told me that you loved me so much
I foolishly began to trust, but
Now I'm ignored and I'm taking more, till
Something is happening.

I'll take one 'cause I needed to feel it so much
I needed that thing we call fun, but
Now I'm ignored and I'll take some more, till
Something is happening
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

How could you leave me when I had need of your love?
Stop holding back!
Give me one reason to think you're decent
When I am alone
Don't you ever try to bring me back

With this one I needed to feel you so much,
I wantingly longed for your touch, but
Now I'm ignored and I'm feeling bored
'till something is happening.
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

With this one I needed to feel you so much
I needed that thing we call fun.
Now I'm ignored and I'm taking more, till
Something is happening
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

No no more!
God, why did you leave me when I had need of your love?
No holding back now!
Give me the real thing!
I've got a reason
When I am alone
Don't you ever try to take me back.

21 august

Melodia asta e geniala. Am mai auzit-o dar ieri am ascultat-o cu mare pofta pentru ca ea contine adevarul in cea mai pura stare. In fine, am apucat s-o pun astazi (si cred ca nu e pentru prima data) chiar daca io si Margineanu nu ne intelegem. Sa ne fie intr-un ceas bun.

Zbor

De fiecare data se urca pe aceeasi stanca. Urmeaza aceiasi pasi si a batut drumul ala de atatea ori incat talpile i-au ramas intiparite in nisip. Nu pare sa-i pese de asta, e mereu acolo.

Traseul e simplu. Urca incet tarand aripile mereu albastre, se vede ca sunt grele, cum de-si inchipuie ca poate zbura cu ele? Nu stiu, dar urmaresc cu interes toate astea. Stiu ca de-a lungul timpului m-au incercat diferite senzatii tot urmarind spectacolul asta. Urca, din nou. Urmaresc din nou.

Sus aerul e tare. Undeva, jos, sub stanca, exista mare. Nesfarsita, albastra ca si aripile. Eu stiu ca nu se gandeste decat la albastrul cerului si la aripile ce ar trebui sa fie calea catre inaltare. Eu insa vad marea de jos ce linge nisipul cu o nuanta de spuma alba. Culorile astea par facute sa mearga impreuna dar.....tot ce vede e albastrul cerului.

Si sare. Striga ceva catre inaltul cerului, da, cauta ceva, poate pe cineva. Dar acolo, dincolo de albastru nu asteapta nimic. As vrea ca vocea cu care dialogheaza mereu sa-i explice ca aripile trebuie sa fie perfect echilibrate pentru a te putea inalta in zbor. Incep sa cred ca nu-i pasa, ca ar sari oricum pentru ca aripile sunt albastre. Crede ca daca sunt culoarea cerului atunci se poate inalta.

Planeaza scurt si pentru un moment chiar zboara. E un zbor nebun, o ratacire printre nori. Ma tot uit, silueta e din ce in ce mai mica si parca nu zboara singura. Poate ca de data asta o sa fie bine, nimeni n-ar trebui sa planeze singur. Picajul, desigur.

Si, ca de obicei, caderea incepe in acelasi loc. Poate ca se apropie prea mult de soare, pentru ca sigur nu stie unde si cand sa se opreasca. Are ochii deschisi, la fel si aripile. Planeaza dar stie ca pierde din altitudine. Si da, cade in acelasi loc, in apa putin adanca. Dispare sub valuri dar iese imediat. Si nu lasa aripile, le tot taraste. Alunga apa de chip, cu trasaturile fetei brazdate de sare si.....se intoarce pe acelasi drum.

De ce? Pentru ca atunci cand a zburat i-am vazut rasul. Si fericirea. O fiinta umana completa in unicitatea ei, mereu rupta de armonia interioara exceptand momentele cand zboara. Zborul este natura sa, pur si simplu poate zbura doar pentru o clipa de fericirea care inseamna de fapt intreaga sa existenta. Restul, drumul, taratul aripilor....nu le vede.

Topaind aiurea

"I'm happy, I'm feelin' glad, I hide the Sun in a bag, Think I'm useless? Not for long, my future is comin' on"

Cu un mare ranjet mazgalit pe chip ma pregatesc de artzag constient ca momentul tine totusi de prezent. Daca ar fi un lucru de care sa ma ancorez acum, asta ar fi grimasa mea de mic intelepet rautacios care a apucat universul de un picior si crede ca asta il aseaza exact in buricul respectivului loc far' de sfarsit. Ah da, ancore. Eu am boala la chestii d-astea navale, si daca candva, nu demult, am crescut cu ardere de punti in urma, acum trebuie sa privesc cu atentie busola, nu de alta dar aiurea e mereu un loc interesant si prezent.

Asa ca ma plimb aiurea pe campiile propriei minti ascultand muzica traznita si ranjind prin vitrinele magazinelor. Io tot ma intreb ce caut, de fapt, ce-mi da ghes sa caut. Stiu, e foamea aia celebra care nu ma lasa sa pic in uitarea proprie si....fredonez fericit "Yeah, ha Ha! Finally I'm outta my cage, Now time for me is nothin' cuz I'm countin' no age, Nah, You can't be here so you shouldn't be scared, I'm good at repairs (s'all simple), and I'm under your snare, Intangible?"

Sunt in primul rand al propriului spectacol. Si ranjetul ala tre' sa vina de la ideea ca-mi var mana pana la cot in popcornul vietii cu gandul ca nu bucatile alea de porumb sunt delicatesele cautate ci linsul degetelor de dupa. Dar, atunci cand esti in primele randuri si ecranul e prea mare, risti sa pierzi din actiune si chiar ceva din cap. Nu e un risc prea mare, am senzatia ca s-asa am prea mult si nu din cale afara de bun. Merge, asa cum e el, ma ajuta sa plonjez mai bine.

"So who you think is really kickin' tunes? Priceless, mystical maybe, I'm the tic and tac of your day". I'm I now? Kinda. Dar chiar de-ar fi asa, uite cum ma lipesc de geamul magazinului care se intampla sa fie un restaurant foarte cochet. Cupluri cuminti stau inauntru si mananca cumpatat. Nu si eu, as vrea tot ce e acolo dar vezi tu, sunt inca in exterior. Si ma uit cu nasul lipit de geam si cu ranjetul si mai deformat catre propriul eu. Si casc ochii mari la ei iar ei se fac ca nu ma vad. Daca ma uit mai sus, deasupra mea, pe geam, alearga imagini multe, clare. Nu stiu daca ele fug sau eu ma misc, ba da, ma prind, pe sus se deruleaza incet dar sigur viata mea cu un numar fix de batai de inima. Mie-mi pasa doar de pizzele de pe mese, le vreau pe toate. N-am voie, nu sunt bune.....la naiba, sunt excelente. Si incep sa ma hlizesc prin geam la ei. Nu ma pot ignora la nesfarsit.

In cele din urma, cineva iese afara. Este o ea. Nu o vad prea bine, dintr-un motiv nebulos ii vad chipul dar nu il retin. De ce naiba nu ma preocupa asta? Ah da, Aida. Ai zice ca ea e prea putin prezenta de fiecare data cand ma uit in geamul restaurantului ala. Si-mi intinde niste pastile. Mici, albastre-cobalt. Si le hapai imediat si tot la fel de repede imi dau seama ca topai aiurea manat de foamea pe care pastilele o provoaca.

"Ce tot cauti?"
Mmmm.....
"Nu serios, ce tot ai de cautat?"
De ce ti-as spune tie?
"Ah, nu stii. Filozofule, viata e o cautare, asa-i?"
Nu si daca esti fericita cu visele tale ireale. Dar daca stau bine sa ma gandesc, caut ranjetul perfect. Uite-l, e in oglinda.

Si tu ziceai ca puzzle-ul meu e gata......

Diamond eyes

Aida

Am dat un search pe nentu google cu tag-ul "perfection". De ce? Iote asa, pentru ca am vrut sa vad. Si am vazut. Erau acolo de de la sanii si fesele perfecte, la modul perfect in care trebuie sa vopsesti o banca atasata de un gard din metal imitatie de lemn. Deci, cam toate definitiile cale de noua pagini. Atat am avut rabdare sa caut.

Perfectiunea este intradevar o notiune abstracta. Definitia cea mai calma si cuminte este ca ea (de fapt frumusetea) se afla in ochii privitorului. Eu cred, si din moment ce e vorba de "eu", macar aici sa fie litera de lege, ca perfectiunea este o stare. Una pe care o traiesti atunci cand te simti adevarat cucerit de un firicel de iarba sau de jocul unei vrabii pe o creanga. Acolo, cu toate elementele adiacente, manifestarea este spectaculoasa taman pentru ca pare banala.

Zilele trecute mi-am adus aminte de Aida. Eu scriu. Asta e pentru cine nu stie asta. Nu scriu de performanta ca sa zic asa dar sper sa trec si de hopul asta candva. De fapt, asta e gandul perfect pentru mine, fara fire de iarba. Aida este un personaj, dar nu orice personaj ci acel personaj feminin care a strans in el toate personajele feminine din tot ce am scris. Teoretic, Aida este perfecta. Oh nu, ea nu este Ileana Cosanzeana dar nici opusul, oricum, nu cineva atat de plastic incat sa-si tradeze perfectiunea cumului de imperfectiuni si porniri pur feminine. Bineinteles, ar trebui sa fie si o suma de insusiri pe care femeile din viata mea le-au avut sau macar dezideratul feminin din viata mea.

Si.....supriza. Pentru mine mare. Am intors-o pe Aida pe toate partile (da, cum sa nu). Si m-am uitat la ea cu lupa si de la distanta. Am pus-o sa rada, sa planga, sa fie logica, ilogica, rea, buna.....tot bagajul. Si nimic. Nu, n-o cunosc. Asta n-ar fi nimic. Partea buna e ca nu mi-o doresc. Stiu, suna un pic cam aiurea zicand ca nu-mi doresc un personaj pe care l-am creat si propagat. Rectific: nu mi-as dori pe cineva in genul asta. De ce?

Pai asta e intrebarea. Asa cum un "da" nu este niciodata totul, asa cum de cele mai multe ori preferam sa ne uitam peste propria negare de sine, ei bine, nici in cazul asta n-asa putea spune de ce. Initial m-as gandi ca nu m-ar fascina pentru ca, nu, ar fii cineva pe care eu as recunoaste-o. Ar disparea din misterul cunoasterii, din surprizele placute date de contradictii.....prostii. Nu e normal sa fii fascinat de jocul de glezne al celuilalt. Nu e bine sa risti asa ceva, te poti trezi ca te strangi singur de gat cu streang de imprumut. Sa fim seriosi, chiar si din mijlocul actiunii stii asta doar ca esti incapabil sa recunosti ca nu e ok. Ai motive suficient de serioasa cat sa eviti orice reactie de genul care ti-ar putea periclita micul castel de carti. Uuuuu, asta e tare. Da. Oricat de solida am crede-o noi, o relatie cu sexul opus nu este nici mai mult nici mai putin decat un castel de carti si un joc de oglinzi. Io nu stiu cum suna combinatia, dar imi place.

Inapoi la Aida. Nu cred ca o voi intalni in viata asta. Pana acum am cules doar bucati din ea, nici macar nu m-am gandit daca m-as multumi cu ele. E o chestie de struguri acri? Nu.....cred ca in spatele Aidei se afla persoana care m-ar iubi. Dar, asa cum Aida este o plasmuire, asa ar fi si imaginea pe care Aida o iubeste. Pentru ca pentru fiecare Aida am creat Alexul potrivit. Ori eu nu sunt niciunul dintre astia. Ma rog, poate doar putin din fiecare :-).

Voodoo doll

Wish

I wish I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have to have any goddamn stupid useless conversations with anybody. Well, today my wish came true.

Se ia un pumn de nisip fin, de preferabil de plaja marina, si se tine bine strans in aer. Apoi, cand vantul isi face bine simtita prezenta, se elibereaza putin cate putin pana ce pulberea incepe sa se imprastie. Desigur, esti tentat sa urmaresti cu privirea doar grauntele care pleaca odata cu vantul, nu prea le bagi in seama pe alea care iti aterizeaza la picioare. Asta pentru ca rareori te preocupa ce-ti trece pe sub talpi sau de ce. In teorie, lucrurile stau simplu: a te misca inseamna a nu sta pe loc. Dar miscarea in sine antreneaza forte la care nu te gandesti aproape niciodata. Pentru ca nu ai cum, pentru ca daca ai face chestia asta ai risca sa te misti prea incet, sau Doamne fereste, sa ramai pe loc. Si asta n-ai cum s-o faci.

Nu merge ca in de Veghe in lanul de secara. Personajul lui Salinger avea un lux pe care putini si-l permit: alegea cand si cum sa se miste. Si nu pentru ca ar fi stat cu ochii pe nisipul de sub talpile sale ci pentru ca poza in ceva peste care cei din jur treceau fara probleme. Cand te gandesti ca nici macar nu ne mai stergem pe talpi atat de des......

Sound of time

Gettin' over

Pasii tropaitori

No more beauty

Yes, I was foolish not to listen
And I've paid it with all my reason
With these lies I hide one truth
I have strangely become immune
To the thought of seeing you
And the smell of your perfume
It's not the liquor I've consumed
It's cause there's no more beauty in my world

Let's take a blast to the moon baby, i've got a crave for you

Imagini

Shhsst....am sa-ti spun un secret.

Ce anume?

Eu nu sunt eu.

Ce vrei sa spui?

Exact asta, eu nu sunt eu. Eu sunt altcineva.

Inteleg. Ca de obicei nu ai niciun sens in exprimare.

Da, mereu critica, de fapt vrei sa spui ca daca tu nu pricepi atunci vorbesc prostii. Este exact ceea ce vroiam sa spun, pricepi? Nu, sigur ca nu, dar am sa-ti explic tot, crede-ma.

O conversatie simpla, de ce nu, cu persoana iubita. Nimic deosebit. Poate.

Explica-mi de ce tu nu esti tu.

Pai, uita-te la mine. Am acelasi nas deloc elegant, aceeasi fata rotunda, aceiasi ochi, acelasi zambet dar nu sunt eu. Nu am cum sa fiu pentru ca aici sunt complet. Nu, nu complet in sensul pozitiv ci pur si simplu finalizat. De ce? Pentru ca sunt imaginea pe care o ai tu despre mine in mintea ta si dupa cate vad este completa. E bizar dar da, ti-a luat foarte putin timp ca sa imi completezi imaginea. Cred ca din cand in cand mai completezi cu chestii pe care crezi ca le-ai descoperit. Ma gandesc ca asta te face atat de infatuata uneori, abilitatea asta a ta de a-mi trasa chestii care crezi ca sunt reale si chiar tin de mine. Asa arat in mintea ta, prin urmare nu sunt eu.

Tu, cel din mintea mea, si tu cel din realitate sunteti diferiti. Asta-mi spui?

Da.

De ce?

Pentru ca in mintea ta sunt doar o idee. Sunt ceea ce crezi tu ca sunt, nimic mai mult, ma comport asa cum crezi tu ca ma comport si atat. Sesizezi diferenta? Nu, nu-mi raspunde.

De ce? Vreau sa-ti raspund!

O sa-ti explic mai tarziu de ce raspunsul tau este irelevant.

.........

Iti dai seama ca asa ma vezi si doar atat? E uimitor dar real. Pentru ca asta sunt eu pentru tine si numai eu pot observa diferentele si doar daca intru in mintea ta. Si nu pot de fiecare data pentru ca mintea ta nu este deschisa mereu. De cele mai multe ori este inchisa, stii doar cat iti reprosez asta.

Nu.....

Stiu ca "nu" dar vezi tu, aici esti pe domeniul meu, eu pot vorbi, tu nu, sau ma rog, doar cand vreau eu. Taman ti-am mai oferit un indiciu.

Despre ce? De cand a devenit asta o dilema?

De cand port o conversatie cu mine insumi despre felul cum cred ca ma vezi tu. De cand am dat de imaginea mea in mintea ta. Bine, am sa-ti spun. E irelevant ce crezi tu pentru ca imaginea pe care ti-am creat-o eu in mintea mea se inseala, nu poate vedea diferenta dintre real si proiectie. Totul este despre idee, despre fixismul pe care imaginea ta din mintea mea il are.

Asta inseamna ca pur si simplu conversatia asta n-a avut loc niciodata. Sau cel putin nu in forma asta, d-aia acum vorbesc ca tine.

Ei bine conversatia asta are loc chiar acum. Si, daca ai putea purta o conversatie cu tine insati, stiu ca ai evita orice fel de intrebare ce te-ar putea indeparta de pe axa ta.

De fapt imaginea mea din mintea ta spune asta, nu?

Aceasta conversatie nu a avut loc niciodata. Orice asemanare cu persoane reale nu este insa deloc intamplatoare si este foarte intentionata.

Categorie: genul de conversatie interioara care poate dauna grav sanatatii mentale. Efecte nedorite: pierderea contactului cu realitatea, inhibarea pornirilor sanatoase cum ar fi conversatiile cu personajele reale, ridicarea propriei perceptii la rangul de absolut.

Fantomele trecutului

Cateodata propriile cuvinte nu vin pentru a exprima o stare, noroc ca am playlistul plin. Si, cautand inca ancora aia nenorocita care sa ma opreasca din invartit in gol ca un titirez, stau si ma gandesc la tot ce a fost si la ce ar fi trebuit sa fie. Si daca a creste inseamna a realiza ca nu exista extravaganta mai mare decat viata in alb si negru, atunci am crescut prea mult.

I’ve got another confession to make
I’m your fool
Everyone’s got their chains to break
Holdin’ you

Would you born to resist or be abused?
Is someone getting the best, the best, the best, the best of you?
Are you gone and onto someone new?

I needed somewhere to hang my head
Without your noose
You gave me something that I didn’t have
But had no use
I was too weak to give in
Too strong to lose
My heart is under arrest again
But I break loose
My head is giving me life or death
But I can’t choose
I swear I’ll never give in
No, I refuse

Has someone taken your faith?
Its real, the pain you feel
You trust, you must
Confess

Has someone taken your faith?
Its real, the pain you feel
The life, the love
You'd die to heal
The hope that starts
The broken hearts
You trust, you must
Confess

I’ve got another confession my friend
I’m no fool
I’m getting tired of starting again
Somewhere new

Would you born to resist or be abused?
I swear I’ll never give in
I refuse

Quote of the day

"I thought what I'd do was, I'd pretend I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have to have any goddamn stupid useless conversations with anybody. If anybody wanted to tell me something they'd have to write it on a piece of paper and shove it over to me. They'd get bored as hell doing that after a while, and then I'd be through with having conversations for the rest of my life." Catcher in the Rye, J.D. Salinger

De vazut