Jurnalul unui tesator de drumuri

Este gata!

2011-01-29T11:59:00.004+02:00

Cu surle si trambite, Chasing Sun Inc. anunta ca este gata! Gata! Fara alte modificari, fara alte intarzieri! Iata si o mica faina degustare:

Imaginează-ți asta: tu ești la baza unui munte și te uiți în jur. Ce vezi? Nu mult, nu tot, vezi doar o părticică din lumea ta, de fapt însă chiar asta crezi că vezi, lumea ta. Ei bine, ești fericit în această lume? Nu, dar poți fi dacă accepți că asta este lumea ta și că aici îți poți găsi locul. Poți fi fericit dacă nu te uiți în sus?
Deasupra ta, pe munte, nu departe de tine dar deasupra ta, stă altcineva. El vede ceea ce vezi tu, dar și ceva în plus, ceva ce el vede și tu nu. Vede țesătura lumii tale și mai vede și teșătura viziunii lui dispusă peste lumea ta. Și….
Deasupra lui, și a ta, tot pe munte, mai este cineva. Acesta vede ce vezi tu, ce vede cel de deasupra ta dar și ceva în plus. Pânzele lui poate că sunt mai subțiri dar sigur sunt mai lungi. Este el cel ce vede tot?
Nu. Pentru că până sus pe munte mai sunt și alții, fiecare cu viziunea lui, cu bucata lui de control. Și, normal, sus, chiar în vârf, stă un alt țesător de vise. De drumuri. Un păianjen? Nu, nu el este PĂIANJENUL. Este doar un alt prădător care însă știe cât de repede poate schimba locul cu musca de la bază.
În povestea noastră însă niciunul nu a prevăzut, în ciuda viziunii din ce în ce mai avansate, cum va reacționa prada prinsă în pânza cea mai de jos.

-Amaya Remiel, Cronicile păianjenului

I against I

2010-12-21T15:12:00.001+02:00

I against I,
Flesh of my flesh,
And mind of my mind,
Two of a kind but one won't survive,
My images reflect in the enemies eye,
And his images reflect in in mine the same time,

Right here is where the end gon' start at,
Conflict, Contact, Combat,
Fighters stand where the land is marked at,
Settle the dispute about who the livest,
3 word answer,
Whoever survive this,
Only one of us can ride forever,
So you and I cant ride together,
Can't live or cant die together,
All we can do is collide together,
So I skillfully apply the pressure,
Won't stop until I'm forever... One!

A doorstep where death never come,
Spread across time til my time never done,
And I'm never done,
Walk tall, why ever run?
When they move if I ever come?
Bad man never fret the war, tell'em come
General we have the stock, the mad fire burn

Reign supreme in your U-N-I,
V-E-R-S-E with the sharpness,
Narrow row building no space for partners,
No space for drivers, no space for walkers,
No space regardless,
Your on my path then get off it,
Hardheaded and unresponsive,
Get they lives put on target with harshness,
Come with the canons sparkin' they darken,
Who am iI One man squadron,
Ma stir the fire this time that'd snatch your tomorrow,
The thousand yard stare that'll pierce through your armor,
You can get it on right now if you want to,
But when ya front lines get marched through,
I warned you,
You know who forever belong to

Versuri

2010-12-21T15:10:00.001+02:00

Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi?
In jur e pace, nu-mi place
In suflet tot un razboi
Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta

Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte

Constat ca sunt plecat cu capul
Deci sunt normal.
Am reusit, m-am relaxat in ultimul hal
Orice vis devine realitate
Daca esti tampit
Uitandu-ma pe geam ma-ntorc si plec din nou

Daca mi-as permite sa fiu cum sunt
N-as mai scrie, m-as duce dincolo zambind
Cum sa gandesc la rece cand inima fierbe?
Sunt un intrus in propria mea lume
Ma simt exclus?

Cuvinte

2010-12-10T19:51:00.003+02:00

Intr-o zi am gasit un jurnal. Avea copertile negre, tari, cu intarituri metalice la colturi dispuse intr-un model ciudat, vechi. Scoarta era protejata la fel. Copertile aveau un farmec aparte care spuneau ca respectivul caiet fusese ales cu un motiv anume. Pentru a ascunde jurnalul ei.
Stiam ca ochii mei sorbeau scoarta tare pe care citet fusesera scrise cateva litere definitorii: Jurnalul ei
L-am luat si l-am pus deoparte. L-am ascuns intr-un sertar si l-am lasat acolo o vreme. Stiam ca va sosi momentul in care aveam sa-i deschid paginile. Stiam ca aveam sa recunosc momentul.
Momentul a venit. Nu, nu acum. Dar a venit. Si am deschis jurnalul. Filele, scrise ingrijit cu cerneala albastra, erau ingalbenite. De vreme am crezut, caietul era vechi. Dar nu, nu era asa. Pur si simplul scrisul ei era atat de concentrat incat hartia se invechise apasata de sentimente. Acolo i-am gasit inima.
Am lasat jurnalul jos. Stiam ca a avea acces la inima ei era prea mult dintr-o data. Doar incercasem sa-i sorb cuvintele si cu alte prilejuri, si nu reusisem aproape niciodata. Dar stiam si ca nu ma pot tine departe de jurnal. Vroiam sa vad. Si din nou, m-am lasat cufundat in transa cuvintelor.
Am stiut ca cuvintele alea nu erau ale ei de cand le-am vazut. Dar, in acelasi timp, desi erau scrise de mana mea, in mare parte despre mine, erau ale ei. De ce? Pentru ca erau intr-un caiet cu coperti negre, tari. Caietul era al ei. Dar aparentele i le dadeam doar eu.
Ciudat. Eu am scris toate astea....si totusi, le gasesc in jurnalul tau. Sunt ele doar cuvinte? Atunci erau intrebari, acum stiu raspunsurile. Aproape toate :-)

Eu

2010-12-09T00:40:00.001+02:00

Am să-ţi explic, nu promit că o să înţelegi.
Stau pe marginea unui lac, sub o salcie. Simt vântul, îl văd, ca niciodată. Cerul e înnorat, cu plafonul sus de tot şi totuşi eu simt că-l pot atinge. Îmi ridic mâna spre el şi percep aerul care mi se lipeşte de piele.
În jurul meu sunt oameni. Mulţi, relaxaţi, de vârste diferite. Unii dintre ei pescuiesc. Lacul e sufocat de plante acvatice, sunt păsări şi o structură ciudată, metalică, o fântână urâtă colorată într-un verde scorojit.
La picioarele mele, pe mal, sunt peşti. Cineva i-a prins dar i-a lăsat acolo. Nu i-a luat să-i mănânce dar nici nu i-a aruncat înapoi. Majoritatea sunt deja morţi, îi bâzâie muştele dar câţiva mai mişcă. Cineva îmi spune că sunt dăunători, un bâtrân cu chipul marcat de băutură. Râde ştirb la mine. Unul ca el a decis să-i prindă şi să-i lase să moară încet pentru că sunt dăunători. Fie sunt urâţi, fie nu sunt gustoşi, fie cine ştie, stârpesc alte specii de peşti mai arătoase. Mi se pare o aroganţă specific umană dar.....
Trei dintre peşti sunt aproape de apă. Mişcă dar nu cred că mai au puterea să ajungă înapoi. Îi împing pe rând şi dispar sub apa verzulie, plină de murdărie umană. Pe ceilalţi nu-i ajut, sunt prea departe de apă. Vor muri, îmi pare rău dar nu vreau să-i ajut. De ce? Nu ştiu, aşa simt. Apoi, bătrânul dă şi el drumul unui peşte mic. Râde iar către mine. Eu stiu cine sunt, dar el stie cine e?

Drumul tesut

2010-12-09T00:25:00.002+02:00

Cateodata e nevoie de o singura secunda pentru a schimba viata unui om. Un gest. Un cuvant. Un gand. O potrivire impecabila de destine. Un drum ales, un pas in stanga. Totul cu o sincronizare halucinanta.
Stau in sfarsit deasupra panzei testute. Sunt obosit dar fericit pentru ca stiu de ce si mai ales cum. Claritate. Oboseala imi ameninta gandurile cu teama dar vad cu claritate ce am obtinut. Incotro merg, de ce nu vreau sa ma abat de la drum. Stiu ce trebuie sa dau si mai ales cui. Stiu de ce sunt aici. Stiu cum am ajuns. Imi vad greselile si indoielile, sunt inca in mine dar totul este in regula, pentru ca eu sunt in regula. Sunt viu. Sunt in ascensiune.
Totul e ca o retea fina de panze. Privite din mijlocul lor se pierd intr-o tesatura confuza. Dar, daca te ridici doar un pic deasupra lor, poti vedea drumul. Acest drum seamana cu o plansa noua. O coala pura. Poti scrie cuvinte si ganduri, poti desena viata. Am aceasta putere asupra propriei panze. Si o tes cu migala in jurul nostru. Pentru ca pana acum am tesut-o orbeste in jurul tau....mai apoi al meu. Asta ma face sa ma ridic deasupra panzei.
Hello, dimineata, tu iubire aduci lumina in inima mea. Deja m-ai ratacit, doar o privire, dar de ce as opri timpul?

Becoming

2010-12-07T09:35:00.001+02:00

Sunlight warms my face
It's hard to take in
An overwhelming grace
From the way that I live
So close to you
I feel so ashamed
Why is this new?
'Cause I've fallen again

The stench smells so real
Like I've been here before
Emotions will kill
The life I've always known
Because of my lies
The world seems to change
But since you've arrived
I feel no more pain

'Cause I have become the one thing I hate
'Cause I have become the smile on your face
There's no need to save the me that I've made

The unwanted things
That breathe in my skin
Have filled all the void
In which I live in
And every time you bounce
I feel so alive
So many ways to count
The many times I've died

Still tangled up in you

2010-12-06T19:14:00.002+02:00

Uneori cuvintele nu sunt de ajuns. Mai tii minte melodia asta?

Stare de bine

2010-12-06T16:08:00.001+02:00

Cand iti vine sa-l pupi pe colegul de birou doar pentru ca ai primit un telefon, ai doua optiuni: fie ii dai una, fie...Ideea e ca starea asta de bine trebuie sa dureze. Pentru mine. Sper sa ti-o transmit si tie. Usor, incet, cu grija, dar o sa se intample.

Foolish games

2010-12-06T00:41:00.000+02:00

Nimic

2010-12-05T21:51:00.002+02:00

Atunci cand esti in capul unei mese cu 5 persoane, simti din plin ceea ce-ti lipseste cel mai mult. Zambesti policticos, simti priviri stinghere si un "o" mut din partea celor care stiu raspunsul inca de cand au formulat intrebarea. E un moment de fastaceala dar e de-ajuns o gluma ca sa dispara. Si daca razi si tu cu ei, e in regula. Si vei rade dar....e doar o aparenta. Sunt momente in care refuzi sa te lasi distras.
Si mi-am dorit sa fii langa mine. Si mi-am promis ca o sa fii din nou acolo. Si o sa fac asta.

De la agonie la extaz

2010-12-05T12:39:00.002+02:00

Prudenta. Cam asta imi spune ratiunea in acest moment. Ar fi foarte usor sa stric totul din nou, trebuie sa am calm, rabdare si...noroc. Stiu ca nu stau grozav la niciunul dintre capitolele astea, totul tine de miza.
Ieri am avut o zi nebuna. Inca nu realizez tot ce s-a intamplat dar imi amintesc ca am avut un moment in care ranjeam ironic catre propria imagine. Nimic nu e mai spectaculos decat sa reusesti sa surprinzi din exterior imagini proprii. Si, intr-o pereche de ochi verzi, incarcati de furie, imaginea ta este una de o claritate covarsitoare.
M-am simtit mic. Neputincios. Apoi a aparut furia. Ciudat, dupa a urmat intelegerea. Odata cu intelegerea a venit si acceptarea. Actiunile noastre, oricare ar fi ele au consecinte. Orice mic detaliu poate influenta o viata intreaga. Si, pericolul este fara indoiala, exact asta, sa-ti bazezi orice miscare, chiar si cele infime, pe o gandirea prea profunda. Se pierde naturaletea. Se pierd reactiile.
Prostiile si greselile ma fac ceea ce sunt. Ele scot in evidenta lucrurile bune, care am sperat intotdeauna sa fie mai numeroasa. Din fericire, evolutia este un proiect constant iar eu...
A fost o zi nebuna. Rau. Dar, la sfarsitul ei, am zambit. Am intrezarit ce cautam de mult intr-o pereche de ochi verzi. Pacat doar, ca in opacitatea mea, nu am vazut atunci cand trebuia. Acum, consecintele sunt ale mele. Ureaza-mi noroc, de restul incerc sa ma ocup eu.

Astazi

2010-12-04T11:00:00.002+02:00

Astazi este prima zi din restul vietii mele. Ajuns la 30 de ani, ma uit in fata dar nu ma pot desprinde de imaginile din spate. Nu ma pot desprinde de ieri. Ieri eram altcineva. Ciudat? Nu, cred ca viata e prea scurta. Si cred ca trebuie sa te bucuri de fiecare clipa care....Ce ieftin suna. E calculul unei minti care trage de ea pentru a capata controlul. Pentru ca, nu-i asa, mereu ne agatam de absoluturi pentru a ne amagi: "se poate si mai rau", "trecutul nu poate fii schimbat", "trebuie sa invatam din greseli", etc. Doar cuvinte care descriu stari care nu sunt identice.
Apropo de trecut....Dimineata. Lipsa somn. Serial la TV. Nu conteaza ce dar episodul a fost foarte interesant. Prezinta consecintele deciziilor pe care le luam. Le prezinta in ordine inversa, mai intai evenimentul si apoi deciziile care au dus acolo. Pe scurt, cineva moare. Omul, cinstit si curajos. Moare, normal, asa e si in realitate, cei curajosi mor primii. Omul nostru avea si el o zi libera. Si incearca sa plece la pescuit dar nu vroia singur. Tipul cu care trebuia sa plece avea o prietena, si fiindca era zi libera comuna pentru intregul colectiv din care cei doi faceau parte, tipul asta a gasit o scuza pentru nu se duce cu omul nostru. Normal, fata. Omul nostru a inteles, a plecat sa caute alti amatori. Fiindca nu a gasit, a ramas loco. Si....a avut loc o explozie. Explozia nu ar fi avut loc daca tipul cu fata ar fi ales sa fie un pic mai atent, in loc sa fie indragostit. Iar omul nostru bun, daca tipul pleca cu el la pescuit, n-ar fi fost acolo ca sa ia o decizie curajoasa dar care l-a costat viata. Modul de retroversiune este superb si foarte relevator.
Cu totii luam decizii. De cele mai multe ori, nu putem banui consecintele sau alegem sa le ignoram pur si simplu, sigur ca le putem controla. Dar, cateodata, pe un fond de providential, soarta si ghinion, sau cum vrei sa-i spui, deciziile i-au o turnura halucinanta de-a dreptul. Si, la capatul consecintelor, iti dai seama ca totul a tinut de o secunda sau de un gest banal. Cum ar fi curiozitatea. Totul se reduce la o insuriere de decizii si gesturi banale cu o consecinta dintre cele mai serioase. Asta iti poate schimba viata.
Constientizarea acestui adevar te face mic. De tot. Iti dai seama ca in orice moment te poti ridica dar mai ales cobori, si nu toti oamenii sunt la fel de curajosi ca omul nostru. Desi cred ca as fi luat aceleasi decizii ca si el, fara sa bravez. Curajul meu dispare in mine cred. Si stiu care e sursa: teama, nu de viitor, nu de trecut, ci teama de un singur lucru: pierderea identitatii in spatiul singuratatii. Pentru ca aceasta este cea mai mare teama pe care eu o am de infruntat.
Si, de azi inainte, e o realitate. Desi speranta palpaie, consecintele actiunilor mele si ale celor din jur sunt inevitabile. Nu pot schimba trecutul, dar poate ca voi avea o sansa de a-mi scrie viitorul asa cum mi-l doresc.
Imi urez noroc, cateodata doar de asta ai nevoie.

Sfarsit de drum....

2010-12-03T23:26:00.002+02:00

S-a intamplat. Nimic nu mai conteaza.De-acum lumea mea va fii mai saraca. Eu voi fii mai singur. Sa speram ca nu peste mult timp voi renunta si la patetismul unor cuvinte lansate in van.
Nu exista continuare. Nu exista planuri pe masura situatiei. Exista doar miscarea constienta a valurilor. Exista durere, gol, regret, amagire. Exista si o urma de speranta, slaba, dar reala. Foarte slaba, nu indraznesc sa-mi ridic ochii sprea ea pentru ca palpaie ca o lumanare anemica.
Retraiesc pasii care m-au adus aici in fiecare clipa. De cate ori imi las mintea sa scape. Si mintea mea scapa des....Asta inseamna intr-un fel pedeapsa. Felul meu de-a fii ma impiedica sa fiu altceva.
Se spune ca o creatura prefera sa se autodistruga decat sa fie ceva ce nu este. Exceptand cazul cand aceea creatura reuseste sa evolueze.....sau sa supravietuiasca auto-distrugerii. Probabil doar vorbe.
Nu stiu ce va fii de-acum incolo. "Nu stiu-ul" a devenit un soi de motto al vremurilor mele.
Sunt atatea ganduri acolo de unde vii tu....Cumva, totul are un sfarsit. Acesta este al nostru. Si totusi, eu sper. Si, fiindca inca palpaie lumanarea asta, am sa ma ghidez dupa ea. Pana ce s-o stinge. Pentru ca unele pierderi chiar nu trebuie acceptate, nici macar dupa ce sunt realizate.

Odi et amo

2010-12-02T18:24:00.002+02:00

Excrucior.
-Ce inseamna?
-Te iubesc si te urasc. Ma chinui. O traducere mai degraba aproximativa as zice.
-Chiar ma urasti?
-Cred ca urasc faptul ca sunt legat de tine in felul asta, ca si cum ti-as fi imprumutat, sau mai degraba zis cedat, o parte din "eu".
-Daca ai putea, m-ai parasi?
-Mereu intrebarea capcana. Sa spunem ca as prefera ca decizia asta sa-mi apartina in orice moment. Vreau sa am mintea limpede, sa pot sa aleg.
-Simti ca nu ai de ales?
-Ba da, la fel cum ai de ales intre mana si picior, la ce vrei sa renunti? Ai uitat ca ai o parte din "eu"? Esti macar constienta de asta?
-De ce n-as fii?
-Pentru ca e un joc in care unul dintre pioni nu poate fi deplasat.
-Asta te poate face slab.
-Sau foarte puternic. Da, sunt slab, atunci cand imi reduci limitele, cand imi arati ca tu gandesti in timp ce eu simt. Atunci cand ma blochezi intr-o pozitie care chiar nu-mi lasa de ales.
-Iubire?
-Da, dar pretul....nu, nu pentru iubire. Pentru greselile care pun iubirea in pericol. Ma poti inalta sau cobori, ti-am aratat deja cum.
-De ce ai facut-o?
-Pentru ca nu ma poti inalta daca nu cunosti si cum ma poti cobori. Cele doua stari, fiindca sunt opuse, nu pot exista independent.
-Si cum e cand esti puternic?
-Cand iubesc vrei sa spui.
-Sau cand esti iubit....
-Majoritatea oamenilor stiu sa iubeasca. Atunci cand sunt iubiti, reactioneaza arbitrar, aproape rece. Asta e buna, cealalta nu, fac asta, accepta.
-Vrei sa spui ca profita de iubirea celuilalt?
-Nu constient, dar o face. Se hraneste. Dar vorbeai de starea de bine: sa spunem asa, mintea mea infloreste odata cu trupul. Se deschide, perceptia mea se ridica deasupra starii naturale.
-Si cand esti coborat?
-Cad. Efectiv. Nu aterizez niciodata, e o vesnica pornire in gol. Mintea mea se opinteste, se blocheaza iar simturile....hm....nu vrei sa stii.
-Ce te face sa crezi ca nu stiu?
-Stii doar pentru tine. Pentru mine nu ai cum.Faptul de a crede ca stii de ce porti intr-un anumit mod iti ofera tot felul de scuze pentru o comportare iesita din comun.Presupun ca se poate justifica rational practic orice lucru, dar doar atunci cand mintea ta e deschisa si nu culege doar piesele care-ti convin.
-Asta esti tu?
-Eu sunt eu. Cateodata insa ma apropii de margine si atunci dansez pe sarma. Pot face greseli. Nu uita un singur lucru: "eu-l" meu pe care-l detii tu, obisnuieste sa se aventureze adesea pe margine pentru ca si tu esti tot acolo.
-Ai des genul asta de conversatii cu mine?
-Da.
-Inteleg.
-As prefera sa fii mai mult decat o voce rationala. As prefera sa simti, sa vezi, si sa gandesti, dar s-o faci in asa fel incat sa intelegi intregul adevar, nu doar acel adevar care ma pune pe mine cu spatele la zid. Nu m-am schimbat cu adevarat, doar m-am abatut de la drumul meu. O secunda. Atat. De ce-ti repet toate astea? Fiindca imi doresc cu disperare sa ma crezi.

....

2010-12-02T00:37:00.001+02:00

"Nu stiu". Exista momente cand cuvintele astea par sa puna stapanire pe mintea mea. Sunt momente cand tot ceea ce sunt eu, toate experientele, toate gandurile, toate visele, totul dispare. Ca si cum panza s-ar goli de la sine. Sunt momente cand imi pierd calea. Cum s-ar putea numi aceasta stare? Parasire.....
Nu stiu. Cel mai greu prezent? Poate ca a mai fost asta. Nu, sigur a mai fost, dar fiindca e in trecut, si lasat trecutului, nu poate fii mai greu ca acum.
Ma uit spre viitor si nu stiu. O parte importanta din mine lipseste. Am pierdut-o pe undeva. Cum am reusit asta? Sigur, restul e la loc, stiu ce trebuie sa fac, de la chestiile inutile cum ar fi "ce o sa mananc maine" la planuri pe termen mai mult lung decat scurt. Si ma reped la partea care-mi lipseste. Atat de mult....
Dorintele mele sunt putine. E ciudat cum totul se reduce la ceea ce e mai important atunci cand esti pus sub presiunea de a pierde atat de mult. Cu cuvinte impleticite, imi caut alinarea pe o panza noua dar.....imi lipseste vechea textura. Si am regrete. Urasc regretele, sunt atat de inutile, atat de....stupide. Si totusi le am. Si....sunt dorinte pe care le pot rosti cu voce tare. Altele insa, chiar mi le doresc. Si, razand in barba, imi spun ca orice divinitate, chiar si Soarele, ar fi utila acum. Daca m-ar asculta....Dar de ce ar face-o? Tu ai face-o? Eu nu!
Stiu cum ma uimtam la randurile scrise intr-o perioada asemanatoare. Cu mirare, ca si cum ar fi fost scrise de altcineva. O sa ma uit la fel si la astea? Poate ca da, nu pot stii.
Soroc de viata, soroc de moarte. In fiecare zi, murim cate un pic. Dar unii mor mai mult. Nu eu, eu inca pot sa simt si asta este cel mai mare dar pe care mi-l puteam dori. Dar simt atat de mult incat a dracului simtire devine dureroasa. Niciodata inutila, niciodata tacuta.
Nu stiu....cred ca se refera la ce va sa fie. Construiesc un drum in deriva. Si gandurile tot nu ma lasa in pace. Dar incet, constat ca limitele mele nu erau cele pe care le credeam. Ma extind, cumva, catre ceva, evoluez.
Ganduri fara rost, cuvinte oarbe. Si undeva, mereu...tu.

Dependente

2010-12-01T22:29:00.002+02:00

N-as fi purtat roz pentru nimic in lume. Nici macar nu stiam ce e ala roz cenusiu. Nici acum nu cred dar incerc sa ma conving cat de adevarat trebuie sa fii ca barbat ca sa porti roz fara stres. Si culmea, am reusit. De ce? Pentru ca tie ti-a placut un pulover roz cenusiu. Si inca cu anchior!!!
Am zambit in autobuz. Nu mi-a zambit nimeni inapoi, nu despre asta e vorba. M-am descheiat la un nasture de la palton si l-am ridicat tacticos ca sa nu ma asez pe el. Cu tine nu faceam asta niciodata, oricat m-ai fi batut la cap. Deci vezi, am invatat ceva.

Raspuns

2010-12-01T17:24:00.002+02:00

Mai tii minte cand ma intrebai ce ma fac fara tine? Am aflat raspunsul: nu exista un "eu". Din interior spre exterior, iti amintesti? Soarele nu este Dumnezeu, te rogi degeaba la el. Si oricat de mult ai gandi, nu vei reusi sa afli raspunsul pe care doar o intrebare l-ar dezvalui. Corectie: nu intrebarea este cheia, nici macar raspunsul, ci intelegerea consecintelor. Intelegerea ramane singura forta care ar trebui sa ne guverneze alegerile. Din fericire, suntem sortiti greselii.

Tu

2010-12-01T16:17:00.002+02:00

Tu...
Ma uit cu ochii intredeschisi prin tine. Tu esti prezenta in toate micile actiuni ce altfel trec neobservate de-a lungul zilei. Si dimineata devine cel mai lung rastimp de prezenta a ta. Nu e deloc ciudat, in lipsa esti cel mai prezenta.
Am un gust usor amar in gura. Ma uit afara, pe geam, si ma regasesc in tot ce vad. Parfumul meu....miroase a tine? Nu, dar imi amintesti de motivele pentru care l-am ales. Intr-un fel, imi evoca mirosul tau, taman prin diferenta. Trag un tricou pe mine....iti placea candva. Blue-jeans-ii....i-am luat cu tine, pentru ca tie ti-am placut in ei. Pana si sosetele, astea chiar e culmea, dar le am de la tine. Chiar atat de mult din mine ai devenit?
Iti simt lipsa. Dimineata e cel mai greu, poate mai greu chiar si decat seara. Somnul meu a devenit o dulce uitare unde imi pot plasmui cu grija toate sperantele. Dar dimineata....atunci cand ma imbrac cu gesturi mecanice, retraiesc dezamagirea viselor pierdute. Imi rand in barba, am devenit dulceag de prins in vise. Sa fie asta tot ce mi-a ramas de la tine? Nu, senzatiile sunt mereu mai reale decat imaginatia. Si totusi, imaginatia unui drum ramane. Un drum in doi. Acum s-a intrerupt.
M-am departat putin de el. Putin cat sa ma pierd. Chiar si asa, drumul e tot acolo. Eu, invariabil, in esenta sunt acelasi. Nici tu nu te-ai schimbat. Dar noi da. Noi suntem undeva pe marginile opuse ale drumului. Nu te mai vad, e posibil ca tu sa o fi luat inainte, sau eu am ramas in urma.
Gustul amara....il stiu de la ce e. E omniprezenta reminiscenta a esecului. A unei greseli ce nu schimba nici omul, nici gesturile. Pentru ca totusi, este o greseala. Povara ei poate sfarama un drum. Si nu merita. Dar, drumul asta nu este al meu. Ar putea fi al nostru.
Scriind toate astea stiu ca-mi i-au inima in dinti si trimit un mesaj pe care tu probabil ca-l vei respinde. Ii dau greutate prin faptul ca nu ti-l prezint doar tie, ci pentru ca mi-l asum. Imi asum totul, inclusiv teama de esec. Teama consuma, teama este rea. La fel de rea si de mistuitoare ca orice alta pierdere.
Mistuitor....asta e un cuvant bun. Nu-l folosim. Tine de foc, de felul in care arzi, la fel ca lemnul. Unii dintre noi ard mocnit, altii luminos, spontan. Eu ard o panza. Poate ca asta nu am inteles, ca nu te poti juca cu focul fara sa te arzi. Oh, dar am stiut-o! Nu, nu e inconstienta, a fost alegere, dar alegerea asta a fost una care nu poate fi explicata decat prin greseala comisa. Chiar si asa, nu poate fi totul pierdut, nu doar greseala si eroarea trebuie amintite, ci si restul. Tot restul! Pentru ca altfel, greseala nu ar avea nicio valoare.
Si, daca eu nu sunt al tau, tu cum de esti a mea? Pentru ca nimeni nu te poarta in gand asa cum te port eu. Pentru ca nimeni nu-si incalta sosetele intrebandu-se daca stii cat este de frig afara. Pentru ca nimeni nu se trezeste cu imaginea ta in minte, asa cum patesc eu. Pentru ca nimeni nu stie cat de rau este sa te piarda pe tine. Nu ca mine.
Cuvintele sunt cuvinte. Valoarea unor cuvinte nu se pierde niciodata din cauza unor alte cuvinte, asa cum cerul nu anuleaza oglinda apei. Nu vreau sa-ti cer nimic, desi stiu ca mesajul meu nu este mut. Si totusi cate se ascund in cuvintele astea: you complete my faith, cu bune si cu rele, cu greseli, pierderi, regrete, tristete, furie, mandrie, iubirea, intelegere.....speranta.

Cunoastere

2010-12-01T00:15:00.003+02:00

Si cum ar fi putut sa stie ca aceasta este ziua in care totul se va schimba?
Oh nu, o astfel de cunoastere nu poate exista decat captiva momentului
E ca si cum ai ridica panzele pe mare
Tras de curent, cu ochii pierduti in soare
Dar soarele nu este Dumnezeu

Si, vine intrebarea: el este cel ce poarta vina sau vina il poarta pe el?
Cu visarea lui necugetata, isi poarta frica, mereu frica, de lucrurile pe care le simte

Si ar putea sa dispara, sa navigheze departe, ar putea sa se piarda in soare

Dar cum e posibil sa te ratacesti, daca nu ai unde sa te duci?
Si cum se face ca desi privesti in soare, in inima ta e atata gheata?
Unde poti sa te pierzi? In trecut, si acolo, cum pot da vina pe tine atunci cand pe mine nu ma pot ierta?

Ajungi sa te ratacesti prin zile
Mintea ta devine ceata, rece si sufocanta
Si, cu ochii in soare, incepi sa te scufunzi
Ai esuat, la fel ca si viata ta, prins intr-o panza si capturat de apa
Ai uitat sa innoti, ai uitat sa tii panzele sus
Ai esuat, esti doar un evadat

Panza

2010-11-30T22:06:00.003+02:00

Suprafata alba a panzei ma enerveaza. Ma sfideaza. Stiu ca am intins culori pe ea, si nu o data. Stiu ca mai intai am asternut un fond intunecat pe care l-am colorat cat mai tipator cu putinta. Si totusi, de fiecare data cand revin, panza e ca noua.
Stiu de ce e asa. Nu sunt pe panza mea. Aceasta panza pe care o tin sub ochi este pe panza altcuiva. Apartin de un alt creator, unul care-mi sterge panza cu aceeasi migala cu care eu o creez.
Totul trebuie privit in cercuri concentrice. Din ce in ce mai largi, ele domina baza si pe cel menit sa picteze panza din primul cerc. Este una dintre primele lectii pe care le-am invatat, cea a schimbului echivalent. Totul se plateste, cu atat mai mult greselile mele. Asemeni unor vopsele vascoase, greselile raman ascunse in panza, care desi alba, are doua fete. Iar pe cealalata fata, gasesc mereu amalgamul sumei de fapte comise.
Fata alba este singuratatea mea. E un fagas vechi si totusi mereu nou. Am pasii foarte sovaitori aici. E ca si cum as simti coltii capcanei la fiecare pas. O capcana pe care mi-ai poruncit-o singur. Si ce capcana mai perfida decat aceea pusa in mana altcuiva? Si momeala? Ah da, teama. Si efectul? Ah da, mereu acelasi. Pierdere.
Viata asta e un vis tesut in panza. Dar in visele mele, intr-un fel sau altul, ies la suprafata.
Imi rad in barba de panza mea. Mi-a disparut orice urma de maiestrie.

Fara somn

2010-11-30T01:18:00.002+02:00

E unu si ceva si n-am somn. Nimic neobisnuit aici desi am tropait toata ziua. Ar trebui sa fug in pat dar nu-mi arde. Nu-mi regasesc gandurile, simt ca innot printre senzatii. Confuzia pandeste la tot pasul si ceva imi arde in piept. E o imagine care-mi palpaie pe retina. Incet, cu grija, ma agat de un reper si-l urmez cu recunostinta. Dar somnul tot nu vine.
Ganduri. Multe. Recunosc modelul. Pentru ca aici e vorba de un model. O singura intrebare: este sau nu este? Planul. Exista sau nu? Sunt predispus spre imprecizie in situatia asta, totusi, datele arata doua posibilitati. Doar doua. Fie e vorba de un plan dibaci, fie totul e rodul intamplarii si nu e nimic din toate astea. Pai si daca nu e plan, de ce ma comport conform unui plan previzionat pentru mine?
Incerc sa zaresc modelele comportamentale, dar, recunosc, nu reusesc. Mintea mea e distrasa din prea multe parti. Ultimele zile au fost.....innabustioare. Stii cum e sa te sufoci? Ei bine, te poti sufoca daca mintea ta chiar crede asta. Din fericire, pe marginea unei prapastii e suficient sa te uiti in jos pentru a te trage inapoi. Si inca prefer mersul de-a busilea plonjonului.
Poate ca aici e problema. Poate ca dramul de dezinvoltura ar trebui sa dicteze un dram de sarit cu capul inainte. Sa fie si noroc totusi, si aici am indoieli destul de serioase.
O cutie cu cheie. Nimic bun nu poate iesi din ea daca cheia nu e a ta.

Gratie

2010-11-29T22:56:00.002+02:00

Si daca te-ai gandi la ultimele tale clipe ca si cum ar fi chiar ultimele? Dare de lumina. Atat inteleg. Mi se preling printre degetele ce incearca sa prinda in van razele lor efemere. Stiu de ce fac asta, ce-mi evoca. Pierdere. Incapacitatea de a pastra o urma de lumina intr-o viata traita sub pavaza griului.
N-as fi putut sa spun de ce pasii mei se simteau altfel in seara asta. Nu era nici luna, nici nor, doar intuneric. Simteam lumina artificiala a stalpilor pe lnaga mine, masinile treceau ca prin vis, despicand doar apa si alungand imaginile fugarite de pe caldaram. Si daca e asa, de ce sunt tot aici? Ca si cum as bate pasul pe loc desi stiu, ma misc. O fac mecanic, atras de ideea de a fi in miscare, nu pentru ca as vrea sa ajung acolo unde nu sunt. Si daca as sti unde vreau sa ajung, m-as duce? De ce continui sa pun astfel de intrebari? Pentru ca slavesc ne-rostul lor.
Ma indop cu ganduri efemere. Cu teama. Cu stransoarea rece a panicii. Undeva, in interior, ca intotdeauna, se reia o lupta. Si nici de data asta nu pot razbi dincolo de ea.

Not fine

2010-11-28T21:57:00.000+02:00

Fac ce fac si plonjez inapoi in trecut. E ca un joc periodic, un deja-vu care se joaca cu mintea mea. E in interiorul mintii mele, asa ca de ce m-ar suprinde? Pentru puterea repetitiei. Periculoasele deprinderi ale unei fiinte care se cauta in exterior pentru a-si gasi interiorul. Si, inca odata, simt reculul puternic al propriilor actiuni.

What's this life for?

2010-11-28T21:41:00.001+02:00

Divizat

2010-11-28T00:44:00.002+02:00

Si acum astept ca intotdeauna
Te astept pe tine
Sunt pe val, atunci cand nu ma inec sub el
Si caut exteriorul in interiorul meu
Pe tine
Atunci cand iei inapoi tot ce mi-ai lasat
Stiu ca o sa ard mereu in vant
Ca o flacara ce cauta doar pentru a gasi
Pentru ca astept ca intotdeauna
Si, cu cat caut mai mult, cu atat nevoia mea creste
De tine
Si, cu cat ard mai mult, cu atat sangerez mai tare
Din tine
Ma faci sa sfaram tot ce inseamna timp
Si cred ca as prefera sa mor in trecut
Pentru ca timpul nu a fost niciodata de partea mea
Din cauza asta, acum astept ca intotdeauna
Pierdut in infinit, sunt divizat
Si, daca mintea mea se inchide in frica
Roaga-te sa se deschida
Si daca chipul meu devine sincer
Teme-te!
Si, daca devin incomplet
Uneste-ma la loc
Iar atunci cand ma vezi blocat
Aminteste-ti de ce am ramas divizat

Contra vantului....

2010-11-05T11:03:00.002+02:00

....poti face pisu doar atunci cand esti convins ca vrei sa te uzi. Prin urmare, ai bunul simt de a ridica un deget in aer, eventual umezit si nu cu pipi, controleaza directia vantului asa cum facea vechii miserupieni, si de-abai dupa, alege cu inteligenta directia de deversare a toxinelor proprii.
Acestea fiind spuse, revenim de la tentativa de a nu lasa oistea-n gard.

Ascensiune: Cronicile Paianjenului

2010-11-01T22:28:00.001+02:00

Îşi simţi degetele ca şi cum nu ar fi fost ale lui. Şi le mişcă prin faţa ochilor pentru a se conving că o putea face. Erau înnegrite de fum şi unul dintre ele era zdrobit. Dar durerea nu exista nici ea, totul se estompa lovindu-se de barajul ce-i bloca o parte din minte. Conştiinţa de sine....şi încă ceva.
Fenrir era acolo. Răsucise la loc tronul Protectorului şi, cu spatele la portretul bunicului său, stătea pe jilţul din aur. Avea ochii închişi şi braţele prăbuşite pe lângă tron. Piciorul drept îi alunecase în jos, părea că doarme adânc. Respiraţia lui era calmă dar ceva din interior îi făceau pleoapele să se zbată uşor.
Moxica încercă să se ridice. Nu reuşi, era încă prea zdrobit deşi....Puţine raze de lumină mai pătrundeau prin luminator dând o reverberaţie argintie aerului încărcat de toxine. Asta însemna că fusese inconştient suficient timp cât să înceapă să se vindece. De ce nu reuşea?
Ochii lui Reyn se deschiseră şi-l fixară necruţători. Era ceva în albastrul lor metalic, ceva cunoscut.....O urmă de zâmbet îi trecu peste buze. Plonjă.
Aerul era rece, un sfârşit târziu de toamnă. Ziua se transformase în penumbră. Simţea sub tălpile groase ale bocancilor lipiciul asfaltului umed din care paşii răsunau şters.
Trecu cu mâinile în buzunare pe strada îngustă, ferecată de clădiri. Trecu printre porumbeii hrăniţi de o bătrână. Undeva, în dreapta, o fântână arunca apă cu un efort slab. Din apă răzbăteau raze multicolore de lumină şi porumbeii trecură prin ele aşezându-se pe pereţii cu înşuruiri de forme gri, pătate de găinaţ. Bătrâna îl privi lipsită de emoţii iar el trecu călcând grăunţele.
Cunoştea localul, venea des aici. Acum, cu pieptul apăsat de greutatea armei pe care o ascundea sub haină, se simţea şi mai atras de el. Ar fi fost un loc de pornire ca oricare altul.
Cafeneaua cu geamuri mari era aproape pustie. Barul prelung, înşirat paralel cu una dintre laturile acoperită de sticlă, era încărcat. O parte dintre recipientele cu băuturi îşi găsise loc pe rafturile din spate, multicolore. O muzică lentă, în surdină, răsuna prin toate colţurile. Se aşeză la una dintre mesele mici, cu două locuri, chiar lângă intrare. Fotoliile înalte, comode, acoperite cu imitaţie de piele albă şi neagră, îl îmbiau la relaxare. Nu putea refuza. Îşi aprinse o ţigare maronie, mototolită prin buzunar, şi-şi ţuguie buzele eliberând cerculeţe de fum.
O fată se postă lângă el cu un meniu. Tânără, micuţă de statură, cu şolduri late şi o strungăreaţă ce-i dădea culoare zâmbetului, avea părul blond cenuşiu, prins într-o coadă.
-O bere....şi un whisky te rog, ceru el dar o prinse imediat de mână.
Forţă un zâmbet propriu, îl ştia, era larg, aproape că-i străbătea chipul de la o ureche la alta.
-Doar un cappucino.
-Sigur.
Se uită înainte aşteptând cafeaua. Aici cafeaua era bună dar serviciul cam lăsa de dorit. Totuşi lumina interioară, cernită spre roşu, avea ceva familiar, atrăgător. Era genul de loc în care erau şoptite secrete. Genul de loc unde el se simţea stingher totuşi. Divizat, ca întotdeauna.
Cei doi de la geam făcuseră o pauză. Ea, cu spatele la suprafaţa transparentă, tolănită într-un fotoliu cu piele albă, îl privise scurt, doar o secundă. Înregistrase repede chipul rotund, cu gură mică, nas acvilian şi ochi umbriţi de sprâncenele prea dese. Avea părul tuns scurt şi zbârlit de ploaie. Purta haine negre, largi iar ţigara stâlcită dădea un aer ciudat trăsăturilor înnăsprite de barba neîngrijită.
-Nu ştiu de ce tot revin.
Bărbatul din faţa ei se uită prin geam, dincolo de chipul ei. Părea că e în căutarea a ceva pe strada luminată palid. Peste drum se zăreau contururile unei biserici cu turle îngemănate marcate cu cruci duble.
-Nu ştiu de ce tot încerc. Ştii de câte ori am trecut pe-aici căutându-te?
-Ai fi putut să mă suni. Ştii unde să dai de mine.
Ţigara sa sfârâi şi el pierdu vocile celor doi scufundate prin muzica lentă. Ea era mică de statură, cu trăsături ca de spiriduş. Nu avea mai mult de 30 de ani dar ceva îi estompa aura normală de tinereţe. Ochii lui luceau sintetic în geam-proteze optice.
-Poate că nu mi-ai fi răspuns oricum.
-Poate....
Chipul ei rotund părea o oglindă pe care se perindau sentimente contradictorii. Avea bărbia ştearsă şi pomeţii uşor proeminenţi iar ochii căprui sau negri, nu putea fi sigur, erau prea mari, la fel ca şi fruntea cam bombată. Gura, şi ea tot mare, cu buza de jos mai groasă decât cea de sus, se strâmba des dar ochii ei deveneau altfel în acele momente.
-A trecut mult timp de când ne-am văzut.
-Şi-mi tot aminteşti asta. De ce?
Purta haine închise la culoare: o fustă groasă, până peste genunchi şi un pulovăr pe gât, gri închis. Cizmele ei fără toc erau murdare.
-Nu m-ai înţeles atunci, ce te face să crezi că m-ai înţelege acum?
Trase din ţigara stinsă şi mestecă în cafeaua care-i fusese strecurată pe masă. Arma îl apăsa dureros.
-Nu vreau să ne certăm din nou. Maria, încă te iubesc.
-Sasha, ştiu asta. Iar tu ştii că nu e adevărat.
-Cum....
Bărbatul râse.
-E un non-sens, nu crezi?
-Nu, deloc.
Maria râse iar el o găsi schimbată, aproape că nici nu o mai recunoştea. Bărbatul cu chipul rotund pe care-l privise în geam avea o armă la el. Ceva din privirea sa spunea că era tentat s-o folosească chiar acolo. Se încordă ştiind totuşi că nu încă.
-Viaţa noastră a continuat. A trecut mult timp de-atunci, te cunosc, nu ai fi putut rămâne încastrat în trecut, chiar şi dacă ai fi încercat.
-Încastrat......cine crezi tu că foloseşte asemenea cuvinte Maria? Ce rost au ele? Ah da, sunt expresii de scriitor. Am uitat.
-Nu există expresii de scriitor Sasha, ci doar cuvinte mâzgălite pe o foaie de hârtie.
-Care fac un om, aşa-i? N-am uitat asta. Tu construieşti lumi imaginare. Cum ne-ai descrie pe noi?
-Ce te face să crezi că nu am făcut-o deja?
-Oh, sunt convins de asta.
-Sasha, te rog.
Bău din ceaşca mare de cappucino. O umbră de spumă îi rămase pe buza superioară iar ea o linse în timp ce el zâmbi îngăduitor. Încercă să-i prindă palmele în ale sale dar Maria strânse de ceaşcă şi se încruntă.
-Ştii, am citit una dintre poveştile tale publicate.
Maria nu spuse nimic.
-Am învăţat-o pe de rost.
-Cum?
-E uşor, e vorba de Creaţie. Am învăţat-o pe de rost, repetă el şi-i dădu glas.
Ea îl ascultă cu ochii agitându-se în căutarea unor semne camuflate cu grijă de una dintre măştile lui din totdeauna. Înţelegea el oare ce făcea? Bărbatul cu ţigara nouă asculta şi el sorbind parcă cuvintele lui Sasha odată cu cafeaua cu friscă.
„Umezi aţa şi o strecură neîndemânatic prin urechile acului după mai multe încercări. Se vedea că nu era obijnuit cu o astfel de operaţie dar totuşi nu avea încotro. Trecu acul prin găurile nasturelui şi începu să repete cursele tremurătoare. Ca un făcut, becul şi aşa chior începu să clipească.
Mormăi ceva şi fixă lampa ursuz de parcă asta ar fi fost singura soluţie la care se putea gândi. Cu umbrele dansându-i în jur, îşi examină “opera”. Nu părea să-i pese cum arăta, era doar mulţumit de faptul că nasturele maroniu stătea la locul lui. Trase de căteva ori pentru a se convinge de asta după care, cu un oftat prelung, puse haina pe spătarul scaunului. Repoziţionă lampa şi netezi coala de hărtie pătată trei sferturi cu urmele de cerneală ale unei scrieri prea puţin îngrijite. Scria aşa cum arăta, dezordonat, lipsit de strălucire. Şi părea că ştie asta aşa că Nefireasca Creatură găsea acest lucru foarte interesant. De ce persevera în banal, în lipsa de finalitate? De ce nu lăsa totul baltă? Nu ştia şi avea de gând să afle, practic ăsta era unul dintre motivele pentru care rămăsese aici. Veşnic cocoţat pe noptiera din spatele biroului, cu aripile scheletice strânse în jurul trupului său descârnat în vârful căruia trona un cap mare cu trăsături schimbătoare triste-amuzate. Ar fi putut opta pentru orice altă înfăţişare dar asta i se părea potrivită pentru numele pe care-l găsea ideal pentru existenţa sa în această lume : Nefireasca Creatură. Numele îi venise natural când îl observase pentru prima dată pe cel ce scria la birou. Cocoşat, târând doua pungi albe după el, neras şi cu părul vâlvoi, umblând parcă mereu în umbră. Doar ochii îl trădau. Ochii ăia care prindeau viaţă de câte ori se aşeza la biroul său jerpelit de timp. Ochii ăia care urmăreau cu o foame de nedescris mâzgăliturile în cerneală albastră.
Asta îl ţinea aici. O altă lume cu alte creaturi cu alte vieţi. Ceva banal. Ca omul său erau mulţi dar ăsta îl fascina şi-şi tot zugrăvea portretul în funcţie de ce-i inspirau scrierile sale insipide pentru cei ce-l citeau. Un creator ratat. Da, aşa-l credeau cei din jur. Banal. Deloc inspirat. Şi totuşi....el persevera. Continua să scrie cu abnegaţie, seară de seară, la capătul unei alte zile terne. Singur, doar el, lampa, stiloul vechi şi teancuri de hârtie mâzgălite şi boţite. Uneori pătate pentru că mânca deasupra lor. El şi cu Nefireasca Creatură care-l umărea cu o fascinaţie pe care nu o mai simţise de mult. El, creatorul atâtor lumi debordând de fantezie, el autorul atâtor scheme universale complicate, el era absorbit de lipsurile unei fiinţe care nici măcar nu-i concepea existenţa.
Cochetase cu ideea de a i se înfăţişa dar renunţase repede, asta nu i-ar fi adus nicio satisfacţie, nici lui şi nici omului. Prefera să stea şi să-i urmărească frământarea absorbind cu nesaţ trăirile şi scrierile ce ajungeau la coş. De ce tot făcea asta? Nu înţelegea. Creaţia era doar o manifestare a haosului fără un rost anume, cum putea o astfel de fiinţă să încerce aşa ceva? În plus lumile lui erau plastice, ireale, inexistente..... şi atât.
O nouă hârtie zbură la coş. Ah tu omule, tu cel ce-ţi trăieşti clipa, tu cel ce alergi după un vis într-o clipă de strălucire, tu cel ce priveşti spre cer cu oroare şi adulaţie deopotrivă, tu…..aruncă stiloul pe birou şi se ridică. Stinse lampa şi se răsuci mormăind nemulţumit. Il dureau oasele, era târziu, Nefireasca Creatură ştia ce urma. Un somn agitat şi multe vise ciudate de care nu avea să-şi mai amintească dimineaţa.
Se opri din drum. Ochii săi fixau ceva în întuneric. Un râset scurt aşa cum Nefireasca Creatură nu mai auzise la el. Se întoarse pe scaun, aprinse lampa şi apucă stiloul. Se uită la hârtia albă şi începu să scrie cu frenezie.
Nefireasca Creatură privi ca de obicei peste umărul său.
“Şi părea că ştie asta aşa că Nefireasca Creatură găsea acest lucru foarte interesant. De ce persevera în banal, în lipsa de finalitate? De ce nu lăsa totul baltă? Nu ştia şi avea de gând să afle, practic ăsta era unul dintre motivele pentru care rămăsese aici. Veşnic cocoţat pe noptiera din spatele biroului, cu aripile scheletice strânse în jurul trupului său descârnat în vârful câruia trona un cap mare cu trăsături schimbătoare triste-amuzate. Ar fi putut opta pentru orice altă înfăţişare dar asta i se părea potrivită pentru numele pe care-l găsea ideal pentru existenţa sa în această lume : Nefireasca Creatură…….»
Nefireasca Creatură se dădu înapoi.
“Nefireasca Creatură se dădu înapoi”.
Cum de ştia? Era imposibil....
“Cum de ştia? Era imposibil....”
Doar dacă....
“Doar dacă....acum înţelegea că este doar o altă parte a creţiei. Altfel cum ar fi putut o minte ca a lui să existe? Cum ar fi putut el să explice modul în care fiinţa lui rezona cu urmele de cerneală înscrise pe o pagină?”
-Sasha….
-Mi-a plăcut Maria. Am înţeles-o.
-Tu şi foarte puţini critici.
Părul negru, cândva atât de moale şi de senzual era acum aproape încreţit şi ars de vopsitul repetat. El o atinse dar ea se trase din nou la o parte. Sasha îşi muscă buza de jos şi şopti ceva.
-A fost o poveste reuşită.
Bărbatul cu chipul rotund aruncă câteva bancnote mototolite pe tejghea. Era un gest teatral, plastic iar el zâmbi cu buzele subţiri formând o linie neregulată.
-Dacă aveam volumul de culegeri la mine v-aş fi cerut un autograf.
-Era o conversaţie privată, mormăi Sasha cu ochii pe mâinile scufundate în pantaloni ale celuilalt.
-Ştiu. Îmi pare rău, o seară faină în continuare.
Bărbatul ieşi iar Sasha răsuflă adânc. Maria nu înţelesese nimic şi nici nu avea de gând să-i spună. Ar fi trebuit să-i explice şi de ce nu avea de gând să facă nimic.
-Toate astea…..nu puteam accepta jumătăţi de măsură Sasha. Şi nici tu.
-Te-ai schimbat de când am ieşit din reactor Maria.
-Eram o copilă Sasha, am făcut alegerile pe care le credeam bune atunci. Dar îţi dai seama cât timp a trecut? Mă sperie că trăieşti tot în trecut. Te-aş fi vrut în viitor ca să ai o şansă să fii fericit.
Maria tresări. De pe strada învinsă de ploaie auzi sunetul grav al unei arme. Rătăcioasă lătră de mai multe ori. Sasha închise ochii. Apoi, sunetul unei explozii crescu exponenţial iar ochii ei se pierdură în lumină. Sasha înţelese că barbatul avea ceva mai mult decât o siomplă armă asupra lui.
Moxica se trezi sub palma lui Reyn care-l ţintuia la pământ.
-Toate astea…..
-Sunt în mintea mea. Le pot accesa, derula, invoca. Pot să mă identific cu toate aceste amintiri ascunse în celulele mele. Sunt şi Maria, şi Sasha şi bărbatul cu ţigara. Sunt şi Nefireasca creatură şi creatorul său. Înţelegi de ce planul meu va reuşi?
-Pentru că tu mâzgăleşti cuvintele.
-Pentru că invoc planşa pe care le ţes. Întocmai ca un păianjen. Dar Moxica, pe planşa ta un alt păianjen şi-a scris cronica iar noi am fost doar pasageri în pânza lui. Poţi alege să rămâi sau să mă însoţeşti.
-Ce ai plantat în mintea mea?
Reyn zâmbi fără vreo urmă de aversiune.
-Seminţele viitorului, generale. Atât.

Nota autorului: puzzle-ul este in sfarsit rezolvat. Si, asa cum ma asteptam, intr-un puzzle se ascunde un altul, care la randul lui pazeste un altul, iar acesta ascunde un puzzle care.....

Alex Puzzle

Juke is cute

2010-10-30T19:19:00.000+03:00

The Joke and the car

2010-10-30T14:50:00.001+03:00

Iluzii

2010-10-30T02:10:00.000+03:00

I wanna meet up with you
And show you what I'm thinking
I'll take you anywhere
That you wanna go
I'm sitting here bored and lonely and
You know that anytime you're free
To show me how you feel
We'll take it anywhere that you want to go
Anywhere that you wanna go

And I'd make it right if you wanted it
I want it back more than you know
I'd cross the line if you wanted it
I want you back

And I'm waiting for you
To get that feeling once again
Reunited in the end
And I've been waiting for you
To capture my imagination
Cuz I've been fooled by the illusions in my head
In my head

Now I realize I never had it so good
You took me anywhere I wanted to go
Now I'm sitting here dreaming of the days
When anytime I wanted I could show you how I feel
I can't go anywhere that I want to go
Anywhere that I want to go

And I'd make it right if you wanted it
I want it back more than you know
I'd cross the line if you wanted it
I want you back

And I'm waiting for you
To get that feeling once again
Reunited in the end
And I've been waiting for you
To capture my imagination
Cuz I've been fooled by the illusions in my head
In my head

I'll take it anywhere
I'll take it anywhere
I'll take it anywhere
I'll take you anywhere you wanna go

And I'd make it right if you wanted it
I want it back more than you know
I'd cross the line if you wanted it
I want you back

I'm waiting for you
To get that feeling once again
Reunited in the end
I've been waiting for you
To capture my imagination
Cuz I've been fooled by the illusions in my head

Hate me

2010-10-21T21:04:00.002+03:00

Sunlight burns my face
It's hard to take in
I'm overwhelming grace
From the way that I live
So close to you
This must be new
And yet, I've fallen again

The stench smells so real, it's me
Like I've been here before
Emotions will kill me
And the life I've always known
Because of your lies
Your world seems to brake
But since you've arrived
I feel no more pain

'Cause I have become the one thing I hate
'Cause I have become the smile on your face
There's no need to save the me that I've made
'Cause I have become the one thing I hate

The unwanted things
That breathe in my skin
Have filled all the void
In which you live in
And every time you bounce
I feel so alive
So many ways to count
The many times you've died

'Cause I have become the one thing you hate
'Cause I have become the smile on your face
There's no need to save the you that I've made
'Cause you have become the one thing I hate

So close to you, so close to you
So close to everything you hate
You are my eyes
So how come I'm blind?

De la Alex Puzzle

2010-10-14T23:05:00.001+03:00

Pentru cea fara de care multe lucruri din Alex Puzzle nu ar fi la fel. Ma completezi in feluri in care nici macar nu-ti trec prin cap, dar asta e secretul meu. Si da, ma definesti in atatea moduri incat pot sa rad in voie ori de cate ori imi fac timp sa ma gandesc la asta. Si da, nici aici nu ai de ce sa intelegi cum pentru ca esti exemplul perfect de cum poti face un om sa se descopere fara a cauta sa realizezi asta.

Pentru tine....pentru ca-ti place melodia asta si pentru ca lui Alex Puzzle ii place mult videoclipul. Si tu stii de ce.

For my R-eal one.

Hunger

2010-10-11T23:42:00.001+03:00

Black Hawk down

2010-10-11T23:41:00.000+03:00

Descopera eroul din tine

2010-10-11T23:04:00.001+03:00

Fighting you

2010-10-07T10:06:00.001+03:00

If I'd known it is the only time
I would see your face
Then we'd celebrate
When I'm alone living is only time
'Till I see your face
Though it's not today

When I'm alone it is the only time
I will see your face
When I'm desperate
Now I'm alone building my holy shrine
Where I'll see your face
And then contemplate

If everything that's new is a lie
It's that same damn morning
And the same damn sky

All I do brings me close to you
Whatever you'd ask me to
Though I can't take back what's taken from me
All I see becomes a part of me
And even if you don't believe
Well I'll see you where the river meets us

Fighting the tide that takes me home
Only dreaming of the day
When the world will go away
A world that's full of pain
We fight the fight so that might know the fear of our mortality
If you breathe between the waves
You will end up in a lake

Ascendenta: Cronicile paianjenului. Fragment

2010-10-06T13:00:00.004+03:00

Reyn ştia de ce revenise la casa de pe lac. Nu resimţea doar nevoia unui loc în care se putea odihni netulburat. Era vorba de o încărcare înainte de confruntarea finală.

Timp de 2 zile adunase informaţii. Zgârcite, prea puţin precise sau de ultimă oferă, îi ofereau totuşi o perspectivă de ansamblu asupra evenimentelor in Eidal. Devenise clar că un plan sofisticat îi era inutil, trebuia să acţioneze la faţa locului în funcţie de ce găsea. De fapt, obiectivele sale încă nu se conturaseră. Poate că până la urmă prezenţa şi scopurile sale imediate nici nu mai puteau influenţa soarta Protectoratului. În privinţa asta însă, alesese să păstreze o doză sănătoasă de scepticism, cheia erau Ascendenţii care jucau rolurile principale. Fără ei, în mod normal.....Nu, nu putea să prevadă un rezultat final aproape corect.

Găsise totul în ordine. Ceva mai mult praf dar proviziile lăsate erau intacte. Deschise şopronul mascat în podeaua acoperită de laviţe călduroase din lână şi scoase manechinul învelit în pânză protectoare. Armura sa de gunjin se conservase perfect, un zâmbet îi flutură pe buze în momentul în care dădu cu ochii de masca mempo-lup. Amintire recente, proaspete, trezeau la viaţa latura lui periculoasă. Se trase într-un colţ şi se aşeză pe podea, refuzând patul comod în care făcuse dragoste cu Aida. Mirosul ei era tot acolo, şi el......

De data asta plonjonul părea şi mai real. Era el, şi totuşi, ca de fiecare dată, era doar o proiecţie dintr-un trecut de mult uitat. Sau poate doar un posibil viitor. Nu conta, era acolo.

Hainele pe care le purta erau ciudate. La fel era totul dar chiar şi aşa, senzaţia de recunoaştere era ca de obicei prezentă. Şi, de data asta, trupul şi chipul îi erau aproape identice, cu câteva excepţii minore. O barbă deasă, îngrijită, îi acoperea obrajii şi bărbia iar părul, tuns mai scurt pe părţile laterale, era zbârlit intenţionat. La spate, o şuviţă lăsată să crească era strânsă într-o coadă subţire prinsă cu inele metalice.

Aştepta. Cu mâinile în buzunare, sub o ploaie rece, se zgâia prin geamul unui magazin. Un televizor, da, aşa se numea aparatul. Reda imagini pre-înregistrate conform unui program de prezentare care lăuda aparatul în sine. Da, se vedea foarte clar, culorile erau vii, dar false. Nimic nu era atât de aprins, nimic nu putea fi pur şi simplu reglat după preferinţe, cel putin nu în realitatea căreia îi aparţinea el.

Se agăţă de braţul lui drept, şi-l întoarse de la vitrina luminoasă. Chipul ei era rotund, cu ochi mari, căprui, luminat până peste poate de un zâmbet larg ce-i dezvelea dinţii protejaţi de un complicat aparat de îndreptat. O măsură tardivă, asa o considerase ea. El însă o găsea încântătoare. Părul tuns scurt, negru, era udat de ploaie şi-acoperea fruntea şi vârfurile urechilor micuţe.

-M-ai aşteptat mult?

-Nu chiar. Eşti udă toată.

-Nu chiar.

Zâmbetul ei continua. Se simţi plin de fiinţa ei, inspirându-i parfumul exotic, realizând că mirosul ei nu-l părăsea niciodată.

-Mergem?

-Maria, eşti sigură?

Înapoi în realitatea sa, Reyn trase de faldurile mantiei cu ochii fixaţi în gol. Nimic nu mai ajungea la el şi totuşi se agăţa de prezent şi de grijile....Care griji? Reveni în ploaia deasă captivate de imaginea celor doi.

Maria purta un poncho roşu-bordeaux cu o glugă pe care nu o folosea. Ştia că lui place pentru că-i dădea siluetei ei mignone o imagine fluidă, echilibrată. O alinta cu apelativul Scufiţa Roşie dupa care o saruta, aşa se întâmplă şi acum.

-Sunt sigură. Trebuie să o fac astăzi, atlfel cine ştie când o să mai am curajul. Oricum, în curând împlinesc vârsta.

-Ei, nu chiar aşa de curând.

Avea 21 de ani. Vârsta maximă admisă era de 23 dar ea insistase să o facă acum, mânată din cine ştie ce motive. N-o minţise, nu avea să fie plăcut. Îl crezuse, ştia că el asistase pe viu la întreaga experienţă. Protezele optice stăteau mărturie, le căpătase în urma cu 6 ani, în timpul ultimului atac orbital. Flacăra fusese departe, la sute de km distanţă, dar chiar şi aşa îl ajunsese din urmă.

-O luăm pe-aici?

Maria îl târâ pe o stradă înghesuită de mese şi umbrele. Era zona teraselor şi barurilor, oraşul vechi, cel atât de plin de plăceri trecute. Nu mulţi oameni se mai aventurau aici de când legislaţia se înnăsprise cu consumatorii de plăceri frivole. Dar, chiar şi aşa, existau temerari. Lui nu-i păsa, emblema capului de lup pe care o purta la reverul hainei verzi, îl scutea de interdicţiile valabile pentru majoritatea oamenilor. Ştia doar că oamenii din jur aveau să-i privească urât, dar şi cu jind. Nu toţi aveau curajul de a face ce-şi doreau, în curând însă, nimeni nu avea să mai dispună de luxul unei alegeri. Cu toţii se abandonaseră noii religii a reconstrucţiei, a clădirilor moderne cu vieţi artificiale, a lipsei de vicii care să le întunece mintea spre violenţa nativă.

Institul de testare era chiar de cealaltă parte a cartierului vechi. Clădirea imensă, din plastic şi metal, era înconjurată de un gard securizat iar numărul soldaţilor de gardă era şi el impresionant. Trecură repede totuşi prin filtru, viitorii cetăţeni aveau prioritate.

Reyn clipi. Trase iar de mantie bâjbâind în căutarea realităţii pierdute. Îi plăcea Maria, era curios să vadă ce avea să se întâmple. El, cel din plonjon, părea s-o placă şi el foarte mult. Simţea însă ceva în neregulă, poate din cauza asta plonjonul ăsta era atît de intens.

-Sasha, să nu-mi dai drumul la mână, ok?

-Stai liniştită, n-am s-o fac.

Tehnicienii le făcură un instructaj sărac, grăbit. Nu erau multe recomandări, explozia simţurilor nu putea fi limitată în niciun fel. Zâmbetul Mariei se topise iar chipul ei altădată senin, era încărcat de temeri. Nu o putea ajuta dar o strânse mai aproape de el. Măcar că se gândiseră să permită experienţa ăn cuplu, tot era ceva, la început oamenii intrau singuri.

-O să fie bine, sunt doar câteva clipe.

Ce asigurare deşartă, de partea cealaltă a oglinzii Reyn rânji. Erau cuvintele lui şi ea era Aida? Nu....lumea lor încă nu conţinea o asemenea grozăvie. Aida era în siguranţă în Azul-Sur-Mar iar el.....nu conta unde era el, ştia doar unde trebuia să fie. Îşi putea urmări paşii în nisipul timpului.

Proiecţia ăi duse într-un oraş vechi. Clădirile bătrâne erau cochete, la fel şi traficul boem. Erau chiar în mijlocul unei intersecţii şi era noapte. Relaxat, luminos şi îmbietor, la fel ca şi cartierul vechi prin care trecuseră. Maria îl strânse de mână iar el îi zâmbi.

-E chiar Bucureştiul de dinainte de război?

-Da.

Locul primei explozii. Nu fusese cea care-i luase lui văzul, pe el flacăra atomică îl prinsese lângă Padeborm, în Germania Federală. Ashkenaz, gândi Reyn.

Apoi toate sunetele se estompară. Maşinile, vocile oamenilor, celalte zgomote ce alcătuiau fondul sonor al oraşului viu, pieiră. Totul înlemni iar imaginea lor începu să se dilate atrasă de pulsul magnetic creat de maşinăria generatoare de iluzii reale. Sasha ştia ce urma dar Maria înca nu realiza, căutând să se ancoreze în coordonatele realismului.

Apoi sunetul erupse halucinant iar ea se cutremură absorbind huruitul infernal.

-Închide ochii Maria, îi şopti el blând. Se va termina imediat.

Ştia însă că nu era aşa şi că de fapt, nici n-o putea face, ăsta era scopul experimentului, să simtă, sa vadă, să guste holocaustul nuclear ce dusese civilizaţia atât de aproape de extincţie. Era datoria fiecărui cetăţean să ştie asta pentru a nu repeta greşelile trecutului. Nu conta că aproape o treime dintre ei ieşeau cu grave probleme mentale şi fizice generate tot pe linie psihologică. Trebuiau să reţină, să nu repete. Asta era regula lor de aur.....

Reyn rânji în faţa distrugerii. Văzu valul unduitor de lumină planând la orizont apoi azvârlindu-se asupra lor. Îi înghiţi într-o reverberaţie albă, orbitoare, care începu să topească totul în jur, rapace. Maria se transformă într-un schelet golaş dar el ştia ca ea îl vedea pe Sasha la fel. Cei din jur se scurgeau pe asfalt şi dispăreau, în urma lor rămânând doar umbrele deflagraţiilor. Apoi veni suflul care spulberă tot ce fusese construit de mâna omului. Experienţă era încetinită pentru ca subiecţii să perceapă toate reacţiile cât mai aproape de real.

Sasha trase aer în piept şi o luă în braţe deşi ştia că ea nu avea cum să simtă asta. În lumea ei, ardea ca o vapaie de fosfor cu toate simţurile inundate de durere şi frică extremă.

Maria ieşise schimbată. Zâmbetul ei natural nu avea să mai revină poate niciodată. Continua să-l sărute dar îşi pusese gluga în cap şi-l luase grăbită de-acolo. Un oficial de rang mediu îi felicită şi îi înmână medalia de cetăţean cu drepturi depline. Nimic nu mai conta, ea, ca şi restul generaţiei ei, experimentase holocaustul ce nu o atinsese niciodată direct.

Reyn ştia acum că era vorba despre trecut. Seminţele Ascendenţei erau sădite chiar înaintea ochilor săi. Dar cum avea să folosească asta în lumea sa reală? Nu, nu reală, prezentă.

Adormi. Până şi asta era o simplă comandă mentală dictată de necesităţi.

Dune-Cruciada masinilor

2010-10-02T15:16:00.002+03:00

Daca nu scriu la mine, imi fac de lucru acasa la Iulian Resboinicul-Comunis t. Am terminat si Cruciada masinilor, urmeaza Batalia Corrinului.

Twisted m(e)ind

2010-10-01T14:23:00.001+03:00

528491

2010-10-01T12:49:00.001+03:00

NOT just another love song

2010-09-29T21:26:00.001+03:00

I love the way you lie

2010-09-29T20:38:00.000+03:00

Declaratie

2010-09-29T14:37:00.003+03:00

Never risky, never scared
I am one closer to the edge.
You- nothing valued, think no fear
Always wondering why i'm here
All your purposes are gone,
Nothing's right and nothing's wrong
You-nothing ventured, nothing gained
Feel no sorrow, feel no pain.

Kiss Me While I'm Still Alive,
Kill Me While I Kiss the Sky
Let Me Die On My Own Terms,
Let Me Live and Let Me Learn
Now I've Followed My Own Way,
I'll Live On to Another Damn Day
Freedom Carries Sacrifice,
Remember That These Words Are My Life

Looking forward not behind
Everybody's gotta cross this line
Free me now to give me space,
Keep me caged to free the beast
You-fallin' faster as time goes by,
Fear has not seen through my eyes
What there was will never be,
Now you're blind and cannot see

Cusca noua sau cum sa renunti la a te minuna din orice

2010-09-29T09:31:00.003+03:00

Am schimbat cusca. Asa ne numim noi cu deosebita afectiune locul de munca dar nu pentru ca am avea patetice resentimente fata de locul de unde ne luam salariul ci pentru ca, din lipsa de imaginatie, constructorul respectivei structuri i-a dat o forma foarte elaborata de cusca, cu tot cu gratii.
Lucrurile au stat cam asa: restructurarea a presupus relocarea. Si, ca sa fim seriosi, s-a procedat asa: aia de la 8, care trebuiau sa ramana la 8 pentru ca acolo era repartizata organigrama lor (printre ei si eu), s-au dus la 9. Aia de la 9 s-au dus la 5. Aia de la 5, al caror loc a fost luat de aia de la 9, s-au dus la 8 in locul nostru care ne-am dus la 9 in locul alora care au ajuns la 5, in locul alora care au ajuns la 8 in locul..... . Un talmes balmes de birouri, dosare, dosarele, hartii, scaune, mobila, dulapuri, oameni, saci......3 zile de munca de salahor. Inspirat, 2 zile imi aranjasem sa migrez prin alte zari din timp, fara a stii ce se intampla. Am sughitat de la ceva injuraturi pe seama mea si am recuperat in a 3-a zi de sfortari deloc mentale.
In mod normal, dat fiind tetrisul jucat cu birouri printre incurajari injurate, ar fi trebuit sa ma minunez pe seama mamei coordonatorilor acestor misculatii. Am renuntat sa o fac, mi-am dat seama cat de in derizoriu imping ideea de a ma mira de neste chestii. Aici ar trebui sa raman mirat tot timpul, ceea ce mi-ar dauna grav expresiei. Si fata mea deja e in deplasare din cauza unor strambaturi ce mi-au intrat prosteste in reflex.
In casa noua, o sa sparg un pahar. Cred ca in capul colegului de-a laturi. Si o sa bem, am inceput deja cu must.
P.S. Ah da, impart noua locatie cu o gasca foarte ciudata. Printre ei, figura de stil este supergay-ul companiei. Am constatat exact cat de homofob pot fii, pur si simplu omul ma inspaimanta. Foarte urate afirmatii, dar sunt sincere.

Suicidal tendencies

2010-09-29T09:23:00.000+03:00

Help? Why would I do that
It's just that this, this is the way I'm wired
So could you please,

Help me understand why
I've given in to all these
Reckless dark desires

Disconnect and self destruct one bullet at a time
What's your rush now, everyone will have his day to die

Medicated, drama queen, picture perfect, numb belligerence
Narcissistic, drama queen, craving fame and all its decadence

Lying through your teeth again
Suicidal imbecile
Think about it, put it on the fautline
What'll it take to get it through to you precious
Go with this, why do you wanna throw it away like this
Such a mess, I don't wanna watch you...

Vremuri apuse

2010-09-21T21:47:00.001+03:00

Trei

2010-09-20T23:34:00.009+03:00

-As sta aici pentru totdeauna. Totusi, imediat dupa ce am sa plec acum, nu am sa ma mai intorc niciodata.
-De ce?
-E prea multa moarte aici.

Privi in jurul sau fara a vedea cu adevarat ceva. Prins in capcanele propriei minti, nu simtea nici bataia temperata a vantului de toamna, nici urma de parfum dulceag de flori trecute. Nimic din toate astea, nici macar norii ce alergau grabiti pe un cer prea jos, prins in chingi de neguri vremelnice.

Statea. Astepta. Ar fi trebuit sa-si simta inima batand navalnic dar nu era asa. Si simplul gand ca lucrurile nu se intamplau asa cum ar fi trebuit, asa cum le vedea el normale, il chinuia. Dar asta era tot, restul emotiei lipsea.

Avea parul scurt, tuns drept in preajma urechilor micute. Blondut, se lipise de pielea capului sub ploaia marunta. Deranjata, indeparta o suvita ce i se lipise de frunte si zambi. Acelasi suras senin, prea pur pentru unul ca el. Totul fusese doar un joc, il jucase, trebuia sa-i puna capat.

Statea de prea mult timp acolo. Nu mai era nicio asteptare, pamantul aspru rascolit nu-i mai lasa loc de asa ceva. Undeva sub acel morman cenusiu se ascundea pentru totdeauna chipul ei. Moale, cu trasaturi line si ochi blanzi, acum stinsi. O pierduse, stia cum. Si cu toate astea, nu putea accepta.

O vazu venind. Se misca parca cu fiecare adiere, fluturand din rochia vaporoasa care-i dansa in jurul formelor cu un efect mirific. Vazand-o, incerca in sfarsit o forma acceptabila de regret.

-De unde stiai ca-mi place locul asta? Nu ti-am vorbit niciodata despre el.
Isi aseza gluga rosiatica pe cap. El zambi, era un alt suras inghetat.
-Nu mi-ai spus niciodata.
-Mi se spune Scufita Rosie, stii?
-Stiu.

Senzatia de pierdere il scosese din minti. Nu mai pastrase nimic in suflet, nimica care sa-l tina in continuare treaza asa ca se prabusi peste pamantul afanat si se intinse cu ochii spre cer. Isi indeparta bratele de trup si se lasa tras de chemarea ce venea din interior.

-Am vrut sa stii.
Zari lacrimile din ochii ei dar nu simtea nimic din durerea de dincolo. Pur si simplu asa era mai bine, ea trebuia sa accepte. Era important, nu dorea sa-i rapeasca si mai mult din fericirea ei naturala. Brusc, fata o rupse la fuga iar el nu o urmari. Ii placuse intotdeauan parul ei blond si rochia rosie pe care o purta acum. Nu mai simtea senzatia de apartenenta fata de niciunul dintre aceste.....detalii.

-Am aflat ca a murit si ultimul lup.
Era tristete in vocea ei. Privi peste campia maturata de vant, era sigur ca ea isi dorea sa fii vazut macar odata un lup adevarat, nu doar o replica impaiata. Dar acum asta era imposibil.
-O lupoaica, a murit in timpul sarcinii. Masculul ei fusese impuscat deja mi se pare. Oricum n-ar fi putut supravietui ca specie, cred ca d-asta a fost doar un titlu de pagina a patra.

Se ridica in capul oaselor si privi fara sa-si creada ochilor silueta ce se apropiase de el. Supla, cu blana mitoasa, cenusie, il privea cu ochii mari, plini de viata. "Aproape umani", gandi el. Undeva din minte ii rasari o poza in care o fata inalta, blonda, cu o boneta rosie pe cap si un zambet complet, statea langa o cusca in care se agitau mai multi catei. Nu, nu catei, lupi.

Avea sa fie mai fericita. Viata ei avea un scop, el n-avea ce sa caute in el. Nici macar nu-i placeau animalele. Asa era mai bine, da, cu siguranta. Se intoarse in piata aglomerata urandu-se si resimtind din plin singuratatea in care se aruncase singur. Trecu pe langa un stand de ziare si ochii ii fugira catre un titlu pulsatil: "Lupii traiesc din nou!"

Privi catre natura moarta stiind ca nu avea sa vada niciodata prin ochii ei. Ea nu intelegea moartea, cum ar fi putut? Crescuse tot timpul departe de ea, o gradina moarta avea sa ramana moarta pentru ea doar pentru ca isi putea permite o alta verde intrun alt colt de lume. Ultimul lup murise chiar aici. "Ultimul lup liber", se corecta el.

Lupul il privi lung. Isi arata caninii lungi dar nu-l ataca. De ce nu si pe el? De ce doar pe ea?

Si totul fusese realizat de o femeie pe care el nu o dorise niciodata cu adevarat. Dar, succesul ei cel putin, il facea acum sa se simta gelos.

Viziune

2010-09-20T10:34:00.002+03:00

Gasesc uimitoare tendinta generala a oamenilor de a cheltui enorm de multa energie in tentativa de a face alti oameni sa vada lucrurile precum le vad ei. Efectul cred ca poate fi explicat conform legilor fizice, el este de respingere totala pentru ca premizele de la care pornesc cele doua elemente nu numai ca sunt total diferite, dar devin diametral opuse in cazul confruntarii. Cu toate astea, nimeni nu cedeaza....

Jihadul Butlerian

2010-09-18T20:02:00.001+03:00

Dune-Jihadul Butlerian acasa la Iulian Resboinicul. Viziunea mea. Am ajuns sa fac recenzii, sunt pe drumul cel bun :-)

Si totusi....

2010-09-16T00:06:00.000+03:00

I am a monster

2010-09-16T00:05:00.002+03:00

Eye on the TV
'Cause tragedy thrills me
Whatever flavour
It happens to be like
Killed by the husband
Drowned by the ocean
Shot by his own son
She used the poison in his tea
And kissed him goodbye
That's my kinda story
It's no fun 'til someone dies

Don't look at me like
I am a monster
Frown out your one face
But with the other
Stare like a junkie
Into the tv
Stare like a zombie
While the mother
Holds her child
Watches him die
Hands to the sky crying
Why, oh why?
'Cause i need to watch things die
From a distance

Vicariously i, live while the whole world dies
You all need it too, don't lie

Why can't we just admit it?

We won't give pause until the blood is flowing
Neither the brave nor bold
The writers of stories sold
We won't give pause until the blood is flowing

I need to watch things die
From a good safe distance

Vicariously i, live while the whole world dies
You all feel the same so
Why can't we just admit it?

Blood like rain come down
Drawn on grave and ground

Part vampire
Part warrior
Carnivore and voyeur
Stare at the transmitter
Sing to the death rattle

Incredulous at best your desire to believe in
Angels in the hearts of men
Pull your head on out
Your head believes it give a listen
Shouldn't have to say it all again
The universe is hostile
So impersonal
Devour to survive, so it is
So it's always been

We all feed on tragedy
It's like bood to a vampire

Vicariously i, live while the whole world dies
Much better you than i

Supravietuire

2010-09-15T10:09:00.002+03:00

Aseara am hranit doi caini. Au hapait veseli ce le-am dat eu si, chiar daca nu erau cainii pe care vroiam eu sa-i hranesc, am fost fericit. Ochisem doi mai plapanzi dar astia au fugit ca de draci desi eu aruncam cu mancare dupa ei. Asa ca in locul lor s-au ospatat doi dulai. Natura umana spune ca trebuia sa insist cu aia mai mici. Aceeasi natura spune ca respectivi caini fugeau pentru ca alti oameni ii luasera la picioare. Dulaii poate ca-si primisera si ei partea lor de alergatura dar, mai in varsta si cu mai multa experienta, au fost in stare sa aprecieze mai corect postura mea.
Prietenul cel mai bun al omului este in stare de un salt evolutional exceptional. Reuseste sa vada in noi mai adanc orice alt semen de-al nostru pentru ca nu se incurca in itele mintilor noastre trunchiate. Pentru asta merita tot respectul, si de ce nu, cateo bucatica de hrana. Pentru ca, nu-i asa, e doar un biet animal. Oare?

Cu ochi-n puzzle

2010-09-15T10:01:00.002+03:00

Mi s-a comunicat ca prin intermediul blogului numitului Alex Puzzle, gandurile mele sunt monitorizate aproape permanent. Totodata mi s-a precizat faptul ca unele lucruri nu cadreaza cu convingerile filozofice si estetice ale comisiei de investigatie dar ca, atata vreme cat aceste lucruri coincid cu ideile mele reale, sunt acceptate din lipsa de chef pentru o dezbatere pe aceasta tema. E un fel de a arata degetul mijlociu unora dintre posturile mele considerate a fi imberbe si per total, neavenite si necorespunzatoare cu statutul meu actual. Cred ca totul pleaca de la discutiile cu numitul Alex Puzzle. E mana lui aici, de fapt, cred ca sunt picioarele bagate cu voiosie in tot ce nu cadreaza din punctul LUI de vedere.

:-)

2010-09-14T10:39:00.001+03:00

Oh, she says I'd like to turn myself, as she stares into the windowpane,
And if only I could be myself, but I'm sure you'd do the same to me.
I was only a guest that she wanted, it was more than that she flaunted.

It's away, to you,
Away, to you.

So I pleaded, she needed to be herself,
and she dipped into his wishing well.
At any moment, any moment the sounds of the midnight train,
will be the mating call of his whippoorwill.

Should she wait 'cause her father drinks too much
had her paint thinner laced with his sleeping pills.

She'll find a way, to me
away, to me.

So she dreamed away.
Away.

From these small streets,
and to where they lead,
and the holes that bleed,
from where she taunts me,
cause of these stained sheets,
lets dream away.

And from my small tower,
every hour, seemed to take the day,
and so she dreamed away.

Oh, baby don't you that you're good enough?
Baby, don't you think that you're bright enough?
Baby, don't you think that you're good enough?
Don't you think that you think that you're good enough, for you?

Pilda

2010-09-14T00:57:00.002+03:00

Numai un idiot ar sta cu spatele la o usa. Evident, cu curul pe o carte. Ce ar face? Ar turna inapoi din pahar in sticla. De ce? Cum, nu ti-am spus, doar sta cu curul pe o carte. Da....Si cu spatele la usa. Si stii dupa ce fuge? Dupa ce? Dupa timpuri trecute, vorba aia, vanezi fluturi in apa cu sageti de foc.

Rasarit

2010-09-13T22:23:00.004+03:00

Asculta

2010-09-13T22:20:00.002+03:00

Those things you thought that were obscene
Will quickly become your routine
And he invited you over
An addict quickly gets undressed
With something to get off her chest
You made a trade 'cause you're sober
And it stings to remind you
Of all that's behind you
But i don't want to lose you right now...
'cause they say it gets better before it gets worse
You know it gets better, so of course it gets worse

Your body's made of dollar bills
You'd spend them all on some cheap thrill
But what when you're older?
You stuck a point into your arm
But did you contemplate the harm?
As it moved up your shoulder...

Did it make you feel better
Right before it got worse
I used to make you feel better
But now it just hurts...
And there's no hope 'cause i'm in love with you
I cannot cope; guess i'm addicted too

You keep on coming over me
I keep on crying over you
It shows me what it's come to be
It shows me what i mean to you
'cause you're killing me......

And after all you would think
It's my fault when all in all i know is that you're killing me!

Piratul de birou

2010-09-13T15:41:00.002+03:00

Piratul de birou nu este o specie comuna. Ea nu poate fi intalnita in orice birou ci doar in acele locatii unde el poate naviga in voie, atacand cam tot ce poate ataca un pirat. De obicei, alte creaturi cu care nu incearca sa coabiteze in marea pe care cu emfaza o intituleaza "a lui".
Sa vedem ce poate piratu'. Ei bine, nu are nici picior de lemn dar cu siguranta ca are un papagal care trancane aiurea. Nu de pe umar, nu, ca pe-ala l-ai depista de la prima vedere. Papagalul respectiv ii locuieste gusa, foarte activa. Piratul nostru nu cauta nici rom, nici lazi cu comori, el ataca prazi mai mici, mai "rafinate". Prazile lui sunt acele "nave" care ii intra in raza de actiune, indiferent de ce au la "bord". El, piratul, e gata mereu de abordaj pentru ca traieste cu senzatia permanenta ca toata lumea pune tunurile pe el, chiar si atunci cand evident, nu au tunuri. Nu conteaza, corsarul de birou ataca preventiv. Ba sa avem pardon, poate fi si corsar, nu doar pirat. Adica, daca-l platesti bine, ataca la comanda. A cui comanda? De obicei a amiralului de flota care asta, amiralul, e un biet contopist scufundat printre dosare, care e incapabil de lucruri cu monitoare si alte dracovenii moderne si, prin urmare, considera ca singura cale de a ramane pe pozitii peste mica lui bucatica de mare, e sa tina in slujba astfel de corsari.
Asa. Deci, eu lucrez pe o mare d-asta controlata de o junta militara sud-americana si populata de pirati plictisitori care duc ignoranta spre noi culmi de performanta.
Yohoho, and bottle of rum. 15 men on a dead man's chest. Era invers, nu?

Casa noua, imagine noua

2010-09-09T19:59:00.005+03:00

The new, the only one, reloaded, refurbished.....Leit eu, mai putin culoarea, ochii, specia, mustatile, urechile, capul....

Top 5 traznai auzite

2010-09-09T19:53:00.003+03:00

1. Sincer, nu stiu ce sa fac cu tine. Atentie, nu e "nu stiu ce sa ma fac cu tine" ca pe aia o mai intelegeam. Asta este replica pe care am auzit-o cel mai des de la domnite. Grav.
2. Pari inabordabil. Chiar esti? Ok, daca ar fi fost rostita de o "ea" era ok. Nu intru si-n alte detalii, am auzit-o din fericire o singura data.Si da, sunt al dracului de inabordabil, sunt chiar antisocial.
3. Nu esti precum pari. No shit! Si e de bine sau de rau?
4. Nu mai vreau sa te vad. Niciodata. Dar sper sa fii fericit. No, de ce speri? Eu stiu ca o sa fiu, pentru ca n-o sa te mai vad niciodata.
5. Esti baiat bun. La care io mijesc ochii si zic: m-am dat dreacu, exact asta imi scria in cafea. Bun bun, dar nebun.

Talentul de a vedea

2010-09-09T11:17:00.000+03:00

Sunt Om. Astăzi conştientizez pentru prima dată cu adevărat ce înseamnă asta. Sunt suma unor ani de evoluţie, foarte mulţi pentru percepţia pe care o posed asupra timpului. Sunt produsul unui proces a cărui complexitate sunt sigur că încă îmi scapă chiar dacă, la fel ca şi totţi ceilalţi, îl pomenesc cu o uşurinţă decadentă.
Sunt un animal, o fiinţă descrisă de caracteristici fixe adânc săpate în carne, închis în spatele unor deprinderi de care nu mă pot desprinde, victima propriilor părinţi aşa cum şi ei au fost la rândul lor victime, perpetuând fără discernământ o schemă care poate fi greşită din start. Deşi gândurile-produsul propriei minţi- mă pot purta departe, ba chiar mă pot face să-mi judec greşit valoarea, ştiu că şi ele sunt produsul aceleiaşi cărni lucrate de condiţiile în care eu exist. Sunt suma unor deprinderi….
Mintea mea mă obligă să analizez în detaliu aproape tot, agăţându-se de un ideal pe care îl bănuiesc a fi fals. Sunt neam de zei, făurit după chipul şi-n imaginea Creatorului, sau, în cel mai rău caz, sunt produsul unei evoluţii perfecţioniste-eşuate ce m-a adus de la stadiul de larvă microscopică, zămislită în noroiul primordial, la imaginea unei creaturi cumplite, al cărui unic ţel este de a-şi domina şi remodela lumea, căţărată sus pe abruptul pisc evoluţional. Da, gândurile mi se învârt în jurul acestor contradicţii ce mă rup de realitate sau, din contră, mă afundă tot mai mult într-un teritoriu în care mă simt pierdut. “Ştiu sigur că nu ştiu nimic”.
Cândva, nu acestea erau gâdnruile mele. Trăiam imun în ignoranţa mea, departe de tot ce ar fi putut fi nelalocul lui într-o existenţă cu prea puţin instict şi enorm de multe reguli false. Dar am ajuns să mă fălesc cu introspecţiile mele. Mă ţin aproape de conştientizarea propriului eu. Elementul declanşator însă a fost atât de puternic încât tot ceea ce eu credeam a fost şters cu un burete uriaş. În urmă a rămas un gol flămând.
Când l-am cunoscut am fost tentat să pun întrebări universale: cine e, de unde e, ce caută printre noi. Mi-a răspuns, dar nu direct, nu aşa cum mă aşteptam.
Mesagerul venea din spaţiul liber, necontaminat. Aşa s-a prezentat. Am crezut tot timpul că reprezenta o civilizaţie mai avansată decât noi. Personal, am realizat că era un considerent impropriu, termenul de comparaţie nu exista. Mândrii, l-am considerat un vizitator atras ca o molie de lumina civilizaţiei noastre. Am descoperit că, aşa cum eu sunt o curiozitate pentru semenii mei, aşa eram şi noi toţi pentru el şi ai lui. Nu, sunt prea orgolios, comparaţia nu este deloc reală dar aşa măcar îţi poţi face o idee.
Şi ce moment mai propice decât acesta, mileniul în care am atins triumful purtaţi de genialitatea noastră fără egal pe faţa Terrei. Aşa gândeau toţi. Iar el…..el vorbea despre o armată de frunici. De ce? Intelectul lui cu siguranţă că trebuia să recunoască un altul, noi eram foarte apropiaţi de el. De ce? Toate aceste întrebări….el nu avea răspunsuri. Dar senzaţia de furnicar era clară. Nu, imposibil, furnicile sunt doar nişte insecte ce nu pot depăşi momentul propriei existenţe, noi oamenii lăsăm ceva în urma noastră, lucrări de artă, realizări ştinţifice de excepţie, roata, focul…..Amorul propriu te împiedică să te întorci la imaginea larvei din care te-ai născut, aşa e?
A cerut răbdare, noi nu i-am acordat-o niciodată. În timp ce minţile noastre bănuitoare ţeseau scenarii, am început să-i pompăm la greu detalii despre ceea ce noi suntem, ştii tu, placa obişnuită, grozavi, avansaţi….Am străpuns barierele spaţiului, suntem acolo printre stele, ne clădim Pământul în alte mii de locuri iar navele noastre străbat…..
A clipit scurt, da, putea să facă asta, doar era o simplă imagine. Gândurile lui răspuns mi-au invadat imediat mintea. Ştiam ce vroia să zică, noi, oamenii, am privit prea mult la soare, atât de mult încât nu mai putem vedea cu adevărat nemărginirea propriului univers. Orbiţi înainte de timp, ne agăţăm de cârje mecanice, de realizări de care ne putem lipsi. Foamea noastră nu este naturală.
Am învăţat să ne stăpânim impulsurile…..
Gândurile răspuns au fost seci: impulsurile vă definesc, încercaţi să vă domoliţi doar propria cunoştinţă de sine dar pentru asta nu aveţi nevoie de oglinzi. Deşi scăparea este atât de aproape, nu o veţi găsi niciodată.
Dar putem să…..
Da, puteţi realiza orice vă trece prin minte dar voi ţineţi la limitările voastre. Straşnic păziţi aceste limite cu imaginea unor deităţi în spatele cărora vă simţiţi în siguranţă, în concepţia voastră doar Universul este nelimitat. Universul însă nu ştie asta, el doar există.
Eşti un delir care jonglează cu prea multe noţiuni, parţial digerate, incomode şi inutile pentru o minte clădită pe puncte fixe. Nu eşti nimic din ceea ce crezi că eşti, şi, atunci când te uiţi în jurul tău, nu faci altceva decât să înfigi ace în fluturi.
Am fost trist. Ne-a părăsit fără să fie dezamăgit iar eu am rămas să privesc altfel răsăritul soarelui. M-am uitat dar nu am văzut fluturii de care vorbea, am vazut doar acele. În schimb, chiar la dreapta mea, un alt eu mângăiat pe chip de razele dimineţii, a rostit cu convingere.
Sunt Om, coborâtor din zei….

Imi fac singur cinste :-)

2010-09-08T23:38:00.000+03:00

Nu e pentru urechile fine

Fata cu motocicleta

2010-09-08T20:10:00.003+03:00

Tramvaiul este probabil cel mai monoton, mai insipid si mai sters mijloc de transport. Se misca pe un traseu predeterminat, cu un numar limitat de opriri. Vatmanul este probabil, in afara de desele sicane din traficul bucurestean, un om care sufera de plictiseala cronica. Cred.
Ma zguduie cu "blandete" si-l bag in masa pe ala de-a construit sinele. El n-are nicio vina...Dar stai, povestea asta nu e despre un amarat de 21. Este despre o fata si motocicleta ei.
M-am zgait cu incantare prin geamul pistruiat de gainat si alte urme la fel de prietenoase. Lumina nu prea mai era afara dar chiar si asa, era greu de ratat. Bolidul, unul verde, din cine stie ce neam japonez, a scos un sunet prelung, taios, ca de catana. Am crezut ca e unul dintre fantii ce s-au abonat la motoare, dar nu, eram norocos. Ea se instala mandra printre masinile oprite la stop, croindu-si drum cu eleganta printre ele. Chiar daca purta casca, sunt sigur ca era frumoasa chiar daca nu era. De ce?
Fara indoiala ca undeva, in creierul meu masculin, un neuron grabit a facut un scurt-circuit stereotip. Fata+motor= love. Ok, dar eu nu ma prapadesc dupa motoare. De data asta insa....
M-am prins cand adunam unu cu una, imediat ce motorista m-a parasit calare pe caii ei putere cu nenumarati cm cubi. Asta era, felul in care se prezenta, tinuta ei, ce inspira. Pentru ca inspira ceva profund care nu tine nici de fundul bombat triumfator si nici de felul in care stapanea intre picioarele "fiara". Hm, oare?
Da. Nu e prima fata pe motor vazuta dar e prima dupa care intorc capul (e un fel de-a spune, practic n-aveam cum). De ce? Fiindca in dreptul ei am pus imediat ideea de libertate. Asta mi-a inspirat. Genul ala de libertate, un pic inrudit cu miserupismul. Un pic de tot. Arata tare pentru ca-si dorea asta si pentru ca nu-i pasa deloc daca ranjeste vreun bou din spatele parbrizului (geamului de tramvai). Ei bine, asa mi-o imaginam eu. Si m-am trezit privindu-ma in vizorul unei casti si ce sa vezi, era geamul meu de restaurant, cu toate bucatele alea alese la care ma uit mereu prin parbrizul vietii (cum "zicea" parazitii). Si.....
Am zambit ca prostul fiindca stiam de ce sunt inafara geamului. E genul ala de libertate pierdut prin educatie, tabuuri, reflexe....toata cultura aia care ne interzice sa ne abatem de la calea binecunoscuta, aia "safe". Cu totii suferim de boala asta, mai mult sau mai putin, si dincolo de cliseele neo-culturii, cu totii ii simtim presiunea. Dar eu, ieri seara, macar pentru o clipa, sub forma unei fete pe o motocicleta, am vazut o sclipire de altceva.

Achizitie noua

2010-09-08T20:07:00.002+03:00

Am gasiot o noua ghinda. Am luat-o si am pus-o langa cealalta ghinda si langa jumatatea de cheie. Asta mi-a cazut pur si simplu in cap. E mai mica decat cealalta, mai pricajita. M-am uitat dupa ea cum se rostogoleste pe mijlocul strazii si am cules-o. De ce? Era plin de ghinde pe-acolo, de ce tocmai asta? Nu stiu. Probabil ca nu asta conteaza. Dar, fiindca inca ma mai uit dupa furnici si nu le calc imi spune ca sunt inca pe drumul bun.

Adevarata ta valoare?

2010-09-08T16:00:00.002+03:00

What are you worth, the things you love or the people you hurt?

Bits of truth

2010-09-07T20:21:00.001+03:00

Memento

2010-09-07T10:47:00.001+03:00

And my mistake is much too late
But your mistake was trusting
That out of grief, a goodness comes
And love comes out of lusting

There's a beauty that's within us, just like a rose
You say, "Beauty is within us, so let it grow"
But it's grown so dark I can not see you anymore

Colectionarul de vise

2010-09-06T10:56:00.002+03:00

Imi place vremea asta, imi evoca amintiri profunde. Sincer, detaliile au trecut dinspre confuzie in inexistenta, dar chiar si asa, le pot lega de senzatii. De trairi multiple, de o vreme cand Puzzle era doar o expresie indepartata.
Si, asa cum ma fataiam eu cu simturile pline de imagini sterse si amintiri prea profunde pentru a fi retraite, ci doar gustate, am sutat intr-o ghinda. Normal, sub un stejar. Am dus-o in suturi ceva distanta dupa care am bagat-o in buzunar. De ce? Nu stiu, m-am uitat la ea, era sa o calc. E inca verde pe o parte, nu mai are capacelul ala din varf. Pare altfel la fiecare privire. E doar o ghinda. Oare?
Acum vreo luna de zile am bagat in buzunar juma' de cheie. Din partea zimtuita, aia care deschide usi, lipsea trei sferturi. Partea inca intacta e zgariata si harsaita prin praf. Am gasit-o in dreptul bancii nationale, nu stiu de ce am pastrat-o. Poate pentru ca-mi place zona aia. Poate pentru ca era in dreptul unei banci si mi s-a parut amuzanta ideea de a gasi o cheie, fie ea si jumate. Sau poate ca...nu e doar o cheie, e un semn. Ce fel de semn? Inca nu m-am prins. Probabil nu e nimic, poate doar sperante desarte si dorinta de a da sens unei senzatii intense, poate inexplicabila.
Cand eram mic ma plimbam cu toate buzunarele pline cu astfel de nimicuri. Suruburi, piulite, saibe, chei, tot felul de nimicuri pe care le gaseam pe unde ma jucam, de cele mai multe ori singur. Asadar, nimic nu s-a schimbat.

Memento

2010-09-05T10:37:00.001+03:00

Every night of my life
I watch angels fall from the sky
Every time that the sun still sets
I pray they don't take mine

Puzzle pics

2010-09-04T12:16:00.005+03:00

Filozofie ne-orientala

2010-09-03T10:26:00.004+03:00

Femeia acum te iubeste, peste o clipa te maraie prin gard.
-Iulian Resboinicul

Puzzle song

2010-09-03T09:08:00.002+03:00

Look at my smile, it's all over your silly face.
It's ‘cause I'm getting tired of this human trade,
My darling...

I've got the eyes of a child as I went away,
How many heroes did you killed today?
Me, I can fly higher than an aero plane,
As I have the voice of a thousand hurricanes,
My darling...

Made of destruction, I reap iniquity.
While heroes of courage die with dignity.
And how many weapons did I help you create?
And how many lives will you devastate?
My darling...

I think of all the days in my life,
Where I could have done something more.
‘cause I remember the days in my life,
Where I could have done something more.
There is never a day that goes by,
That's a good day to die.
Please open your eyes,
To the millions of lives,
We will senselessly kill in our wars.

Please open your eyes, Oh.
There was never a day that went by,
That's a good day to die.
Won't you please close your eyes?
For the millions of lives...
We have senselessly kill in this war.

Numere

2010-08-31T13:39:00.001+03:00

„Viaţa fără de moarte e ca începutul fără de sfârşit”.
Din poziţia mea am avut tot timpul să mă gândesc la motto-ul ăsta. E searbăd, doar un alt clişeu. E foarte evident pentru mine. Contabilul Morţii, mda, asta sună şi mai şi. Şi totuşi… e funcţia mea. Ai fii înclinat să crezi că e un blestem, nu, nu e un blestem. E o slujbă ca oricare alta în sensul că după o vreme te obijnuieşti cu ea. Ba mai mult, îţi poate oferi şi ceva satisfacţii. Şi ajungem la următoarea întrebare cu un pic de logică în ea: cum am ajuns eu aici? Păi, pe baza unui C.V. convingător şi a unor talente despre care nu are rost să-ţi vorbesc acum.
Să vedem. La capitolul beneficii pot trece faptul că mi-am luat întreaga plată în avans, nu mi-am văzut şeful aproape niciodată şi, cu toate că nu am făcut altceva decât să predau situaţii, nu am dat socoteală nimănui, în nici un caz.
Să ne înţelegem, moartea este o afacere iar eu i-am ţinut evidenţa. Am lucrat cu cifre, scăderi şi adunări. E o afacere extrem de bine pusă la punct şi foarte profitabilă pentru că e imposibil să nu fii implicat în ea mai devreme sau mai târziu. Boss-ul ăl’ mare e după cum poţi ghici şi singur, Moartea. Egalizatorul final, singura diferenţă constantă din viaţă, blabla, C.V.-ul lui e şi mai convingător, şi mai ţipător.
Să-şi spun ceva despre moarte: nu acţionează direct. Nu vine personal la tine, totul e stabilit şi funcţionează conform unui plan riguros. Moartea este o maniacă stai, cred că totuşi e maniac, al preciziei. Eh, ca să revenim, în locul său se mişcă angajaţii. Le spun Recuperatori, asta le descrie foarte fidel activitatea.
Treaba lor e simplă, ei nu fac altceva decât să se ocupe de tine de la venirea pe lume şi până la părăsirea acesteia. E un moment pe care-l aşteaptă cu răbdare, mereu la timpul şi locul potrivit pentru impulsul care te va duce la sfârşit. Impulsul ăsta de obicei înseamnă boli sau moarte violentă, totul e aranjat prin regulamentul de funcţionare al Morţii. După asta îţi colectează-recuperează energia iar eu mă aleg cu un raport. După asta tu devi doar o statistică, o colecţie de date pe care eu trebuie să le păstrez.
Totul funcţionează în numele echilibrului, toate deciziile vizează protecţia acestuia şi conservarea status quo-ului. De fapt, totul se rezumă la două noţiuni de bază: regulamentul şi echilibrul, trebuie să ţii minte fiindcă astea sunt chestiuni complementare.
Nu-ţi voi vorbi însă despre modul în care ţi-ai primit energia, mi-aş depăşi atribuţiile şi, în general, încerc să mă feresc de treburile care nu mă privesc. Ştiu, nu e prea grozav să-ţi vezi existenţa exprimată atât de rece, doar un calcul şi nimic mai mult, mai ales că ţi-ai trăit întreaga viaţă cu gândul că trebuie să existe un motiv serios la baza ei. Dar, cum viaţa ta oricum a trecut, e bine să accepţi adevărul. Iar adevărul este că existenţa ta nu are alt sens decât a da valoare unui sistem gândit dinainte. Şi da, poftim, nu există bine şi rău, poate doar în mintea ta. Şi nu, asta nu e suficient ca să facă aceste noţiuni reale, cel puţin nu aici. Mda, asta înseamnă depăşirea atribuţiilor, cred totuşi că trebuie să ştii nişte chestii din afara postului.

Bun, acum să-ţi explic mai detaliat ce presupune funcţia de Contabil, în caz că varianta scurtă n-a fost suficient de lămuritoare. Pe baza cifrelor prezentate de Recuperatori şi ţinând cont de cifrele iniţiale, adică de fondul de energii funcţionale, aduni dar mai important, scazi şi astfel se întocmesc fişierele care ajung la Şeful cel mare pentru un calcul suplimentar ce ţine personal de socotelile Morţii, un fel de raport de activitate, echilibrul de care-ţi vorbeam. Cum? Ah nu, nu ştiu dacă raportul este predat mai departe dar îţi pot spune că se întâmplă ceva cu energiile recuperate, sunt duse într-un depozit de stocare numai că depozitul ăsta e provizoriu, înţelegi? Energiile astea au o valoare comercială, ţi-am spus că e vorba de o afacere deci implică un profit (contabilitatea financiară se face separat).
Vrei să vezi un fişier? Ei bine să luăm unul recent, hm… să vedem… ah da uite, fisierul 23122345X. Ăsta cred că te poate interesa. Pe lângă numere şi predicţii efectuate pe baza datelor reale, obişnuiam să întocmesc şi o notă personală pe care o ataşam la fişier. Să vedem:
„În intervalul ăsta se petrece ceva important, Recuperatorii s-au întors fără nimic şi e al 13-lea interval în care nu reuşesc să agaţe ceva.”
Urmează partea interesantă, fişierul 23122347X:
„Am aflat ce se petrece, e mai grav decât am bănuit eu, echilibrul e dat complet peste cap. Am aflat de la Recuperatori că în lumea oamenilor a avut loc o schimbare majoră şi culmea, totul se datorează unei singure persoane. Individul ăsta a inventat o sursă de energie care satisface toate necesităţile rasei sale. În mod normal aş considera asta ca fiind imposibil dar acum că oamenii sunt mulţumiţi şi-au rezolvat toate problemele, nu se mai războiesc, nu mai există foamete, au fost eradicate toate bolile şi au de gând să trăiască cu toţii la nesfârşit.” Ori asta însemna o încălcare gravă a regulamentelor stabilite de Moarte, Recuperatorii nu se pot mişca decât în baza lor, de-aici şi compromiterea echilibrului.
Fişierul 23122347X:
„Astăzi mi-am întâlnit pentru prima dată şeful. E exact aşa cum mi-l imaginam. La început am crezut că nu văd prea bine, un nor de funingime îmi bloca în întregime raza vizuală acoperind siluetele şterse ale Recuperatorilor care formaseră un grup compact ghicind înaintea mea identitatea vizitatorului. Apoi fumul a început să se concretizeze în forme, o siluetă înaltă învelită complet într-un linţoliu din cel mai deplin negru. Înainta cu mişcări unduite şi din marea de întuneric ce-o avea drept sursă, Moartea a scos o mână acoperită cu piele pergamentoasă, cu un aspect bolnăvicios. I-am văzut şi chipul, trăsături vag umane apropiate ca aspect de un craniu plin de crestături, complet imobile, cu dinţii stricaţi la vedere şi ochii înfundaţi în hăul orbitelor, ochi cu irişi arzători de un roşu sângeriu.”
Trebuie să înţelegi că printre ultimele cazuri clasate s-a aflat un scriitor care a zăbovit cam mult în mâinile Recuperatorilor şi m-a cam molipsit de ceea ce ei numesc cu emfază talent creator. În fine, să revenim, în definitiv tu o să-l vezi cu totul altfel, dac-o fii să-l vezi, desigur.
“Mâna întinsă căuta fişierul pe care nu reuşisem încă să-l predau (cel din intervalul anterior). I l-am predat şi Moartea l-a întors pe toate părţile.
“ Un nume!”
Nu am observat vre-o mişcare care să-i anime chipul nici de data asta deşi vocea îi aparţinea. I-am spus numele individului răspunzător de toată încurcătura şi Moartea mi-a dat înapoi raportul.”
De ce naiba îi trebuia numele? Habar n-am. S-a ocupat personal de tot, Recuperatorii au comentat asta încontinuu de atunci, îi pot înţelege, şi-au văzut modelul în acţiune.
Da, te-ai prins, eu i-am spus numele tău, n-am avut încotro. Şi uite ce a ieşit, fişierul 23122351X:
„Recuperatorii au început iar producţia iar Moartea mi-a predat personal partea ei şi mi-a spus că va sosi un transport special. Se pare că voi fi înlocuit, nu ştiu exact ce înseamnă asta, personal aş fi mulţumit să mai schimb aerul şi un loc printre Recuperatori mi se pare satisfăcător. Acum că echilibrul trebuie refăcut şi se lucrează suplimentar, poate că va fi din nou nevoie de Biciul lui Dumnezeu, e o poreclă încă demnă de un Recuperator.”
Da, cândva mă numeal Atilla şi nu eram biciul nimănui, dar suna bine. Acum, nu pot decât să-ţi urez succes, îţi las pe mână un birou funcţional cu toate facilităţile, o să te descurci mai repede decât crezi. Ştiu că ai vrut să ajuţi omenirea cu invenţia ta dar vezi tu, existenţa voastră nu poate fi modificată fără a altera per total echilibrul. O să ai o eternitate la dispoziţie ca să pricepi cum vine asta.
„În viaţă există un singur lucru cert: odată si odată tot se sfârşeşte.” Poţi începe cu acest motto.

Sfârşit... de tot

Alex Puzzle

2010-08-30T21:35:00.002+03:00

Pe Alex Puzzle nu trebuie sa-l cauti foarte adanc. Daca conditiile sunt propice si are el chef, iese singur la suprafata. O conversatie cu el este insa savuroasa, si, de cate ori am nevoie de un plus, il caut. Stiu cum suna dar jur ca e adevarat.

Alex Puzzle pretinde ca are 7 masti si 3 inimi. Ca sa te convinga jongleaza cu mastile in timp ce sta tolanit simuland cat de bine poate el nonsalanta. Afiseaza un omniprezent ranjet ironic si o tigara care la fel, ii insoteste orice gest cu fumul ei. De ce tigara? N-am inteles niciodata, doar am fumat. Nu mi se pare cool, lui da. Si da, are un tatuaj. Cica nu-l arata oricui, doar celor ce-i ajung la una dintre cele 3 inimi, oricare dintre ele. E secret.

Alez Puzzle seamana si nu prea cu mine. Unele masti, asta, le recunosc, mi-au apartinut in diferite momente. Mai ales ranjetul. Dar restul e strain, ingropat sub celelalte 6 masti succesive si sub bataile a 3 inimi. Wow, 3. De ce 3? Alez Puzzle nu stie dar spune ca asa a vrut el.

Alex Puzzle e in mod ciudat mai scund. Sau poate nu, e cum vrea el. Un avantaj pe care mi-l arunca mereu in fata si stie si de ce. El nu are de ce sa-si recunoasca limitele, ce limite sa aiba cu 7 masti si 3 inimi?

N-am mai vorbit de mult timp....

Yeah, right.....

Ultima data, iti amintesti? Era oglinda aia acolo, nu, stai, era o masa. Radeai de mine, ca de obicei.

Alex Puzzle rade mereu. E atitudina lui fata de viata, nici asta n-are chef sa explice. Filozofia lui e ca tot timpul gaseste o cale de a fi vesel si ca el nu se retine din a face alegeri, bune sau proaste. Alex Puzzle are o parere foarte buna despre el, ce stie el ca e doar o alta masca? Ah, stie? Si ce daca, asa poate sa rada si mai mult? Alex Puzzle nu s-a nascut aici dar i-a placut numele primit si si-l aloca de-atunci. Acum rade pentru ca el stie ce inseamna o astfel de conversatie. Alex Puzzle stie ca el e genul care linge geamul unui restaurant cu ochii la bunatatile din interior. Si n-o face pentru ca pofteste sau pentru ca nu si le permite, in definitiv el trebuie doar sa intinda mana, n-are jene. Nu, o face pentru a le arata celor din jur ca o poate face. Si ca el stie ce e dincolo de geam, si vrea bunatatile alea chiar daca geamul e menit sa-l separe de ele. Dar Alex Puzzle ar pasi dincolo de geam si daca acolo ar fi doar aer si inaltimea a 10 etaje. Pentru ca Alex Puzzle poate zbura, eu nu. Si daca eu cad.....

Why are we here?

aaaaaa....de ce vorbesti in engleza?

Ah da, vorbeste in engleza. Pentru ca se crede mai smecher, in realitate spune ca asa-i vin cuvintele si el iubeste cuvintele care-i vin. Si foloseste o voce prefacuta, gajaita, chinuita. Cool isi zice el si-o insoteste cu un ranjet la fel de harait, ca de hiena. Da, Alex Puzzle este raul din toate personajele mele negative. Dar nu, nu un rau calculat, ci unul indiscriminatoriu, viu. De ce? N-o sa-mi spuna niciodata.

Ai chef sa vorbim? Sau am venit degeaba pana aici?

Not in the mood for your stupid puzzles. I've got my own, you can take yours and shove them right up your ass. Why, you'll ask?

Da, harait ca de obicei.

Why not? You always come to me when the shit hits the fence. You use me but you never let me go on my own way. Why? I guess you're really a simple minded.....

Si cu asta basta, audienta s-a incheiat. De fapt, sunt sigur ca nu-i pasa, lui si vocii lui prefacute. Stie ca de cate ori pun cuvinte undeva, el revine la viata. Si stie sa astepte, mereu a stiut. Habar n-am daca a invatat, dar oricum, stie. Si asta inseamna ca e tot timpul acolo traind probabil ceea ce eu nu pot. Tot el apasa si pe tragaci, sunt sigur de asta. Inca doua gloante maeste, gajaie el in engleza. Ii place, mereu se viseaza privindu-ma prin luneta unei arme. Si cred ca sadismul din el exulta ca eu sunt cel care incarca pusca aia. Glont cu glont. He'll always find a way. Doar e Nefireasca Creatura. Cu tot cu cacafonia...coase nasturi.

Mesaj de departe

2010-08-30T12:12:00.002+03:00

Niciodata nu stiu cand e Sf. Alexandru. Multa vreme nici n-am stiut ca exista un astfel de sfant. Am aflat interesandu-ma ca omul a fost legionar roman, persecutat pentru credinta lui. A fost condamnat de cateva ori dar a condamnat. In cele din urma, ca sa nu mai scape, l-au omorat, banuiesc ca in arena. Posibil. Probabil. Ce nu stiau ei era ca asta era de fapt marea evadare pentru omul care chiar credea in viata de apoi. Aici lectia lui se incheie, incepe a mea. Bine, suna cam grandoman dar in definitiv, de ce nu, e blogul meu.

Cineva si-a adus tot timpul aminte de Sf. Alexandru. Asa a fost si azi. Si am primit mesajele exact asa cum vroiam, de la oamenii care vroiam sa-si aminteasca in locul meu si culmea, le-am si primit in ordinea dorita. Si, ca sa sarbatoresc, ca de obicei mi-am facut un cadou de suflet completandu-mi colectia mea Dune cu ajutorul colegilor si al celor dragi (din prima categorie nu bag si intra doua pentru ca sunt mai prudent din fire :-) ). Si e tare fain pentru ca ma simt bine. Si pentru ca, in definitiv, asta conteaza, sa simti ca existi. Poate ca asta e rolul mesajelor de departe. Pentru ca departe devine foarte aproape in momentele astea, in rest, sincer, nu ma sinchisesc de onomastici, nici macar de ziua de nastere.

Raison d'etre, partea a II-a

2010-08-28T01:56:00.003+03:00

Nu intamplator s-a nascut sfatul "nu te uita inapoi cu manie". S-ar putea sa constati ca nu mania te mana sa te uiti in urma. "You have served your purpose". Now I no longer need you, asta e replica pereche. No shit, really? De fapt cine pe cine foloseste, utilizatorul sau cel folosit? Cine obtine mai mult, exista vreo diferenta intre cei doi?

Iti poti gasi ratiunea de a exista in cele mai obscure locuri din viata ta, o chestie cam asa, in genul trecutului de multisor apus. So this is why now I see the world through diamond eyes.....I guess.

Ucide-ti indoielile cu sange rece. Atat.

Don't look back

2010-08-26T09:41:00.001+03:00

Summers lost

2010-08-26T09:26:00.001+03:00

Lie to me, say you were wrong
Like you have too many times
And I'll believe it's not my fault
Like i have too much time

So hear me now girl
Stay alive, 'cause that's the way it should go
Would your maker have opened your eyes
If he'd preferred them closed?
To feel the weight of summers lost
I'd love to have you here
And all the times we've ever crossed
It was just to keep you here

To try to be something you are not
Like i have for you and promised too
I know we'll get through this and won't
Let you do it, so stop!
And make believe that i'm not wrong
'cause if i was
We'd all be gone!

Nights without end seem to bleed into days
Try to forget that it turned out this way
I wear the mark of the permanent stain
Not accidentally, i cursed god's good name
I am still mortified yet believed in a way
That when my days are done
We'll be in the same plane

All I can say is it's a god damned shame
Just to feel the pain of summer's loss i'd love to have new years
And all the times i've missed my loss
It's just to keep you
Just to keep you
Here with me

Picatura de vis

2010-08-25T14:47:00.004+03:00

Tin minte ca am apasat pe tragaciul ala nenorocit de doua ori. Am stiut ca gloantele au plecat, stiam si ca vor ajunge unde vreau. Cum naiba, doar le-am simtit. Ma priveam constient ca le voi simti dar nu a fost chiar asa cum mi-am inchipuit, nu stiu de ce. Ca o arsura brusca urmata de o relaxare la fel de neasteptata. Ciudat. Am stiut aproape instantaneu ca s-a schimbat ceva chiar daca nu stiam exact ce. Da, doua gloante argintii, lucioase si fine, frumoase. Trebuia sa-mi placa gloantele mele, nu?

Ei bine, asta a fost demult. Nu mai stiu exact cand dar a venit vara, atunci era rece si mohorat. Si au venit caldurile. Lumea s-a schimbat, vara oamenii sunt mai colorati, mai pestriti, mai animati. Frigul pare sa-i reduca la o stare de asteptare. Imi place frigul, mi se potriveste. Plus ca pe frig eu tot cald sunt.

Stau frumos pe marginea fantanii si ma uit la luminile multicolore din interior. Se schimba intr-o ordine dezordonata, stiu ca le pot controla dar rareori fac efortul asta. Imi place sa ma las surprins de succesiunea lor anosta urmata de o explozie de purpuriu, albastru sau verde deschis. E altceva.

Intre degete tin o tigara de foi. Nu, nu e genul de trabuc falic, ala e greu si nu merita efortul, ce dracu, n-am pe cine si de ce sa impresionez cu clisee ieftine. Habar n-am de ce e tigara acolo, stiu ca am avut candva un pachet, de fapt o cutie de tabla plina cu tigari scurte, cafenii. Aroma de cirese, intre noi fie vorba doar o alta arsura cu miros puturos dar da, cu aroma.

Tigara aia e aprinsa. Fumega. Fumul ei are un dans ciudat ce parca se schimba cu cat urca mai sus. Uimitor, nu se imprastie ca orice fum de tigara ci ajunge sus, alungand bazdaganiile atrase de lumina lampii stradale. Sunt multe dar nu le aud, urechile imi sunt pline de zgomotele estompate ale celor din jur. Ciudat e ca desi ma uit spre ei din cand in cand, nu-i vad. E ca si cum imaginea lor s-ar decolora dincolo de o anumita distanta unde mintea refuza sa ma poarte. De ce? Habar n-am dar tigara aia tot fumega. Si surpriza, eu trag din ea.

Sunt aplecat peste fantana. Am picioarele in apa care bolboroseste animata de mecanismele automate. Ar trebui sa fie curata dar nu i-ar strica un filtru mai capabil. Totusi luminile imi joaca interesant pe piele. Daca nu ar fi pielea mea.....

Nici nu e. Eu nu sunt eu. Cel putin nu asa cum ma stiu, nu sunt nici macar cum as vrea. Am o tigara in mana care se fumeaza singura, eu doar o ajut din cand in cand. Fara tragere. Prin tot acest gand anost, aud pasi apropiindu-se. Nu, n-am cum sa-i aud, doar ii percepe. Mintea ma avertizeaza ca ar trebui sa-i aud, altfel de unde naiba ar trebui sa stiu ca vine langa mine?

Ce cauti aici?

Da ma rog unde ar trebui sa fiu?

Sa te ia naiba, te-am tot cautat si tu zaci aici cu picioarele in apa. Chiar ca-ti bagi picioarele.

Te-am chemat, n-ai vrut sa vii. Dar stiam ca tot o sa ajungi pana la urma.

Ce te face atat de sigur? Si ce e cu tigara aia?

Punand o a doua intrebare imediat dupa prima, ii anulezi insemnatatea celei dintai. Asa ca n-o sa-ti raspund la niciuna dintre el. Ca asa vreau eu. Dar iti pot spune de ce te-am chemat.

Da, chiar te rog.

Tu nu existi.

Iar incepi cu asta?

Asa cum tigara asta nu e reala, nici tu nu esti. Dar am nevoie de tine pentru ca nu ma mai pot ochi singur, am crescut. Stiu, eu insist sa-ti explic cand de fapt ar trebui sa faci ceva ce ai mai facut, iti aduci aminte, nu?

Recunosc ca mi-a placut, da. Dar credeam ca nu mai ai nevoie de asta.

Ei, probabil ca o sa am mereu nevoie de ceva de genul asta.

Bine. Ce mai e de data asta?

Tine.

Se uita lung la arma frumoasa, nichelata. Am scos-o din acelasi buzunar unde tin cutia goala de tigari. Inauntru, in butoiasul aproape delicat, sunt doua gloante. Stie asta, a mai facut asta si nu odata doar ca prima data a tras din vointa proprie.

Ai ganduri de sinucidere?

Doar mentala si cu siguranta controlata, si nu de catre unul din noi doi. Nu mi-as lasa chiar totul pe mana mea.

Stiu ca vrei sa fii inteles. E doar irelevant, stiu ca stii si asta. Doar eu sunt o parte din tine. Si daca.....

Trage. Sec, de doua ori. Lumina devine de un purpuriu inchis. Nu se mai schimba. Asa e cand traiesti cu socuri. N-as zice ca e ceva ce mi se intampla, dar undeva, sincer cred ca asta chiar exista. Cred ca printre cuvinte se ascund multe dar de ce as cauta pur si simplu? Si sigur cuvintele nu ma vor lovi niciodata.

E3 2010

2010-08-25T00:11:00.000+03:00

My dsmbr

2010-08-24T22:51:00.001+03:00

Another freak on a leash

2010-08-24T10:02:00.002+03:00

Something takes a part of me
Something I've lost, something never seen
And every time I start to believe
Something's raped and taken from me

Life's kinda always been messing with me
I've never wanted to see your light
So how can I believe your promise
Can you really fill this hole in me?
I've tried to every night, but it's all in vain

Sometimes I cannot take this place
Sometimes it's my life I can't taste
Sometimes I cannot feel my face
But you'll never see me fall from grace

Something takes a part of me
Were you and I ever meant to be?
Are you that part taken from me?

Feeling like a freak on a leash
Feeling like I have no release
How many times have I felt diseased?
Nothing in my life is free
How else could it be?

Laughing all the way

2010-08-24T08:29:00.003+03:00

http://www.teamfourstar.com/

Lol, deci nu mai pot. De vreo 2 saptamani rad intruna. Ma rog, nu e pentru oricine ci pentru acei care atunci cand erau mai mititei (ma rog), aveau boala cu animeuri si alte japonezisme d-astea. Daca da, atunci enjoy!!!!

Supradoza de realitate

2010-08-23T22:31:00.003+03:00

I'll take one, 'cause I needed to feel it so much
I had an emotional crutch, but
I'm feeling bored so I'll take some more
Cause nothing is happening
And once you told me that you loved me so much
I foolishly began to trust, but
Now I'm ignored and I'm taking more, till
Something is happening.

I'll take one 'cause I needed to feel it so much
I needed that thing we call fun, but
Now I'm ignored and I'll take some more, till
Something is happening
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

How could you leave me when I had need of your love?
Stop holding back!
Give me one reason to think you're decent
When I am alone
Don't you ever try to bring me back

With this one I needed to feel you so much,
I wantingly longed for your touch, but
Now I'm ignored and I'm feeling bored
'till something is happening.
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

With this one I needed to feel you so much
I needed that thing we call fun.
Now I'm ignored and I'm taking more, till
Something is happening
Cause once I thought you were right here with me, so
Maybe I'll take two or three
Until I believe what I have seen is really happening.

No no more!
God, why did you leave me when I had need of your love?
No holding back now!
Give me the real thing!
I've got a reason
When I am alone
Don't you ever try to take me back.

21 august

2010-08-22T12:14:00.001+03:00

Melodia asta e geniala. Am mai auzit-o dar ieri am ascultat-o cu mare pofta pentru ca ea contine adevarul in cea mai pura stare. In fine, am apucat s-o pun astazi (si cred ca nu e pentru prima data) chiar daca io si Margineanu nu ne intelegem. Sa ne fie intr-un ceas bun.

Zbor

2010-08-19T14:37:00.003+03:00

De fiecare data se urca pe aceeasi stanca. Urmeaza aceiasi pasi si a batut drumul ala de atatea ori incat talpile i-au ramas intiparite in nisip. Nu pare sa-i pese de asta, e mereu acolo.

Traseul e simplu. Urca incet tarand aripile mereu albastre, se vede ca sunt grele, cum de-si inchipuie ca poate zbura cu ele? Nu stiu, dar urmaresc cu interes toate astea. Stiu ca de-a lungul timpului m-au incercat diferite senzatii tot urmarind spectacolul asta. Urca, din nou. Urmaresc din nou.

Sus aerul e tare. Undeva, jos, sub stanca, exista mare. Nesfarsita, albastra ca si aripile. Eu stiu ca nu se gandeste decat la albastrul cerului si la aripile ce ar trebui sa fie calea catre inaltare. Eu insa vad marea de jos ce linge nisipul cu o nuanta de spuma alba. Culorile astea par facute sa mearga impreuna dar.....tot ce vede e albastrul cerului.

Si sare. Striga ceva catre inaltul cerului, da, cauta ceva, poate pe cineva. Dar acolo, dincolo de albastru nu asteapta nimic. As vrea ca vocea cu care dialogheaza mereu sa-i explice ca aripile trebuie sa fie perfect echilibrate pentru a te putea inalta in zbor. Incep sa cred ca nu-i pasa, ca ar sari oricum pentru ca aripile sunt albastre. Crede ca daca sunt culoarea cerului atunci se poate inalta.

Planeaza scurt si pentru un moment chiar zboara. E un zbor nebun, o ratacire printre nori. Ma tot uit, silueta e din ce in ce mai mica si parca nu zboara singura. Poate ca de data asta o sa fie bine, nimeni n-ar trebui sa planeze singur. Picajul, desigur.

Si, ca de obicei, caderea incepe in acelasi loc. Poate ca se apropie prea mult de soare, pentru ca sigur nu stie unde si cand sa se opreasca. Are ochii deschisi, la fel si aripile. Planeaza dar stie ca pierde din altitudine. Si da, cade in acelasi loc, in apa putin adanca. Dispare sub valuri dar iese imediat. Si nu lasa aripile, le tot taraste. Alunga apa de chip, cu trasaturile fetei brazdate de sare si.....se intoarce pe acelasi drum.

De ce? Pentru ca atunci cand a zburat i-am vazut rasul. Si fericirea. O fiinta umana completa in unicitatea ei, mereu rupta de armonia interioara exceptand momentele cand zboara. Zborul este natura sa, pur si simplu poate zbura doar pentru o clipa de fericirea care inseamna de fapt intreaga sa existenta. Restul, drumul, taratul aripilor....nu le vede.

Topaind aiurea

2010-08-19T09:24:00.004+03:00

"I'm happy, I'm feelin' glad, I hide the Sun in a bag, Think I'm useless? Not for long, my future is comin' on"

Cu un mare ranjet mazgalit pe chip ma pregatesc de artzag constient ca momentul tine totusi de prezent. Daca ar fi un lucru de care sa ma ancorez acum, asta ar fi grimasa mea de mic intelepet rautacios care a apucat universul de un picior si crede ca asta il aseaza exact in buricul respectivului loc far' de sfarsit. Ah da, ancore. Eu am boala la chestii d-astea navale, si daca candva, nu demult, am crescut cu ardere de punti in urma, acum trebuie sa privesc cu atentie busola, nu de alta dar aiurea e mereu un loc interesant si prezent.

Asa ca ma plimb aiurea pe campiile propriei minti ascultand muzica traznita si ranjind prin vitrinele magazinelor. Io tot ma intreb ce caut, de fapt, ce-mi da ghes sa caut. Stiu, e foamea aia celebra care nu ma lasa sa pic in uitarea proprie si....fredonez fericit "Yeah, ha Ha! Finally I'm outta my cage, Now time for me is nothin' cuz I'm countin' no age, Nah, You can't be here so you shouldn't be scared, I'm good at repairs (s'all simple), and I'm under your snare, Intangible?"

Sunt in primul rand al propriului spectacol. Si ranjetul ala tre' sa vina de la ideea ca-mi var mana pana la cot in popcornul vietii cu gandul ca nu bucatile alea de porumb sunt delicatesele cautate ci linsul degetelor de dupa. Dar, atunci cand esti in primele randuri si ecranul e prea mare, risti sa pierzi din actiune si chiar ceva din cap. Nu e un risc prea mare, am senzatia ca s-asa am prea mult si nu din cale afara de bun. Merge, asa cum e el, ma ajuta sa plonjez mai bine.

"So who you think is really kickin' tunes? Priceless, mystical maybe, I'm the tic and tac of your day". I'm I now? Kinda. Dar chiar de-ar fi asa, uite cum ma lipesc de geamul magazinului care se intampla sa fie un restaurant foarte cochet. Cupluri cuminti stau inauntru si mananca cumpatat. Nu si eu, as vrea tot ce e acolo dar vezi tu, sunt inca in exterior. Si ma uit cu nasul lipit de geam si cu ranjetul si mai deformat catre propriul eu. Si casc ochii mari la ei iar ei se fac ca nu ma vad. Daca ma uit mai sus, deasupra mea, pe geam, alearga imagini multe, clare. Nu stiu daca ele fug sau eu ma misc, ba da, ma prind, pe sus se deruleaza incet dar sigur viata mea cu un numar fix de batai de inima. Mie-mi pasa doar de pizzele de pe mese, le vreau pe toate. N-am voie, nu sunt bune.....la naiba, sunt excelente. Si incep sa ma hlizesc prin geam la ei. Nu ma pot ignora la nesfarsit.

In cele din urma, cineva iese afara. Este o ea. Nu o vad prea bine, dintr-un motiv nebulos ii vad chipul dar nu il retin. De ce naiba nu ma preocupa asta? Ah da, Aida. Ai zice ca ea e prea putin prezenta de fiecare data cand ma uit in geamul restaurantului ala. Si-mi intinde niste pastile. Mici, albastre-cobalt. Si le hapai imediat si tot la fel de repede imi dau seama ca topai aiurea manat de foamea pe care pastilele o provoaca.

"Ce tot cauti?"
Mmmm.....
"Nu serios, ce tot ai de cautat?"
De ce ti-as spune tie?
"Ah, nu stii. Filozofule, viata e o cautare, asa-i?"
Nu si daca esti fericita cu visele tale ireale. Dar daca stau bine sa ma gandesc, caut ranjetul perfect. Uite-l, e in oglinda.

Si tu ziceai ca puzzle-ul meu e gata......

Diamond eyes

2010-08-18T22:06:00.001+03:00

Aida

2010-08-18T12:46:00.002+03:00

Am dat un search pe nentu google cu tag-ul "perfection". De ce? Iote asa, pentru ca am vrut sa vad. Si am vazut. Erau acolo de de la sanii si fesele perfecte, la modul perfect in care trebuie sa vopsesti o banca atasata de un gard din metal imitatie de lemn. Deci, cam toate definitiile cale de noua pagini. Atat am avut rabdare sa caut.

Perfectiunea este intradevar o notiune abstracta. Definitia cea mai calma si cuminte este ca ea (de fapt frumusetea) se afla in ochii privitorului. Eu cred, si din moment ce e vorba de "eu", macar aici sa fie litera de lege, ca perfectiunea este o stare. Una pe care o traiesti atunci cand te simti adevarat cucerit de un firicel de iarba sau de jocul unei vrabii pe o creanga. Acolo, cu toate elementele adiacente, manifestarea este spectaculoasa taman pentru ca pare banala.

Zilele trecute mi-am adus aminte de Aida. Eu scriu. Asta e pentru cine nu stie asta. Nu scriu de performanta ca sa zic asa dar sper sa trec si de hopul asta candva. De fapt, asta e gandul perfect pentru mine, fara fire de iarba. Aida este un personaj, dar nu orice personaj ci acel personaj feminin care a strans in el toate personajele feminine din tot ce am scris. Teoretic, Aida este perfecta. Oh nu, ea nu este Ileana Cosanzeana dar nici opusul, oricum, nu cineva atat de plastic incat sa-si tradeze perfectiunea cumului de imperfectiuni si porniri pur feminine. Bineinteles, ar trebui sa fie si o suma de insusiri pe care femeile din viata mea le-au avut sau macar dezideratul feminin din viata mea.

Si.....supriza. Pentru mine mare. Am intors-o pe Aida pe toate partile (da, cum sa nu). Si m-am uitat la ea cu lupa si de la distanta. Am pus-o sa rada, sa planga, sa fie logica, ilogica, rea, buna.....tot bagajul. Si nimic. Nu, n-o cunosc. Asta n-ar fi nimic. Partea buna e ca nu mi-o doresc. Stiu, suna un pic cam aiurea zicand ca nu-mi doresc un personaj pe care l-am creat si propagat. Rectific: nu mi-as dori pe cineva in genul asta. De ce?

Pai asta e intrebarea. Asa cum un "da" nu este niciodata totul, asa cum de cele mai multe ori preferam sa ne uitam peste propria negare de sine, ei bine, nici in cazul asta n-asa putea spune de ce. Initial m-as gandi ca nu m-ar fascina pentru ca, nu, ar fii cineva pe care eu as recunoaste-o. Ar disparea din misterul cunoasterii, din surprizele placute date de contradictii.....prostii. Nu e normal sa fii fascinat de jocul de glezne al celuilalt. Nu e bine sa risti asa ceva, te poti trezi ca te strangi singur de gat cu streang de imprumut. Sa fim seriosi, chiar si din mijlocul actiunii stii asta doar ca esti incapabil sa recunosti ca nu e ok. Ai motive suficient de serioasa cat sa eviti orice reactie de genul care ti-ar putea periclita micul castel de carti. Uuuuu, asta e tare. Da. Oricat de solida am crede-o noi, o relatie cu sexul opus nu este nici mai mult nici mai putin decat un castel de carti si un joc de oglinzi. Io nu stiu cum suna combinatia, dar imi place.

Inapoi la Aida. Nu cred ca o voi intalni in viata asta. Pana acum am cules doar bucati din ea, nici macar nu m-am gandit daca m-as multumi cu ele. E o chestie de struguri acri? Nu.....cred ca in spatele Aidei se afla persoana care m-ar iubi. Dar, asa cum Aida este o plasmuire, asa ar fi si imaginea pe care Aida o iubeste. Pentru ca pentru fiecare Aida am creat Alexul potrivit. Ori eu nu sunt niciunul dintre astia. Ma rog, poate doar putin din fiecare :-).

Voodoo doll

2010-08-18T09:05:00.000+03:00

Wish

2010-08-17T12:55:00.002+03:00

I wish I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have to have any goddamn stupid useless conversations with anybody. Well, today my wish came true.

Se ia un pumn de nisip fin, de preferabil de plaja marina, si se tine bine strans in aer. Apoi, cand vantul isi face bine simtita prezenta, se elibereaza putin cate putin pana ce pulberea incepe sa se imprastie. Desigur, esti tentat sa urmaresti cu privirea doar grauntele care pleaca odata cu vantul, nu prea le bagi in seama pe alea care iti aterizeaza la picioare. Asta pentru ca rareori te preocupa ce-ti trece pe sub talpi sau de ce. In teorie, lucrurile stau simplu: a te misca inseamna a nu sta pe loc. Dar miscarea in sine antreneaza forte la care nu te gandesti aproape niciodata. Pentru ca nu ai cum, pentru ca daca ai face chestia asta ai risca sa te misti prea incet, sau Doamne fereste, sa ramai pe loc. Si asta n-ai cum s-o faci.

Nu merge ca in de Veghe in lanul de secara. Personajul lui Salinger avea un lux pe care putini si-l permit: alegea cand si cum sa se miste. Si nu pentru ca ar fi stat cu ochii pe nisipul de sub talpile sale ci pentru ca poza in ceva peste care cei din jur treceau fara probleme. Cand te gandesti ca nici macar nu ne mai stergem pe talpi atat de des......

Sound of time

2010-08-17T10:21:00.000+03:00

Gettin' over

2010-08-17T09:10:00.000+03:00

Pasii tropaitori

2010-08-17T01:46:00.000+03:00

No more beauty

2010-08-14T01:37:00.002+03:00

Yes, I was foolish not to listen
And I've paid it with all my reason
With these lies I hide one truth
I have strangely become immune
To the thought of seeing you
And the smell of your perfume
It's not the liquor I've consumed
It's cause there's no more beauty in my world

Let's take a blast to the moon baby, i've got a crave for you

2010-08-14T00:15:00.001+03:00

Imagini

2010-08-11T21:53:00.003+03:00

Shhsst....am sa-ti spun un secret.

Ce anume?

Eu nu sunt eu.

Ce vrei sa spui?

Exact asta, eu nu sunt eu. Eu sunt altcineva.

Inteleg. Ca de obicei nu ai niciun sens in exprimare.

Da, mereu critica, de fapt vrei sa spui ca daca tu nu pricepi atunci vorbesc prostii. Este exact ceea ce vroiam sa spun, pricepi? Nu, sigur ca nu, dar am sa-ti explic tot, crede-ma.

O conversatie simpla, de ce nu, cu persoana iubita. Nimic deosebit. Poate.

Explica-mi de ce tu nu esti tu.

Pai, uita-te la mine. Am acelasi nas deloc elegant, aceeasi fata rotunda, aceiasi ochi, acelasi zambet dar nu sunt eu. Nu am cum sa fiu pentru ca aici sunt complet. Nu, nu complet in sensul pozitiv ci pur si simplu finalizat. De ce? Pentru ca sunt imaginea pe care o ai tu despre mine in mintea ta si dupa cate vad este completa. E bizar dar da, ti-a luat foarte putin timp ca sa imi completezi imaginea. Cred ca din cand in cand mai completezi cu chestii pe care crezi ca le-ai descoperit. Ma gandesc ca asta te face atat de infatuata uneori, abilitatea asta a ta de a-mi trasa chestii care crezi ca sunt reale si chiar tin de mine. Asa arat in mintea ta, prin urmare nu sunt eu.

Tu, cel din mintea mea, si tu cel din realitate sunteti diferiti. Asta-mi spui?

Da.

De ce?

Pentru ca in mintea ta sunt doar o idee. Sunt ceea ce crezi tu ca sunt, nimic mai mult, ma comport asa cum crezi tu ca ma comport si atat. Sesizezi diferenta? Nu, nu-mi raspunde.

De ce? Vreau sa-ti raspund!

O sa-ti explic mai tarziu de ce raspunsul tau este irelevant.

.........

Iti dai seama ca asa ma vezi si doar atat? E uimitor dar real. Pentru ca asta sunt eu pentru tine si numai eu pot observa diferentele si doar daca intru in mintea ta. Si nu pot de fiecare data pentru ca mintea ta nu este deschisa mereu. De cele mai multe ori este inchisa, stii doar cat iti reprosez asta.

Nu.....

Stiu ca "nu" dar vezi tu, aici esti pe domeniul meu, eu pot vorbi, tu nu, sau ma rog, doar cand vreau eu. Taman ti-am mai oferit un indiciu.

Despre ce? De cand a devenit asta o dilema?

De cand port o conversatie cu mine insumi despre felul cum cred ca ma vezi tu. De cand am dat de imaginea mea in mintea ta. Bine, am sa-ti spun. E irelevant ce crezi tu pentru ca imaginea pe care ti-am creat-o eu in mintea mea se inseala, nu poate vedea diferenta dintre real si proiectie. Totul este despre idee, despre fixismul pe care imaginea ta din mintea mea il are.

Asta inseamna ca pur si simplu conversatia asta n-a avut loc niciodata. Sau cel putin nu in forma asta, d-aia acum vorbesc ca tine.

Ei bine conversatia asta are loc chiar acum. Si, daca ai putea purta o conversatie cu tine insati, stiu ca ai evita orice fel de intrebare ce te-ar putea indeparta de pe axa ta.

De fapt imaginea mea din mintea ta spune asta, nu?

Aceasta conversatie nu a avut loc niciodata. Orice asemanare cu persoane reale nu este insa deloc intamplatoare si este foarte intentionata.

Categorie: genul de conversatie interioara care poate dauna grav sanatatii mentale. Efecte nedorite: pierderea contactului cu realitatea, inhibarea pornirilor sanatoase cum ar fi conversatiile cu personajele reale, ridicarea propriei perceptii la rangul de absolut.

Fantomele trecutului

2010-08-10T08:48:00.002+03:00

Cateodata propriile cuvinte nu vin pentru a exprima o stare, noroc ca am playlistul plin. Si, cautand inca ancora aia nenorocita care sa ma opreasca din invartit in gol ca un titirez, stau si ma gandesc la tot ce a fost si la ce ar fi trebuit sa fie. Si daca a creste inseamna a realiza ca nu exista extravaganta mai mare decat viata in alb si negru, atunci am crescut prea mult.

I’ve got another confession to make
I’m your fool
Everyone’s got their chains to break
Holdin’ you

Would you born to resist or be abused?
Is someone getting the best, the best, the best, the best of you?
Are you gone and onto someone new?

I needed somewhere to hang my head
Without your noose
You gave me something that I didn’t have
But had no use
I was too weak to give in
Too strong to lose
My heart is under arrest again
But I break loose
My head is giving me life or death
But I can’t choose
I swear I’ll never give in
No, I refuse

Has someone taken your faith?
Its real, the pain you feel
You trust, you must
Confess

Has someone taken your faith?
Its real, the pain you feel
The life, the love
You'd die to heal
The hope that starts
The broken hearts
You trust, you must
Confess

I’ve got another confession my friend
I’m no fool
I’m getting tired of starting again
Somewhere new

Would you born to resist or be abused?
I swear I’ll never give in
I refuse

Quote of the day

2010-08-08T12:16:00.002+03:00

"I thought what I'd do was, I'd pretend I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have to have any goddamn stupid useless conversations with anybody. If anybody wanted to tell me something they'd have to write it on a piece of paper and shove it over to me. They'd get bored as hell doing that after a while, and then I'd be through with having conversations for the rest of my life." Catcher in the Rye, J.D. Salinger