Din prea multa (in)cultura cinematografica am inceput sa-mi pun intrebari existentiale. Una dintre ele (din ciclul de ce tropaie jaffa-ii prin Stargate ori de cat ori sunt pe o nava de-a lor) este ce face Darth Vader cu timpul lui liber. Teoretic, e misto de partea intunecata a fortei. Nu e greu sa ne imaginam ce face fisu' Luke dar tatal...Cum arata o zi de-a lui Darth Anakin Vader Skywalker? Asa, ca adverstisement pentru "villain-ii" doritori de aplicatii.
Astazi, 15.03.2010, jurnalul personal al lui Darth Vader, penultimul sith in viata, side-kick al lui Darth Sidius (baietii au nume cool ca altfel nu sunt rai).
Trezirea: 07:30
Mic dejun frugal. Initial Vader, in halat si cu papuci-iepurasi de plus isi taie cu sabia laser (frate) felii de cascaval afumat cu niste....Se razgandeste, e bun de practica dar evident, nu tine. Sistemul sau digestiv a fost incinerat dupa confruntarea finala cu fostul sau maestru O-Big One Carnogi. Prin urmare, el nu mananca. Deci nu prea cheltuieste bani pe mancare, aia big bucks pe care ii obtine ca villain secundar.
Toaleta. Nu WC-ul bre, ca daca nu mananca nici nu prea elimina iar ce fluide mai scoate din el le indeparteaza cu puterea mintii. Ti-l inchipui ridicand capacul de la toaleta cu degetul ala inclestat in aer? Eu da, vreau si eu!!!! Asadar, toaleta. Armura si galeata din cap straluces de le i-a dracii. Si cum e un maniac in toata regula, n-am vazut nicio fufa care sa-i lustruiasca bocancii in iatac. Nu stim daca pe Leia (fisa mah) a vrut s-o puna la d-astea, stim doar ca a amenintat-o cu degetelul ala jedi.
Ordinea de zi. Revizuire: blabla, conversatie plictisitoare cu seful, team building la bordul Death Star, parlit rebeli, blestemat jedi, pomenit istorie Republica, amenintat subalterni cu degetul, ascultat vajait de sabie jedi, vorbit cu seful.
Seara. Inca o zi. Am bani, sabie laser, puteri jedi. N-am femei, mancare, TV decent si un sef cu care sa port o conversatie cat de cat inteligenta. Imi vanez ce mi-a mai ramas din familie. Nu am perspective de viitor, sunt deja suficient de cool si dusmanii oricum imi poarta pica ca n-au valoarea mea. Ma uit la jaffa cum tropaie pe nava....
Dorm? Nu. Sunt Darth Vader, n-am nevoie de somn. Cum, nici nu pot sa visez? Nasoala slujba bre.
luni, 15 martie 2010
joi, 11 martie 2010
Ultimate survival
Seara de seara, atunci cand pot, casc ochii pe Discovery la emisiunea lu' nenea Bear Grylls. Cine e nenea asta si de ce ma uit eu la el? Ete, e unu care da lectii de descurcat prin salbaticie. Si le da "raw".
Posibilitatea de a ma trezi in situatii in care informatiile predate de nenea asta sa-mi fie utile sunt extrem de reduse. Suferind de o forma de bolanzeala timpurie platita, omul face emisiuni bazate pe ce o fi invatat el prin SAS-ul britanic si pe unde s-a mai preumblat. Omu' nu e un "fake", chiar face chestii si....
Emisiuni de gen sunt multe, numai discovery are vreo 3. In principal, li se da drumul instructorilor respectivi, in natura, in diferite conditii, iar astia predau lectii de facut din rahat bici, la propriu. Omul nostru Bear, rezistent si temerar, fascineaza datorita poftei aprige de proteine care se manifesta prin hapaitul a tot ce misca in raza lui vizuala. Si cand spun tot chiar tot inseamna.
Ieri i-au dat drumul in Siberia. Nasol. Cancer. Rau. Minus 30 de grade ziua, dracu stie cate noapte. Mai intai, pentru incalzire, omul a facut o baita in rau. Pe bune. Cu degetele la un pas de degerat si cazut, omul ne explica ce e de facut in cazul ala, topaind ca o gaina fara cap cu organele zdranganind, ca de, e realista treaba. Cica si alea cad printre primele de la ger.
Apoi....vine partea interesanta. Foamea de proteine. Ma intreb daca asta chiar mananca mancare normala sau s-acasa vaneaza paienjeni, scorpioni si rame. Aici, fiind frig, n-are carcaieci de mancat. Aia nu scapa de obicei decat daca sunt pe cale de disparitie. Asa ca....omul s-a socat de sangerete, chestia aia care a mancat-o si pe la noi. L-au servit niste mongoli draguti inghesuiti intr-o iurta. S-a mancat comentand ca de obicei: puroi, muci, cam asa se simte mancarea lui obisnuite.
A doua zi a mers la halit iaci. Iacul e un animal mare, frumos si cam tamp. L-au dilit respectuosi mongolii iar omul nostru s-a apucat sa taie in cautare de....ficat. La halit crud cand iacul inca mai dadea din picior. Misto. Dupa care, conform principiul "raportul de proteine per greutate e mai mare decat la o friptura de vita" a halit unul dintre ochii iacului. Cu lichide si sange zburandu-i din gura a mestecat in sila dar tot a inghitit. Era deja plin de sange pentru ca atunci cand i-au luat mongolii gatul iacului, omul a baut din greu. Cica in caz de real, iti salveaza viata. Shit....Daca ai stomacul subtire mori. Clar.
Apoi, desi era cald in iurta alora, omul a vrut sa doarma in padure noaptea. I-au facut aia o coliba din lemne si l-au lasat la minus -35 de grade. Boul zicea ca daca adoarme moare. Pai nu ziceai ca vrei sa dormi?
Ca de obicei, Bear, care a escaladat Everestul la 23 de ani a supravietuit. Dupa ce a mancat rahat de urs, a scurs borhotul din burta unei camile in desert, dupa ce a hapait toate ganganiile pamantului si viermii de pe un cadavru, dupa ce a vanat aligatori, serpis si tarantule la micul dejun, the Ultimate Survivor cred ca l-ar putea invinge si pe venerabilul Chuck Norris. Sa traiasca, ieri facu 70 de ani.
Posibilitatea de a ma trezi in situatii in care informatiile predate de nenea asta sa-mi fie utile sunt extrem de reduse. Suferind de o forma de bolanzeala timpurie platita, omul face emisiuni bazate pe ce o fi invatat el prin SAS-ul britanic si pe unde s-a mai preumblat. Omu' nu e un "fake", chiar face chestii si....
Emisiuni de gen sunt multe, numai discovery are vreo 3. In principal, li se da drumul instructorilor respectivi, in natura, in diferite conditii, iar astia predau lectii de facut din rahat bici, la propriu. Omul nostru Bear, rezistent si temerar, fascineaza datorita poftei aprige de proteine care se manifesta prin hapaitul a tot ce misca in raza lui vizuala. Si cand spun tot chiar tot inseamna.
Ieri i-au dat drumul in Siberia. Nasol. Cancer. Rau. Minus 30 de grade ziua, dracu stie cate noapte. Mai intai, pentru incalzire, omul a facut o baita in rau. Pe bune. Cu degetele la un pas de degerat si cazut, omul ne explica ce e de facut in cazul ala, topaind ca o gaina fara cap cu organele zdranganind, ca de, e realista treaba. Cica si alea cad printre primele de la ger.
Apoi....vine partea interesanta. Foamea de proteine. Ma intreb daca asta chiar mananca mancare normala sau s-acasa vaneaza paienjeni, scorpioni si rame. Aici, fiind frig, n-are carcaieci de mancat. Aia nu scapa de obicei decat daca sunt pe cale de disparitie. Asa ca....omul s-a socat de sangerete, chestia aia care a mancat-o si pe la noi. L-au servit niste mongoli draguti inghesuiti intr-o iurta. S-a mancat comentand ca de obicei: puroi, muci, cam asa se simte mancarea lui obisnuite.
A doua zi a mers la halit iaci. Iacul e un animal mare, frumos si cam tamp. L-au dilit respectuosi mongolii iar omul nostru s-a apucat sa taie in cautare de....ficat. La halit crud cand iacul inca mai dadea din picior. Misto. Dupa care, conform principiul "raportul de proteine per greutate e mai mare decat la o friptura de vita" a halit unul dintre ochii iacului. Cu lichide si sange zburandu-i din gura a mestecat in sila dar tot a inghitit. Era deja plin de sange pentru ca atunci cand i-au luat mongolii gatul iacului, omul a baut din greu. Cica in caz de real, iti salveaza viata. Shit....Daca ai stomacul subtire mori. Clar.
Apoi, desi era cald in iurta alora, omul a vrut sa doarma in padure noaptea. I-au facut aia o coliba din lemne si l-au lasat la minus -35 de grade. Boul zicea ca daca adoarme moare. Pai nu ziceai ca vrei sa dormi?
Ca de obicei, Bear, care a escaladat Everestul la 23 de ani a supravietuit. Dupa ce a mancat rahat de urs, a scurs borhotul din burta unei camile in desert, dupa ce a hapait toate ganganiile pamantului si viermii de pe un cadavru, dupa ce a vanat aligatori, serpis si tarantule la micul dejun, the Ultimate Survivor cred ca l-ar putea invinge si pe venerabilul Chuck Norris. Sa traiasca, ieri facu 70 de ani.
miercuri, 10 martie 2010
Mania persecutiei
Astazi viata mi se pare complicata. Dar nu e. Deloc. Doar eu casc gura la toate prostiile. Stiu ca viata nu e complicata dar prefer sa cred ca e.
Am inceput prin a ma enerva. Stii tu de ce....Dar nu asta e problema. Ca nervii trec. In definitiv nu-i mare lucru, e doar o alta prostie pe care o voi rumega un timp dupa care se v-a duce dracului. Cu liniuta cu tot ca asa e normal, sa treci fara sa te strofoci pentru toate prostiile din viata atunci cand ai de-a face s-asa cu prea multe.
Ah, se poate si mai mult. Si tocmai d-aia....ai priceput?
Runda a 2-a. "Este" cate unii care sufera de mania persecutiei. Stii, acea boala acerba care-i loveste pe unii undeva intr-o zona cuprinse dintre picioare si pana in moalele capului. Ca dignostic, afectiunea asta se comporta astfel: daca tu blestem taximetristul care te-a stropit pe trecerea de pietoni (evident, in gand) si ai o moaca mai belicoasa/scarbita (si eu am cu tot cu moaca mea rotunda), atunci din celalalt colt al incaperii (sau chiar al cladirii) se trezeste unu' (a se citi una in cazul asta) care se va simti vizata. Pacientul(a) va cherlai impotriva injustitiei divine si a comportamentului tau care o lezeaza profund. Ea va interpreta orice cuvant rostit ulterior de un eu nelamurit ca pe un afront crunt. In cazul curent se vor formula cvasi-amenintari si batai de obraz iar moi, care nu sta bine cu rabdarea decat atunci cand vrea (s-acu nu "vrea"), o va trimite dupa mutu repejor dar doar in gand si doar ulterior. Ca' sincer sunt uimit. Atat de uimit ca's de-a dreptul perplex. Pai di she? Pentru ca....inca mai pot ramane uimit. Comportamentul semenilor mei de cladire inca ma uimeste. Eu stiu ca sunt suficient de cretin cateodata (a se citi "destul de des") dar uneori cretinitatea mea caracteristica paleste. Nu in fata cantitatii ci in fata modului de exprimare al cretinitatii altora. Care nu's mai cretini ca mine da's mai altfel. Si nu pricep. Si nu inteleg de ce dracu ar trebui sa pricep.
Una bucata blonda face mutre la mine. Si balmajeste ceva care s-ar traduce asa: ai facut destul rau azi....o sa vezi tu....poate ca intr-o zi....What? Da' ce-am zis bre? Vocea blonda susura: esti atat de veninos ca te-ai otravi singur daca te-ai musca de limba. Whoa? Da' ce-am zis bre, ma repet fara accent.....Las' ca sti tu. Pai stiu ce-am zis dar nu stiu unde-i focul care te opareste pe la.....Pe unde te-o opari pe tine de esti asa oparita.
Unii oameni pur si simplu receptioneaza in plin cam tot ce se invarte. Iar eu zic asa: ce-are mah nebuna asta iar? S-atat. Ca mai departe nu mai pot. Chiar de ar fi normal, moral, benefic....nu mai pot. Nu mai vreau. Imi bag picioarele, zambesc si sterg totul cu buretele in catalogul "neimportant". Cine dracu sunt eu sa fiu stresat de toti nebunii stresati de mine? :-)
Am inceput prin a ma enerva. Stii tu de ce....Dar nu asta e problema. Ca nervii trec. In definitiv nu-i mare lucru, e doar o alta prostie pe care o voi rumega un timp dupa care se v-a duce dracului. Cu liniuta cu tot ca asa e normal, sa treci fara sa te strofoci pentru toate prostiile din viata atunci cand ai de-a face s-asa cu prea multe.
Ah, se poate si mai mult. Si tocmai d-aia....ai priceput?
Runda a 2-a. "Este" cate unii care sufera de mania persecutiei. Stii, acea boala acerba care-i loveste pe unii undeva intr-o zona cuprinse dintre picioare si pana in moalele capului. Ca dignostic, afectiunea asta se comporta astfel: daca tu blestem taximetristul care te-a stropit pe trecerea de pietoni (evident, in gand) si ai o moaca mai belicoasa/scarbita (si eu am cu tot cu moaca mea rotunda), atunci din celalalt colt al incaperii (sau chiar al cladirii) se trezeste unu' (a se citi una in cazul asta) care se va simti vizata. Pacientul(a) va cherlai impotriva injustitiei divine si a comportamentului tau care o lezeaza profund. Ea va interpreta orice cuvant rostit ulterior de un eu nelamurit ca pe un afront crunt. In cazul curent se vor formula cvasi-amenintari si batai de obraz iar moi, care nu sta bine cu rabdarea decat atunci cand vrea (s-acu nu "vrea"), o va trimite dupa mutu repejor dar doar in gand si doar ulterior. Ca' sincer sunt uimit. Atat de uimit ca's de-a dreptul perplex. Pai di she? Pentru ca....inca mai pot ramane uimit. Comportamentul semenilor mei de cladire inca ma uimeste. Eu stiu ca sunt suficient de cretin cateodata (a se citi "destul de des") dar uneori cretinitatea mea caracteristica paleste. Nu in fata cantitatii ci in fata modului de exprimare al cretinitatii altora. Care nu's mai cretini ca mine da's mai altfel. Si nu pricep. Si nu inteleg de ce dracu ar trebui sa pricep.
Una bucata blonda face mutre la mine. Si balmajeste ceva care s-ar traduce asa: ai facut destul rau azi....o sa vezi tu....poate ca intr-o zi....What? Da' ce-am zis bre? Vocea blonda susura: esti atat de veninos ca te-ai otravi singur daca te-ai musca de limba. Whoa? Da' ce-am zis bre, ma repet fara accent.....Las' ca sti tu. Pai stiu ce-am zis dar nu stiu unde-i focul care te opareste pe la.....Pe unde te-o opari pe tine de esti asa oparita.
Unii oameni pur si simplu receptioneaza in plin cam tot ce se invarte. Iar eu zic asa: ce-are mah nebuna asta iar? S-atat. Ca mai departe nu mai pot. Chiar de ar fi normal, moral, benefic....nu mai pot. Nu mai vreau. Imi bag picioarele, zambesc si sterg totul cu buretele in catalogul "neimportant". Cine dracu sunt eu sa fiu stresat de toti nebunii stresati de mine? :-)
marți, 9 martie 2010
joi, 4 martie 2010
La muzeu....
Care muzeu? Pai ala militar. De ce? Ca-mi facu o vizita pretenul meu Iulian aka Resboiu. Dupa vreo 3 ani si ceva maruntis (daca n-or fi 4) si-a parcat silueta in Bucuresti. Meteoric, cu ocol prin Spania. In fine, detaliile le are el. El are si pozele, cica le pune la el pe blog sa faca rating. I-am zis ca trebuia sa luam o fata dupa noi, altfel noi chiar parem banali de normali pe langa huidumele alea metalice.
Ce vroiam sa zic de fapt....Eu nu ma culturalizez prin muzee. Din lipsa de....nu stiu...de fapt stiu dar nu vreau sa spun. Nu sunt suficient de snob sa ma duc la muzeu doar pentru ca e de bon ton. Asa ca asta a fost mai mult o vizita de lucru. Am trecut pe langa Muzeul Militar de n ori dar n-am intrat niciodata. Amicu' Iulica vroia la ala al aviatiei dar era la dracu-n praznic si omu' se grabea acasa. Asa ca....
Am aterizat ca 2 extraterestri in prima zi de deschidere a vasnicei cladiri intesate cu arme si istorie. O doamna foarte amabila ne-a luat 5 lei de bilet si ne-a explicat ca e cam pustiu pe-acolo. Am constatat si noi asta. Cu juma de cola in buzunar, amicu Iulian a pornit printre harburi de tot felul de le zice tunuri. Mici si mari. Mai toate ruginite sau vopsite in culori fistichii.
Ca un mic-mare buldozer m-am infipt la parcul de tancuri vechi. Adica din timpuri de pe la '40 asa. Mici si mari si ele, frantuzesti, nemtesti, reusesti, cehesti. Misto. Si alea mici erau mari. Dar dezolant de lasate de izbeliste.
Sectia aviatie. Incepe bine cu un Mig15 urat cu patima. Sincer, un fel de penis cu aripi in care nu m-as fi urcat nici mort ca sigur eram viu la urcare si mort la aterizare. Deci....Sectia aviatie are machete. Si vreo cateva aparate intregi. Cel mai tare un IAR93 de productie autohtona. Impanat de arme. Frumos, subsonic dar frumos.
Iar la tunuri. Amicul ar fi vrut sa mai stam la avioane dar era frig iar avioanele doar pictate. Sau schitate. Afara din nou, am constatat ca rusii nu stiu sa faca chestii mici. Am ras de juma de tanc Sherman parcata langa niste vasnice TAB-uri inca in dotarea armiei romane cand fac astia poc in Afghanistan. Juma de tanc aia avea un rahat pe locul soferului. Ca sa nu urci.
Rasnind din dinti ne-am intors la tunuri. Si rachete. Pierdere de vreme. Tot lucruri rusesti.
Bre, hai la TR-85M1. Uite-l colo.
Pe un rand compact sunt aliniate tancurile armiei romane postbelice, inclusiv cea de-acu. NATO. Frumos T-55 pare slefuit cu rindeaua. Are 50 de ani si inca bantuie in afara "parazilor" de 1 decembrie. E...neterminat. Tabla ondulata pe el, forme vag geometrice. Next step in the evolution is: TR-580. Bai taticu, cioplit si asta. Urat. Rau. Urat rau. Si vine si minunatia de parada: din alea 50 de tancuri T-55 pictate in TR-85 M1 (wow!!!!), unu' l-au parcat la muzeu. Celelalte, in namol pe undeva. Frumos bata-l norocul, ptiu, da'.....
Am incheiat vizita de lucru cu concluzia ca nu suntem buni de tanchisti, nu ne ajuta fizicul. Cand am plecat tot singuri eram. Oare din ce or trai oamenii astia de la muzeu? Ca erau multi, mai multi ca tancurile.
Ce vroiam sa zic de fapt....Eu nu ma culturalizez prin muzee. Din lipsa de....nu stiu...de fapt stiu dar nu vreau sa spun. Nu sunt suficient de snob sa ma duc la muzeu doar pentru ca e de bon ton. Asa ca asta a fost mai mult o vizita de lucru. Am trecut pe langa Muzeul Militar de n ori dar n-am intrat niciodata. Amicu' Iulica vroia la ala al aviatiei dar era la dracu-n praznic si omu' se grabea acasa. Asa ca....
Am aterizat ca 2 extraterestri in prima zi de deschidere a vasnicei cladiri intesate cu arme si istorie. O doamna foarte amabila ne-a luat 5 lei de bilet si ne-a explicat ca e cam pustiu pe-acolo. Am constatat si noi asta. Cu juma de cola in buzunar, amicu Iulian a pornit printre harburi de tot felul de le zice tunuri. Mici si mari. Mai toate ruginite sau vopsite in culori fistichii.
Ca un mic-mare buldozer m-am infipt la parcul de tancuri vechi. Adica din timpuri de pe la '40 asa. Mici si mari si ele, frantuzesti, nemtesti, reusesti, cehesti. Misto. Si alea mici erau mari. Dar dezolant de lasate de izbeliste.
Sectia aviatie. Incepe bine cu un Mig15 urat cu patima. Sincer, un fel de penis cu aripi in care nu m-as fi urcat nici mort ca sigur eram viu la urcare si mort la aterizare. Deci....Sectia aviatie are machete. Si vreo cateva aparate intregi. Cel mai tare un IAR93 de productie autohtona. Impanat de arme. Frumos, subsonic dar frumos.
Iar la tunuri. Amicul ar fi vrut sa mai stam la avioane dar era frig iar avioanele doar pictate. Sau schitate. Afara din nou, am constatat ca rusii nu stiu sa faca chestii mici. Am ras de juma de tanc Sherman parcata langa niste vasnice TAB-uri inca in dotarea armiei romane cand fac astia poc in Afghanistan. Juma de tanc aia avea un rahat pe locul soferului. Ca sa nu urci.
Rasnind din dinti ne-am intors la tunuri. Si rachete. Pierdere de vreme. Tot lucruri rusesti.
Bre, hai la TR-85M1. Uite-l colo.
Pe un rand compact sunt aliniate tancurile armiei romane postbelice, inclusiv cea de-acu. NATO. Frumos T-55 pare slefuit cu rindeaua. Are 50 de ani si inca bantuie in afara "parazilor" de 1 decembrie. E...neterminat. Tabla ondulata pe el, forme vag geometrice. Next step in the evolution is: TR-580. Bai taticu, cioplit si asta. Urat. Rau. Urat rau. Si vine si minunatia de parada: din alea 50 de tancuri T-55 pictate in TR-85 M1 (wow!!!!), unu' l-au parcat la muzeu. Celelalte, in namol pe undeva. Frumos bata-l norocul, ptiu, da'.....
Am incheiat vizita de lucru cu concluzia ca nu suntem buni de tanchisti, nu ne ajuta fizicul. Cand am plecat tot singuri eram. Oare din ce or trai oamenii astia de la muzeu? Ca erau multi, mai multi ca tancurile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)