Cu totii avem prostul obicei de ne face probleme. Si cand spun asta ma refer la reversul perceptiei zen-budhiste care aminteste de inutilitatea stresului pentru evenimente ce nu s-au intamplat inca sau sunt foarte departe de controlul nostru. Despre ce e vorba? Simplu. Totul e karma. Maine e maine. Pana sa ai de-aface cu o problema viitoare, poti face o mie de alte chestii. Asa ca, de ce sa te preocupe asa ceva? Pai simplu. Pentru ca noi n-avem minti karmiste. Si nici intelepciunea unei vieti traite. Experimentam totul la momentul actual cu apasarea de rigoare.
Imi fac probleme. Sunt genul. Ala de se streseaza singur. Si e bizar. Pentru ca stiu inutilitatea procesului. Dar asta nu ma opreste sa insist in prostie. Ce e mai grav, nu-mi fac probleme pentru mine. Mda, cretin. Imi fac probleme pentru altcineva. Ii traiesc problemele, ii caut solutiile, incerc sa fiu util. Si evident, e greu sa fii util cand nu te detasezi si nu profiti de experienta celui din exteriorul unei probleme. Imi fac griji atunci cand e inutil sau cand nu trebuie. Si asta consuma energie. Cateodata am senzatia ca devin un zombi care nu traieste pentru sine. Ceea ce, trebuie sa recunosc, e naspa. Conform cu modelul psihologic dar tot naspa.
Solutii? Mai, eu le cunosc dar nu pot sa le aplic. Nu stiu daca e nu pot sau nu vreau. Probabil ca unele chestii sunt improbabile. Habar n-am cum e sa fiu altfel si sincer, nu stiu de unde sa incep. Scolareste nu merge. Nici macar efervescenta straina nu functioneaza. Iar la capitolul ordine nu am reactionat niciodata pozitiv. Nu sunt un animal colectiv asa ca....Evident, sfarsesc prin a-mi face rau. Ce e mai rau, sfarsesc prin a face pagube si in ograda altora. Si e pacat.
Si ma opresc. Ma holbez in jur si ma scarpin in....cap. Pentru ca desi tin de intrebarea asta de fapt atarn de un raspuns pe care nimeni nu mi-l poate da moca. Punct.
