Got jealous

Don't lose what you have

Demoni interiori

Am pus o intrebare de curand unei prietene. Cum se descurca cu demonii ei interiori? Mi-a raspuns simplu: nu are. Cum? Exista persoane care nu demoni interiori? Exista persoane care nu trebuie sa lupte cu eul lor interior? Exista persoane care nu cunosc indoiala? Nu cunosc frica? Nu cunosc incertitudinea? Nu cunosc regretul? Nu cunosc dezamagirea? Chiar exista asa ceva?

2-3 minute pe zi

De cat ai nevoie pentru a fi fericit? De cat timp? Nu intreb "de ce". Asta e mult prea personal. E mult prea variat....si totusi esenta este aceeasi. Acel ceva care trezeste in noi o senzatie incomparabila. Ce este mai intensa, fericirea sau opusul ei? Nu stiu, banuiesc ca depinde de moment. Asa cum plutesti cand esti fericit, asa cum devi greu de atins si totusi atat de vulnerabil, la fel te scufunzi cand esti trist. Cand esti deznadajduit. Si, nu e asta oare si o parte din definitia fericirii? Daca cineva te poate smulge din tristete, nu reprezinta acel cineva sursa fericirii tale?
In teorie e simplu sa intalnesti astfel de persoane. Eu nu cred asta. Eu cred ca poti gasi persoane care sa te binedispuna. Care sa te faca sa zambesti. Care sa te ajute intr-un fel sau altul. Sa-ti redea tonusul. Si exista persoane care pot trezi in tine ceva ce era acolo de mult. Ceva ce nu poate fi accesat dupa bunul plac. Ceva pe care-l gust printr-o simpla atingere. Ceva pentru care am nevoie de 2-3 minute de tacere. De liniste. Esti toate astea pentru mine si mult mai mult. Uimitor. Da, e uimitor cum o simpla atingere imi poate trezi toata pofta de viata.

Dreams away

Pills

Coffe and biscuits

Cam pe la inceputurile blogului scriam despre cum ar trebui bauta o bere si mai precis una neagra. Deh, alte vremuri, alte preocupari, nu si alte gusturi. Dar....
Sub povara chestiei care se numeste oboseala (sau somn?) sunt tentat sa scriu altceva. Savurez cu ghilimele de rigoare o porcacino sau ceva de genul asta de la tonomat. Si ma gandesc ca nici compania nu e cea ideala, scuze maestre pac-pac da'.....Asa ca rememorez ingredientele cafelei perfecte.
In primul rand un somn bun. Cearceafuri curate. Miros proaspat. Briza diminetii umfland perdeaua. Nu vreau o dimineata insorita ci una usor innorata. Sa ma intind intr-un pat....obligatoriu, nu singur ci alaturi de persoana ideala. Daca zic ca se stie ea trebuie sa revin la ce stiu eu ca sa clarific beyound any doubt lucrurile :-).
Din pacate trebuie sa te trezesti. Din pacate trebuie sa te smulgi din bratele....Se intelege. Si e greu. Si trebuie o compesantie. Si, pe langa un zambet si un sarut, trebuie sa primesti cafea.
Tare. Amestesc. Cu un strop (a se citi lingurita) de cafea cu aroma de whisky. Poate exista variatie, in functie de gusturi. Cafeaua trebuie sa fie tare, cu putin zahar. Dulceata trebuie sa vina de la companie :-). Trebuie neaparat fiarta corespunzator. O mana grijulie trebuie sa adune caimacul de la fiecare sesiune de fierbere si sa-l depuna cu gratie (in fine, sa-l depuna, ca mai fac si eu cafeaua) in ceasca. De mai multe ori. Adica de cate ori plimbi ibricul pe deasupra focului. Se intelege ca vorbeam de cafea la ibric si nu de porcaria de cafetiera. Apoi, lichidul trebuie lasat un pic sa-si aseze zatul pe fundul ibricului.
Odata in cesti, mirosul cafelei te ameteste. Imi place frisca asa ca nu fac economie. Si.....urmeaza biscuitii. Acum, biscuitii trebuie alesi cu grija. Nici prea dulci, nici prea altfel. Daca esti cuminte primesti doi. Daca nu....iti iei singur. Un biscuite inmuiat dimineata la prima ora in cafea cu frisca si arome face cat un mic dejun la mare. In fine, nu gasesc o comparatie pentru o astfel de cafea bauta la mare, o sa ma mai gandesc.
Deja ma simt mai bine. Numar orele pana la urmatoarea cafea.