Este gata!

Cu surle si trambite, Chasing Sun Inc. anunta ca este gata! Gata! Fara alte modificari, fara alte intarzieri! Iata si o mica faina degustare:

Imaginează-ți asta: tu ești la baza unui munte și te uiți în jur. Ce vezi? Nu mult, nu tot, vezi doar o părticică din lumea ta, de fapt însă chiar asta crezi că vezi, lumea ta. Ei bine, ești fericit în această lume? Nu, dar poți fi dacă accepți că asta este lumea ta și că aici îți poți găsi locul. Poți fi fericit dacă nu te uiți în sus?
Deasupra ta, pe munte, nu departe de tine dar deasupra ta, stă altcineva. El vede ceea ce vezi tu, dar și ceva în plus, ceva ce el vede și tu nu. Vede țesătura lumii tale și mai vede și teșătura viziunii lui dispusă peste lumea ta. Și….
Deasupra lui, și a ta, tot pe munte, mai este cineva. Acesta vede ce vezi tu, ce vede cel de deasupra ta dar și ceva în plus. Pânzele lui poate că sunt mai subțiri dar sigur sunt mai lungi. Este el cel ce vede tot?
Nu. Pentru că până sus pe munte mai sunt și alții, fiecare cu viziunea lui, cu bucata lui de control. Și, normal, sus, chiar în vârf, stă un alt țesător de vise. De drumuri. Un păianjen? Nu, nu el este PĂIANJENUL. Este doar un alt prădător care însă știe cât de repede poate schimba locul cu musca de la bază.
În povestea noastră însă niciunul nu a prevăzut, în ciuda viziunii din ce în ce mai avansate, cum va reacționa prada prinsă în pânza cea mai de jos.

-Amaya Remiel, Cronicile păianjenului

I against I

I against I,
Flesh of my flesh,
And mind of my mind,
Two of a kind but one won't survive,
My images reflect in the enemies eye,
And his images reflect in in mine the same time,

Right here is where the end gon' start at,
Conflict, Contact, Combat,
Fighters stand where the land is marked at,
Settle the dispute about who the livest,
3 word answer,
Whoever survive this,
Only one of us can ride forever,
So you and I cant ride together,
Can't live or cant die together,
All we can do is collide together,
So I skillfully apply the pressure,
Won't stop until I'm forever... One!

A doorstep where death never come,
Spread across time til my time never done,
And I'm never done,
Walk tall, why ever run?
When they move if I ever come?
Bad man never fret the war, tell'em come
General we have the stock, the mad fire burn

Reign supreme in your U-N-I,
V-E-R-S-E with the sharpness,
Narrow row building no space for partners,
No space for drivers, no space for walkers,
No space regardless,
Your on my path then get off it,
Hardheaded and unresponsive,
Get they lives put on target with harshness,
Come with the canons sparkin' they darken,
Who am iI One man squadron,
Ma stir the fire this time that'd snatch your tomorrow,
The thousand yard stare that'll pierce through your armor,
You can get it on right now if you want to,
But when ya front lines get marched through,
I warned you,
You know who forever belong to

Versuri

Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi?
In jur e pace, nu-mi place
In suflet tot un razboi
Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta

Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte

Constat ca sunt plecat cu capul
Deci sunt normal.
Am reusit, m-am relaxat in ultimul hal
Orice vis devine realitate
Daca esti tampit
Uitandu-ma pe geam ma-ntorc si plec din nou

Daca mi-as permite sa fiu cum sunt
N-as mai scrie, m-as duce dincolo zambind
Cum sa gandesc la rece cand inima fierbe?
Sunt un intrus in propria mea lume
Ma simt exclus?

Cuvinte

Intr-o zi am gasit un jurnal. Avea copertile negre, tari, cu intarituri metalice la colturi dispuse intr-un model ciudat, vechi. Scoarta era protejata la fel. Copertile aveau un farmec aparte care spuneau ca respectivul caiet fusese ales cu un motiv anume. Pentru a ascunde jurnalul ei.
Stiam ca ochii mei sorbeau scoarta tare pe care citet fusesera scrise cateva litere definitorii: Jurnalul ei
L-am luat si l-am pus deoparte. L-am ascuns intr-un sertar si l-am lasat acolo o vreme. Stiam ca va sosi momentul in care aveam sa-i deschid paginile. Stiam ca aveam sa recunosc momentul.
Momentul a venit. Nu, nu acum. Dar a venit. Si am deschis jurnalul. Filele, scrise ingrijit cu cerneala albastra, erau ingalbenite. De vreme am crezut, caietul era vechi. Dar nu, nu era asa. Pur si simplul scrisul ei era atat de concentrat incat hartia se invechise apasata de sentimente. Acolo i-am gasit inima.
Am lasat jurnalul jos. Stiam ca a avea acces la inima ei era prea mult dintr-o data. Doar incercasem sa-i sorb cuvintele si cu alte prilejuri, si nu reusisem aproape niciodata. Dar stiam si ca nu ma pot tine departe de jurnal. Vroiam sa vad. Si din nou, m-am lasat cufundat in transa cuvintelor.
Am stiut ca cuvintele alea nu erau ale ei de cand le-am vazut. Dar, in acelasi timp, desi erau scrise de mana mea, in mare parte despre mine, erau ale ei. De ce? Pentru ca erau intr-un caiet cu coperti negre, tari. Caietul era al ei. Dar aparentele i le dadeam doar eu.
Ciudat. Eu am scris toate astea....si totusi, le gasesc in jurnalul tau. Sunt ele doar cuvinte? Atunci erau intrebari, acum stiu raspunsurile. Aproape toate :-)

Eu

Am să-ţi explic, nu promit că o să înţelegi.
Stau pe marginea unui lac, sub o salcie. Simt vântul, îl văd, ca niciodată. Cerul e înnorat, cu plafonul sus de tot şi totuşi eu simt că-l pot atinge. Îmi ridic mâna spre el şi percep aerul care mi se lipeşte de piele.
În jurul meu sunt oameni. Mulţi, relaxaţi, de vârste diferite. Unii dintre ei pescuiesc. Lacul e sufocat de plante acvatice, sunt păsări şi o structură ciudată, metalică, o fântână urâtă colorată într-un verde scorojit.
La picioarele mele, pe mal, sunt peşti. Cineva i-a prins dar i-a lăsat acolo. Nu i-a luat să-i mănânce dar nici nu i-a aruncat înapoi. Majoritatea sunt deja morţi, îi bâzâie muştele dar câţiva mai mişcă. Cineva îmi spune că sunt dăunători, un bâtrân cu chipul marcat de băutură. Râde ştirb la mine. Unul ca el a decis să-i prindă şi să-i lase să moară încet pentru că sunt dăunători. Fie sunt urâţi, fie nu sunt gustoşi, fie cine ştie, stârpesc alte specii de peşti mai arătoase. Mi se pare o aroganţă specific umană dar.....
Trei dintre peşti sunt aproape de apă. Mişcă dar nu cred că mai au puterea să ajungă înapoi. Îi împing pe rând şi dispar sub apa verzulie, plină de murdărie umană. Pe ceilalţi nu-i ajut, sunt prea departe de apă. Vor muri, îmi pare rău dar nu vreau să-i ajut. De ce? Nu ştiu, aşa simt. Apoi, bătrânul dă şi el drumul unui peşte mic. Râde iar către mine. Eu stiu cine sunt, dar el stie cine e?

Drumul tesut

Cateodata e nevoie de o singura secunda pentru a schimba viata unui om. Un gest. Un cuvant. Un gand. O potrivire impecabila de destine. Un drum ales, un pas in stanga. Totul cu o sincronizare halucinanta.
Stau in sfarsit deasupra panzei testute. Sunt obosit dar fericit pentru ca stiu de ce si mai ales cum. Claritate. Oboseala imi ameninta gandurile cu teama dar vad cu claritate ce am obtinut. Incotro merg, de ce nu vreau sa ma abat de la drum. Stiu ce trebuie sa dau si mai ales cui. Stiu de ce sunt aici. Stiu cum am ajuns. Imi vad greselile si indoielile, sunt inca in mine dar totul este in regula, pentru ca eu sunt in regula. Sunt viu. Sunt in ascensiune.
Totul e ca o retea fina de panze. Privite din mijlocul lor se pierd intr-o tesatura confuza. Dar, daca te ridici doar un pic deasupra lor, poti vedea drumul. Acest drum seamana cu o plansa noua. O coala pura. Poti scrie cuvinte si ganduri, poti desena viata. Am aceasta putere asupra propriei panze. Si o tes cu migala in jurul nostru. Pentru ca pana acum am tesut-o orbeste in jurul tau....mai apoi al meu. Asta ma face sa ma ridic deasupra panzei.
Hello, dimineata, tu iubire aduci lumina in inima mea. Deja m-ai ratacit, doar o privire, dar de ce as opri timpul?

Becoming

Sunlight warms my face
It's hard to take in
An overwhelming grace
From the way that I live
So close to you
I feel so ashamed
Why is this new?
'Cause I've fallen again

The stench smells so real
Like I've been here before
Emotions will kill
The life I've always known
Because of my lies
The world seems to change
But since you've arrived
I feel no more pain

'Cause I have become the one thing I hate
'Cause I have become the smile on your face
There's no need to save the me that I've made

The unwanted things
That breathe in my skin
Have filled all the void
In which I live in
And every time you bounce
I feel so alive
So many ways to count
The many times I've died