Panza

Suprafata alba a panzei ma enerveaza. Ma sfideaza. Stiu ca am intins culori pe ea, si nu o data. Stiu ca mai intai am asternut un fond intunecat pe care l-am colorat cat mai tipator cu putinta. Si totusi, de fiecare data cand revin, panza e ca noua.
Stiu de ce e asa. Nu sunt pe panza mea. Aceasta panza pe care o tin sub ochi este pe panza altcuiva. Apartin de un alt creator, unul care-mi sterge panza cu aceeasi migala cu care eu o creez.
Totul trebuie privit in cercuri concentrice. Din ce in ce mai largi, ele domina baza si pe cel menit sa picteze panza din primul cerc. Este una dintre primele lectii pe care le-am invatat, cea a schimbului echivalent. Totul se plateste, cu atat mai mult greselile mele. Asemeni unor vopsele vascoase, greselile raman ascunse in panza, care desi alba, are doua fete. Iar pe cealalata fata, gasesc mereu amalgamul sumei de fapte comise.
Fata alba este singuratatea mea. E un fagas vechi si totusi mereu nou. Am pasii foarte sovaitori aici. E ca si cum as simti coltii capcanei la fiecare pas. O capcana pe care mi-ai poruncit-o singur. Si ce capcana mai perfida decat aceea pusa in mana altcuiva? Si momeala? Ah da, teama. Si efectul? Ah da, mereu acelasi. Pierdere.
Viata asta e un vis tesut in panza. Dar in visele mele, intr-un fel sau altul, ies la suprafata.
Imi rad in barba de panza mea. Mi-a disparut orice urma de maiestrie.

Fara somn

E unu si ceva si n-am somn. Nimic neobisnuit aici desi am tropait toata ziua. Ar trebui sa fug in pat dar nu-mi arde. Nu-mi regasesc gandurile, simt ca innot printre senzatii. Confuzia pandeste la tot pasul si ceva imi arde in piept. E o imagine care-mi palpaie pe retina. Incet, cu grija, ma agat de un reper si-l urmez cu recunostinta. Dar somnul tot nu vine.
Ganduri. Multe. Recunosc modelul. Pentru ca aici e vorba de un model. O singura intrebare: este sau nu este? Planul. Exista sau nu? Sunt predispus spre imprecizie in situatia asta, totusi, datele arata doua posibilitati. Doar doua. Fie e vorba de un plan dibaci, fie totul e rodul intamplarii si nu e nimic din toate astea. Pai si daca nu e plan, de ce ma comport conform unui plan previzionat pentru mine?
Incerc sa zaresc modelele comportamentale, dar, recunosc, nu reusesc. Mintea mea e distrasa din prea multe parti. Ultimele zile au fost.....innabustioare. Stii cum e sa te sufoci? Ei bine, te poti sufoca daca mintea ta chiar crede asta. Din fericire, pe marginea unei prapastii e suficient sa te uiti in jos pentru a te trage inapoi. Si inca prefer mersul de-a busilea plonjonului.
Poate ca aici e problema. Poate ca dramul de dezinvoltura ar trebui sa dicteze un dram de sarit cu capul inainte. Sa fie si noroc totusi, si aici am indoieli destul de serioase.
O cutie cu cheie. Nimic bun nu poate iesi din ea daca cheia nu e a ta.

Gratie

Si daca te-ai gandi la ultimele tale clipe ca si cum ar fi chiar ultimele? Dare de lumina. Atat inteleg. Mi se preling printre degetele ce incearca sa prinda in van razele lor efemere. Stiu de ce fac asta, ce-mi evoca. Pierdere. Incapacitatea de a pastra o urma de lumina intr-o viata traita sub pavaza griului.
N-as fi putut sa spun de ce pasii mei se simteau altfel in seara asta. Nu era nici luna, nici nor, doar intuneric. Simteam lumina artificiala a stalpilor pe lnaga mine, masinile treceau ca prin vis, despicand doar apa si alungand imaginile fugarite de pe caldaram. Si daca e asa, de ce sunt tot aici? Ca si cum as bate pasul pe loc desi stiu, ma misc. O fac mecanic, atras de ideea de a fi in miscare, nu pentru ca as vrea sa ajung acolo unde nu sunt. Si daca as sti unde vreau sa ajung, m-as duce? De ce continui sa pun astfel de intrebari? Pentru ca slavesc ne-rostul lor.
Ma indop cu ganduri efemere. Cu teama. Cu stransoarea rece a panicii. Undeva, in interior, ca intotdeauna, se reia o lupta. Si nici de data asta nu pot razbi dincolo de ea.

Not fine

Fac ce fac si plonjez inapoi in trecut. E ca un joc periodic, un deja-vu care se joaca cu mintea mea. E in interiorul mintii mele, asa ca de ce m-ar suprinde? Pentru puterea repetitiei. Periculoasele deprinderi ale unei fiinte care se cauta in exterior pentru a-si gasi interiorul. Si, inca odata, simt reculul puternic al propriilor actiuni.

What's this life for?

Divizat

Si acum astept ca intotdeauna
Te astept pe tine
Sunt pe val, atunci cand nu ma inec sub el
Si caut exteriorul in interiorul meu
Pe tine
Atunci cand iei inapoi tot ce mi-ai lasat
Stiu ca o sa ard mereu in vant
Ca o flacara ce cauta doar pentru a gasi
Pentru ca astept ca intotdeauna
Si, cu cat caut mai mult, cu atat nevoia mea creste
De tine
Si, cu cat ard mai mult, cu atat sangerez mai tare
Din tine
Ma faci sa sfaram tot ce inseamna timp
Si cred ca as prefera sa mor in trecut
Pentru ca timpul nu a fost niciodata de partea mea
Din cauza asta, acum astept ca intotdeauna
Pierdut in infinit, sunt divizat
Si, daca mintea mea se inchide in frica
Roaga-te sa se deschida
Si daca chipul meu devine sincer
Teme-te!
Si, daca devin incomplet
Uneste-ma la loc
Iar atunci cand ma vezi blocat
Aminteste-ti de ce am ramas divizat

Contra vantului....

....poti face pisu doar atunci cand esti convins ca vrei sa te uzi. Prin urmare, ai bunul simt de a ridica un deget in aer, eventual umezit si nu cu pipi, controleaza directia vantului asa cum facea vechii miserupieni, si de-abai dupa, alege cu inteligenta directia de deversare a toxinelor proprii.
Acestea fiind spuse, revenim de la tentativa de a nu lasa oistea-n gard.