Plecam la pescuit frate. Ne relaxam. Zau, o sa fie misto. Vorbeste berea din el dar nici in mine nu-i seceta. Omul ma vede suparat si vrea sa ma scoata din ale mele. Si partial, la capitolul intentie reuseste.
Vine si ziua cea mare. Vineri. Planificare intensa, logistica, plecam cu o gramada de calabalac ca deh, asa ii sade bine pescarului. Scule multe, minte putina pe metrul patrat. Drum cu peripetii, admiram o masina rupta in doua pe marginea drumului, cu tot cu am intratpolitie si salvare. Logan la copac cu pasagerii decedati langa. Semn rau. Ne facem cruci (aia care au) si ne lasam patrunsi de tristete. Pacat de ei. Soferul nostru accelereaza pana la 150 pentru ca la 120 ii tremura masina. Ce porcarie. Iar ne facem cruci.
Ajungem la sediul de campanie. Casa noua, dependinte multe. Pivnita, oprirea numarul unu. Amicul meu trage vin din butoi si e fericit. Noi numaram minutele, pregatim sculele si gata, mergem la pescuit.
Pe balta, de fapt un canal din Dunare, liniste. Ne uitam dupa politia de frontiera, avem permise. Pestii cred ca asteapta acelasi lucru. Intre timp vinul din butoi incepe sa circule si el. Ateptarea se prelungeste dar macar e frumos afara si vinul e bun cu apa. Incep povestile pescaresti, cu aia de s-au prins in acelasi loc acu un an. Sau o luna. Oricand dar nu acum.
Gata fratioare, mergem pe canal.
Care canal?
Altul.
Am si eu acasa unul, poate prindem ceva acolo, poate un aligator.
Nu nu, avem noi aici unul cu peste.
Bine. Strans scule, plecat. Intors dupa sticla de vin. Amicul a uitat-o la locul crimei. Recuperam si plecam pe camp. Drumul e mult mai practicabil decat multe dintre ruinele denumite cu indrazneala strazi in Bucuresti. Trecem pe langa o satra de tigani, cu carute, cai si caini si tot ce trebuie. Tiganii ne latra, cainii ne vorbesc. Caii fac si ei ceva pe-acolo. Urat mirositor.
Ajungem pe canal. De fapt, o gaura plina cu apa si bradis si chestii naspa care plutesc. Cine dracu o arunca gunoi aici, la mama dracului? Cineva. Cainii tiganilor probabil.
In fine. Noi am venit cu lansete. Pentru necunoscatori niste bete cu care proiectezi ditamai arcul/plumbul pana-n cap la peste la mare distanta. Daca-ti iese, daca nu dai aproape si pretinzi ca acolo ai vrut sa dai. Ca acolo sta pestele. Mda. Canalul are 7-8 metri asa ca scoatem unditele. Si pescuim. Ah, trage pestele. Bun. Niste chestii mai mici decat degetele mele de la picioare si cu siguranta mai subtiri. Le pastram. Pentru momeala, adica suntem optimisti ca maine pe astia micii ii vor manca aia mai mari.
Dupa 5-6 fitze (a se citi 5-6 kile) plecam. Amicul meu vorbeste la telefon cu un alt pescar. Da frate, am prins. L-am omorat. Alex a luat 2 crapi, eu 3.....Ala rade. Ne crede pe cuvant.
Ajungem acasa. Pregatire gratar, pus la cale strategie pentru ziua 2. Schimbat vin si pahare. Bem vin negru in pahare de tuica. Proasta alegere. Dintr-o data, pe inserat, gratarul dispare. Eu plec. Ma duc dar parca vin. Si ma trezesc privind cerul plin de stele dintre doua tufe de trandafiri. Sprijin casa sa nu cada si-i spun asta amicului meu care rade pe infundate si ma ajuta sa tin drumul drept. E de-a dreptul poetic. Cu enfaza, rosteste fraza magica: frate, esti varza!
Las detaliile scarboase deoparte. Ma trezesc in chiloti si cu dureri in cot. Cine a facut asta? Aparent eu. De ce? Nu stiu. Si nici nu vreau sa stiu. Urmeaza ziua 2.
