O zi se imparte in mai multe parti. Pentru oricine. Te poti lega de multe aspecte ca sa-ti zugravesti o zi din viata. Si cum o zi seamana in mare parte pentru muritorii de rand (sau nu) cu toate celelalte, te poti concentra pur si simplu pe un aspect pentru a-ti descrie ziua. Viata. Prezenta, curenta, trecuta, viitoare....
Eu traiesc in sunete. Si-n simtire dar pentru mine sunetele actioneaza ca un fond color plin de imagini cantate. Sonore. Asa ca o zi de-a mea nu poate fi decat plina de.....coloana sonora.
Nu, nu ma refer la muzica. Muzica este o traire aparte pe care totusi o poti comanda din butoane. Play, volum, inainte, inapoi, next track...Din pacate, nu e asa si-n viata. Nu are cum.
Dimineata
Sunete estompate. Masini ruland undeva in ger. Oameni cu pasi grabiti. Putin chef de vorba. Oboseala. Nu, rutina. Mai ales rutina, asta se poate citi pe fetele lor. Iar sunetele lor sunt masinale. Pasi repezi, zgomot ritmic. Plictisitor. Fiind frig, parca si motoarele masinilor scot alte sunete. Respiratii suieratoare. Zgomot timid de viata animala. Cainii dorm, la fel si pasarile zgribulite pe undeva. Ziua incepe mai tarziu iarna. Doar niste pisici....
Pasii ma poarta spre acelasi loc. Pe acelasi drum. Cu acelasi ritm. O cadenta plictisita. Metroul e ticsit de oameni care discuta. Se foiesc anevoie in haine groase. Cu fulare si manusi. Nu zambesc, foarte rar auzi cate un sunet fortat de ras.
Ziua
Zgomote bizare. Amestecate. Cateodata le maschez cu muzica dar nu mereu. Nu mereu simt muzica si atunci pun castile deoparte. Si ascult fundalul. Voci. Multe, amestecate. Dezinteresate, concentrate. Povestind nimicuri sau susotind complice. Articuland povesti banale sau trairi intense. Da, atunci cand oamenii se strang in acelasi loc, zi de zi, tind sa traiasca intens acolo ceea ce le este dat in alta parte.
Dincolo de voci insa exista si altceva. Un amalglam sonor, un amestec bizar de fosnet de hartii, pacanituri de taste, miscari neregulate. Pacanituri, suieraturi, troznituri. Onomatopee. Oamentii ofteaza mai des ziua. Se gandesc la seara. La serile ce vor sa fie. La serile ce au fost. Aproape nicioadata la zilele dinainte pentru ca acolo se tot regasesc zi de zi, ora de ora, minut de minut.
Daca te poti concentra, poti auzi si scrijelitul de pix. O miscare plictisita, deloc iscusita. Undeva este rupt un plastic. O capsa plezneste sec. Se aud pasi estompati de mocheta. Si mereue acel mormait de voci tinute in frau de locatie. Cineva puncteaza sec. E ora de plecare.
Seara
Imi apartin din nou. Ma indrept spre casa cu castile suierand. Alte masini, alte fete. La fel de terne? De ce? Respiratia lor suna la fel, pasii....aceeasi. As putea sa jur ca isi calca invers urmele lasate dimineata. De ce? Nu e deprimant? Nu. Nu e. Poate fi deprimant daca te scufunzi printre sunete. Daca le pierzi din vedere.
Pasii mei sunt ritmati. Fiindca ma chinui sa-mi calc urmele din seara precedenta. Trec prin acelasi loc. E cufundat in intuneric si intr-un fel de tacere. Se aude un caine latrand pe undeva, zgomot de masini. Deasupra doar cerul tacut, in stanga si-n dreapta ruinele unor cladiri in paragina. De ce pe acolo? Pentru ca acolo imi pot asculta intreaga viata. Pasii mei cu talpi groase se catara peste resturi. Aud de toate scrasnind sub bocanci: sticla, cioburi ascutite strivite de inaintarea mea, plastic, cutii de metal. Lemn. Pietrsi care scanceste aproape placut. Natural. Pasii mei sunt grei aici. Si usori. Se aude suierat printre geamurile spate dincolo de care la mine se holbeaza un intreg intuneric. E feeric aici si pentru 30 de secunde traiesc doar in sunete. Respir si-mi ascult aerul ce-mi navaleste in plamani. Sunt unic si asta-mi pot spune dupa sunetul pasilor.
Mintea poatea transforma totul. Si cum ceea ce-ti consuma gandurile, iti controleaza oricum viata, cauta sa-ti tocesti mintea pe lucruri ce in aparenta nu au insemnatate. Poti iesi mult mai bogat.
